ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3310/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3310/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând asupra recursului de față; Reclamanții M.T., A.A. și N.N. au solicitat obligarea pârâților SC B.C. SRL București și A.S.Z. de a nu construi împrejmuiri, a ancora reclame și afișe publicitare și de a ridica împrejmuirile deja construite, reclamele și afișele publicitare cât și instalațiile de climatizare, reinstalarea canalului de scurgere de la parter la subsol, dezafectat, sub sancțiunea plății de daune cominatorii. Motivându-și acțiunea, reclamanții arată că sunt locatari ai imobilului din București, str. Mendeleev, sector 1 unde societatea pârâtă are sediul și cei doi pârâți au dezafectat canalul de scurgere de la parter la subsol, au instalat pe pereți două instalații de climatizare poluând fonic zona și tulburând normala folosință a imobilului și chiar împiedicând accesul pe poartă prin îngrădirea terenului aferent imobilului.
Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 8245 din 12 octombrie 2006, a respins acțiunea reclamanților reținând că nu s-a dovedit prejudiciul adus ca urmare a montării firmei și a panoului publicitar pe pereții imobilului; de asemenea, nu rezultă nici un prejudiciu din montarea aparatelor de aer condiționat. S-a apreciat că nu se poate aplica art. 12 din O.G. nr. 85/2001 cât timp nu există asociație de proprietari. În apelul reclamanților, Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 173 din 3 aprilie 2007, a admis acest apel, a schimbat, în parte sentința și admițând, în parte, acțiunea a obligat pe pârâți să ridice afișele publicitare. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că expertiza efectuată în cauză nu demonstrează că zgomotul aparatelor de climatizare depășește limitele normale admise și nici că se aduce vreun prejudiciu reclamanților.
Cu privire la daunele cominatorii s-a apreciat că în apel nu s-au mai cerut și de altfel procedura prevăzută de art. 580 3 C. proc. civ., se aplică în faza de executare silită dacă debitorul refuză îndeplinirea obligației de bunăvoie. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că expertiza a fost făcută în luna mai la ora 9 dimineața când temperatura nu e prea mare astfel că nu rezulta un zgomot prea mare dar noaptea, când este necesară mai multă liniște, atunci este mai mult zgomot de la aparate. De asemenea, se susține și că, în mod greșit s-a reținut că nu pârâții au dezafectat conducta de scurgere.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Majoritatea criticilor formulate sunt de netemeinicie neîncadrându-se în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nelegalitatea expertizei nu este bazată pe invocarea vreunui text de lege care ar fi fost încălcat cu ocazia efectuării acesteia, de altfel modul de desfășurare al expertizei nu a fost contestat sub aspect procedural ci doar cu privire la momentul când aceasta s-a desfășurat, în luna mai la ora 9 dimineața, părțile însă nu au formulat obiecțiuni și nici nu au cerut refacerea expertizei în alte condiții.
În ceea ce privește stabilirea situației de fapt corecte la care s-a aplicat legea și reținerea lipsei de culpă a pârâților pentru dezafectarea conductei se apreciază că, în mod corect s-au aplicat dispozițiile privind prezumțiile și sarcina probei reținându-se că doar constatarea din expertiză că este dezafectată conducta nu înseamnă și că s-a dovedit faptul că pârâții sunt cei care au produs această dezafectare. Negăsindu-se întemeiate criticile formulate de recurenți se va respinge ca nefondat recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții M.T., A.A. și N.N. împotriva deciziei nr. 173 din 3 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 octombrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.