ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1343/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1343/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1680 din 10 decembrie 2007, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpata P.L., la pedepsele de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art. 80 alin. (1) C. pen. și, respectiv, la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și în baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatei și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a arestării preventive, de la 6 septembrie 2007 la zi. În esență, s-au reținut următoarele: În ziua de 5 septembrie 2007, inculpata P.L., în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut martorului R.O.M., cantitatea de 1,97 grame substanță, conținând heroină în amestec cu cofeină și paracetamol (1,02 gr. în jurul orei 12,00 și 0,95 gr. în jurul orei 18,30), iar, în urma percheziției domiciliare efectuată la locuința inculpatei, s-a mai găsit cantitatea de 8,48 grame substanță ce conținea heroină, destinată comercializării și consumului propriu. Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 32/ A din 8 februarie 2008, a respins apelul inculpatei.
Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatei și s-a dedus, din pedeapsa aplicată acesteia, durata reținerii și a arestării preventive, de la 6 septembrie 2007 la zi. Prin recursul declarat, inculpata a solicitat reducerea pedepsei aplicate cu reținerea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor atenuante și personale. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect faptele și vinovăția inculpatei, le-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.
La stabilirea și proporționalizarea pedepsei, instanțele au avut în vedere atât gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, reflectat de modul în care inculpata a conceput și realizat traficul de droguri, dar și datele ce caracterizează persoana acesteia (atitudine constant sinceră, fără antecedente penale, având în întreținere un copil mino). La individualizarea pedepsei aplicate, instanțele au dat eficiență atât datelor ce caracterizează persoana inculpatei, cât și circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acesteia și astfel au aplicat o pedeapsă al cărei cuantum a fost orientat sub minimul special prevăzut de lege, apreciindu-se, în mod corect, că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., nu poate fi realizat decât prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatei P.L. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată P.L. împotriva deciziei penale nr. 32/ A din 8 august 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate, durata reținerii și a arestării preventive de la 6 septembrie 2007 la 10 aprilie 2008. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.