ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1804/2007

Asupra

recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iulie 2005,

reclamantul A.D.I. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C.,

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 16278/2005

emisă de pârâtă apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin sentința civilă nr. 670 din 20 octombrie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 15837/2005, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea în

contencios administrativ formulată de

reclamantul

A.D.I. împotriva pârâtei C.

J.P.C. și a dispus anularea hotărârii

nr. 16278 din 23 februarie 2005 emisă de pârâtă.

Totodată, pârâta

a fost obligată să

recunoască reclamantei statutul de persoană

refugiată pentru perioada 15 iunie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin

Legea nr. 189/2000 cu

modificările ulterioare, începând cu data

de 1 noiembrie 2004.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta C.

J.P.C.

solicitând admiterea recursului,

modificarea actului

administrativ atacat.

Prin decizia civilă nr. 1393 din 20 aprilie 2006,

pronunțată

în dosarul nr. 4064/2005, Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis

recursul

pârâtei, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare

aceleiași instanțe, cauza fiind înregistrată sub nr. 30030/1/2005 la Curtea de Apel Cluj.

Prin sentința civilă nr. 362 din 25 septembrie 2006,

Curtea

de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul

A.D.I., împotriva pârâtei C.J.P.C.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut că, pentru a lămuri cauza sub

toate aspectele, instanța a procedat la suplimentarea probațiunii,

prin administrarea unor noi probe

testimoniale și că, din probele

administrate nu se poate concluziona că persecuția etnică a fost

cea care a determinat schimbarea de

domiciliu al reclamantului,

probele

testimoniale administrate în cauză nefiind în măsură să

susțină

această ipoteză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.

D.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În motivare a arătat că, în urma Dictatului de la Viena au

avut loc persecuții din partea Guvernului

României împotriva

etnicilor maghiari

din Ardealul de Sud. Aceste persecuții pe de-o

parte constituiau replica

la persecuțiile hortiste împotriva populației de naționalitate română din

Ardealul de Nord, iar pe de alta parte constituia o politica reciproca a

Guvernului

României si a Guvernului

Ungariei de curățire etnică a noilor

teritorii, astfel că recurentul a

fost nevoit să se refugieze din

Vlaha în

Cluj, deoarece au existat persecuții etnice, iar familia sa

a fost amenințată si îndemnată să părăsească

teritoriul României,

în luna iunie a anului 1941.

Examinând sentința atacată în

raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile

legale incidente pricinii și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor

fi arătate în

continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu

modificările și completările ulterioare,

beneficiază de prevederile

acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,

dacă a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

prin persoană

refugiată se înțelege

persoana care a fost obligată să-și schimbe

domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că

obiectul cât și scopul reglementării îl constituie

acordarea unor

drepturi

compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate de

regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Or, din

administrarea noilor probe testimoniale, respectiv

declarațiile martorilor B.E. și B.U., declarații

date

în fața instanței de

fond,

rezultă fără echivoc că aceștia cunosc doar din relatările

antecesorilor lor și din relatările reclamantului că acesta, împreună cu

familia sa s-a refugiat în altă localitate, ambele localități fiind sub

administrația Statului Român, de teama

eventualelor

persecuții la care știau că urmează să fie supuși.

Pe cale de consecință Înalta

Curte constată că recursul a fost

nefondat și conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ.

, urmează a fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge

recursul declarat de A.D.I., împotriva sentinței nr. 362 din 25 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.