ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2519/2008

Deliberând asupra recursului

de față, pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei, constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință nr.

43748/3/2005 din 30 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de apel a amânat

soluționarea căilor de atac, la data de 24 iulie 2008, și a dispus menținerea

arestării în cauză a inculpaților apelanți B.V. și G.P., în conformitate cu

dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și

(3) C. proc. pen., dispunând astfel, instanța de control judiciar, a reținut că

cei doi inculpați au fost arestați preventiv în baza art. 148 alin. (1) lit. g)

C. proc. pen., raportat la art. 5 paragraf 1 lit. c) din C.E.D.O. („inculpatul

a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe

viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”), cu începere

de la data de 8 iunie 2005 sub învinuirea de a fi comis în coautorat

infracțiunile de omor deosebit de grav și tâlhărie prevăzută de art. 174, 176 lit.

d) și art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și c) în final cu aplicarea art. 33

lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., prin aceea că la data de 30 martie 2005, în

jurul orelor 10,00,

împreună cu martorul C.C. au pătruns în locuința

victimelor S.A.M. și S.N.V. situată în comuna Berceni județul Ilfov pe care

le-au legat și agresat, cauzând decesul primei victime și vătămarea corporală a

cele de-a doua, de unde au sustras bijuterii, alte bunuri și bani. Ulterior

ambii inculpați au fost trimiși în judecată, iar prin sentința penală nr. 779

din 31 mai 2007 a Tribunalului București, secția I penală, a fost confirmată

existența învinuirii dispunându-se condamnarea acestora la pedepse de 22 ani și

respectiv 25 ani închisoare și menținerea arestării preventive apreciindu-se că

temeiurile inițiale ce au justificat luarea măsurii amintite, nu s-au schimbat

și impun în continuare arestarea preventivă șipe parcursul judecării

apelurilor.

Împotriva încheierii

amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpatul apelant G.P. cu

solicitarea de a-i fi revocată arestarea preventivă întrucât privarea sa de

libertate a încetat să mai fie legitimă, dată fiind durata îndelungată a

măsurii preventive de peste 3 ani, impunându-se aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen.

Recursul inculpatului

amintit este nefondat urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.

Conform dispozițiilor art. 160

b

(având textul marginal „verificări privind arestarea inculpatului în cursul

judecății”) revocarea arestării preventive și punerea în libertate de îndată a

inculpatului se poate dispune numai „dacă instanța constată că arestarea

preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă au încetat ori nu există temeiuri noi care să justifice privarea de

libertate” [(alin. (2)] în caz contrar fiind obligat a dispune „prin încheiere

motivată menținerea arestării preventive” [(alin. (3)].

Or temeiurile care au

determinat arestarea preventivă în cauză nu au încetat ori s-au schimbat ci

dimpotrivă au fost confirmate în totalitate inculpatul G.P. fiind condamnat în

primă instanță la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare în calitate de

coautor la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, 176 lit. d) și art. 211

alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., în final cu aplicarea art. 33 lit.

a) și art. 37 lit. b) din același cod.

Chiar dacă sentința nu a

rămas încă definitivă, menținerea arestării preventive este justificată

întrucât cei doi inculpați recidiviști, sunt trimiși în judecată și condamnate

pentru infracțiuni calificate de omor și tâlhărie pentru care legea prevede

pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, existând astfel probe că lăsarea lor în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică chiar și la

interval de 3 ani de comiterea faptelor penale amintite. În plus condamnarea

nedefinitivă amintită conferă legitimitate, menținerii arestării preventive și

pentru temeiul juridic nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din C.E.D.O.

(„dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal

competent”).

De menționat că durata

arestării preventive în sine prezintă relevanță numai sub aspectul prevăzut de art.

140 C. proc. pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive,

solicitare ce nu se regăsește în cauză.

În consecință, cererea

inculpatului recurent este neîntemeiată, menținerea arestării sale preventive

pe parcursul soluționării apelului fiind dispusă de instanța competentă de

control judiciar în concordanță cu dispozițiile art. 300

2

raportat

la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2)

și art. 190 alin. (4) și (5) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.P. împotriva încheierii din 30 iunie 2008 din

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie, pronunțată în dosarul nr. 43748/3/2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de

limba rusă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 august 2008.