ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5923/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 15 din 9

ianuarie 2007 a Tribunalului Bihor a fost respinsă acțiunea formulată de

Direcția Generală de Pașapoarte, prin care s-a solicitat restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Norvegiei pentru o

perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la Ș.A.V., care a fost returnat din

această țară la data de 30 septembrie 2006.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

avut în vedere că de la 1 ianuarie 2007, data de la care România este membră a

Uniunii Europene, potrivit art. 2 pct. 1, 2 și 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului exercitarea dreptului la liberă circulație nu poate face

obiectul altor restrângeri decât cele care privesc securitatea, siguranța și

ordinea publică.

S-a reținut că din copia

pașaportului depus de pârât, a rezultat că acesta nu a depășit termenul de

ședere pe teritoriul Norvegiei.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 85 din

11 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea.

S-a apreciat că expulzarea dispusă

de autoritățile norvegiene nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța

română să interzică la rândul său dreptul la liberă circulație al persoanei, ci

trebuie să aibă în vedere și prevederile art. 4 din Directiva nr. 2004/38/CE,

ale căror cerințe nu sunt întrunite în cauză. S-a constatat în raport de

probele administrate că pârâtul a obținut permis de muncă de la Ambasada Regală

a Norvegiei, la data de 28 martie 2007.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recursul de față, solicitând schimbarea soluției și

admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Se susține că în speță sunt

aplicabile prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, astfel de îngrădiri

fiind posibile în raport de prevederile art. 25 din Constituție și art. 29 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului, în sensul cărora dreptul la liberă

circulație nu este absolut, ci este supus unor reglementări legale. Or, aceste

reguli sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005.

Se arată în motivarea recursului că

prevederile legii menționate sunt în deplină concordanță atât cu prevederile

constituționale, cât și cu dispozițiile comunitare în materie. Ele reflectă

preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite

la nivel comunitar, astfel încât Legea nr. 248/2005 este aplicabilă și după

momentul aderării, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă

circulație pe teritoriul Norvegiei având un scop legitim, anume prevenirea

săvârșirii unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acel

stat.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Instanțele au reținut că dreptul

cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar

și de convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată,

acest drept poate fi supus anumitor limitări.

Prin urmare, toate criticile din

recurs referitoare la reținerea caracterului absolut al dreptului la liberă

circulație, cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 25 din Constituție, care

prevede posibilitatea limitării exercitării acestui drept, sunt străine

soluției adoptate, astfel că nu vor mai fi supuse analizei.

Rezultă că instanța de apel a avut

în vedere în mod judicios că în aplicarea dispozițiilor art. 38 a din Legea nr.

248/2005, care prevede în adevăr posibilitatea luării unei atari măsuri,

instanța trebuie să respecte și dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul de a verifica

dacă această măsură urmează unul din scopurile de interes general prevăzute la

pct. 3 al articolului menționat.

S-a reținut în mod corect că simpla

returnare a pârâtului din Norvegia la data de 30 septembrie 2006 nu poate

constitui un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului celui în

cauză la liberă circulație pe teritoriul statelor Uniunii Europene și în afara

sa, cum este cazul în speță, câtă vreme reclamanta nu a dovedit că o atare

măsură ar corespunde unei situații extreme, necesară pentru limitarea

dreptului, în acord cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului

Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce are în vedere afectarea ordinii

publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.

Aceste cerințe nu sunt întrunite în

cauză pentru că pârâtul a obținut permis de muncă în Norvegia iar anterior

returnării locuise în această țară câteva zile, situație în care nu sunt

incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 85 A

din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2007.