ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1267/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 mai 2007, reclamanta SC S. SA Buzău prin lichidator judiciar S.P.P.I. R.S. Buzău cheamă în judecată pe pârâta A.D.S. București solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la pata sumei de 780.000 lei reprezentând, în baza prevederilor contractuale, despăgubiri care trebuiau achitate pentru suprafețele care, la data retrocedării și rezilierii contractului de concesiune, erau ocupate cu investiții neamortizate (culturi semincere perene și perdele de protecție antierozionale), precum și la plata beneficiului nerealizat pentru durata de existență a culturilor perene.

Prin sentința comercială nr. 8111 din 14 iunie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge cererea reclamantei, ca inadmisibilă, reținând că excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este întemeiată având în vedere dispozițiile art. 11 din contractul de concesiune nr. 29/2002, care reprezintă o clauză compromisorie stipulată de părți potrivit căreia litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului, care nu vor fi soluționate pe cale amiabilă, sunt de competența Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, astfel că cererea urmează a fi introdusă la instanța de arbitraj.

Prin decizia comercială nr. 442 din 17 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, reținând, în acest sens, incidența dispozițiilor art. 343 4 C. proc. civ. și existența clauzei compromisorii valabile, înscrisă în art. 11.1 din Cap. XI al contractului încheiat între părți, absența nominalizării arbitrilor și a modalității desemnării acestora fiind suplinită prin aplicarea Regulamentului Curții de Arbitraj Comercial Internațional care conține astfel de prevederi. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, casarea deciziei și a sentinței pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru a se pronunța pe fondul cauzei. În susținerea recursului său reclamanta recurentă critică instanța de apel pentru a nu fi observat că instanța de fond nu și-a verificat competența în lumina dispozițiilor art. 343 4 alin. (1) C. proc. civ., precum și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 343 2 C. proc. civ., instanța nereținând că nu sunt îndeplinite condițiile de valabilitate ale clauzei compromisorii impuse de lege, situație raportat la care clauza respectivă este sancționată cu nulitatea, excepția necompetenței materiale a Tribunalului ridicată de intimata pârâtă trebuind astfel să fi fost respinsă, fiind incidente dispozițiile art. 343 4 alin. (2) lit. b) C. proc.

civ. Recurenta critică decizia recurată și pentru confirmarea soluției greșite a instanței de fond care, dacă a reținut valabilitatea clauzei compromisorii, nu trebuia să respingă acțiunea ci să dea o încheiere prin care să scoată cauza de pe rol și să trimită cauza organului cu activitate jurisdicțională competent, prin declinarea competenței în favoarea Curții de Arbitraj. Recursul este fondat și urmează a fi admis. Critica formulată de recurentă cu privire la nevalabilitatea clauzei compromisorii nu este întemeiată și urmează a fi respinsă, clauza înscrisă în cap. XI art. 11.1 din contractul încheiat între părți îndeplinind condițiile de valabilitate impuse de lege, respectiv de art. 343 1 C. proc.

civ., coroborat cu art. 341 alin. (2) C. proc. civ., cum corect a reținut și instanța de apel, confirmând aprecierile instanței de fond. Potrivit art. 11.1 din contract „litigiile de orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de concesionare, care nu vor putea fi soluționate pe cale amiabilă, sunt de competența Curții Comerciale de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României”, clauza compromisorie evocată fiind validă, modalitatea de desemnare a arbitrilor fiind aceea stabilită de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional competentă, instituție permanentă de arbitraj care în art. 11 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea precizează că „numirea arbitrilor într-un litigiu determinat și constituirea tribunalului arbitral se efectuează în conformitate cu prevederile Regulilor de procedură arbitrală”, reguli acceptate odată cu încredințarea arbitrajului Curții de Arbitraj (art. 5 din Regulile de procedură).

Clauza compromisorie fiind validă nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 343 4 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., cum greșit susține recurenta, care, de altfel, referindu-se la dispozițiile art. 343 2 C. proc. civ., confundă clauza compromisorie, inclusă în contractul părților la momentul încheierii acestuia, cu compromisul. Este însă întemeiată cea de a doua critică formulată de recurentă. Cum în fața primei instanțe pârâta a invocat existența clauzei compromisorii, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 343 4 alin. (1) C. proc. civ., dar, constatând întemeiată excepția invocată, în loc să facă aplicarea dispozițiilor art. 343 3 C. proc. civ.

și să pronunțe o încheiere de declinare a competenței în favoarea instanței arbitrale competente, respectiv în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, soluție confirmată eronat de către instanța de apel prin decizia recurată. Astfel fiind, recursul recurentei reclamante urmează a fi admis și, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi admis apelul reclamantei împotriva sentinței primei instanțe, care urmează a fi schimbată în sensul că urmează a fi admisă excepția necompetenței materiale a instanței judecătorești și, pe cale de consecință, cauza urmează a fi trimisă spre soluționare Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA prin lichidator R.S. S.P.P.I. împotriva deciziei comerciale nr. 442 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică decizia în sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței comerciale nr. 8111 din 14 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în sensul că admite excepția necompetenței materiale a instanței și declină competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.