ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2273/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2273/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului
administrativ reclamantul V.G. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.C. să se
dispună anularea Hotărârii nr. 20256 din data de 13 iulie 2006 cu consecința
obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Motivându-și cererea
reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală întrucât în perioada
anilor 1940 – 1944 a fost refugiată din localitatea de domiciliu, respectiv
satul Bica, județul Cluj, în satul Râșca, comuna Râșca, județul Cluj, datorită
ocupării teritoriului de către autoritățile maghiare în urma Dictatului de la Viena.
Curtea de Apel Cluj, secția
comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 75
din 12 februarie 2007 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de
reclamantul V.G., a dispus anularea Hotărârii nr. 20256 din 13 iulie 2006 emisă
de pârâtă.
A obligat pârâta să
recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată în perioada 1
noiembrie 1940 – 31 decembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute
de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările
ulterioare începând cu data de 1 martie 2006.
Pentru a hotărî astfel prima
Instanță a reținut că din probele administrate în dosar respectiv declarațiile
autentificate ale martorilor T.V. și M.I. precum și actele de stare civilă ale
reclamantului, rezultă cu caracter unitar împrejurarea că acesta din urmă,
împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu urmare a
persecuțiilor etnice, într-o altă localitate, în luna septembrie 1940,
reîntoarcerea având loc în cursul lunii septembrie 1944.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs C.J.P.C. criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurenta a susținut în
esență că în mod greșit prima Instanță a aprobat cererea întru-cât refugiul a
avut loc dintr-un teritoriu liber într-un teritoriu ocupat, iar nu invers cum
prevăd dispozițiile legale.
Așa cum rezultă din actul
eliberat de o instituție de specialitate în cercetări istorice, D.J.A.N.,
localitatea Bica aparținea administrației românești astfel că nu poate fi luată
în discuție persecuția etnică.
Curtea, analizând actele și
lucrările dosarului în raport cu criticile formulate precum și cu dispozițiile art.
304
1
C. proc. civ. constată că recursul este fondat doar în ceea ce
privește perioada reținută a fi perioadă de refugiu a reclamantului din
localitatea de refugiu, pentru următoarele considerente:
Probele existente la dosarul
cauzei, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor T.M. și M.I. precum
și actele de stare civilă ale reclamantului, atestă cu caracter unitar
împrejurarea că acesta din urmă împreună cu familia s-a refugiat din
localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice, într-o altă localitate,
în luna septembrie 1940 reîntoarcerea având loc în cursul lunii septembrie
1944.
Cu toate acestea Instanța de
Fond a acordat drepturile reclamantului izvorând din dispozițiile Legii nr. 189/2000
reținând ca perioadă de refugiu 1 noiembrie 1940 – 31 decembrie 1944.
Se impune astfel modificarea
hotărârii atacate în sensul că reclamantul beneficiază de drepturile
compensatorii prevăzute de lege în perioada de refugiu cuprinsă între 1
noiembrie 1940 – 1 septembrie 1944.
Celelalte critici formulate
de recurentă nu sunt întemeiate.
Din dispozițiile art. 8 din O.G. nr.
105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000 rezultă că: „dovedirea
situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte
oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil
aceasta, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”.
Cum în cauză se constată că
probatoriul administrat, inclusiv declarația testimonială, atestă refugiul din
motive de persecuție etnică al reclamantului criticile recurentei pe acest
aspect se vădesc a fi nefondate.
Pentru motivele invocate, în
temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se admite
recursul și a se modifica în parte sentința atacată potrivit celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 75 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința
atacată în sensul că reclamantul beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din
Legea nr. 189/2000 în perioada 1 noiembrie 1940 – 1 septembrie 1944.
Menține celelalte dispoziții
ale hotărârii atacate.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 mai 2007.