ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1623/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1623/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

1080 din 24 martie 2006 pronunțată în dosarul nr. 34247/2005 (nr. în format

vechi 5010/2005), Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în

parte cererea principală formulată de reclamanta SC L.O. SRL în contradictoriu

cu pârâta SC I.P. SRL, astfel cum a fost precizată și a anulat cererea

reconvențională formulată de pârâta SC I.P. SRL în contradictoriu cu reclamanta

SC L.O. SRL.

În consecință, a dispus

rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți cu nr. 82

din 2 februarie 2005 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de

6045 euro, cu titlu de penalități calculate pentru perioada 2 februarie 2005 –

15 martie 2006, în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la momentul plății.

A obligat pârâta la plata

sumei de 55,49 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a avut în vedere că, la data de 2 februarie 2005, între reclamanta

SC L.O. SRL în calitate de promitent vânzător și pârâta SC I.P. SRL în calitate

de promitent cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 82

cu privire la apartamentul nr. 84 Corpul G. împreună cu o cotă indiviză din

terenul pe care este situat blocul de locuințe, curte și bazin, precum și locul

de parcare nr. 7 și boxa 630 din Complexul L.C. din București.

Tribunalul a mai reținut că

deși această convenție nu a fost semnată de reprezentanții legali ai pârâtei,

totuși întrunirea manifestărilor de voință ale părților și acceptarea clauzelor

contractului în forma depusă de reclamantă rezultă în mod indubitabil, din

modul în care au fost exprimate apărările pârâtei în cuprinsul întâmpinării,

din solicitarea acesteia de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act

autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul descris în cuprinsul

antecontractului și din răspunsurile date la interogatoriul propus de

reclamantă.

De asemenea, tribunalul a

mai reținut că pârâta a achitat numai suma de 4.946,66 euro la data de 26 mai

2005 (prin ordinul de plată din 25 mai 2005 emis pentru suma de 179.000.000 lei

– ROL), celelalte plăți atestate prin ordinele de plată emise la 22 februarie

2005 și 15 februarie 2005, deși efectuate de pârâtă în considerarea

antecontractului nr. 82, au constituit avans la contractul de construire nr. 65

din 17 decembrie 2004, conform adresei nr. 6 din 15 aprilie 2005.

În acest fel, pârâta a

încălcat obligațiile de plată ce-i incubau conform antecontractului, suma

plătită neacoperind nici contravaloarea primei rate, scadentă la data

intervenirii acordului de voință al părților.

Față de situația de fapt

reținută și față de prevederile art. 5.1 și art. 2.1. din contract, tribunalul

a constatat culpa pârâtei în neexecutarea integrală a obligației de plată

făcând aplicația dispozițiilor art. 969 și art. 1020 – 1021 C. civ., apreciind

că se impune rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 82/02

februarie 2005 și nu rezilierea acestuia cum a solicitat reclamanta.

În ceea ce privește excepția

de neexecutare a contractului invocată de pârâtă a fost considerată de tribunal

ca neîntemeiată reținând în esență că obligația de plată a prețului a fost

privită ca esențială la încheierea antecontractului, iar ca moment în timp

obligația de plată a ratei de 40.000 Euro era scadentă prima.

Tribunalul a mai reținut că

potrivit clauzelor contractuale, contractul de vânzare-cumpărare în formă

autentică urma a fi încheiat după efectuarea ultimei rate menționate la art. 2.1,

în acest scop fiind specificată situația juridică a imobilului la data

încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

A mai reținut că, și în

situația în care imobilele erau grevate de sarcini, la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare, în sarcina vânzătorului s-a prevăzut în antecontract

obligația de a prezenta extras din cartea funciară pentru imobilele menționate.

Referitor la obligațiile

prevăzute de art. 3.6, tribunalul a reținut că acestea sunt în strânsă legătură

cu transmiterea dreptului de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare

încheiat în formă autentică și nu pot afecta obligația de plată a prețului.

În temeiul clauzei penale

înserată la art. 5.1 din antecontractul de vânzare-cumpărare, tribunalul a

reținut că pârâta datorează penalități de întârziere în cuantum de 15 euro/zi

de la scadență 2 februarie 2005 și până la data de 15 martie 2006, rezultând

suma de 6045 euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la momentul plății.

În ceea ce privește cererea

reconvențională formulată de pârâtă, tribunalul a făcut aplicația art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 ca urmare a admiterii excepției de netimbrare a cererii

față de faptul că nu s-au achitat sumele datorate cu titlu de taxă de timbru și

timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe

pârâta SC I.P. SRL a formulat apel în termen solicitând admiterea acestuia,

desființarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii formulată de

reclamantă ca neîntemeiată.

Prin motivele de apel depuse

la dosar la termenul din 31 octombrie 2006 apelanta a invocat următoarele:

- Instanța nu a administrat

întreg probatoriul depus la dosarul cauzei, neluând în seamă fila care

dovedește că suma pe care a achitat-o în contul acestui contract este mult mai

mare.

Astfel, pe lângă O.P.-ul din

data de 25 mai 2005 cu suma de 179.000.000 (4.946,66 Euro), reținut de

instanță, la dosarul de fond se mai afla și dovada achitării sumei de 100.000

RON în contul acestui antecontract, respectiv OP33 și 34 din data de 16 martie

2006, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.

- Instanța nu a făcut decât

să repete spusele reclamantei din acțiune, fără însă a verifica sau argumenta

într-un fel sau altul aceste aprecieri.

Potrivit principiului

rolului activ instanța de judecată avea datoria de a depune toate diligențele

în aflarea adevărului, pentru a verifica dacă sumele plătite, sunt sau nu

plătite în contul antecontractului despre care se face vorbire în prezenta

cauză.

- Din probele depuse la

dosar, pe care instanța de fond le-a omis, rezultă că suma plătită pentru

antecontract este mult mai mare decât suma reținută de aceasta.

- Instanța de fond a respins

în mod nejustificat excepția de neexecutare a contractului, deși a dovedit că

reclamanta însăși nu și-a respectat obligațiile contractuale, fapt ce i-a dat

dreptul de a suspenda executarea obligației de plată.

În susținerea acestui motiv

apelanta a arătat că vânzătorul avea obligația de a preda apartamentul în

cauză, potrivit art. 3.8 din antecontract, pe bază de proces-verbal de

predare-primire recepție, această obligație nefiind condiționată de plata

avansului, documentul respectiv nefiind întocmit niciodată.

Apelanta a mai arătat că o

altă obligație a vânzătorului era aceea de a garanta pe cumpărător, în sensul

prezentării unui extras de carte funciară la acel moment, în condițiile în care

prin propriile eforturi a aflat că imobilul este grevat de sarcini cu

interdicția de înstrăinare.

A mai arătat că reclamanta

nu a specificat niciunde acest lucru și nici nu asigurat-o că această sarcină

va fi ridicată la momentul transferului de proprietate, deci nu putea achita

diferența de preț fără a avea aceste garanții.

- Executarea obligațiilor asumate

de părțile contractante, constituie un efect esențial al antecontractului

denunțat, astfel că înainte de a cere rezilierea, reclamanta trebuia să

solicite executarea obligațiilor ce izvorăsc din actul denunțat.

- Pentru ca reclamanta să

poată cere încetarea antecontractului nr. 82 din 2 februarie 2005, trebuia să

facă dovada faptului că și-a îndeplinit propriile obligați contractuale

asumate, dovadă pe care nu a făcut-o.

- A depus diligențe pentru

achitarea în termen a apartamentului, fiind efectuate demersuri la o bancă

pentru obținerea unui credit, urmând a fi virată suma din contul băncii în

contul reclamantei, cu singura condiție ca reclamanta să emită o factură

proforma, însă aceasta a refuzat achitarea sumelor datorate prin creditul

obținut.

- O altă obligație

nerespectată de reclamantă este aceea prevăzută de art. 3.6 din antecontract,

obligație neexecutată nici până la acest moment, în cartea funciară fiind

inserată interdicția de înstrăinare asupra imobilului.

- În mod greșit instanța a

constatat că SC I.P. SRL datorează penalități de întârziere, întrucât

întârzierea se datorează culpei reclamantei, prin faptul că a fost împiedicată

de aceasta în îndeplinirea obligațiilor.

În concluzie apelanta a

solicitat admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței atacate și pe

fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimata a combătut motivele invocate de apelantă solicitând respingerea

apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și

legală.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 105, a respins, ca nefondat,

apelul pârâtei SC I.P. SRL cu motivarea în esență că din probele cauzei rezultă

că apelanta-pârâtă nu a îndeplinit obligația de plată a prețului, unele plăți

fiind efectuate după introducerea cererii de chemare în judecată iar excepția

de neexecutare a contractului invocată de pârâta nu este întemeiată deoarece

obligațiile asumate de aceasta prin clauzele cuprinse la art. 3.34 și art. 3.3.6

din contract, nu au fot respectate.

Instanța de apel a mai

reținut că din actele dosarului rezultă neîndeplinirea obligației de plată a

prețului și în temeiul dispozițiilor cuprinse în art. 5.1 din contractul

părților, în mod corect instanța de fond a obligat la plata penalităților de

întârziere.

Cu petiția înregistrată, la

data de 21 mai 2007, pârâta SC I.P. SRL, în termen legal a declarat recurs

solicitând admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea

cauzei spre rejudecare, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9

C. proc. civ.

În argumentarea motivului

prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că prin

încheierea din 20 ianuarie 2006 instanța de fond a reținut că a calculat greșit

cuantumul taxei judiciare de timbru și din eroare pârâta-reclamantă a fost citată

la sediul social și nu la sediul ales.

La termenul din 10 februarie

2006 pentru care s-a dispus citarea pârâtei cu mențiunea achitării taxei de

timbru aferentă cererii reconvenționale în cuantum de 73.789.350 lei și a

timbrului judiciar de 50.000 lei, deși avocatul pârâtei a invocat faptul că la

cabinet nu s-a primit citația cu mențiunea achitării timbrajului datorat,

instanța a pus în discuție excepția de netimbrare a cererii reconvenționale și

a admis-o iar în hotărârea pronunțată a dispus anularea cererii reconvenționale

încălcând astfel dispozițiile art. 91 privind comunicarea actelor procedurale

când actul urmează a fi comunicat unui notar sau avocat.

Recurenta conchide arătând

că întrucât instanța de fond a trecut peste acest incident procedural și a

anulat cererea reconvențională, în cauză urmează a se face aplicarea art. 105 alin.

(2) C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de

recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta susține că

instanța de apel în mod greșit a reținut în decizia recurată că singura suma

plătită în contul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 82 din 2 februarie

2005 a fost de 179.000.000 lei plătită la 25 mai 2005, neluând în considerare

și achitarea sumei de 100.000 lei cu O.P. nr. 33 și 34 din 16 martie 2006.

Astfel, concluzionează recurenta, instanța de fond și de apel au reținut în

motivarea hotărârilor pronunțate o sumă cu mult mai mică decât cea reală.

În argumentarea motivului

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de

apel a respins în mod greșit excepția inadmisibilității cererii deoarece

instanța de fond a fost investită cu o cerere de reziliere a antecontractului

de vânzare-cumpărare, cerere precizată și susținută de reclamantă, peste care instanțele

au trecut.

Recurenta mai menționează că

hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv

prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., deoarece respingerea excepției de

neexecutare în raport de obligațiile asumate de intimată prin contract este

total greșită.

Intimata prin întâmpinarea

și concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Recursul declarat de pârâtă

este fondat și urmează să fie admis pentru următoarele considerente.

Analizând motivele de

nelegalitate invocate prin recursul său de reurenta-pârâtă, Înalta Curte

apreciază că în cauză este incident numai motivul prevăzut de pct. 5 al art. 304

C. proc. civ., deoarece greșit instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției

de netimbrare a cererii reconvenționale formulată de pârâtă care nu a fost

citată la sediul ales pe care l-a indicat în cererea de chemare în judecată,

pronunțând astfel hotărârea cu încălcarea normelor de procedură prevăzute în art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

Dealtfel, prin pronunțarea

asupra cererii reconvenționale formulată de pârâtă, instanța fondului a

încălcat art. 120 alin. (1) C. proc. civ., care dispune „cererea

reconvențională se judecă o dată cu cererea principală”.

În consecință, în cauză este

incident art. 304 pct. 5 C. proc. civ., situație în care va fi admis recursul

pârâtei, va fi casată decizia și sentința și va fi trimisă cauza spre

rejudecare aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC I.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 105 din 27

februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia recurată și

sentința nr. 1080 din 24 martie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială

și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2008.