ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1267/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1267/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 10 mai 2007, reclamanta SC S. SA Buzău prin lichidator judiciar S.P.P.I. R.S.

Buzău cheamă în judecată pe pârâta A.D.S. București solicitând instanței ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la pata sumei de

780.000 lei reprezentând, în baza prevederilor contractuale, despăgubiri care

trebuiau achitate pentru suprafețele care, la data retrocedării și rezilierii

contractului de concesiune, erau ocupate cu investiții neamortizate (culturi

semincere perene și perdele de protecție antierozionale), precum și la plata

beneficiului nerealizat pentru durata de existență a culturilor perene.

Prin sentința comercială nr.

8111 din 14 iunie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

respinge cererea reclamantei, ca inadmisibilă, reținând că excepția

necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este

întemeiată având în vedere dispozițiile art. 11 din contractul de concesiune nr.

29/2002, care reprezintă o clauză compromisorie stipulată de părți potrivit

căreia litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului, care nu

vor fi soluționate pe cale amiabilă, sunt de competența Curții de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României,

astfel că cererea urmează a fi introdusă la instanța de arbitraj.

Prin decizia comercială nr. 442

din 17 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva

sentinței primei instanțe, reținând, în acest sens, incidența dispozițiilor art.

343

4

C. proc. civ. și existența clauzei compromisorii valabile,

înscrisă în art. 11.1 din Cap. XI al contractului încheiat între părți, absența

nominalizării arbitrilor și a modalității desemnării acestora fiind suplinită

prin aplicarea Regulamentului Curții de Arbitraj Comercial Internațional care

conține astfel de prevederi.

Împotriva deciziei instanței

de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei și a

sentinței pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la Tribunalul București

pentru a se pronunța pe fondul cauzei.

În susținerea recursului său

reclamanta recurentă critică instanța de apel pentru a nu fi observat că

instanța de fond nu și-a verificat competența în lumina dispozițiilor art. 343

4

alin. (1) C. proc. civ., precum și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art.

343

2

C. proc. civ., instanța nereținând că nu sunt îndeplinite

condițiile de valabilitate ale clauzei compromisorii impuse de lege, situație

raportat la care clauza respectivă este sancționată cu nulitatea, excepția

necompetenței materiale a Tribunalului ridicată de intimata pârâtă trebuind

astfel să fi fost respinsă, fiind incidente dispozițiile art. 343

4

alin.

(2) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta critică decizia

recurată și pentru confirmarea soluției greșite a instanței de fond care, dacă

a reținut valabilitatea clauzei compromisorii, nu trebuia să respingă acțiunea

ci să dea o încheiere prin care să scoată cauza de pe rol și să trimită cauza

organului cu activitate jurisdicțională competent, prin declinarea competenței

în favoarea Curții de Arbitraj.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis.

Critica formulată de

recurentă cu privire la nevalabilitatea clauzei compromisorii nu este

întemeiată și urmează a fi respinsă, clauza înscrisă în cap. XI art. 11.1 din

contractul încheiat între părți îndeplinind condițiile de valabilitate impuse

de lege, respectiv de art. 343

1

C. proc. civ., coroborat cu art. 341

alin. (2) C. proc. civ., cum corect a reținut și instanța de apel, confirmând

aprecierile instanței de fond. Potrivit art. 11.1 din contract „litigiile de

orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de concesionare, care

nu vor putea fi soluționate pe cale amiabilă, sunt de competența Curții

Comerciale de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie

a României”, clauza compromisorie evocată fiind validă, modalitatea de

desemnare a arbitrilor fiind aceea stabilită de Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional competentă, instituție permanentă de arbitraj care în art. 11 din

Regulamentul privind organizarea și funcționarea precizează că „numirea

arbitrilor într-un litigiu determinat și constituirea tribunalului arbitral se

efectuează în conformitate cu prevederile Regulilor de procedură arbitrală”,

reguli acceptate odată cu încredințarea arbitrajului Curții de Arbitraj (art. 5

din Regulile de procedură).

Clauza compromisorie fiind

validă nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 343

4

alin. (2) lit.

b) C. proc. civ., cum greșit susține recurenta, care, de altfel, referindu-se

la dispozițiile art. 343

2

C. proc. civ., confundă clauza

compromisorie, inclusă în contractul părților la momentul încheierii acestuia,

cu compromisul.

Este însă întemeiată cea de

a doua critică formulată de recurentă.

Cum în fața primei instanțe

pârâta a invocat existența clauzei compromisorii, instanța a dat eficiență

dispozițiilor art. 343

4

alin. (1) C. proc. civ., dar, constatând

întemeiată excepția invocată, în loc să facă aplicarea dispozițiilor art. 343

3

C. proc. civ. și să pronunțe o încheiere de declinare a competenței în favoarea

instanței arbitrale competente, respectiv în favoarea Curții de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a

respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, soluție confirmată eronat de

către instanța de apel prin decizia recurată.

Astfel fiind, recursul

recurentei reclamante urmează a fi admis și, cu aplicarea dispozițiilor art. 312

alin. (3) C. proc. civ., decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că

urmează a fi admis apelul reclamantei împotriva sentinței primei instanțe, care

urmează a fi schimbată în sensul că urmează a fi admisă excepția necompetenței

materiale a instanței judecătorești și, pe cale de consecință, cauza urmează a

fi trimisă spre soluționare Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC S. SA prin lichidator R.S. S.P.P.I. împotriva deciziei comerciale

nr. 442 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială.

Modifică decizia în sensul

că admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței comerciale nr. 8111 din 14

iunie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o

schimbă în sensul că admite excepția necompetenței materiale a instanței și

declină competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2008.