ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1804/2007

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iulie 2005, reclamantul A.D.I. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 16278/2005 emisă de pârâtă apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală. Prin sentința civilă nr. 670 din 20 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 15837/2005, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.D.I. împotriva pârâtei C. J.P.C. și a dispus anularea hotărârii nr. 16278 din 23 februarie 2005 emisă de pârâtă. Totodată, pârâta a fost obligată să recunoască reclamantei statutul de persoană refugiată pentru perioada 15 iunie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J.P.C. solicitând admiterea recursului, modificarea actului administrativ atacat. Prin decizia civilă nr. 1393 din 20 aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 4064/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cauza fiind înregistrată sub nr. 30030/1/2005 la Curtea de Apel Cluj. Prin sentința civilă nr. 362 din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A.D.I., împotriva pârâtei C.J.P.C.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, pentru a lămuri cauza sub toate aspectele, instanța a procedat la suplimentarea probațiunii, prin administrarea unor noi probe testimoniale și că, din probele administrate nu se poate concluziona că persecuția etnică a fost cea care a determinat schimbarea de domiciliu al reclamantului, probele testimoniale administrate în cauză nefiind în măsură să susțină această ipoteză. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. D.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. În motivare a arătat că, în urma Dictatului de la Viena au avut loc persecuții din partea Guvernului României împotriva etnicilor maghiari din Ardealul de Sud.

Aceste persecuții pe de-o parte constituiau replica la persecuțiile hortiste împotriva populației de naționalitate română din Ardealul de Nord, iar pe de alta parte constituia o politica reciproca a Guvernului României si a Guvernului Ungariei de curățire etnică a noilor teritorii, astfel că recurentul a fost nevoit să se refugieze din Vlaha în Cluj, deoarece au existat persecuții etnice, iar familia sa a fost amenințată si îndemnată să părăsească teritoriul României, în luna iunie a anului 1941. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Or, din administrarea noilor probe testimoniale, respectiv declarațiile martorilor B.E. și B.U., declarații date în fața instanței de fond, rezultă fără echivoc că aceștia cunosc doar din relatările antecesorilor lor și din relatările reclamantului că acesta, împreună cu familia sa s-a refugiat în altă localitate, ambele localități fiind sub administrația Statului Român, de teama eventualelor persecuții la care știau că urmează să fie supuși. Pe cale de consecință Înalta Curte constată că recursul a fost nefondat și conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. , urmează a fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D.I., împotriva sentinței nr. 362 din 25 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.