ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2027/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 205/ F/ CA din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 510/64/2006, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată și precizată de SC T. SA Brașov în contradictoriu cu A.R.R. – A.B. și A.R.R.B. A fost obligată reclamanta la 966,55 RON cheltuieli de judecată către A.R.R.B. Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut că art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede plângerea prealabilă ca o condiție esențială pentru admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, textul prevăzând expres cazurile de exceptare în alin. (5). În raport cu obiectul acțiunii, anularea Deciziilor nr. 2614 și 2615 din 3 aprilie 2006 emise A.R.R.

– A.B., a statuat Instanța că art. 64 din O.U.G. nr. 109/2002, întrucât se referă la atacare în contencios administrativ a măsurii de suspendare a copiei conforme a licenței de transport, ceea ce se poate realiza pe baza art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 (prin suspendarea executării), nu este aplicabil în speță și nu justifică lipsa plângerii prealabile. A constatat Instanța că reclamanta nu a făcut dovada plângerii prealabile. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față reclamanta, cererea fiind legal timbrată. În motivarea cererii, recurenta critică sentința ca netemeinică și nelegală, arătând: - Că soluționarea cauzei s-a făcut de către o Instanță necompetentă, întrucât, conform art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența este dată de emitentul actului administrativ atacat, neavând importanță dacă acea autoritate are sau nu personalitate juridică.

Consideră recurenta că emiterea deciziei de către A.R.R. – A.B. determină competența Tribunalului, chiar dacă agenția nu are personalitate juridică. - Că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, întrucât în speță nu se aplică art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci legea specială, O.U.G. nr. 109/2005, care trimite pe cel care se consideră vătămat în drepturile sale direct la Instanța de judecată, fiind o derogare de la regula din contencios administrativ; arată recurenta că autoritatea emitentă (A.R.R.) nici nu are competența de a soluționa o plângere prealabilă, întrucât nici legea privind transporturile (O.U.G. nr. 109/2005), nici normele de aplicare a ei (Ordinul nr. 1987/2005) nu fac referire la plângerea prealabilă.

- Că teza a doua din art. 64 al O.U.G. nr. 109/2005, conform Legii contenciosulu administrativ nr. 554/2004, nu poate conduce la concluzia că se aplică în mod obligatoriu procedura plângerii prealabile, ci doar la cea că raportului juridic îi este aplicabilă procedura instituită de această lege, actul normativ putând face și excepții de la aceasta. Susține recurenta această ipoteză cu exemple din alte acte normative care nu prevăd expres procedura prealabilă (Legea nr. 351/2004, Legea nr. 551/2004, O.G. nr. 92/2003). - Că procedura prealabilă ar fi fost obligatorie numai dacă teza finală a art. 64 din O.U.G. nr. 109/2005 ar fi impus îndeplinirea unei proceduri prealabile înainte de sesizarea Instanței, făcând referire la plângere și la o competență de soluționare a ei.

Consideră recurenta că, în aceste condiții, Instanța trebuie să țină seama de dispozițiile actului normativ care a generat acest litigiu, iar art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2005 și art. 11 alin. (1) din Ordinul nr. 1987/2005 nu implică plângerea prealabilă, deoarece decizia de suspendare a copiilor conforme ale licențelor dispune această măsură numai pentru 30 de zile, plângerea prealabilă neavând rost, întrucât la data comunicării răspunsului actul administrativ încetează să mai producă efecte. Recursul nu se fondează.

1. Asupra competenței materiale nu se poate reveni, întrucât prin Decizia nr. 211 din 26 septembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 234/64/2006, Curtea de Apel Brașov a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că legal competentă material este Curtea de Apel Brașov, iar nu Tribunalul Brașov, admițând recursul formulat chiar de către reclamantă pe motivul necompetenței Tribunalului, și casând sentința acestuia cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel. 2. Art. 64 din O.U.G. nr. 109/2005 conține o normă de trimitere la dreptul comun în materia contenciosului administrativ care este Legea nr. 554/2004. Câtă vreme aceeași ordonanță nu prevede o procedură specială de contestare a actelor emise în temeiul ei se va aplica Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă fiind obligatorie.

Exemplele de excepții la procedura prealabilă din alte legi nu sunt relevante în cauza de față care, sub aspect procedural, este supusă Legii nr. 554/2004, iar numai pentru dreptul substanțial este supusă O.U.G. nr. 109/2005. 3. Procedura plângerii prealabile nu este condiționată de conținutul actului administrativ atacat, inclusiv de durata pentru care se aplică măsurile dispuse printr-un asemenea act. Scopul procedurii prealabile este de a da posibilitatea autorității să examineze actul emis și să decidă asupra posibilității de a-l revoca. Ea a fost prevăzută în interesul persoanei pe care actul o vizează, creând posibilitatea evitării unui proces. În fine, excepțiile de la îndeplinirea procedurii prealabile există, dar sunt expres prevăzute de lege și sunt de strictă aplicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T. SA Brașov împotriva sentinței civile nr. 205/ F/ CA din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 966,55 lei cheltuieli de judecată către intimatele A.R.R. și A.R.R. – A.B. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2007.