ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 457/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 457/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Brașov, prin
sentința nr. 1257 din 30 iunie 2006 a respins, ca nefondată, acțiunea
reclamantei C.D. prin care aceasta în contradictoriu cu pârâta SC M. Brașov a
solicitat să se constate nulitatea convocatorului Adunării Generale din 28
noiembrie 2005, anularea hotărârilor luate de Adunarea Generală din 23
decembrie 2005 prin care s-a dispus excluderea sa din societate, ca membru
cooperator, micșorarea capitalului social, cooptarea lui M.A. în calitate de
membru, solicitând în final să se dispună și redobândirea dreptului asupra
acțiunilor. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de intervenție
formulată în interesul pârâtei SC M., de M.A.
Sentința a fost apelată de
reclamanta C.D., iar Curtea de Apel, prin decizia nr. 154 din 30 noiembrie 2006,
a schimbat sentința în sensul că admite în parte acțiunea formulată de
reclamanta C.D. și tot în parte cererea de intervenție accesorie formulată de M.A.
și în consecință a anulat hotărârea A.G.A. a SC M. din data de 23 decembrie
2005, menținând celelalte dispoziții ale sentinței, care se referau la
respingerea capetelor de cerere privind constatarea nulității convocatorului și
repunerea reclamantei în situația anterioară. În esență, Curtea de apel a
reținut că neîndeplinirea obligațiilor de serviciu nu este motiv de excludere
prevăzut de art. 44 din Legea nr. 1/2005, că la data adunării generale
reclamanta era deja pensionată și că nu s-a dovedit în sarcina sa că a
desfășurat activități concurențiale.
Recursul declarat de
reclamanta C.D. împotriva deciziei nr. 154 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de
Curtea de Apel Brașov a fost admis, iar soluția a fost modificată în sensul că
s-a dispus și repunerea reclamantei în situația anterioară.
Instanța de recurs a avut în
vedere pentru a modifica decizia din apel, tranzacția depusă la dosar din care
a reținut numai punctul de vedere exprimat în scopul stingerii litigiului prin
care părțile au fost de acord cu repunerea reclamantei în situația anterioară.
În continuare cu referire la excludere s-a mai reținut că de vreme ce s-a
anulat hotărârea de excludere efectul desființării retroactive a hotărârii de
excludere este repunerea reclamantei în situația anterioară de membru al
societății cooperative.
Prin aceeași decizie s-a
anulat, ca netimbrat, recursul pârâtei SC M. luându-se în discuție declarația
acesteia consemnată prin încheiere prin care a arătat că nu înțelege să
timbreze.
Față de soluția adopată în
urma examinării celor două recursuri s-a respins cererea de intervenție
formulată de M.A. în interesul societății SC M., menținând însă celelalte
dispoziții ale deciziei atacate.
Împotriva deciziei
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 734/64/2006,
M.A. în contradictoriu cu C.D. și SC M. Brașov, a formulat contestație în
anulare prin care a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ., pentru a solicita
anularea deciziei nr. 2581 din 28 iunie 2007.
În argumentarea
dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., contestatorul a susținut că urmare
admiterii recursului reclamantei și a anulării, ca netimbrat, a recursului
declarat de SC M., instanța de recurs i-a respins cererea de intervenție fără
să o motiveze. Potrivit contestatorului instanța de recurs nu a ținut seama de
faptul că în calitate de intervenient a achitat taxa de timbru pentru recurenta-pârâtă
SC M., plată care obliga instanța de recurs să examineze recursul pârâtei
menționate precum și cererea sa de intervenție care a fost formulată în
interesul societății.
Dacă s-ar fi judecat
recursul actele aflate la dosar ar fi determinat o altă turnură a judecății
motiv pentru care soluția, în opinia sa, este criticabilă astfel că a înțeles
să invoce existența erorii materiale prevăzută de art. 318 C. proc. civ., care
nu va putea fi îndreptată decât prin anularea deciziei pronunțată în recurs.
Confundarea unor elemente importante, a mai susținut contestatorul, are
înrâurire asupra soluției și ca atare, se încadrează în noțiunea de eroare de
fapt și nu în noțiunea de greșeală de judecată astfel că intervenientul
accesoriu, contestator în această cerere a solicitat admiterea contestației în
anulare și anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs.
Contestația în anulare va fi
respinsă pentru următoarele considerente formulată în interesul societății.
Din expunerea argumentelor
aduse în sprijinul motivului prevăzut de art. 318 C. proc. civ., care
reglementează contestația în anulare specială, rezultă că două au fost
aspectele evocate și anume: (1) nemotivarea deciziei în partea care privește
respingerea cererii de intervenție accesorie și (2) neluarea în considerare a
taxei de timbru pe care a depus-o intervenientul accesoriu pentru SC M., care
ar fi avut drept consecință judecarea recursului societății și schimbarea
soluției într-un mod favorabil pentru aceasta, precum și pentru intervenția
accesorie.
Înalta Curte constată, însă,
că cele două motive sintetizate mai sus nu se încadrează în noțiunea de
greșeală materială pentru ca instanța de recurs să procedeze la retractarea
soluției atacată cu contestație în anulare.
Temeiul invocat art. 318 C.
proc. civ., prevede în adevăr în prima teză că hotărârile instanței de recurs
pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei
greșeli materiale.
Având în vedere caracterul
de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei
„greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie
avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și
care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate. O atare eroare
trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății pentru
verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a
probelor. În contextul precizat din motivele redate sintetic mai sus rezultă că
s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale tinzând la o
reformare a soluției printr-o rediscutare a probelor.
Revenind la motivele
contestației se poate observa că motivarea care a dus la modificarea soluției
și la respingerea cererii de intervenție accesorie a avut în vedere admiterea
pe fond a cererii reclamantei, astfel că intervenția accesorie în favoarea
pârâtei a fost consecința acestei modificări. Faptul că nu s-au dezvoltat
aceste chestiuni în considerente nu atrage nulitatea deciziei din recurs și
nici nu duce la concluzia nemotivării acesteia, acest motiv nefiind specific
contestației în anulare. În al doilea rând principiul disponibilității a dat
dreptul pârâtei SC M. în interesul căreia a intervenit contestatorul să declare
că nu timbrează și ca atare depunerea taxei de timbru de către intervenient nu
a produs niciun efect în raport de voința persoanei juridice, care prin
netimbrare a urmărit ca recursul său să nu fie examinat. Prin urmare,
intervenientul accesoriu nu-și poate impune voința sa obligând societatea în
interesul căreia a intervenit să abordeze o altă conduită decât cea adoptată
deoarece o astfel de intervenție are doar scopul de a-l sprijini pe pârât în
demersul său față de judecata în recurs.
Toate aceste motive invocate
de intervenientul accesoriu sunt în realitate critici aduse soluției din recurs
care nu se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ., ci constituie în
realitate un veritabil recurs la recurs pe care legiuitorul nu l-a urmărit prin
reglementarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, scopul vădit
al intervenientului fiind de a provoca o nouă judecată a recursului prin
reconsiderarea actelor depuse în recurs așa cum de altfel a susținut atunci
când a arătat că urmărește o nouă turnură a soluției.
Nu în ultimul rând
intervenientul accesoriu nu are deschis dreptul de a promova căi de atac
ordinare sau extraordinare independent de demersul societății în sprijinul
căreia a intervenit în proces, o astfel de cerere fiind neavenită (art. 56 C.
proc. civ.)
În consecință, față de cele
ce preced contestația în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, contestația în
anulare formulată de contestatorul M.A. împotriva deciziei nr. 2581 din 28
iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
comercială, în dosar nr. 734/64/2006, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 februarie 2008.