ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5923/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 15 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Bihor a fost respinsă acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, prin care s-a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Norvegiei pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la Ș.A.V., care a fost returnat din această țară la data de 30 septembrie 2006. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că de la 1 ianuarie 2007, data de la care România este membră a Uniunii Europene, potrivit art. 2 pct. 1, 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului exercitarea dreptului la liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele care privesc securitatea, siguranța și ordinea publică.

S-a reținut că din copia pașaportului depus de pârât, a rezultat că acesta nu a depășit termenul de ședere pe teritoriul Norvegiei. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 85 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea. S-a apreciat că expulzarea dispusă de autoritățile norvegiene nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română să interzică la rândul său dreptul la liberă circulație al persoanei, ci trebuie să aibă în vedere și prevederile art. 4 din Directiva nr. 2004/38/CE, ale căror cerințe nu sunt întrunite în cauză. S-a constatat în raport de probele administrate că pârâtul a obținut permis de muncă de la Ambasada Regală a Norvegiei, la data de 28 martie 2007. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de față, solicitând schimbarea soluției și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Se susține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, astfel de îngrădiri fiind posibile în raport de prevederile art. 25 din Constituție și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în sensul cărora dreptul la liberă circulație nu este absolut, ci este supus unor reglementări legale. Or, aceste reguli sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005. Se arată în motivarea recursului că prevederile legii menționate sunt în deplină concordanță atât cu prevederile constituționale, cât și cu dispozițiile comunitare în materie. Ele reflectă preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar, astfel încât Legea nr. 248/2005 este aplicabilă și după momentul aderării, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Norvegiei având un scop legitim, anume prevenirea săvârșirii unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acel stat.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: Instanțele au reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări. Prin urmare, toate criticile din recurs referitoare la reținerea caracterului absolut al dreptului la liberă circulație, cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 25 din Constituție, care prevede posibilitatea limitării exercitării acestui drept, sunt străine soluției adoptate, astfel că nu vor mai fi supuse analizei.

Rezultă că instanța de apel a avut în vedere în mod judicios că în aplicarea dispozițiilor art. 38 a din Legea nr. 248/2005, care prevede în adevăr posibilitatea luării unei atari măsuri, instanța trebuie să respecte și dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul de a verifica dacă această măsură urmează unul din scopurile de interes general prevăzute la pct. 3 al articolului menționat.

S-a reținut în mod corect că simpla returnare a pârâtului din Norvegia la data de 30 septembrie 2006 nu poate constitui un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului celui în cauză la liberă circulație pe teritoriul statelor Uniunii Europene și în afara sa, cum este cazul în speță, câtă vreme reclamanta nu a dovedit că o atare măsură ar corespunde unei situații extreme, necesară pentru limitarea dreptului, în acord cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce are în vedere afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice. Aceste cerințe nu sunt întrunite în cauză pentru că pârâtul a obținut permis de muncă în Norvegia iar anterior returnării locuise în această țară câteva zile, situație în care nu sunt incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Așa fiind, recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 85 A din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.