ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2986/2008

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul C.A.C.I. de pe lângă C.C.I. a României, la data de 13 noiembrie 2003, reclamanta SC G.T. SA a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București, solicitând a se dispune diminuarea cu suma de 1.739.400.000 lei a creanței pe care pârâta o pretinde de la reclamantă.

Prin sentința arbitrală nr. 350 din 16 decembrie 2005, tribunalul arbitral a admis acțiunea și a constatat că creanța pârâtei în sumă de 3.228.183,22 dolari SUA împotriva reclamantei este diminuată cu 50.000 dolari SUA, echivalentul în dolari SUA al sumei de 1.739.400.000 lei, la data de 10 noiembrie 2003. Instanța arbitrală a considerat că excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată, deoarece prin acțiunea de față nu se are în vedere diferența de 3% a comisionului de angajament ci costurile suplimentare rezultate din trecerea diferenței de comision în creditul restant pe care astfel l-a majorat și în consecință au fost majorate și dobânzile penalizatoare. Excepția prescripției a fost de asemenea respinsă, reținându-se că termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care curge de la data de 25 septembrie 2003, data comunicării de către A.V.A.B.

a sumei rămase de achitat. Pe fond, s-a reținut că Banca era îndreptățită să recalculeze comisionul de angajament la 4% pe an, fapt stabilit și prin sentința arbitrală nr. 15/2000 a C.A.C.I. de pe lângă C.C.I. a României și recunoscut de către reclamantă. În raportul de expertiză întocmit de experta C.E., se arată că diferența rezultată din recalcularea comisionului de 1% la 4% trebuie tratată din punct de vedere al uzanțelor bancare în mod similar cu tratarea creditelor neperformante, prin înghețarea obligațiilor și neperceperea dobânzilor întrucât pentru diferența de comision nu se poate reține culpa reclamantei. Procedeul folosit de pârâtă a dus la deturnarea obligațiilor reclamantei prin majorarea obligației privind comisionul, a creditului restant și a dobânzilor penalizatoare aferente creditului restant.

În acest mod pârâta a creat costuri suplimentare, care reprezintă prejudicii pentru reclamantă. Costurile suplimentare rezultate din aplicarea procedeului menționat reprezintă prejudicii pentru reclamantă, care au fost cauzate din culpa pârâtei, constând în eroarea de calcul a comisionului de angajament și apoi neacceptarea unei eșalonări a plății diferenței de comision. Împotriva acestei hotărâri, a formulat acțiune în anulare pârâta A.V.A.S. București care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, sub nr. 3574/2/2006. În motivarea acțiunii se arată că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului. Hotărârea arbitrală a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului, prevăzut la articolul 353 3 C. proc.

civ., fără să intervină în această perioadă o suspendare a curgerii sale, o consimțire în scris a părților sau a tribunalului arbitral cu privire la prelungirea termenului. Se mai arată că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică și dispoziții imperative ale legii. În ce privește excepția prescripției, se arată că acțiunea este prescriptibilă în termenul special prevăzut de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, care începea să curgă potrivit alin. (2) la 19 iulie 2001, fiind împlinit cel mai târziu la 20 iulie 2002, iar acțiunea a fost introdusă la 13 noiembrie 2003. Chiar dacă s-ar considera că este aplicabil termenul general de prescripție de trei ani, dreptul la acțiune s-a născut cel mai târziu la 12 decembrie 1995, prin comunicarea adresei de către SC B. SA prin care SC G.T.

SA București era informată asupra modalității de calcul al comisionului și înregistrării în evidențele băncii a valorii acestuia în sumă de 837.268,38 dolari SUA. În consecință, dreptul la acțiune era prescris încă din 9 noiembrie 1998. Penalitățile de întârziere sunt drepturi accesorii care urmează regimul dreptului principal, astfel că și dreptul de a cere aceste sume era prescris la data introducerii cererii de arbitrare. Pe fondul cauzei se arată că acțiunea este neîntemeiată, precizându-se că reclamanta a recunoscut implicit prin cererea de reeșalonare a creditului curent și restant întreaga sa datorie față de bancă la acea dată. În drept se invocă O.U.G. nr. 51/1998. Prin sentința comercială nr. 167 din 5 iulie 2006, Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 728 din 15 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC G.T. SA București și a modificat sentința atacată în sensul că a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3402/2/2007. Prin sentința comercială nr. 199 din 24 octombrie 2007 Curtea Apel București, secția a V-a comercială, a admis acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 350 din 16 decembrie 2005, pronunțată de C.A.C.I. de pe lângă C.C.I. a României, formulată de petenta A.V.A.S. București, a anulat Hotărârea arbitrală din 16 decembrie 2005 pronunțată de C.A.C.I.

de pe lângă C.C.I. a României, a admis excepția prescripției, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC G.T. SA împotriva pârâtei A.V.A.S. București, ca fiind prescrisă. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că O.U.G. nr. 51/1998 republicată nu a exclus nici expres și nici implicit arbitrajul în soluționarea litigiilor privind creanțele neperformante iar în urma preluării creanței de către A.V.A.S. nu s-a încheiat un act adițional la contract prin care părțile să fi renunțat la clauza compromisorie. Convenția încheiată între SC B. SA și SC G.T. SA București este în continuare un contract comercial, dobândirea ulterioară a caracterului de titlu executoriu neafecând natura lui juridică.

Prezenta acțiune nu este o contestație la executare, din actele dosarului nerezultând că o executare silită a fost demarată împotriva intimatei - reclamante. Clauza compromisorie cuprinde elementele necesare și suficiente pentru a o face operantă, permițând învestirea valabilă a instanței arbitrale. Referitor la expirarea termenului arbitrajului, se reține că petenta nu a invocat caducitatea și se poate considera, din comportamentul său procesual (prezența la termene, propunerea de probe), a consimțit tacit la prelungirea termenului arbitrajului. Instanța a reținut că în ce privește excepția prescripției, termenul de prescripție aplicabil este cel special de 6 luni, prevăzut de art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998 care a început să curgă la data intrării în vigoare a legii, respectiv 19 iulie 2001. Acțiunea a fost introdusă la 13 noiembrie 2003, după împlinirea termenului de prescripție. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.T. SA București în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs se invocă că instanța a reținut în mod eronat aplicabilitatea dispozițiilor art. 49 din O.G. nr. 51/1998 republicată întrucât prescripția specială de 6 luni se aplică numai cererilor generate de acțiunile, faptele sau măsurile luate de A.V.A.S., în baza competenței și finalității pentru care a fost creată, respectiv valorificarea unor active bancare.

Or, pretențiile deduse judecății ce au făcut obiectul acțiunii arbitrale nu se referă la asemenea acțiuni sau măsuri întreprinse de A.V.A.S., acesta privind situații și fapte petrecute anterior înființării A.V.A.S., iar acțiunilor izvorâte din acestea nu le pot fi aplicabile decât prevederile legale privitoare la prescripția extinctivă generală, respectiv termenul de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 care curge de la data de 25 septembrie 2003, data comunicării de către A.V.A.S. a sumei rămase de achitat de 3.228.183,22 dolari SUA. S-a mai susținut că instanța a apreciat greșit că „ultimul termen de prescripție s-a împlinit la 20 iunie 2001, întrucât conform raportului de expertiză ultima plată s-a efectuat la 29 iunie 1998”.

Reclamanta a continuat să efectueze plăți reprezentând rate credit către A.V.A.S. și valoarea totală a plăților efectuate de aceasta până la introducerea acțiunii - 12 noiembrie 2003, a fost de 11.658.978 dolari SUA. Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente ce vor substitui motivarea instanței de apel în ce privește excepția prescripției. Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta a solicitat despăgubiri pentru încălcări ale obligațiilor contractuale de către SC B. SA în raporturile cu reclamanta petrecute anterior cesiunii creanței. Întrucât pretențiile reclamantei reprezintă daune pentru prejudiciul cauzat, termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 nu are aplicabilitate în cauză întrucât pretențiile solicitate nu sunt generate de acțiunile, faptele sau măsurile săvârșite de A.V.A.S. în baza competenței și finalității pentru care a fost creată, respectiv pentru valorificarea activelor bancare. În ceea ce privește data la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei se reține că acesta a început să curgă la data de 9 iulie 1999, când s-a notificat reclamantei cesiunea de creanță și s-a anexat contractul în care se arăta creanța preluată. La această dată reclamanta a avut posibilitatea să cunoască valoarea creanței pretinse de A.V.A.S. și modul de calcul al comisionului, precum și a creditului restant și a dobânzilor penalizatoare aferente creditului restant.

Prin adresa din 25 septembrie 2003 A.V.A.S. a solicitat recurentei să reanalizeze graficul privind modalitatea de achitare a creanței bancare neperformante preluată de la SC B. SA prin contractul de cesiune de creanță din 7 iulie 1999 dar consolidată în dolari SUA, sumă și modalitate de calcul de care a luat la cunoștință anterior (9 iulie 1999), așa cum s-a reținut mai sus. Față de data introducerii acțiunii - 13 noiembrie 2003 termenul de prescripție de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 era împlinit. În ceea ce privește plățile efectuate, conform anexei 3 la raportul de expertiză întocmit de expert contabil C.E. rezultă că ultima plată s-a făcut la 29 iunie 1998 și raportat la această plată ultimul termen de prescripție s-a împlinit la 29 iunie 2001. Data de 29 iunie 1998 stabilită de prima instanță ca fiind data ultimei plăți este corectă în raport de actele de la dosar.

Pentru considerentele expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC G.T. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 199 din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2008.