ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2006 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.T. SRL Deva a chemat în judecată A.R.R., solicitând Instanței să dispună obligarea pârâtei să completeze licența de traseu din 17 iulie 2006 și caietul de sarcini al licenței, în sensul înscrierii stației Cluj-Napoca în graficul de circulație pe traseul Deva - Oradea, sub sancțiunea unei penalități de întârziere de 1.000 lei/ zi, începând cu data pronunțării sentinței și până la îndeplinirea obligației menționate.

Prin sentința civilă nr. 196 din 15 decembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă să completeze licența de traseu din 17 iulie 2006 și caietul de sarcini în sensul înscrierii stației Cluj-Napoca în graficul de circulație pe traseul Deva - Oradea, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.004 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței civile nr. 196 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.R.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. La termenul de judecată din 27 septembrie 2007, Înalta Curte a invocat și a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca Instanță de Fond. Conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța mai întâi asupra excepției de necompetență materială a Curții de Apel, ca Instanță de Fond, ceea ce determină incidența situației prevăzute de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., astfel că examinarea criticilor din recurs devine inutilă. Înalta Curte constată că este întemeiată excepția de necompetență materială a Curții de Apel Alba Iulia, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea uneia autorități publice să completeze două acte, în speță: licența de traseu din 17 iulie 2006 și caietul de sarcini în sensul înscrierii stației Cluj-Napoca în graficul de circulație pe traseul Deva - Oradea. Se constată că atât licența de traseu cât și caietul de sarcini sunt acte emise de Agenția Hunedoara a A.R.R. Potrivit art. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare a A.R.R., aprobat prin H.G. nr. 625/1998: „Art. 7. alin. (1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, la nivel central, A.R.R. are în structura sa organizatorică departamente, direcții și Inspectoratul rutier organizat la nivel de direcție. Alin. (2) La nivel teritorial, A.R.R.

are în structura sa organizatorică agenții teritoriale, fără personalitate juridică." Potrivit dispozițiilor citate, agențiile teritoriale îndeplinesc atribuțiile A.R.R. la nivel teritorial, ceea ce înseamnă că au, potrivit actului de organizare și funcționare, dreptul și obligația de a asigura organizarea executării și executarea în concret a legii în raza lor de competență teritorială. La art. 4 alin. (2) din Normele privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1987/2005 (reglementarea aplicabilă actului ce formează obiectul litigiului), se prevede că licența de transport se acordă de către agenția teritorială a A.R.R., iar, la art. 49, se prevede că licența de traseu se eliberează însoțită de caietul de sarcini.

Prin urmare, agenției teritoriale, structură deconcentrată a A. R.R., organizată conform art. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare, aprobat prin H.G. nr. 625/1998, i-a fost conferită printr-un act normativ atribuția de a acorda și elibera licențe de traseu și caiete de sarcini. Autoritatea publică este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „orice organ de stat sau al unităților administrativ - teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public". În materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice astfel definite, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii.

Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorității publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică și deci capacitate juridică în sensul civil al noțiunii, fapt ce produce efecte asupra modului de aplicare a criteriului rangului autorității emitente în determinarea Instanței competente. În materia supusă analizei, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat constant în sensul că agențiile teritoriale ale A.R.R. sunt autorități publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și au capacitatea de a sta în nume propriu în Instanță în calitate de autorități emitente ale actelor contestate, în virtutea capacității lor de drept administrativ.

Or, în cauză fiind vorba de acte administrative emise de Agenția Hunedoara, autoritate publică locală, conform art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, litigiul se soluționează, în fond, de Tribunal. Pe cale de consecință, se constată că sentința civilă atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică care reglementează competența Tribunalului, ca Instanță de Fond, astfel că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de A.R.R. și, în temeiul art. 312 alin. (6) teza întâi C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Hunedoara, secția de contencios administrativ, care urmează să analizeze toate celelalte susțineri și apărări ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinței civile nr. 196 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Hunedoara, secția de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007.