ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Maramureș, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Maramureș, anularea Hotărârii nr. 480 din data de 22 mai 2006, cu consecința obligării la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind născut în perioada de refugiu a părinților săi.
Prin sentința civilă nr. 327/2006 din 11 septembrie 2006 a Curții de Apel Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, instanța a admis acțiunea formulată, dispunând anularea Hotărârii nr. 480 din 22 mai 2006, obligarea pârâtei să recunoască reclamantului statutul de refugiat pe perioada 4 octombrie 1942 - 6 martie 1945 și acordarea drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2006. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că probele existente la dosar atestă cu caracter unitar că reclamantul s-a născut în București, localitate în care părinții săi au fost refugiați, iar că de prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază și copiii minori ai persoanelor refugiate, în înțelesul legii, născute în refugiu, întrucât aceștia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu au afectat implicit și pe copiii lor minori.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Maramureș, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținându-se că o persoană născută intr-o anumită localitate nu poate fi considerată strămutată în aceeași localitate, iar că de prevederile legii nu beneficiază copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.
Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, cât și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele acelei persecuții. Acesta este și cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație. O atare concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ aplicabil, fiind echitabilă acordarea drepturilor în speță, date fiind condițiile vitrege în care aceste persoane s-au născut.
Din probatoriul administrat în cauză, în speță acte de stare civilă, din dosarul de fond, „Fișa" refugiatului C.V. și declarația autentificată la 28 iunie 2005, rezultă că intimatul reclamant se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituita să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de aceasta în conformitate cu prevederile art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 327/2006 din 11 septembrie 2006 a Curții de Apel Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.