ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București, secția a VIII-a, reclamantul B.A.M. a formulat contestație împotriva deciziei din 1 octombrie 2003 a C.N.V.M., solicitând anularea Ordonanței nr. 147 din 13 august 2003, anularea Hotărârii C.N.V.M. din 12 august 2003, în ceea ce privește respingerea cererii de autorizare a majorărilor capitalului social și a modificării obiectului de activitate al R. SA. Prin sentința civilă nr. 560 din 13 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 26 din 11 ianuarie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, - secția de contencios administrativ și fiscal, cauza a fost trimisă, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004. Curtea de Apel București, prin sentința nr. 486 din 21 martie 2005, a anulat, ca netimbrată, cererea reclamantului. Această sentință a fost casată, ca urmare a recursului declarat de reclamant, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță, având în vedere că în dosarul Tribunalului București se aflau chitanțele cu taxe de timbru și timbrul judiciar.

Ca urmare a reînregistrării cauzei la Curtea de Apel București, sub nr. 7914/1/2005, prin sentința civilă nr. 1647 din 30 iunie 2006, a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că susținerea reclamantului, în sensul că nu există obligația comunicării majorării de capital și achiziționării de acțiuni către C.N.V.M., întrucât la data când s-a efectuat operațiunea sancționată, societatea funcționa ca S.V.M., și nu ca S.S.I.F., nu poate fi reținută, pentru că art. 2 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1 din 10 martie 2003 ale C.N.V.M. reglementează această obligație, ca și art. 7 și art. 8 alin. (5) din Ordinul nr. 3 din 24 februarie 1989 privind aprobarea Regulamentului nr. 3/1998.

Nu a fost reținută nici susținerea privind nemodificare structurii acționariatului, pentru că reclamantul deținea 44,49% din acțiuni, iar ulterior 75%, ceea ce atrage incidența art. 31 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 3/2002. O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, nu a fost aplicabilă, pentru că termenul de 30 de zile nu a fost împlinit. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul B.A.M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând în fond, să se admită contestația formulată.

Se arată în motivele de recurs că, la data adoptării hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, privind majorarea capitalului social și modificarea obiectului de activitate al SC R. SA, niciunul din actele normative anterioare sau în vigoare nu stabilea în sarcina societăților de valori mobiliare, obligația notificării intenției achiziționării de acțiuni, urmare cărora se depășeau pragurile determinate prin art. 31 alin. (2) din Regulamentul nr. 3/2002, cu referire la capitalul social sau drepturile de vot. Nu există temei legal de a susține că obligația de comunicare stabilită în sarcina societăților de investiții financiare trebuie adusă la îndeplinire și de societățile de valori mobiliare, anterior autorizării acestora ca societăți de servicii de investiții financiare.

C.N.V.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Analizând probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul declarat, pentru următoarele considerente: Prin Ordonanța nr. 147 din 13 august 2003, emisă de C.N.V.M., B.A.M. a fost sancționat cu o amendă de 20.000.000 lei, pentru că S.S.I.F. R. SA a încălcat prevederile art. 31 alin. (1) din Regulamentul nr. 3/2002, prin participare la majorarea capitalului social de către SC T. SA, fără ca S.S.I.F. R. SA, să fi notificat intenția acestei societăți de a achiziționa un număr de 20.000 acțiuni, în urma aportului adus la capitalul social, în sumă de 2.000.000.000 lei, precum și prin majorarea deținerii directe a d-lui B.A.M., de la 44,49% din capitalul social, la 75% din capitalul social al S.S.I.F.

R. SA, ca urmare a achiziționării unui număr de 22.000 acțiuni de la SC T. SA și a unui număr de 1.102 acțiuni de la SC S. SRL. Inițial, R. SA a funcționat ca societate de valori mobiliare, iar ulterior, prin decizia nr. 205 din 3 iulie 2003, a fost autorizată ca societate de servicii de investiții financiare. Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, prin care s-a aprobat majorarea de capital social, pentru care a fost sancționată datorită lipsei comunicării ei către C.N.V.M., a fost adoptată la 15 mai 2003, înainte de autorizarea S.S.I.F. Deși reclamantul susține că avea obligația să comunice această majorare, art. 8 alin. (5) din Ordinul nr. 3/1998 pentru aprobarea Regulamentului nr. 3/1998 privind autorizarea și exercitarea intermedierii de valori mobiliare prevede că „Orice modificări care apar în Anexa nr. 1 vor fi aduse la cunoștință C.N.V.M., în termen de 48 de ore, prin reactualizarea anexei și înaintarea documentelor justificative”.

Deci, obligația de a comunica majorarea de capital social exista. Pentru S.V.M. care doreau să fie autorizate ca S.S.I.F., în art. 2 alin. (1) din instrucțiunile C.N.V.M. nr. 1 din 10 martie 2003, se instituia obligația ca până la 9 aprilie 2003, acestea să solicite C.N.V.M., modificarea obiectului de activitate, în sensul autorizării activităților ce pot fi desfășurate corespunzător nivelului de capital social autorizat de C.N.V.M. Obligația de autorizare prealabilă a C.N.V.M. este precizată în art. 154 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2002, pentru societățile de servicii de investiții financiare, care au obligația de a obține autorizarea pentru orice modificare în modul lor de organizare și funcționare, orice reducere sau majorare a capitalului, orice modificare a acționarilor semnificativ.

Din cele prezentate rezultă că R. SA și când funcționa ca societate de valori mobiliare și în perioada până a fost autorizată ca societate de servicii de investiții financiare, avea obligația de a comunica orice modificare privind reducerea sau majorarea capitalului și a acționarilor. Referitor la susținerea din motivele de recurs potrivit cărora chiar dacă s-ar reține obligația și pentru societățile de valori mobiliare de a comunica modificările cu privire la capital, nu se impune respectarea ei pentru că achiziționarea de acțiuni a avut loc în modalitatea indirectă, aceasta este nefondată. Domnul B.M.A. și-a majorat deținerea de la 44,49%, la 75% din capitalul social al S.S.I.F. R. SA, prin achiziționarea directă a 1.102 acțiuni de la SC S. SRL, reprezentând 2,76% din capitalul social și a unui număr de 22.000 acțiuni nominative de la SC T. SA, reprezentând 50% din capitalul social al societăți, astfel că obligația de a comunica modificările exista.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.A.M. împotriva sentinței civile nr. 1647 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2007.