ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1331/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1331/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față,

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 27

din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a

respins, ca nefondată,

plângerea petenților N.M. și V.Z., împotriva rezoluției procurorului din 6

noiembrie 2007 emisă în dosar nr. 263/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Cluj.

Au fost obligați petenții să

plătească fiecare, câte 40 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

S-a reținut că, la data de 2

iulie 2007, petenții N.M. și V.Z. au depus la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj o plângere prin care au solicitat tragerea la răspundere penală a

executorului judecătoresc S.R.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de

art. 215, 221, 246, 247, 263, 264 și 320 C. pen., arătând că în cadrul unei

proceduri de executare silită, în mod abuziv a vândut apartamentul proprietatea

lor din Cluj-Napoca.

Prin rezoluția din 6

noiembrie 2007, dată în dosar nr. 263/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., iar celelalte

fapte nu există.

S-a stabilit următoarea

stare de fapt:

La data de 17 iulie 1998,

numita N.M., prin testament autentificat a dispus ca în cazul morții sale, fiul

său V.Z. să primească dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului

proprietate personală din Cluj - Napoca, iar nuda proprietate să-i revină lui

A.A.

Tot, în data de 17 iulie

1998, între numitul A.A. și N.M. a fost încheiat un contract de împrumut

autentificat (încheiere de autentificare nr. 1192 din 17 iulie 1998 a notarului

public J.E.) din care rezultă că primul a împrumutat suma de 7.000.000 lei

celei de-a doua la 11 noiembrie 1996, urmând ca suma să fie restituită la data

de 11 noiembrie 2006.

Având în vedere că la data

scadenței, numita N.M. nu a restituit suma împrumutată, la data de 2 martie

2007 numitul A.A. a depus la B.E.J. S.R.M. o cerere de executare silită, prin

care a solicitat executarea silită, imobiliară a apartamentului sus-amintit.

Deoarece, potrivit art. 66

din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale „actul

autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are

putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia", executorul

judecătoresc a demarat procedura execuțională. Astfel, numitul S.R.M. a

solicitat unui expert actualizarea sumei datorate, aceasta ajungând la

concluzia că valoarea actualizată a sumei împrumutate în 1996, la data de 31

ianuarie 2007 este de 12.984,58 RON.

După obținerea valorii

actualizate a debitului, numitul S.R.M. a somat în temeiul art. 387, 497 și 500

C. proc. civ., debitoarea să plătească creanța datorată, aducându-i totodată la

cunoștință că în caz contrar se va trece la licitația publică a imobilului sus

amintit.

Având în vedere că

debitoarea nu s-a conformat somațiilor, executorul judecătoresc în temeiul art.

500 și următoarele C. proc. civ., a început procedura de vânzare.

În data de 19 iunie 2007,

executorul judecătoresc S.R.M. a organizat o licitație publică, la care numita

P.E. a oferit prețul cel mai mare în sumă de 20.625 euro pentru imobilul în

cauză. Având în vedere că doar la a treia licitație s-au prezentat licitatori,

apartamentul a fost vândut celui care a oferit prețul cel mai mare, iar actul

de adjudecare a fost emis la 11 iulie 2007 după expirarea termenului de 15 zile

de la comunicare, petenții primind comunicarea la 28 iunie 2007.

S-a stabilit că faptele

imputate executorului judecătoresc nu există, iar acesta a acționat cu

îndeplinirea strictă a prevederilor legale în domeniul executării silite, în

scopul îndeplinirii serviciilor solicitate de creditor.

Prin rezoluția din 4

decembrie 2007, în dosar nr. 1211/11/2/2007, procurorul ierarhic superior a

respins plângerea petenților împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale.

Verificând actele dosarului

se constată că în mod corect s-a stabilit că faptele imputate făptuitorului nu

există, iar în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, aceasta nu întrunește

elementele constitutive, dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

Pentru actele efectuate de

executorul judecătoresc în cadrul dosarului execuțional, petenții au mai

formulat plângere penală pentru comiterea infracțiunilor prevăzută de art. 215,

288, 289, 290, 291, 292, 246 și 247, stabilindu-se prin rezoluția procurorului

din 18 iunie 2007, în dosar nr. 193/P/2007, al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Cluj, menținută ca urmare a plângerilor formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., că în sarcina acestuia nu poate fi reținută nici una din

faptele imputate, întrucât procedura executării silite s-a desfășurat cu

respectarea tuturor dispozițiilor legale.

Ceea ce contestă petenții în

prezenta cauză este ultima fază a executării silite și anume aceea a

adjudecării imobilului și evacuarea lor, dar din actele premergătoare efectuate

nu rezultă indicii privind comiterea vreunei infracțiuni de către executorul

judecătoresc, acesta acționând în concordanță cu dispozițiile legale care

reglementează procedura executării silite. Chiar dacă debitorii au formulat

contestație la executare, în lipsa unei dispoziții de suspendare a executării

silite, intimatul a procedat corect atunci când a continuat procedura.

Starea de fapt reținută de

procuror în rezoluția atacată este corectă, iar raportat la modul de descriere

a faptelor de către petenți, elementele constitutive ale fiecărei infracțiuni

în parte și actele dosarului, nu rezultă date care să justifice începerea

urmăririi penale pentru nici una din faptele imputate.

Este real că procurorul nu a

efectuat verificări în ceea ce privește infracțiunea de fals, însă această

sesizare nu s-a făcut decât prin memoriile depuse în vederea soluționării

prezentei plângeri, astfel că rezoluția se raportează în mod corect la faptele

enunțate în plângerea penală înregistrată la organele de urmărire, iar competența

instanței se limitează la verificarea legalității și temeiniciei acesteia.

Față de considerentele mai

sus expuse, Curtea constată că plângerea formulată de petenți este neîntemeiată

și va fi respinsă conform art. 278

1

alin. (8) lit. a C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe

penale au declarat recurs petiționarii N.M. și V.Z. criticând-o, ca netemeinică,

solicitând casarea ei și pe fond admiterea plângerii, desființarea rezoluției

și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatului deoarece

rezoluțiile pronunțate sunt nelegale și netemeinice, fiind rezultatul unei

conivențe locale în cercetare.

Examinând actele și

lucrările dosarului, sentința recurată în raport de criticile invocate cât și

din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursurile declarate de petiționarii N.M. și V.Z. se privesc, ca nefondate, și

urmează a fi respinse ca atare în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceast, întrucât prima

instanță în baza unui examen amplu motivat și complet al lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a statuat în mod legal și temeinic că plângerea

petiționarilor N.M. și V.Z. formulată împotriva rezoluției nr. 263/P/2007 din

06 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este nefondată

și în consecință a respins-o în baza dispozițiilor art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen.

Cu titlu de premisă în

propriul demers analitic al Înaltei Curți se reține că,

la data de 02 iulie 2007, numiții

N.M. și V.Z. au depus o plângere prin care au solicitat tragerea la răspundere

penală a numitului

S.R.M. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de

art. 215, 221, 246, 247, 263,

264 și 320 C. pen., arătând că acesta în calitate de executor judecătoresc în

mod abuziv a vândut apartamentul proprietatea lor din Cluj-Napoca.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză rezultă următoarele:

La data de 17 iulie 1998,

numita N.M. prin testament autentificat de notar public a dispus ca în cazul

morții sale pentru apartamentul din Cluj-Napoca, fiul ei V.Z. să primească dreptul

de uzufruct viager, iar nuda proprietate să revină numitului A.A.

Tot, în data de 17 iulie 1998,

între numitul A.A. și N.M. a fost încheiat un contract de împrumut autentificat

din care rezultă că primul a împrumutat suma de 7.000.000 lei celei de-a doua

la 11 noiembrie 1

996, urmând ca suma să fie

restituită la data de

11 noiembrie

2006.

Având în vedere că la data

scadenței numita N.M. nu a restituit suma împrumutată, la data de 02 martie

2007, numitul A.A. a depus la B.E.J. S.R.M. o cerere de executare silită prin

care a solicitat executarea silită imobiliară a apartamentului sus-amintit.

Deoarece potrivit art. 66

din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale „actul

autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are

putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia”, executorul

judecătoresc a demarat procedura execuțională. Astfel, numitul S.R.M. a

solicitat unui expert actualizarea sumei datorate, acesta ajungând la concluzia

că valoarea actualizată a sumei împrumutate în 1996, la data de 31 ianuarie

2007 este de 12.984,58 RON.

După obținerea valorii

actualizate a debitului numitul S.R.M. a somat în temeiul art. 387, 497 și 500

C. proc. civ., debitoarea să plătească

creanța

datorată, aducându-i totodată la cunoștință că în caz contrar se va trece la

vânzarea

la licitație publică a imobilului sus amintit.

Având

în vedere că debitoarea nu s-a conformat somațiilor, executorul

judecătoresc în temeiul art.

500 și urm. C. proc. civ., a început procedura de vânzare.

În data de 19 iunie 2007,

executorul judecătoresc S.R.M. a organizat o licitație publică, la care numita

P.E. a oferit prețul cel mai mare în sumă de 20.625 euro pentru imobilul în

cauză. Având în vedere că doar la a treia licitație s-au prezentat licitatori,

apartamentul potrivit art. 509

C. proc .civ.,

a fost vândut la prețul cel mai mare oferit.

Actul de adjudecare a fost

emis în 11 iulie 2007, adică după 15 zile de la licitație pentru a se oferi

timp pentru contestație celor interesați. De altfel, părțile vătămate arată că,

în 28 iunie 2007, au primit „comunicarea" privind vânzarea apartamentului.

Așa fiind, Înalta Curte are

în vedere că în mod legal s-a dispus prin rezoluția sus-indicată (menținută

prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 1211/II/2/2007 din 04 decembrie

2007 a Procurorului General al aceleași unități de parchet) în baza art. 228 alin.

(1) C. proc. pen., combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale a făptuitorului S.R.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

imputate de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., tăinuire prevăzută de

art. 221 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de

art. 247 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263

C. pen., și tulburarea folosinței locuinței prevăzută de art. 320 C. pen.,

întrucât faptele infracționale nu există în materialitatea lor.

Concomitent este legală

aceeași soluție de neîncepere a urmăririi penale a intimatului făptuitor

nominalizat sub aspectul săvârșirii infracțiunii imputate de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., pentru

considerentul lipsei laturii subiective în conținutul constitutiv al acestei

infracțiuni și anume lipsa intenției făptuitorului de a vătăma interesele

petiționarilor prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu

întrucât acesta a acționat legal cu ocazia vânzării imobilului prin licitație

subsumat scopului de a aduce la îndeplinire un titlu executoriu derivând

dintr-un contract de împrumut autentificat de un notar public.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petiționarii N.M. și V.Z. împotriva sentinței penale

nr. 27/2008 din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

penală și de minori.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumei de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 9 aprilie 2008.