ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1471/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, reclamantul C.G.G. a chemat în judecată

pârâtul C.G.G.F. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună

anularea deciziei de sancționare nr. 49 din 5 aprilie 2006. Reclamantul a

arătat că îndeplinește funcția de comisar, iar în sarcina sa au fost reținute o

serie de abateri prevăzute de Legea nr. 188/1999 de care nu se face vinovat.

Sesizat inițial, Tribunalul

Gorj, secția litigii de muncă și conflicte de muncă, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, prin sentința nr. 1813

din 1 iunie 2006.

Prin sentința nr. 692 din 14

septembrie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul C.G.G., dispunând anularea

deciziei nr. 49 din 5 aprilie 2006, emisă de pârât.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată reclamantului,

respectiv suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau de

promovare în funcția publică pe o perioadă de 3 ani, s-a datorat și a avut în

vedere fapte săvârșite cu mult peste termenul de 6 luni, de aplicare a

sancțiunii, prevăzut de art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999. Astfel, în

conținutul deciziei atacate se face referire la implicarea reclamantului în

activitatea SC P. SRL, la care soția acestuia era asociată, abatere care s-ar

fi produs în luna septembrie 2005.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs pârâtul C.G.G.F.,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând modificarea

acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În esență, prin motivele de

recurs dezvoltate recurentul-pârât a arătat că instanța de fond nu a analizat

cauza sub toate aspectele, respectiv nu a determinat perioadele în care au fost

săvârșite fiecare din faptele reținute în sarcina reclamantului, stabilind

astfel în mod eronat că toate au fost comise cu mai mult de șase luni înainte

de data la care a fost emisă decizia contestată. În acest sens recurentul a

susținut că instanța de fond în mod nelegal a nesocotit chiar declarațiile

reclamantului din care rezultă că implicarea directă a acestuia în medierea

unor conflicte apărute în firma soției sale, la data de 21 noiembrie 2005,

fiind evident că toate faptele au o strânsă legătură între ele. Așa fiind, față

de data la care a fost emisă decizia de sancționare nr. 49, respectiv 5 aprilie

2006, termenul de prescripție de 6 luni s-ar fi împlinit pentru faptele

săvârșite înainte de data de 5 noiembrie 2005, ori neîndoielnic, după acest

moment, au mai existat fapte reținute în sarcina reclamantului, inclusiv cea

din decembrie 2005, nejustificat ignorate de instanța de fond.

Recursul este fondat în

sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte examinând

actele și lucrările dosarului, în raport de prevederile legale incidente, și

prin prisma motivelor de recurs formulate, reține că se impune admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, pentru considerentele în continuare expuse.

Din cuprinsul deciziei nr. 49

din 5 aprilie 2006 emisă de C.G.G.F., prin care a fost sancționat reclamantul C.G.G.

cu suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau de promovare

în funcția publică rezultă că în sarcina acestuia au fost reținute mai multe

fapte, comise pe parcursul mai multor luni, în cursul anului 2005, constând

practic în implicarea sa în activitatea SC P. SRL unde soția sa este asociat.

În cuprinsul deciziei

contestate se fac ample referiri la declarații de martori ce au fost audiați pe

parcursul cercetării administrative, la documente și note explicative, pe baza

cărora Comisia a stabilit că reclamantul intimat, în calitatea sa de funcționar

public, se află în conflict de interese și în situația de incompatibilitate,

contravenind astfel reglementărilor legale stabilite prin Legea nr. 188/1999.

Nici unul din documentele la

care face referire această decizie și pe care s-au întemeiat hotărârile luate,

nu se află însă la dosar.

Așa fiind, Înalta Curte

reține că hotărârea instanței de fond, prin care a fost anulată decizia

contestată pe motiv că reclamantului i se impută fapte săvârșite cu mult peste

termenul de 6 luni de aplicare a sancțiunii este nelegală, fiind pronunțată în

lipsa unui material probator relevant și absolut necesar în astfel de cauze,

respectiv în lipsa dosarului de cercetare prealabilă ca și a tuturor documentelor

ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 49/2006.

Potrivit art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. se impunea ca instanța să stăruie în depunerea tuturor dovezilor

care ar fi condus la o corectă stabilire a faptelor, cu atât mai mult cu cât

prin hotărârea atacată cauza a fost soluționată pe baza unei excepții.

Se impune așadar, conform art.

312 pct. 3 și 5 C. proc. civ., casarea sentinței pronunțate cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță pentru a asigura părților parcurgerea celor două

grade de jurisdicție.

Cu ocazia rejudecării, în

urma completării materialului probator în sensul arătat, instanța urmează să

reanalizeze și să se pronunțe și în chestiunea prescripției, intervenită

eventual cu privire la unele sau la toate din faptele reținute în sarcina

reclamantului intimat, pe baza datelor ce vor rezulta din actele noi ce urmează

a fi examinate și în raport de care se va decide apoi în ce măsură se impune

sau nu și analizarea fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.G.G.F.

împotriva sentinței nr. 692 din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2007.