ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2454/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 noiembrie 2004 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.R. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, anularea în parte a hotărârii Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc din 29 septembrie 2004, în ceea ce privește refuzul de autorizare și eliberare a licenței de exploatare a jocurilor de noroc pentru activitatea de pariere pe numere, obligarea pârâtei la autorizarea SC S.R.

SRL pentru activitatea de pariere pe numere și la eliberarea licenței de exploatare pentru activitatea de pariere pe numere, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru perioada 14 octombrie 2004 - 23 noiembrie 2004, calcularea și acordarea acestora până la obținerea licenței, obligarea la plata dobânzii legale potrivit O.G. nr. 9/2000, precum și obligarea la plata de daune cominatorii. În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că prin adresa din 29 septembrie 2004 pârâta a încunoștințat reclamanta că prin hotărârea a cărei anulare parțială se solicită, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de autorizare a jocurilor de noroc a autorizat și a eliberat licența de exploatare a jocurilor de noroc pentru activitățile solicitate, mai puțin pentru activitatea de pariere pe numere.

Reclamanta arată că hotărârea pârâtei a fost dată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor H.G. nr. 251/1999, O.U.G. nr. 69/1998, impunându-se anularea acesteia întrucât îndeplinește toate condițiile legale și a depus toate documentele necesare pentru obținerea autorizației. Se susține că hotărârea de a nu autoriza desfășurarea activității de pariere, pe numere, reprezintă un act administrativ prin care societatea este vătămată într-un drept al său, astfel încât se impune obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cu titlu de daune materiale și a dobânzii legale potrivit O.G. nr. 9/2000.

La termenul de judecată de la 18 ianuarie 2005 reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în cuantum de 1.908.040.000 ROL pentru perioada 14 octombrie 2004 - 6 octombrie 2004, reprezentând daune materiale cauzate societății prin faptul că nu și-a putut desfășura activitatea de pariere pe numere ca urmare a neautorizării și refuzului de eliberare a licenței de exploatare, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente acestei sume. În motivarea cererii de modificare a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a eliberat o nouă licență de exploatare a jocurilor de noroc pentru pariuri de orice fel, inclusiv pariuri pe numere, recunoscând astfel că refuzul său inițial a fost ilegal și nejustificat.

La 15 februarie 2005 Compania Națională L.R. SA a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat să se dispună anularea în parte a hotărârii Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc din 29 noiembrie 2004 și respingerea cererii reclamantei astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată. În motivarea în fapt s-a arătat că prin autorizarea reclamantei pentru desfășurarea activității de pariere pe numere s-au încălcat în mod flagrant drepturile sale subiective prevăzute de dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 159/1999, art. 6 din O.U.G. nr. 69/1998. Prin încheierea de ședință de la 15 martie 2005, instanța a calificat cererea formulată ca fiind o cerere de intervenție în interesul pârâtei, în raport cu dispozițiile art. 52 raportate la art. 49 alin. (3) C. proc.

civ. Prin sentința nr. 2271 din 25 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de Compania Națională L.R. SA, respingându-se cererea formulată ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență că dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 condiționează soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor de admiterea cererii prin care s-a solicitat anularea în tot sau în parte a unui act administrativ, obligarea la emiterea unui act, astfel încât, dat fiind faptul că reclamanta nu a mai supus cenzurii legalitatea sau temeinicia unui act administrativ, solicitarea de daune este neîntemeiată.

Totodată, s-a apreciat că admiterea reclamației administrative prealabile nu poate conduce la concluzia că cererea de acordare a despăgubirilor este întemeiată, întrucât termenul de 30 de zile prevăzut de vechea reglementare a contenciosului administrativ, este un termen special, pus la dispoziția administrației, în care aceasta poate aprecia asupra legalității și temeiniciei actelor administrative emise. Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamanta SC S.R. SRL solicitând că în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, coroborat cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., să fie modificată în tot sentința recurată, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost modificată.

Recurenta susține în esență, următoarele critici: - în cauză au fost interpretate greșit prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, întrucât odată dovedit abuzul autorității administrative, instanța putea hotărî asupra daunelor materiale, solicitate, chiar dacă, începând cu data de 3 decembrie 2004 capătul de cerere privind emiterea actului administrativ a rămas fără obiect. - autoritatea administrativă nu a soluționat plângerea administrativă în termenul prevăzut de lege și prin fapta sa ilicită i-a cauzat un prejudiciu cuantificat prin expertiza contabilă la suma de 81.771,53 RON, produs în perioada 14 octombrie 2004 - 7 decembrie 2004, când societatea nu a putut desfășura activitatea de pariere pe numere, datorită refuzului nejustificat al pârâtei de a autoriza și reînnoi licența de exploatare pentru această activitate.

Prin întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând că recurenta nu formulează critici privind legalitatea sau netemeinica hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București, reiterând pretențiile și apărările formulate prin cererea de chemare în judecată. Apreciază intimata că termenul de 30 de zile prevăzut de lege constituie o normă de drept substanțial, de drept public, și în toată această perioadă, pe care legiuitorul a pus-o la dispoziția administrației pentru a examina o cerere sau pentru a o reexamina, în situația în care s-a formulat un recurs grațios, administrația se afla la adăpost de orice eventuală pretenție a celui ce a adresat cererea respectivă.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și conform art. 304 1 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. În ceea ce privește justificarea teoretică-practică a recursului grațios, respectiv a termenului de 30 zile prevăzut de vechea reglementare în mod corect prima instanță a reținut că este un termen special, pus la dispoziția autorității publice în care aceasta poate aprecia asupra legalității și temeiniciei actului administrativ pe care l-a emis. Din punct de vedere al administrației, se dă astfel posibilitatea organului emitent să-și repare ele însele eventualele greșeli asigurându-se astfel „o cale mai rapidă de restabilire a legalității”.

S-a apreciat de altfel că acest recurs prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea, de a obține anularea actului sau emiterea lui printr-o procedură mai rapidă. În cauză în urma analizării reclamației administrative, pe baza constatărilor făcute pe teren și a noilor susțineri ale reclamantei, Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc a pronunțat hotărârea din 29 noiembrie 2004 prin care a admis reclamația și a modificat autorizația fiind eliberată Licența din 28 octombrie 2004 și pentru autorizarea de pariuri de orice fel. Reclamantă - recurentă s-a adresat instanței de contencios administrativ, apreciind că este vătămată într-un drept al său și solicitând despăgubiri, însă nu se poate reține că autoritatea administrativă a depășit termenul prevăzut de lege pentru soluționarea reclamației administrative.

Este de asemeni corectă interpretarea făcută de prima instanță a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 în sensul că legiuitorul condiționează acordarea despăgubirilor pentru daune materiale și morale în cadrul acțiunii - contencios administrativ de soluționarea cererii privind anularea actului administrativ vătămător. Astfel cererea privind acordarea daunelor are caracter subsecvent, examinării legalității actului administrativ. Se constată astfel că reclamanta - recurentă nu a demonstrat vătămarea produsă printr-un act administrativ ilegal, iar autoritatea administrativă soluționând reclamația administrativă a modificat autorizația inițială. Pentru aceste considerente examinând cauza pe baza probelor administrate și conform art. 304 1 C. proc.

civ. recursul formulat de reclamantă, ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate, conform prevederilor Legii nr. 29/1990, este nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. a fost respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.R. SRL București împotriva sentinței nr. 2271 din 25 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2008.