ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 795/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 795/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 septembrie 2006, reclamanta D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 19909 din 9 martie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, este îndreptățită la acordarea compensațiilor prevăzute de actul normativ invocat, întrucât, în perioada martie 1941 - octombrie 1944, împreună cu părinții, s-au refugiat din localitatea de domiciliu, satul Bica, comuna Mănăstireni, în localitatea Râșca, județul Cluj, datorită persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 448 din 26 octombrie 2006,a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate și a obligat pârâta să-i recunoască și să-i achite reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1941 - 15 octombrie 1944, începând cu data de 1 februarie 2006. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și ale art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a susținut, în esență, că Instanța de Fond a încadrat-o în mod greșit pe intimată în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, atâta timp cât localitatea de unde se susține că s-a plecat în refugiu, se afla pe teritoriul liber, al României, ceea ce exclude posibilitatea persecuțiilor din motive etnice ca motive al schimbării domiciliului, iar declarațiile de martori pot fi dovezi, conform legii, numai în măsura în care concordă cu situația istorică. Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei Ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, se înțelege, „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate”. În mod eronat recurenta susține că intimata nu s-ar afla în această situație.
Astfel, din declarațiile autentice ale martorilor C.I. și C.I., declarațiile judiciare ale martorilor L.S. și T.O., coroborate cu actele de stare civilă depuse de reclamantă în sprijinul cererii sale, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna martie 1941 – intimata-reclamantă împreună cu familia au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, satul Bica, comuna Mănăstireni în satul Râșca județul Cluj, de unde s-au întors în octombrie 1944, motivele refugiului fiind persecuțiile exercitate de autoritățile maghiare, aflate în imediata apropierea a locuinței familiei. În consecință, față de dovezile existente la dosar, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc.
civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 448 din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.