ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1703/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 20

iulie 2005, reclamanta SC D.R. SRL a chemat în judecată A.N.V. – D.S.V.L.

împotriva F.V., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 950.556.016

lei, în speță restituirea sumelor reprezentând taxe vamale, comision vamal,

T.V.A., dobânzi și penalități de întârziere aferente acestor taxe.

La termenul de judecată din 31

octombrie 2005 reclamanta, prin reprezentant, a invocat excepția de

necompetenței materiale a instanței solicitând declinarea competenței de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și

fiscal, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, raportat la art. 158 și art. 159 C. proc. civ., excepția respinsă de instanță prin încheierea de la 14 noiembrie 2005.

Prin sentința civilă nr. nr. 306 din

13 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost anulată ca netimbrată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

a reținut în esență că la termenul din 17 martie 2005 s-a dispus citarea

reclamantei cu obligația de a timbra acțiunea, indicându-se valoarea taxei de

timbru și a timbrului judiciar, de 37.000 lei și respectiv 3.000 lei, obligație

ce nu a fost îndeplinită de aceasta.

Împotriva acestei hotărâri și a

încheierii din 14 noiembrie 2005 a declarat recurs SC D.R. SRL București,

criticând soluția pronunțată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 3

și pct. 7 C. proc. civ., susținând că societatea nu a fost regulat citată

pentru termenul la care a avut loc judecata, iar că în raport cu prevederile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cauza a fost soluționată de o

instanță necompetentă material.

În ce privește motivul prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a opinat că încheierea din 14

noiembrie 2005, prin care a fost soluționată excepția necompetenței materiale,

nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Excepția tardivității recursului

invocată de intimata pârâtă A.N.V. – D.S.V.L., împotriva fraudelor vamale, este

neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare:

Astfel, în conformitate cu

prevederile art. 310 C. proc. civ., dacă până la prima zi de înfățișare nu se

dovedește că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu

reiese din dosar, acesta se va socoti făcut în termen.

Din actele dosarului se constată că

hotărârea atacată nu a fost comunicată recurentei SC D.R. SRL București, la

dosarul cauzei nefiind atașată dovada comunicării.

În raport cu cererile formulate de aceasta

privind comunicarea hotărârii pronunțate, cereri neînregistrate la prima

instanță, dar atașate la dosarul cauzei, rezultă că prezentul recurs a fost

declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Cum intimata pârâtă nu a făcut vreo

dovada în sensul art. 310 C. proc. civ., iar din actele existente la dosar nu

rezultă că recursul de față a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301

din același act normativ, acesta urmează a fi socotit în termen.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat

pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu prevederile art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale

acestora, de până la 5 miliarde ROL, se soluționează, în fond, de tribunalele

administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale precum si cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5

miliarde ROL, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel.

Această dispoziție reglementează

competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin

derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, în raport cu organul

emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

Așadar, dacă litigiul privește, pe

lângă anularea unui act administrativ, și taxe impozite, contribuții sau

datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței

materiale a instanței de contencios se recurge la criteriul valoric al sumei

asupra căreia poartă litigiul.

Prin aplicarea art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect

taxe și impozite contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora de până

la 5 miliarde ROL.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că soluționarea în fond a cauzei este de

competența Tribunalului București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (2) și alin. (6) C. proc. civ., va

admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre

competentă soluționare Tribunalului București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC D.R. SRL

București, împotriva sentinței civile nr. 306 din 13 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și încheierii din

14 noiembrie 2005 a aceleiași instanțe.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă judecare Tribunalului București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 martie 2007.