ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1058/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1058/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată, la data de 7 august 2006, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a comercială, reclamanta SC S. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC R. SA la plata sumei de 321.373,17 lei reprezentând penalități de întârziere datorate de pârâta în baza contractelor de prestări servicii încheiate de cele două părți în anul 2005 în vederea derulării P.R.R.P. În cauză, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, invocând pe cale de excepție necompetența generală a instanțelor de judecată, în raport de clauza compromisorie prin care părțile au convenit ca disputele dintre ele în legătură cu contractele încheiate să fie soluționate pe calea arbitrajului.
Prin sentința comercială nr. 10265 din data de 17 noiembrie 2006, tribunalul a admis excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată, invocată de pârâtă și a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile, au încheiat o clauză compromisorie, perfect valabilă, înscrisă la art. 9.3 și respectiv 13.3 din contractele de prestări servicii convenite, prin care au stabilit ca litigiile dintre ele să fie soluționate de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, convenția părților, excluzând conform art. 343 3 C. proc. civ., competența instanțelor de judecată pentru litigiul dedus judecății. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticile sale vizând nulitatea clauzei compromisorii precum și soluționarea greșită a excepției de necompetență a instanțelor de judecată, în raport de art. 158 C. proc.
civ., care impunea trimiterea cauzei la organul cu activitatea jurisdicțională competent. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 246 pronunțată la data de 15 mai 2007, a admis apelul reclamantei și a desființat sentința fondului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță. Răspunzând motivele de apel, instanța de control judiciar apreciază că sub aspectul nulității clauzei compromisorii, neindicarea arbitrilor și a modalității de numire a lor, nu constituie o cerință prevăzută de lege sub sancțiunea nulității, iar trimiterea generală la jurisdicția Curții de Arbitraj poate semnifica acceptarea regulilor acesteia cu privire la procedura de urmat.
În legătură cu invocarea și soluționarea excepției de necompetență în cauză, instanța de control constată că tribunalul trebuia să țină seama de dispozițiile art. 343 4 alin. (4) C. proc. civ., referitoare la reglementarea conflictului de competență ivit între o instanță judecătorească și un tribunal arbitral, dispoziții care impun concluzia declinării competenței de către instanța de judecată în favoarea tribunalului arbitral. În același sens, instanța apreciată că prin caracterul dilatoriu al excepției de necompetență, judecata nu este împiedicată să continue, or, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, excepția necompetenței capătă un caracter dirimant, care nu a fost avut în vedere de dispozițiile legale incidente.
Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta SC R. SA a declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală a sentinței fondului. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând în dezvoltarea criticilor formulate, în sinteză, următoarele: - hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7), referirile la conflictul de competență reglementat de art. 343 4 C. proc.
civ., fiind irelevante, în măsura în care, în cauză, nu există conflict de competență, tribunalul arbitral nefiind nici măcar constituit; - hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită și încălcarea legii (art. 304 pct. 9) urmare confuziei pe care o face instanța între instituția declinării de competență și instituția necompetenței materiale, reglementarea cuprinsă în art. 343 4 alin. (3) și (4), exclude aplicarea în materie de arbitraj a art. 20 și art. 158 – art. 160 C. proc. civ., întrucât normele juridice în materia arbitrajului derogă de la aceste dispoziții de drept comun; - sub un al doilea aspect dispozițiile art. 340 și 340 1 și art. 355 C. proc.
civ., exclud posibilitatea sesizării tribunalului arbitral de către instanța de judecată, singura persoană care poate sesiza tribunalul arbitral fiind reclamantul, prin cerere scrisă, iar declinarea de competență are caracterul unui act de sesizare a instanței, soluție care este contrară naturii arbitrajului; - instanța de apel, prin înlăturarea dispozițiilor legale aplicabile, a judecat în echitate, pierzând din vedere că „prejudicierea reclamantului” pe care o reține, se datorează culpei acestuia, urmare sesizării unui organ necompetent; - instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de cheltuieli de judecată formulate, în condițiile în care apelul a fost admis numai în parte, astfel că se impunea suportarea cheltuielilor proporțional cu culpa procesuală a fiecărei părți.
Examinând decizia atacată, în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prealabil, Curtea precizează că, analiza criticilor formulate, subsumate motivelor de nelegalitate invocate, respectiv art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., va fi făcută împreună din rațiuni impuse de coerența și logica expunerii, precum și datorită faptului că, autorul recursului, examinează dispozițiile legale pe care instanța își fundamentează hotărârea, din ambele perspective.
Chestiunea dedusă judecății o constituie modul de soluționare a excepției necompetenței materiale a instanțelor de judecată sesizate, urmare existenței unei clauze compromisorii convenite de părți cu privire la litigiul dedus judecății.
Excepția de necompetență materială a instanțelor judecătorești, excepție de procedură, de ordine publică, este reglementată de dispozițiile art. 158 – art. 159 C. proc. civ. După art. 158 alin. (1) C. proc. civ., „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța comnpetentă, ori, dacă este cazul, un alt organ de activitate jurisdicțională competent”, iar potrivit alin. (3) „… dosarul va fi trimis instanței competente sau, după caz, altui organ de activitate jurisdicțională competent…”.
Dispozițiile citate, constituie așadar, soluția procedurală a declinărilor de competență, aplicându-se când instanțele se declară necompetente. Cum, dispozițiile citate, nu fac nici o distincție, între organele cu activitate jurisdicțională competente, care pot fi organe ale statului sau private, ele constituie fundamentul legal al declinărilor de competența de la instanța statală care s-a dezinvestit la organul jurisdicțional privat, respectiv arbitrajul.
Dispozițiile speciale cuprinse în Cartea IV, Despre arbitraj, cu referire la chestiunea necompetenței instanței de judecată, sunt reglementate de art. 343 4 C. proc. civ. Potrivit alin. (3) și (4) din textul de lege sus-menționat „… instanța judecătorească, la cererea uneia dintre părți, se va declara necompetentă, dacă va constata că există convenție arbitrală, iar în caz de conflict de competență hotărăște instanța ierarhic superioară instanței înaintea căreia s-a ivit conflictul”.
Prin urmare, se poate constata, o deplină concordanță, o coroborare a dispozițiilor speciale referitoare la arbitraj cu cele cuprinse în art. 158 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că instanța judecătorească necompetentă procedează potrivit celor statuate în art. 158 alin. (3), respectiv trimite dosarul organului jurisdicțional competent, iar referirea din art. 343 alin. (4) cu trimitere la posibilitatea ivirii unui conflict de competență, este de natură să întărească concluzia trimiterii cauzei organului cu activitate jurisdicțională competent. Și aceasta deoarece, existența conflictului presupune o hotărâre de declinare de competență, sau, altfel spus, pentru ca să existe conflict, trebuie ca instanța să își verifice propria competență și să se declare necompetentă, procedând conform art. 158 C. proc. civ. În acest sens, trimiterea pe care o face instanța de apel la dispozițiile care reglementează conflictul de competență este pe deplin justificată, constituind un argument peremptoriu în expunerea raționamentului său. Instanța de apel, nu a constatat că în cauză s-a ivit un conflict de competență, așa cum susține autoarea recursului, ci, în analiza exhaustivă a dispozițiilor legale generale și speciale, care reglementează problema competenței materiale a instanței judecătorești și-a argumentat punctul de vedere pe aspectele relevante din cuprinsul acestor dispoziții. În sfârșit, Curtea constată că, deși în ipoteza unui conflict negativ de competență, acesta are, oarecum, un caracter atipic dat fiind normele speciale care reglementează procedura arbitrală, instanța de judecată, aflată în ipoteza reglementată de art. 153 alin. (3) C. proc. civ., trebuie să procedeze în consecință, neexistând nici un argument legal care să impună concluzia neaplicării acestor dispoziții legale. Referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată intimatei pârâte, în condițiile admiterii apelului declarat de reclamantă, intimată căzută în pretenții, nu poate pretinde plata cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile legale statuate de art. 274 C. proc. civ. Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 246 din 15 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.