ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5127/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5127/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1452 din 27 noiembrie 2006
pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția civilă, s-a admis excepția de
tardivitate a depunerii notificării și s-a respins contestația formulată de
contestatorul R.C.D. în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului
Mediaș.
La soluționarea cauzei s-au avut în vedere probele
administrate, față de care s-au reținut următoarele:
În 12 septembrie 2005 sub nr. 102 R.C.D. formulează
notificare conform Legii nr. 10/2001 și solicită restituirea în natură a imobilului
situat în Mediaș, înscris în C.F. 9041 Mediaș nr. top 781-782-783/1/2.
Conform C.F. 9041 Mediaș imobilul a fost proprietatea
soților R.H. și E.
R.H. l-a împuternicit pe contestator să redobândească
imobilul prin procură notarială.
Prin dispoziția nr. 707/06 a Primarului Municipiului
Mediaș s-a respins ca tardiv formulată notificarea conform art. 22 alin. (1)
din Legea 10/2001.
Termenul prevăzut de lege pentru depunerea
notificărilor este de 12 luni de la data intrării în vigoare a acesteia, deci
până în 14 februarie 2002.
Contestatorul susține că în speță nu sunt incidente
prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ci art. 26 alin. (1) din
Legea 10/2001 care prevăd că în cazul persoanei care nu cunoaște deținătorul
bunului imobil solicitat, termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 curge de la
data comunicării datelor privind persoana deținătoare.
În speță nu sunt incidente prevederile art. 27 alin.
(4) din Legea nr. 10/2001 deoarece intimatul era persoana deținătoare a
imobilului și nu mai era necesară comunicarea către notificator a actelor prin
care să i se comunice persoana juridică deținătoare pentru a curge termenul
prevăzut de art. 27 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de depunere a notificării.
Ca atare, termenul de depunerea notificărilor prevăzut
de art. 22 alin. (1) Legea 10/2001 prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001,
O.U.G. nr. 145/2001 până în 14 februarie 2002 a fost depășit, notificarea fiind
depusă în 12 septembrie 2005.
Prin decizia civilă nr. 52/A din 31 ianuarie 2007
pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția civilă, s-a respins ca nefondat
apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, pentru
următoarele motive:
Fiind regim de carte funciară, contestatorul prin
simpla examinare a acesteia putea face în timpul definit de lege identificarea
fiecărui apartament în parte. După cum recunoaște prin însăși motivarea
apelului, acesta a și identificat trei apartamente care i-au fost restituite ca
urmare a notificării depuse în termenul legal prevăzut de Legea 10/2001 (art.
22). Or, în speță, apelantul a depus notificarea tardiv, doar la 12 septembrie
2005, cum corect a reținut prima instanță.
Împotriva deciziei de apel a declarat recurs
reclamantul-apelant, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod greșit, s-a reținut că în speță nu sunt
aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 deoarece
intimatul era unitate deținătoare a imobilului, întrucât din întâmpinarea
depusă de Primărie la Tribunal reiese că nu era deținătoarea imobilului, care
fie era înstrăinat în parte în temeiul Legii nr. 112/1995, fie era restituit în
temeiul Legii nr. 10/2001.
Instanța de apel reține că i s-au restituit trei
apartamente, situație care nu corespunde realității.
În mod greșit s-a reținut de către curte, cât și
de către tribunal, relevanța cărții funciare, întrucât din extrasul în extenso
aflat la dosar rezultă că numerele vechi nu se regăsesc în noua numerotare iar
identificarea este astfel imposibilă.
Analizând decizia de apel în raport de criticile
formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele
motive.
1.Stabilirea unității deținătoare în sensul primului
motiv de recurs nu prezintă nici o relevanță juridică asupra tardivității
formulării notificării, aspect în baza căruia s-a soluționat cauza.
Chiar dacă intimata nu a fost unitate deținătoare a
imobilului și s-ar fi putut invoca astfel aplicarea art. 27 din Legea nr.
10/2001, acest lucru ar fi avut relevanță juridică numai dacă notificarea
adresată către „nedeținător" ar fi fost formulată în termenul prevăzut de
Legea nr. 10/2001.
Cu alte cuvinte, se poate beneficia de prorogarea
curgerii termenului de formulare a notificării, în sensul art. 27 alin. (4) din
lege, numai cu condiția ca și prima notificare către o unitate care s-a
apreciat a fi nedeținătoare, să fie formulată în termen.
Or, sub acest aspect, în mod corect s-a reținut în
cauză că s-a depășit termenul de formulare a notificării prevăzut de art. 22
din Legea nr. 10/2001 republicată.
2.Cea de a doua critică de recurs nu va fi analizată
de Înalta Curte, întrucât nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de recurs
prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Considerentele reținute asupra celui de-al doilea
motiv de recurs vor fi avute în vedere și pentru ultimul motiv de recurs.
Pe de altă parte, critica ține și de nepronunțarea
asupra unor probe administrate, critică ce putea fi analizată în lumina
fostului pct. 10 din art. 304 C. proc. civ., punct care era însă abrogat prin
Legea nr. 219/2005 la data pronunțării deciziei de apel.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile
formulate, în limitele în care au putut fi analizate, Înalta Curte urmează să
facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea
recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamantul R.C.D. împotriva deciziei nr. 52 A din 31 ianuarie 2007 a Curții de
Apel Alba Iulia, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 22 iunie 2007.