ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie

2006 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios

administrativ și

fiscal, reclamanta SC A.T.

SRL Deva a chemat în

judecată A.R.R., solicitând Instanței să dispună obligarea

pârâtei să completeze licența de traseu din 17 iulie 2006 și caietul de sarcini

al licenței, în sensul înscrierii stației Cluj-Napoca în graficul de circulație

pe traseul Deva - Oradea, sub sancțiunea unei penalități de întârziere de 1.000

lei/ zi, începând cu data pronunțării sentinței și până la îndeplinirea

obligației menționate.

Prin sentința civilă

nr. 196 din 15 decembrie 2006, Curtea de Apel

Alba

Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în

parte acțiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă să completeze licența de

traseu

din 17 iulie 2006 și caietul de sarcini în sensul înscrierii stației

Cluj-Napoca în graficul de circulație pe traseul Deva - Oradea, a respins

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de

întârziere și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.004 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței

civile nr. 196 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.R.R.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

La termenul de judecată din 27

septembrie 2007, Înalta Curte a invocat și a pus în discuția părților excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca Instanță de Fond.

Conform art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte se va pronunța mai întâi asupra excepției de necompetență

materială a Curții de Apel, ca Instanță de Fond, ceea ce determină incidența

situației prevăzute de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., astfel că examinarea

criticilor din recurs devine inutilă.

Înalta Curte constată că este

întemeiată excepția de necompetență

materială

a Curții de Apel Alba Iulia, pentru considerentele ce vor fi arătate

în

continuare.

Prin cererea de chemare în

judecată se solicită obligarea uneia autorități publice să completeze două

acte, în speță: licența de traseu din 17 iulie 2006 și caietul de sarcini în

sensul înscrierii stației Cluj-Napoca în graficul de circulație pe traseul Deva

- Oradea.

Se constată că atât licența de

traseu cât și caietul de sarcini sunt acte emise de Agenția Hunedoara a A.R.R.

Potrivit art. 7 din Regulamentul

de organizare și funcționare a A.R.R., aprobat prin H.G. nr. 625/1998:

„Art. 7. alin. (1) Pentru

îndeplinirea atribuțiilor sale, la nivel central, A.R.R. are în structura sa

organizatorică departamente, direcții și Inspectoratul rutier organizat la

nivel de direcție.

Alin. (2) La nivel teritorial,

A.R.R. are în structura sa organizatorică agenții teritoriale, fără

personalitate juridică."

Potrivit

dispozițiilor citate, agențiile teritoriale îndeplinesc atribuțiile

A.R.R. la nivel teritorial, ceea ce înseamnă

că au, potrivit actului de organizare și funcționare, dreptul și obligația de a

asigura organizarea executării și executarea în concret a legii în raza lor de

competență teritorială.

La art. 4 alin. (2) din Normele

privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților

conexe acestora, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului nr. 1987/2005 (reglementarea aplicabilă actului ce formează

obiectul litigiului), se prevede că licența de transport se acordă de către

agenția teritorială a A.R.R., iar, la art. 49, se prevede că licența de traseu

se eliberează însoțită de caietul de sarcini.

Prin

urmare, agenției teritoriale, structură deconcentrată a A.

R.R., organizată conform art. 7 din Regulamentul de

organizare și funcționare, aprobat prin H.G. nr. 625/1998, i-a fost conferită

printr-un act normativ atribuția de a acorda și elibera licențe de traseu și

caiete de sarcini.

Autoritatea publică este

definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „orice

organ de stat sau al unităților administrativ - teritoriale care acționează, în

regim de putere publică, pentru satisfacerea

unui

interes legitim public". În materia contenciosului administrativ nu este

relevantă

personalitatea juridică a autorității publice astfel definite, ci capacitatea

ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a

realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și

executarea în concret a legii.

Transpusă în plan

procesual, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorității publice

de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică și deci

capacitate juridică în sensul civil al noțiunii, fapt ce produce efecte asupra

modului de aplicare a criteriului rangului autorității emitente în determinarea

Instanței competente.

În materia supusă analizei, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a

pronunțat constant în sensul că agențiile teritoriale ale A.R.R. sunt

autorități publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și

au capacitatea de a sta în nume propriu în Instanță în calitate de autorități

emitente ale actelor contestate, în virtutea capacității lor de drept

administrativ.

Or, în cauză fiind vorba de acte

administrative emise de Agenția Hunedoara, autoritate publică locală, conform

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, litigiul se soluționează,

în fond, de Tribunal.

Pe cale de consecință, se

constată că sentința civilă atacată a fost

pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios

administrativ

și fiscal, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică care reglementează

competența Tribunalului, ca Instanță de Fond, astfel că sunt incidente

prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de A.R.R. și, în temeiul

art. 312 alin. (6) teza întâi C. proc. civ., va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Hunedoara, secția de contencios administrativ, care urmează să analizeze toate

celelalte susțineri și apărări ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.R.R. împotriva sentinței civile nr. 196 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Hunedoara, secția de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 septembrie 2007.