ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1703/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 iulie 2005, reclamanta SC D.R. SRL a chemat în judecată A.N.V. – D.S.V.L. împotriva F.V., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 950.556.016 lei, în speță restituirea sumelor reprezentând taxe vamale, comision vamal, T.V.A., dobânzi și penalități de întârziere aferente acestor taxe. La termenul de judecată din 31 octombrie 2005 reclamanta, prin reprezentant, a invocat excepția de necompetenței materiale a instanței solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 158 și art. 159 C. proc.

civ., excepția respinsă de instanță prin încheierea de la 14 noiembrie 2005. Prin sentința civilă nr. nr. 306 din 13 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost anulată ca netimbrată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în esență că la termenul din 17 martie 2005 s-a dispus citarea reclamantei cu obligația de a timbra acțiunea, indicându-se valoarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, de 37.000 lei și respectiv 3.000 lei, obligație ce nu a fost îndeplinită de aceasta. Împotriva acestei hotărâri și a încheierii din 14 noiembrie 2005 a declarat recurs SC D.R. SRL București, criticând soluția pronunțată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 3 și pct. 7 C. proc.

civ., susținând că societatea nu a fost regulat citată pentru termenul la care a avut loc judecata, iar că în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cauza a fost soluționată de o instanță necompetentă material. În ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a opinat că încheierea din 14 noiembrie 2005, prin care a fost soluționată excepția necompetenței materiale, nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Excepția tardivității recursului invocată de intimata pârâtă A.N.V. – D.S.V.L., împotriva fraudelor vamale, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare: Astfel, în conformitate cu prevederile art. 310 C. proc. civ., dacă până la prima zi de înfățișare nu se dovedește că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, acesta se va socoti făcut în termen.

Din actele dosarului se constată că hotărârea atacată nu a fost comunicată recurentei SC D.R. SRL București, la dosarul cauzei nefiind atașată dovada comunicării. În raport cu cererile formulate de aceasta privind comunicarea hotărârii pronunțate, cereri neînregistrate la prima instanță, dar atașate la dosarul cauzei, rezultă că prezentul recurs a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege. Cum intimata pârâtă nu a făcut vreo dovada în sensul art. 310 C. proc. civ., iar din actele existente la dosar nu rezultă că recursul de față a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 din același act normativ, acesta urmează a fi socotit în termen.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde ROL, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale precum si cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde ROL, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Această dispoziție reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Așadar, dacă litigiul privește, pe lângă anularea unui act administrativ, și taxe impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul. Prin aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora de până la 5 miliarde ROL.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluționarea în fond a cauzei este de competența Tribunalului București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (2) și alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC D.R. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 306 din 13 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și încheierii din 14 noiembrie 2005 a aceleiași instanțe. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă judecare Tribunalului București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.