ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1471/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.G.G. a chemat în judecată pârâtul C.G.G.F. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de sancționare nr. 49 din 5 aprilie 2006. Reclamantul a arătat că îndeplinește funcția de comisar, iar în sarcina sa au fost reținute o serie de abateri prevăzute de Legea nr. 188/1999 de care nu se face vinovat. Sesizat inițial, Tribunalul Gorj, secția litigii de muncă și conflicte de muncă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, prin sentința nr. 1813 din 1 iunie 2006. Prin sentința nr. 692 din 14 septembrie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul C.G.G., dispunând anularea deciziei nr. 49 din 5 aprilie 2006, emisă de pârât.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată reclamantului, respectiv suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau de promovare în funcția publică pe o perioadă de 3 ani, s-a datorat și a avut în vedere fapte săvârșite cu mult peste termenul de 6 luni, de aplicare a sancțiunii, prevăzut de art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999. Astfel, în conținutul deciziei atacate se face referire la implicarea reclamantului în activitatea SC P. SRL, la care soția acestuia era asociată, abatere care s-ar fi produs în luna septembrie 2005. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs pârâtul C.G.G.F., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate recurentul-pârât a arătat că instanța de fond nu a analizat cauza sub toate aspectele, respectiv nu a determinat perioadele în care au fost săvârșite fiecare din faptele reținute în sarcina reclamantului, stabilind astfel în mod eronat că toate au fost comise cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost emisă decizia contestată. În acest sens recurentul a susținut că instanța de fond în mod nelegal a nesocotit chiar declarațiile reclamantului din care rezultă că implicarea directă a acestuia în medierea unor conflicte apărute în firma soției sale, la data de 21 noiembrie 2005, fiind evident că toate faptele au o strânsă legătură între ele.

Așa fiind, față de data la care a fost emisă decizia de sancționare nr. 49, respectiv 5 aprilie 2006, termenul de prescripție de 6 luni s-ar fi împlinit pentru faptele săvârșite înainte de data de 5 noiembrie 2005, ori neîndoielnic, după acest moment, au mai existat fapte reținute în sarcina reclamantului, inclusiv cea din decembrie 2005, nejustificat ignorate de instanța de fond. Recursul este fondat în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului, în raport de prevederile legale incidente, și prin prisma motivelor de recurs formulate, reține că se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele în continuare expuse.

Din cuprinsul deciziei nr. 49 din 5 aprilie 2006 emisă de C.G.G.F., prin care a fost sancționat reclamantul C.G.G. cu suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau de promovare în funcția publică rezultă că în sarcina acestuia au fost reținute mai multe fapte, comise pe parcursul mai multor luni, în cursul anului 2005, constând practic în implicarea sa în activitatea SC P. SRL unde soția sa este asociat. În cuprinsul deciziei contestate se fac ample referiri la declarații de martori ce au fost audiați pe parcursul cercetării administrative, la documente și note explicative, pe baza cărora Comisia a stabilit că reclamantul intimat, în calitatea sa de funcționar public, se află în conflict de interese și în situația de incompatibilitate, contravenind astfel reglementărilor legale stabilite prin Legea nr. 188/1999.

Nici unul din documentele la care face referire această decizie și pe care s-au întemeiat hotărârile luate, nu se află însă la dosar. Așa fiind, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de fond, prin care a fost anulată decizia contestată pe motiv că reclamantului i se impută fapte săvârșite cu mult peste termenul de 6 luni de aplicare a sancțiunii este nelegală, fiind pronunțată în lipsa unui material probator relevant și absolut necesar în astfel de cauze, respectiv în lipsa dosarului de cercetare prealabilă ca și a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 49/2006. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. se impunea ca instanța să stăruie în depunerea tuturor dovezilor care ar fi condus la o corectă stabilire a faptelor, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea atacată cauza a fost soluționată pe baza unei excepții.

Se impune așadar, conform art. 312 pct. 3 și 5 C. proc. civ., casarea sentinței pronunțate cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță pentru a asigura părților parcurgerea celor două grade de jurisdicție. Cu ocazia rejudecării, în urma completării materialului probator în sensul arătat, instanța urmează să reanalizeze și să se pronunțe și în chestiunea prescripției, intervenită eventual cu privire la unele sau la toate din faptele reținute în sarcina reclamantului intimat, pe baza datelor ce vor rezulta din actele noi ce urmează a fi examinate și în raport de care se va decide apoi în ce măsură se impune sau nu și analizarea fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.G.G.F. împotriva sentinței nr. 692 din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2007.