ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7480/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 667 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă plângerea formulată de reclamanții N.A. și N.E.P. pentru anularea dispoziției nr. 6498 din 28 iunie 2007 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fiind foștii proprietari ai apartamentului obiect al litigiului, preluat de stat abuziv în temeiul Decretului nr. 223/1974, însă acțiunea lor pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între stat și foștii chiriași a fost respinsă în mod irevocabil, astfel că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, iar, prin dispoziția contestată, în favoarea reclamanților au fost stabilite despăgubiri în condițiile legii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii, cu plata cheltuielilor de judecată. În motivarea apelului lor, reclamanții au susținut, că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, înstrăinarea acestuia a fost făcută de un neproprietar, astfel că restituirea în natură este posibilă, indiferent în posesia cui se află bunul în prezent. Respingerea cererii de restituire în natură echivalează cu o nouă expropriere. Prin dispoziția contestată, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Au mai arătat reclamanții că dispoziția este incompletă întrucât nu cuprinde oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii de piață, deși din adresa nr. 2150/2/303/2007 a Primăriei municipiului Cluj-Napoca, rezultă că valoarea imobilului este de 199.066 Euro.

Or, prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui înscris. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 58/A/2008 din 20 februarie 2008, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 667 din 16 octombrie 2007, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte plângere formulată de reclamanți împotriva dispoziției nr. 6498 din 28 iunie 2007 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și în consecință: A stabilit că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Municipiului Cluj-Napoca, constând în despăgubiri bănești în sumă de 199.066 Euro sau echivalentul în lei la data plății.

Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 2.360 lei în apel și 1.818,23 lei în primă instanță. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamanții au solicitat, în principal, restituirea în natură a imobilului, însă, așa cum corect a reținut prima instanță, în condițiile în care imobilul nu mai este în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare fiind respinsă în mod irevocabil. Primarul nu mai poate dispune de acest bun în sensul de a-l restitui în natură. A mai reținut curtea de apel că este însă întemeiată cererea subsidiară a reclamantelor referitoare la stabilirea cuantumului despăgubirilor și a naturii acestora.

În considerentele deciziei, curtea a făcut referire la procedura prevăzută de art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la reglementarea cuprinsă în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată și la dispozițiile art. 19-20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,ajungând la concluzia că legea națională obligă persoanele ale căror imobile au fost preluate abuziv la parcurgerea unei proceduri în două etape administrative succesive, ceea ce duce la prelungirea excesivă a procedurii. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, Fondul „Proprietatea” nu este unul funcțional, chiar în condițiile adoptării O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, de unde rezultă că, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, statul nu oferă o despăgubire echitabilă.

În fapt, curtea a reținut că aceasta echivalează cu o lipsă prelungită și totală a oricărei indemnizații, reprezentând o încălcare a dreptului la un bun prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 (ex.

Brețcanu contra României, hotărârea din 20 decembrie 2007, paragrafele 28 – 30, Tudor contra României, hotărârea din 17 ianuarie 2008, paragrafele 29, 31, 33). În plus, dreptul intern nu prevede un remediu pentru durata excesivă a procedurilor (a revedea Suciu Werle contra României, hotărârea din 13 decembrie 2007, paragrafele 20, 26 și 27). A mai reținut instanța de apel că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie în interesul legii, respectiv decizia LII (52) din 4 iunie 2007, prin care s-a stabilit că „prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005”.

Cu alte cuvinte, pentru dispozițiile emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este și cea obiect al prezentului litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 și urm. Conform art. 329 alin. (2) și (3) C. proc. civ., această decizie devine obligatorie pentru instanță de la data publicării în Monitorul Oficial. Câtă vreme, potrivit dispozițiilor art. 78 din Constituția României, legile intră în vigoare la 3 zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial (dacă în cuprinsul lor nu se prevede o dată anterioară) deciziile date în interpretarea legii (având forța juridică a unei legi de interpretare) își produc efectul obligatoriu abia la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Până la data pronunțării prezentei decizii, decizia LII din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Conform jurisprudenței sale, curtea aplică deciziile date în interesul legii chiar anterior publicării, având în vedere scopul lor de uniformizare a jurisprudenței. Cu toate acestea, curtea de apel a reținut, în raport de jurisprudența CEDO, ulterioară pronunțării deciziei în recurs în interesul legii, în condițiile nepublicării hotărârii pentru a putea cunoaște considerentele și a se compara cu cele din deciziile CEDO, că în speța de față este aplicabilă jurisprudența ei anterioară și constantă în această materie (a se vedea decizia civilă nr. 180 din 24 mai 2007, dosar nr. 29430/1/2005).

Întrucât Fondul „Proprietatea” nu funcționează de o măsură susceptibilă să asigure o indemnizație efectivă, incompatibilă cu respectarea dreptului la bunuri garantat prin art. 1 al Protocolului nr. 1 și în condițiile existenței unei neconcordanțe între dreptul intern și pactele privind drepturile și libertățile fundamentate, au prioritate reglementările internaționale, curtea de apel a înlăturat legislația internă ce nu acordă o despăgubire efectivă și aplicând art. 1 din Protocolul 1, a apreciat că singura măsură reparatorie este aceea din dreptul comun, constând în sume de bani, așa cum rezultă din Capitolul VII „Despre efectele obligațiilor” din Titlul III „Dispoziții, contracte și convenții” al Cărții a III – a „Despre diferitele moduri în care dobândește proprietatea”, a Codului civil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul municipiului Cluj-Napoca, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv, a susținut că în speță, sunt aplicabile prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor propuse prin dispoziția nr. 6498 din 28 iunie 2007. În această situație, Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor după procedura prevăzută în Legea nr. 10/2001 modificată prevalează la acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională. Față de cele expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

Examinând decizia atacată în raport de motivul întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca este întemeiat pentru considerentele ce succed. Articolul 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi se transmit Secretariatului Comisiei Centrale pentru Acordarea de Despăgubiri, însoțite de decizia sau dispoziția conținând propunerea motivată de acordare de despăgubiri și de documentația aferentă. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau de societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală căci, pe baza raportului evaluatorului, care va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În speță, prima instanță a fost învestită, la 6 august 2007 de către reclamanții N.A. și N.E.P. cu o contestație împotriva dispoziției nr. 6498 din 28 iunie 2007 emisă de către Primarul municipiului Cluj-Napoca, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în acest sens fiind și decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite. Nu se poate reține că există o încălcare a art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nicio încălcare a dreptului de acces la o instanță în sensul art. 6 din Convenție.

Pe de altă parte, fondul „Proprietatea” este funcționabil și capabil să asigure o indemnizație efectivă. Se constată totodată că, pentru a dispune în sensul reținut prin considerentele deciziei, instanța de apel face trimitere la dispozițiile de drept comun cuprinse în Codul civil, deși instanța de fond a fost investită cu o acțiune fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Discuția s-ar putea face, în contextul reținut prin decizia instanței de apel, în cazul în care după epuizarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, s-ar pune problema bunului garantat prin art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest caz, litigiul s-ar soluționa nu în contradictoriu cu recurentul, ca emitent al dispoziției contestate, ci cu Statul Român ca titular al obligației generale pozitive, conform jurisprudenței constante a Curții Europene.

Față de cele expuse, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 58 A din 20 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familii. Va casa decizia atacată și menține sentința nr. 667 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, secția civilă, ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 58/A din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Casează decizia atacată și menține sentința nr. 667 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2008.