ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2273/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ reclamantul V.G. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.C. să se dispună anularea Hotărârii nr. 20256 din data de 13 iulie 2006 cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Motivându-și cererea reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală întrucât în perioada anilor 1940 – 1944 a fost refugiată din localitatea de domiciliu, respectiv satul Bica, județul Cluj, în satul Râșca, comuna Râșca, județul Cluj, datorită ocupării teritoriului de către autoritățile maghiare în urma Dictatului de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 75 din 12 februarie 2007 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.G., a dispus anularea Hotărârii nr. 20256 din 13 iulie 2006 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată în perioada 1 noiembrie 1940 – 31 decembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare începând cu data de 1 martie 2006. Pentru a hotărî astfel prima Instanță a reținut că din probele administrate în dosar respectiv declarațiile autentificate ale martorilor T.V.

și M.I. precum și actele de stare civilă ale reclamantului, rezultă cu caracter unitar împrejurarea că acesta din urmă, împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice, într-o altă localitate, în luna septembrie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii septembrie 1944. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.C. criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut în esență că în mod greșit prima Instanță a aprobat cererea întru-cât refugiul a avut loc dintr-un teritoriu liber într-un teritoriu ocupat, iar nu invers cum prevăd dispozițiile legale. Așa cum rezultă din actul eliberat de o instituție de specialitate în cercetări istorice, D.J.A.N., localitatea Bica aparținea administrației românești astfel că nu poate fi luată în discuție persecuția etnică.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate precum și cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. constată că recursul este fondat doar în ceea ce privește perioada reținută a fi perioadă de refugiu a reclamantului din localitatea de refugiu, pentru următoarele considerente: Probele existente la dosarul cauzei, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor T.M. și M.I.

precum și actele de stare civilă ale reclamantului, atestă cu caracter unitar împrejurarea că acesta din urmă împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice, într-o altă localitate, în luna septembrie 1940 reîntoarcerea având loc în cursul lunii septembrie 1944. Cu toate acestea Instanța de Fond a acordat drepturile reclamantului izvorând din dispozițiile Legii nr. 189/2000 reținând ca perioadă de refugiu 1 noiembrie 1940 – 31 decembrie 1944. Se impune astfel modificarea hotărârii atacate în sensul că reclamantul beneficiază de drepturile compensatorii prevăzute de lege în perioada de refugiu cuprinsă între 1 noiembrie 1940 – 1 septembrie 1944. Celelalte critici formulate de recurentă nu sunt întemeiate.

Din dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000 rezultă că: „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil aceasta, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”. Cum în cauză se constată că probatoriul administrat, inclusiv declarația testimonială, atestă refugiul din motive de persecuție etnică al reclamantului criticile recurentei pe acest aspect se vădesc a fi nefondate. Pentru motivele invocate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se admite recursul și a se modifica în parte sentința atacată potrivit celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 75 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că reclamantul beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 în perioada 1 noiembrie 1940 – 1 septembrie 1944. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2007.