ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6492/2007

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra prezentului recurs care constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

11 octombrie 2006, pe rolul Tribunalului Bihor reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani pentru pârâtul

P.V.F.

Acțiunea a fost motivată în

drept pe dispozițiile art. 38 lit. a), art. 39 și art. 52 din Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, modificată și completată de O.G. nr. 5/2006.

În fapt s-a arătat că

pârâtul a fost returnat din Anglia la data de 31 mai 2006 în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară și ratificat prin Legea nr.

369/2003.

Tribunalul Bihor, prin sentința

civilă nr. 170/C din 12 februarie 2007 a respins acțiunea ca nefondată.

S-a reținut că:

- dispozițiile art. 38 din Legea nr.

248/2005 nu sunt imperative, iar potrivit art. 2 din Protocolul 4 al Convenției

Europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, exercitarea

acestui drept nu poate fi restrânsă decât pentru măsuri necesare într-o

societate democratică și care vizează securitatea națională, siguranța și

sănătatea publică, prevenirea faptelor penale sau protejarea drepturilor și

libertăților altei persoane.

În raport de datele speței nu s-a

considerat necesară o asemenea restrângere.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

civilă nr. 159/2007 din 26 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamantă.

S-a reținut că art. 52 din Legea nr.

248/2005 se referă la data aderării României la Uniunea Europeană și de altfel

nu s-a dovedit că pârâta s-a aflat în vreuna din situațiile care impun o

asemenea limitare într-o societate democratică.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat în termen recurs.

Criticile în fapt s-au referit în

esență, la împrejurarea că exercitarea dreptului la liberă circulație are loc

cu respectarea unor obligații impuse de lege și limitările aduse acestui drept

și permise de Legea nr. 248/2005 nu contravin nici normelor constituționale

(art. 53) și nici reglementărilor internaționale care consacră acest drept.

S-a arătat că migrația ilegală care

presupune o deplasare a persoanelor care au intrat ilegal pe teritoriul unui

alt stat sau care nu mai îndeplinesc condițiile de ședere în acel stat este o

problemă de interes public și deci supusă limitărilor.

S-a mai susținut că împrejurarea că

România a devenit stat membru al Uniunii Europene după 1 ianuarie 2007 nu

înlătură aplicarea dispozițiilor invocate, de vreme ce România a negociat o

perioadă de tranziție de 2-7 ani (care curge de la 1 ianuarie 2007) la

capitolul libera circulație a persoanelor și care permite ca unele state să ia

măsuri restrictive pentru cetățenii lor pe o perioadă de 2 ani și după momentul

aderării.

Criticile formulate se pot încadra

în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin

prisma criticilor formulate s-a constatat că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Dreptul la liberă circulație al cetățenilor

români nu este un drept absolut, el trebuind să se exercite cu respectarea

cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) din

Constituția României, care îl consacră.

Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație.

Dacă s-ar fi dorit o asemenea

consecință, legiuitorul ar fi stipulat în mod expres că o asemenea restrângere

operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 al

Tratatului Comunității Europene prevede că orice cetățean al Uniunii are

dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre sub

rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate

pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor U.E. și

membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în

Jurnalul oficial al U.E. din Legea nr. 158 din 30 aprilie 2004, solicită prin

art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație

poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Împrejurarea că pentru unele țări,

printre care și România, s-a stabilit un termen de tranziție pentru

îndeplinirea unor criterii (rămase neacoperite la momentul aderării) în vederea

asimilării principiilor și normelor europene, cunoscute generic sub titulatura

„Qequis communautaire” nu schimbă datele problemei cât privește regimul juridic

aplicabil exercitării libertății de circulație în spațiul european.

În această materie, normele

comunitare citate devin aplicabile de la 1 ianuarie 2007, directiva menționată

fiind transpusă în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene în Spațiul Economic European (publicată în M. Of. la 21 decembrie 2005

și aprobată prin Legea nr. 260/2005, cu modificările și completările aduse de

O.G. nr. 30/2006.

Potrivit principiului consacrat în

art. 20 din Constituția României, se va aplica cu preeminență norma de drept

comunitar față de norma internă cu care se află în contradicție.

Ca urmare, instanțele au constatat

în mod legal și temeinic că în cauză reclamanta nu a făcut dovada în condițiile

art. 1169 C. civ. a existenței vreunei situații care să impună măsura

restrângerii acestei libertăți în ce privește pe pârât.

Văzând și dispozițiile art. 312 C.

proc. civ. s-a respins recursul pentru considerentele mai sus arătate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 159 din 26 aprilie 2007 a Curții

de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie

2007.