ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 457/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 1257 din 30 iunie 2006 a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei C.D. prin care aceasta în contradictoriu cu pârâta SC M. Brașov a solicitat să se constate nulitatea convocatorului Adunării Generale din 28 noiembrie 2005, anularea hotărârilor luate de Adunarea Generală din 23 decembrie 2005 prin care s-a dispus excluderea sa din societate, ca membru cooperator, micșorarea capitalului social, cooptarea lui M.A. în calitate de membru, solicitând în final să se dispună și redobândirea dreptului asupra acțiunilor. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei SC M., de M.A.

Sentința a fost apelată de reclamanta C.D., iar Curtea de Apel, prin decizia nr. 154 din 30 noiembrie 2006, a schimbat sentința în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C.D. și tot în parte cererea de intervenție accesorie formulată de M.A. și în consecință a anulat hotărârea A.G.A. a SC M. din data de 23 decembrie 2005, menținând celelalte dispoziții ale sentinței, care se referau la respingerea capetelor de cerere privind constatarea nulității convocatorului și repunerea reclamantei în situația anterioară. În esență, Curtea de apel a reținut că neîndeplinirea obligațiilor de serviciu nu este motiv de excludere prevăzut de art. 44 din Legea nr. 1/2005, că la data adunării generale reclamanta era deja pensionată și că nu s-a dovedit în sarcina sa că a desfășurat activități concurențiale.

Recursul declarat de reclamanta C.D. împotriva deciziei nr. 154 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost admis, iar soluția a fost modificată în sensul că s-a dispus și repunerea reclamantei în situația anterioară. Instanța de recurs a avut în vedere pentru a modifica decizia din apel, tranzacția depusă la dosar din care a reținut numai punctul de vedere exprimat în scopul stingerii litigiului prin care părțile au fost de acord cu repunerea reclamantei în situația anterioară. În continuare cu referire la excludere s-a mai reținut că de vreme ce s-a anulat hotărârea de excludere efectul desființării retroactive a hotărârii de excludere este repunerea reclamantei în situația anterioară de membru al societății cooperative.

Prin aceeași decizie s-a anulat, ca netimbrat, recursul pârâtei SC M. luându-se în discuție declarația acesteia consemnată prin încheiere prin care a arătat că nu înțelege să timbreze. Față de soluția adopată în urma examinării celor două recursuri s-a respins cererea de intervenție formulată de M.A. în interesul societății SC M., menținând însă celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Împotriva deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 734/64/2006, M.A. în contradictoriu cu C.D. și SC M. Brașov, a formulat contestație în anulare prin care a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ., pentru a solicita anularea deciziei nr. 2581 din 28 iunie 2007. În argumentarea dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., contestatorul a susținut că urmare admiterii recursului reclamantei și a anulării, ca netimbrat, a recursului declarat de SC M., instanța de recurs i-a respins cererea de intervenție fără să o motiveze. Potrivit contestatorului instanța de recurs nu a ținut seama de faptul că în calitate de intervenient a achitat taxa de timbru pentru recurenta-pârâtă SC M., plată care obliga instanța de recurs să examineze recursul pârâtei menționate precum și cererea sa de intervenție care a fost formulată în interesul societății. Dacă s-ar fi judecat recursul actele aflate la dosar ar fi determinat o altă turnură a judecății motiv pentru care soluția, în opinia sa, este criticabilă astfel că a înțeles să invoce existența erorii materiale prevăzută de art. 318 C. proc.

civ., care nu va putea fi îndreptată decât prin anularea deciziei pronunțată în recurs. Confundarea unor elemente importante, a mai susținut contestatorul, are înrâurire asupra soluției și ca atare, se încadrează în noțiunea de eroare de fapt și nu în noțiunea de greșeală de judecată astfel că intervenientul accesoriu, contestator în această cerere a solicitat admiterea contestației în anulare și anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs. Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente formulată în interesul societății. Din expunerea argumentelor aduse în sprijinul motivului prevăzut de art. 318 C. proc.

civ., care reglementează contestația în anulare specială, rezultă că două au fost aspectele evocate și anume: (1) nemotivarea deciziei în partea care privește respingerea cererii de intervenție accesorie și (2) neluarea în considerare a taxei de timbru pe care a depus-o intervenientul accesoriu pentru SC M., care ar fi avut drept consecință judecarea recursului societății și schimbarea soluției într-un mod favorabil pentru aceasta, precum și pentru intervenția accesorie. Înalta Curte constată, însă, că cele două motive sintetizate mai sus nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială pentru ca instanța de recurs să procedeze la retractarea soluției atacată cu contestație în anulare. Temeiul invocat art. 318 C. proc.

civ., prevede în adevăr în prima teză că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Având în vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății pentru verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor. În contextul precizat din motivele redate sintetic mai sus rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale tinzând la o reformare a soluției printr-o rediscutare a probelor.

Revenind la motivele contestației se poate observa că motivarea care a dus la modificarea soluției și la respingerea cererii de intervenție accesorie a avut în vedere admiterea pe fond a cererii reclamantei, astfel că intervenția accesorie în favoarea pârâtei a fost consecința acestei modificări. Faptul că nu s-au dezvoltat aceste chestiuni în considerente nu atrage nulitatea deciziei din recurs și nici nu duce la concluzia nemotivării acesteia, acest motiv nefiind specific contestației în anulare. În al doilea rând principiul disponibilității a dat dreptul pârâtei SC M. în interesul căreia a intervenit contestatorul să declare că nu timbrează și ca atare depunerea taxei de timbru de către intervenient nu a produs niciun efect în raport de voința persoanei juridice, care prin netimbrare a urmărit ca recursul său să nu fie examinat.

Prin urmare, intervenientul accesoriu nu-și poate impune voința sa obligând societatea în interesul căreia a intervenit să abordeze o altă conduită decât cea adoptată deoarece o astfel de intervenție are doar scopul de a-l sprijini pe pârât în demersul său față de judecata în recurs. Toate aceste motive invocate de intervenientul accesoriu sunt în realitate critici aduse soluției din recurs care nu se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ., ci constituie în realitate un veritabil recurs la recurs pe care legiuitorul nu l-a urmărit prin reglementarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, scopul vădit al intervenientului fiind de a provoca o nouă judecată a recursului prin reconsiderarea actelor depuse în recurs așa cum de altfel a susținut atunci când a arătat că urmărește o nouă turnură a soluției.

Nu în ultimul rând intervenientul accesoriu nu are deschis dreptul de a promova căi de atac ordinare sau extraordinare independent de demersul societății în sprijinul căreia a intervenit în proces, o astfel de cerere fiind neavenită (art. 56 C. proc. civ.) În consecință, față de cele ce preced contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, contestația în anulare formulată de contestatorul M.A. împotriva deciziei nr. 2581 din 28 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosar nr. 734/64/2006, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2008.