ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3933/2008

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 610 din23 mai 2008,

Tribunalul București, secția

I

penală, a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul I.M. prin

apărător privind schimbarea încadrării în art. 182 C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 și

175 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.M., la pedeapsa de 12 ani și 6

luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

În baza art. 67 C. pen., s-a dispus

degradarea militară a inculpatului.

S-au aplicat prevederile art. 71 și art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

În baza

art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ.,

inculpatul a fost

obligat la plata sumei de 1730,78 lei, despăgubiri civile, sumă actualizată la

data plății, către Spitalul Clinic de Urgență București.

S-a luat act că partea vătămată I.I. nu s-a constituit

parte civilă.

Tribunalul a reținut, în esență, că în

noaptea de 31 ianuarie 2005, în locuința comună din București, Șos. Mihai

Bravu, inculpatul I.M., acționând pe fondul consumului de

băuturi alcoolice și al unei stări conflictuale

generalizate, l-a înjunghiat în torace,

cu un cuțit de bucătărie, pe

tatăl său I.I., în vârstă de 78 de ani, cauzându-i leziuni traumatice ce au

necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale și care au pus în

primejdie viața victimei.

Prin decizia

penală nr. 190 din 10 iulie 2008, Curtea de Apel București,

secția

I

penală, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii, a declarat

recurs inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei de

tentativă de omor calificat în

infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., susținând că nu ar fi

intenționat

să ucidă victima. In subsidiar, a cerut reducerea pedepsei aplicate.

Recursul declarat de inculpat este

fondat numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei principale

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor

calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 alin. (l) lit. c)

C. pen.

Astfel, cu privire la schimbarea încadrării

juridice a faptei din tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174 alin. (l), art. 175 alin. (l) lit. c) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.,

apărările

formulate de recurentul inculpat nu pot fi reținute, deoarece încadrarea

faptei

este corectă din punct de vedere juridic, în raport cu zona vitală lezată,

intensitatea loviturilor, precum și cu instrumentul folosit. Chiar dacă nu a

existat intenție directă, inculpatul a prevăzut și acceptat și posibilitatea

unui rezultat letal.

În consecință, Înalta Curte reține că

încadrarea juridică a faptei este corectă.

Sub al doilea aspect invocat, Înalta

Curte constată că recursul este fondat întrucât instanțele nu au individualizat

corect pedeapsa în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, instanțele deși au avut în vedere

gravitatea faptei săvârșite (tentativă de omor calificat asupra tatălui său),

nu au avut în vedere persoana inculpatului, infractor fără antecedente penale,

tatăl unui copil minor, aplicându-i o pedeapsa „exemplară” ce reprezintă

maximul special prevăzut de lege pentru această infracțiune, respectiv 12 ani

și 6 luni închisoare.

Nesinceritatea inculpatului nu

constituie o împrejurare de natură a agrava răspunderea penală, inculpatul

având dreptul de a nu face nici o declarație,

conform

art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și de a se apăra după cum îi

dictează

conștiința.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că

aplicarea maximului de pedeapsă unui inculpat fără antecedente penale nu este

justificată, neexistând împrejurări de natură a agrava răspunderea penală.

Este de observat că inculpatul a fost trimis în

judecată în stare de libertate apreciindu-se că nu prezintă un pericol social

concret pentru ordinea publică și avându-se în vedere obligațiile sale

familiale.

În consecință se va admite recursul

declarat de inculpat, constatându-se incidența în cauză doar a cazului de

recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., se vor

casa ambele hotărâri pronunțate în cauză (Sentința penală nr. 610 din 23 mai

2008 a Tribunalului București, secția

I

penală și decizia

atacată) și se va reduce pedeapsa principală de la 12 ani și 6 luni închisoare

la 8 ani închisoare.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., onorariul parțial în sumă de 100 lei cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, iar celelalte cheltuieli

judiciare avansate de stat, în recurs, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul I.M.

împotriva deciziei penale nr. 190 din 10 iulie 2008 a Curții de Apel București,

secția

I

penală.

Casează

decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 610/ P din 23

mai 2008 a Tribunalului București, secția

I

penală,

numai cu privire la

cuantumul pedepsei

principale aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174 alin. (l) și art. 175 alin. (l) lit. c) C.

pen., pe care îl reduce de la 12 ani și 6 luni închisoare la 8 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat

rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 noiembrie 2008.