ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 3 iulie 2006, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC R.I. SA a chemat în judecată pârâta SC P. SA solicitând pe calea opoziției, suspendarea executării silite prin vânzarea pe Bursa de Valori București a celor 417636 acțiuni emise de SC C.D. SA și aflate în proprietatea SC R.I. SA, executare pornită în dosarul de executare nr. 133/200 al Biroului Executorului judecătoresc C.M. până la soluționarea opoziției în vigoare.

Reclamanta a mai solicitat anularea actelor de executare începute de SC P. Examinând excepția de necompetență materială ridicată de pârâtă Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 6133 din 15 august 2006, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sector 5 motivând că opoziția la vânzare prevăzută de art. 75 din titlul nr. 6 al Legii nr. 99/1999 este o cale de atac în cadrul procedurii de executare silită iar potrivit art. 400 C. proc. civ., coroborat cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze incidentele procedurale ce apar în cadrul executării silite este Judecătoria.

Instanța învestită prin declinare de competență a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Judecătoriei sector 5 și prin sentința nr. 1765 din 19 martie 2007 a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza Curții de Apel București în vederea soluționării acestuia. În motivarea soluției această instanță a reținut că față de caracterul special instituit prin Legea nr. 99/1999 cererea nu poate fi asimilată contestației la executare prevăzută de dreptul comun, iar instanța competentă din punct de vedere teritorial urmează a fi stabilită conform normelor generale de competență, iar nu potrivit art. 400 C. proc.

civ. Învestită cu soluționarea conflictului de competență Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. În argumentarea soluției pronunțate conform sentinței nr. 99 din 18 mai 2007, instanța de apel a reținut că din interpretarea logico-juridică și sistematică a dispoziției art. 75 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 privind regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare rezultă că partea finală a textului face trimitere la instanța competentă conform Codului de procedură civilă având în vedere instanța competentă în materie de executare silită așa cum este determinată de dispozițiile art. 373 alin. (3) și art. 400 C. proc.

civ. Cu petiția înregistrată la data de 12 iunie 2007, reclamanta SC R.I. SA a declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 ce reglementează opoziția la vânzare prin argumentarea faptului că opoziția la vânzare se află la capitolul 5 al legii menționate capitol care se referă la Executarea garanțiilor reale. Se mai susține că s-a făcut o confuzie între noțiunea de executare cu cea de executare silită știut fiind că opoziția la vânzare presupune și analiza fondului. Recursul este fondat. Obiectul cauzei dedus judecății îl reprezintă opoziția la vânzare pe Bursa de Valori București a unui număr de 417.636 acțiuni emise de SC C.D.

SA și aflate în proprietatea SC R.I. SA Temeiul legal invocat și aplicabil în speță este art. 75 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 privind regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare care prevede că: „În termen de 5 zile libere de la primirea notificării, debitorul, creditorul sau proprietarul bunului, dacă are interes, poate face opoziție la vânzarea bunului la instanța competentă potrivit Codului de procedură civilă”. Din economia textului precitat rezultă că acesta consacră o cale de atac specială în materia contestării măsurilor de executare întreprinse de creditorul garantat. Fiind o dispoziție specială, aceasta înlătură orice procedură de drept comun cu privire la contestarea acestei executări.

De altfel, așa cum este reglementată opoziția la vânzare presupune și analiza fondului, opoziția la vânzare constituind un tip special de contestație la executare ceea ce din punct de vedere procedural o include în sfera litigiului de fond. Față de cele arătate nu se poate reține argumentarea instanței de apel potrivit căreia opoziția la vânzare are caracterul unei contestații la executare, aceasta fiind în contradicție cu dispoziția prevăzută la art. 75 alin. (1) din capitolul V al titlului VI din Legea nr. 99/1999 de trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă în contextul în care, dacă ar fi incidente dispozițiile coroborate ale art. 373 alin. (2) și art. 400 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea nu ar fi fost necesar să fie generică la toate dispozițiile acestui cod, ci ar fi trebuit să identifice expres instanța de executare, dispozițiile procedurale respective stabilind instanța competentă doar judecătoria.

Așa cum a reținut și Judecătoria sectorului 5 București singurele dispoziții procedurale în raport de care poate fi analizată competența de soluționare a opoziției la vânzare sunt cele ale art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., întrucât opoziția la vânzare nu presupune doar o analiză formală a actelor de executare ci presupune parcurgerea fondului. Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R.I. SA București, împotriva sentinței nr. 99 din 18 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică decizia, stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2008.