ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4458/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și

fiscal, reclamantul

L.I. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr.

20299 din data de 13 iulie 2006

emisă

de pârâtă, cu consecința obligării la acordarea drepturilor

prevăzute de

Legea 189/2000.

Î

n motivarea

contestației, reclamantul a arătat că, în urma

Dictatului de la Viena a fost

nevoit să se refugieze din localitatea

de domiciliu (devenită element de graniță),

respectiv satul Bica,

comuna Mănăstireni, jud. Cluj, în satul Rașca din același județ, din

cauza ocupării

teritoriului de către autoritățile maghiare.

Prin

sentința civilă nr. 113 din 26 februarie 2007, Curtea de

Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul L.I.

, a dispus anularea hotărârii nr. 20299 din 13

iulie 2006 emisă de

pârâtă și a

obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de

refugiat în

perioada 15 septembrie 1940 - 15 septembrie 1944 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin

Legea 189/2000 cu

modificările ulterioare, începând cu data de

1martie2006.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele existente la dosar,

respectiv declarațiile autentificate ale martorilor

M.I. și T.M., precum și din

actele de stare civilă ale reclamantului se atestă împrejurarea că acesta din

urmă s-a

refugiat, împreună cu

familia din localitatea de domiciliu, într-o

altă

localitate, în luna septembrie 1940, reîntoarcerea având loc în

luna septembrie 1944, fiind incidente dispozițiile

art. 1 din Legea

189/2000.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o

pentru nelegalitate și

netemeinicie, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art.

304

1

C.

proc. civ.

Recursul este nefondat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ.

, Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie

1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost

refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că

drepturile

compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care,

din motive

etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi

dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa

acestora

cu declarații de martori, potrivit art. 4 din Normele pentru

aplicarea

prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate

prin H.G. nr. 127/2002.

Totodată,

în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană

care a fost strămutată în altă localitate, în

sensul ordonanței, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive

etnice".

Este de notorietate

situația că, în urma încheierii Dictatului

de

la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii românești din

Ardealul

de Nord, au avut loc persecuții etnice, exercitate de

regimul hortyst asupra populației românești din teritoriile ocupate,

populația din localitățile de graniță resimțind

pe deplin efectele

acestei situații.

Prin

urmare, nu poate fi reținută apărarea recurentei-pârâte în

sensul că în speță este

vorba de o schimbarea de domiciliu care nu

a fost determinată de

persecuții etnice, și aceasta pentru unicul considerent că localitatea de

domiciliu se afla sub administrația

Statului Român. Acesta nu este un argument suficient pentru a

anihila voința legiuitorului de a beneficia de

măsurile reparatorii

toate persoanele care au avut de suferit persecuții

din motive

etnice, nefacându-se nici o

distincție între administrațiile ce se

exercitau

asupra localităților din Ardealul de Nord cedate Ungariei.

De altfel, cum corect a constatat și instanța de fond din

documentele care atestă realitatea istorică a

acelor vremuri,

localitatea Bica se afla la

granița cu teritoriul cedat, fiind ocupată

vremelnic de trupele hortyste, care au persecutat populația de etnie

românească

din localitate.

Cum

din dovezile administrate în cauză (acte de stare civilă,

declarații de martori

autentificate) rezultă că reclamantul, la data

refugiului, avea vârsta de 12 ani, fiind născut la

data de 30 decembrie 1928, iar părinții săi au părăsit localitatea de

domiciliu, ocupată de trupele maghiare, în

luna

septembrie 1940, este evident că, reclamantul, nu putea avea

altă situație decât a părinților săi, dată fiind

vârsta pe care o avea la

acel

moment.

In aceste

condiții, toate consecințele nefavorabile suportate

de părinții reclamantului, ca urmare a refugiului, s-au răsfrânt și

asupra lui, fapt care-1 îndreptățește la recunoașterea calității de

refugiat

și acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000,

astfel cum, în mod corect, a reținut instanța de fond.

Față

de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să

sentința pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, și în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj,

împotriva sentinței

civile nr. 113 din 26 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 20 noiembrie 2007.