Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.05.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2519/2007

HOTĂRÂRE
16.05.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2519/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3994 din 12 aprilie 2006, Judecătoria Timișoara a admis plângerea formulată de SC V. SRL Timișoara; a anulat procesul verbal de contravenție din 11 octombrie 2005 emis de Garda Financiară – Comisariatul Regional Timiș și a exonerat petenta de plata amenzii contravenționale de 3740 lei. În recursul declarat de Garda Financiară împotriva acestei sentințe, SC V. SRL a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 251/1999 privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc, susținând că prin abrogarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 69/1998 a dispărut temeiul juridic al hotărârii în integralitatea sa.

Curtea de Apel Timișoara, investită cu soluționarea acestei excepții prin sentința civilă nr. 27 din 7 ianuarie 2007 a respins-o, reținând că această abrogare a dispozițiilor art. 1 alin. (2) O.U.G. nr. 69/1988 nu echivalează cu abrogarea H.G. nr. 251/1999. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC V. SRL care a susținut în esență că prin abrogarea art. 1 alin. (2) O.U.G. nr. 69/1998, H.G. nr. 251/1999 nu mai poate fi considerat act normativ valabil, de sine stătător. În plus, chiar dacă această hotărâre s-ar considera că subzistă, despăgubirile referitoare la stabilirea și sancționarea contravențiilor sunt nelegale, Guvernul nefiind abilitat în acest sens, singura sa obligație reducându-se la stabilirea condițiilor de organizare și autorizare a jocurilor de noroc.

Recursul nu este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 10 alin. (3) O.U.G. nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activităților din domeniul jocurilor de noroc, Guvernul a emis Hotărârea nr. 251 din 1 aprilie 1999 prin care a stabilit condițiile și normele privind autorizarea, organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, publicată în M. Of. la 22 aprilie 1999. Împrejurarea că prin Legea nr. 166/1999 pentru aprobarea O.U.G. nr. 69/1998, a fost abrogat art. 1 alin. (2) al acestui act normativ, este nerelevantă sub aspectul valabilității H.G. nr. 251/1999, dispozițiile menționate referindu-se la o obligație procesuală în sarcina Guvernului, aceea de a emite o hotărâre în domeniu, ceea ce de fapt s-a și realizat la 22 aprilie 1999 prin publicarea în M. Of., și nicidecum la hotărâre în integralitatea sa.

Astfel fiind, competența Guvernului în stabilirea și sancționarea contravențiilor așa cum este prevăzută de art. 81 și 82 H.G. nr. 251/1999, în mod corect a fost reținută ca fiind legală, Legea nr. 166/1999 pentru aprobarea O.U.G. nr. 69/1998 în executarea căreia a fost emis H.G. nr. 251/1999 stabilind ca însăși în sarcina acestuia prin M.F. și M.A.I. controlul, constatarea și sancționarea nerespectării normelor privind autorizarea organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. (art. 18).

D E C I D E Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-27
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2150/2004, la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul B.I. a chemat în
ÎCCJ 2010-02-11
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 712/2010
ar. 6.2. În speță, au fost îndeplinite prevederile art. 82 alin. (2) din H.G. nr. 251/1999 privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc, având în vedere că Direcția Generală a Finanțelor Publice a județulu
ÎCCJ 2005-02-03
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 96 din 25 martie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea fo
ÎCCJ 2008-06-13
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2454/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 noiembrie 2004 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta
ÎCCJ 2009-11-26
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5367/2009
jocurilor de noroc; Într-adevăr, prin dispozițiile normative vizate, s-a prevăzut că „Întreaga responsabilitate în fața legii privind corecta desfășurare a activității de exploatare a aparaturii și a sălii de joc revine deținătorilor cu ori
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă