ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 457/2008

HOTĂRÂRE
08.02.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 457/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Brașov, prin

sentința nr. 1257 din 30 iunie 2006 a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantei C.D. prin care aceasta în contradictoriu cu pârâta SC M. Brașov a

solicitat să se constate nulitatea convocatorului Adunării Generale din 28

noiembrie 2005, anularea hotărârilor luate de Adunarea Generală din 23

decembrie 2005 prin care s-a dispus excluderea sa din societate, ca membru

cooperator, micșorarea capitalului social, cooptarea lui M.A. în calitate de

membru, solicitând în final să se dispună și redobândirea dreptului asupra

acțiunilor. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de intervenție

formulată în interesul pârâtei SC M., de M.A.

Sentința a fost apelată de

reclamanta C.D., iar Curtea de Apel, prin decizia nr. 154 din 30 noiembrie 2006,

a schimbat sentința în sensul că admite în parte acțiunea formulată de

reclamanta C.D. și tot în parte cererea de intervenție accesorie formulată de M.A.

și în consecință a anulat hotărârea A.G.A. a SC M. din data de 23 decembrie

2005, menținând celelalte dispoziții ale sentinței, care se referau la

respingerea capetelor de cerere privind constatarea nulității convocatorului și

repunerea reclamantei în situația anterioară. În esență, Curtea de apel a

reținut că neîndeplinirea obligațiilor de serviciu nu este motiv de excludere

prevăzut de art. 44 din Legea nr. 1/2005, că la data adunării generale

reclamanta era deja pensionată și că nu s-a dovedit în sarcina sa că a

desfășurat activități concurențiale.

Recursul declarat de

reclamanta C.D. împotriva deciziei nr. 154 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov a fost admis, iar soluția a fost modificată în sensul că

s-a dispus și repunerea reclamantei în situația anterioară.

Instanța de recurs a avut în

vedere pentru a modifica decizia din apel, tranzacția depusă la dosar din care

a reținut numai punctul de vedere exprimat în scopul stingerii litigiului prin

care părțile au fost de acord cu repunerea reclamantei în situația anterioară.

În continuare cu referire la excludere s-a mai reținut că de vreme ce s-a

anulat hotărârea de excludere efectul desființării retroactive a hotărârii de

excludere este repunerea reclamantei în situația anterioară de membru al

societății cooperative.

Prin aceeași decizie s-a

anulat, ca netimbrat, recursul pârâtei SC M. luându-se în discuție declarația

acesteia consemnată prin încheiere prin care a arătat că nu înțelege să

timbreze.

Față de soluția adopată în

urma examinării celor două recursuri s-a respins cererea de intervenție

formulată de M.A. în interesul societății SC M., menținând însă celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

Împotriva deciziei

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 734/64/2006,

M.A. în contradictoriu cu C.D. și SC M. Brașov, a formulat contestație în

anulare prin care a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ., pentru a solicita

anularea deciziei nr. 2581 din 28 iunie 2007.

În argumentarea

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., contestatorul a susținut că urmare

admiterii recursului reclamantei și a anulării, ca netimbrat, a recursului

declarat de SC M., instanța de recurs i-a respins cererea de intervenție fără

să o motiveze. Potrivit contestatorului instanța de recurs nu a ținut seama de

faptul că în calitate de intervenient a achitat taxa de timbru pentru recurenta-pârâtă

SC M., plată care obliga instanța de recurs să examineze recursul pârâtei

menționate precum și cererea sa de intervenție care a fost formulată în

interesul societății.

Dacă s-ar fi judecat

recursul actele aflate la dosar ar fi determinat o altă turnură a judecății

motiv pentru care soluția, în opinia sa, este criticabilă astfel că a înțeles

să invoce existența erorii materiale prevăzută de art. 318 C. proc. civ., care

nu va putea fi îndreptată decât prin anularea deciziei pronunțată în recurs.

Confundarea unor elemente importante, a mai susținut contestatorul, are

înrâurire asupra soluției și ca atare, se încadrează în noțiunea de eroare de

fapt și nu în noțiunea de greșeală de judecată astfel că intervenientul

accesoriu, contestator în această cerere a solicitat admiterea contestației în

anulare și anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs.

Contestația în anulare va fi

respinsă pentru următoarele considerente formulată în interesul societății.

Din expunerea argumentelor

aduse în sprijinul motivului prevăzut de art. 318 C. proc. civ., care

reglementează contestația în anulare specială, rezultă că două au fost

aspectele evocate și anume: (1) nemotivarea deciziei în partea care privește

respingerea cererii de intervenție accesorie și (2) neluarea în considerare a

taxei de timbru pe care a depus-o intervenientul accesoriu pentru SC M., care

ar fi avut drept consecință judecarea recursului societății și schimbarea

soluției într-un mod favorabil pentru aceasta, precum și pentru intervenția

accesorie.

Înalta Curte constată, însă,

că cele două motive sintetizate mai sus nu se încadrează în noțiunea de

greșeală materială pentru ca instanța de recurs să procedeze la retractarea

soluției atacată cu contestație în anulare.

Temeiul invocat art. 318 C.

proc. civ., prevede în adevăr în prima teză că hotărârile instanței de recurs

pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale.

Având în vedere caracterul

de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei

„greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie

avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și

care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate. O atare eroare

trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății pentru

verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a

probelor. În contextul precizat din motivele redate sintetic mai sus rezultă că

s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale tinzând la o

reformare a soluției printr-o rediscutare a probelor.

Revenind la motivele

contestației se poate observa că motivarea care a dus la modificarea soluției

și la respingerea cererii de intervenție accesorie a avut în vedere admiterea

pe fond a cererii reclamantei, astfel că intervenția accesorie în favoarea

pârâtei a fost consecința acestei modificări. Faptul că nu s-au dezvoltat

aceste chestiuni în considerente nu atrage nulitatea deciziei din recurs și

nici nu duce la concluzia nemotivării acesteia, acest motiv nefiind specific

contestației în anulare. În al doilea rând principiul disponibilității a dat

dreptul pârâtei SC M. în interesul căreia a intervenit contestatorul să declare

că nu timbrează și ca atare depunerea taxei de timbru de către intervenient nu

a produs niciun efect în raport de voința persoanei juridice, care prin

netimbrare a urmărit ca recursul său să nu fie examinat. Prin urmare,

intervenientul accesoriu nu-și poate impune voința sa obligând societatea în

interesul căreia a intervenit să abordeze o altă conduită decât cea adoptată

deoarece o astfel de intervenție are doar scopul de a-l sprijini pe pârât în

demersul său față de judecata în recurs.

Toate aceste motive invocate

de intervenientul accesoriu sunt în realitate critici aduse soluției din recurs

care nu se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ., ci constituie în

realitate un veritabil recurs la recurs pe care legiuitorul nu l-a urmărit prin

reglementarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, scopul vădit

al intervenientului fiind de a provoca o nouă judecată a recursului prin

reconsiderarea actelor depuse în recurs așa cum de altfel a susținut atunci

când a arătat că urmărește o nouă turnură a soluției.

Nu în ultimul rând

intervenientul accesoriu nu are deschis dreptul de a promova căi de atac

ordinare sau extraordinare independent de demersul societății în sprijinul

căreia a intervenit în proces, o astfel de cerere fiind neavenită (art. 56 C.

proc. civ.)

În consecință, față de cele

ce preced contestația în anulare va fi respinsă.

Respinge, contestația în

anulare formulată de contestatorul M.A. împotriva deciziei nr. 2581 din 28

iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, în dosar nr. 734/64/2006, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2008.

Sursă