ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.01.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2008

HOTĂRÂRE
24.01.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată,

la data de 3 iulie 2006, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, reclamanta SC R.I. SA a chemat în judecată pârâta SC P. SA

solicitând pe calea opoziției, suspendarea executării silite prin vânzarea pe

Bursa de Valori București a celor 417636 acțiuni emise de SC C.D. SA și aflate

în proprietatea SC R.I. SA, executare pornită în dosarul de executare nr. 133/200

al Biroului Executorului judecătoresc C.M. până la soluționarea opoziției în

vigoare.

Reclamanta a mai solicitat

anularea actelor de executare începute de SC P.

Examinând excepția de

necompetență materială ridicată de pârâtă Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 6133 din 15 august 2006, a declinat cauza în favoarea

Judecătoriei sector 5 motivând că opoziția la vânzare prevăzută de art. 75 din

titlul nr. 6 al Legii nr. 99/1999 este o cale de atac în cadrul procedurii de

executare silită iar potrivit art. 400 C. proc. civ., coroborat cu art. 373 alin.

(2) C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze incidentele procedurale

ce apar în cadrul executării silite este Judecătoria.

Instanța învestită prin

declinare de competență a pus în discuția părților excepția de necompetență

materială a Judecătoriei sector 5 și prin sentința nr. 1765 din 19 martie 2007

a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, și

constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza Curții de

Apel București în vederea soluționării acestuia.

În motivarea soluției

această instanță a reținut că față de caracterul special instituit prin Legea nr.

99/1999 cererea nu poate fi asimilată contestației la executare prevăzută de

dreptul comun, iar instanța competentă din punct de vedere teritorial urmează a

fi stabilită conform normelor generale de competență, iar nu potrivit art. 400 C.

proc. civ.

Învestită cu soluționarea

conflictului de competență Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 5 București.

În argumentarea soluției

pronunțate conform sentinței nr. 99 din 18 mai 2007, instanța de apel a reținut

că din interpretarea logico-juridică și sistematică a dispoziției art. 75 alin.

(1) din Legea nr. 99/1999 privind regimul juridic al garanțiilor reale

mobiliare rezultă că partea finală a textului face trimitere la instanța

competentă conform Codului de procedură civilă având în vedere instanța

competentă în materie de executare silită așa cum este determinată de

dispozițiile art. 373 alin. (3) și art. 400 C. proc. civ.

Cu petiția înregistrată la

data de 12 iunie 2007, reclamanta SC R.I. SA a declarat recurs criticile vizând

aspecte de nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că s-a

făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 99/1999

ce reglementează opoziția la vânzare prin argumentarea faptului că opoziția la

vânzare se află la capitolul 5 al legii menționate capitol care se referă la

Executarea garanțiilor reale.

Se mai susține că s-a făcut

o confuzie între noțiunea de executare cu cea de executare silită știut fiind

că opoziția la vânzare presupune și analiza fondului.

Recursul este fondat.

Obiectul cauzei dedus judecății

îl reprezintă opoziția la vânzare pe Bursa de Valori București a unui număr de

417.636 acțiuni emise de SC C.D. SA și aflate în proprietatea SC R.I. SA

Temeiul legal invocat și

aplicabil în speță este art. 75 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 privind regimul

juridic al garanțiilor reale mobiliare care prevede că: „În termen de 5 zile

libere de la primirea notificării, debitorul, creditorul sau proprietarul

bunului, dacă are interes, poate face opoziție la vânzarea bunului la instanța

competentă potrivit Codului de procedură civilă”.

Din economia textului

precitat rezultă că acesta consacră o cale de atac specială în materia

contestării măsurilor de executare întreprinse de creditorul garantat.

Fiind o dispoziție specială,

aceasta înlătură orice procedură de drept comun cu privire la contestarea

acestei executări.

De altfel, așa cum este

reglementată opoziția la vânzare presupune și analiza fondului, opoziția la

vânzare constituind un tip special de contestație la executare ceea ce din

punct de vedere procedural o include în sfera litigiului de fond.

Față de cele arătate nu se

poate reține argumentarea instanței de apel potrivit căreia opoziția la vânzare

are caracterul unei contestații la executare, aceasta fiind în contradicție cu

dispoziția prevăzută la art. 75 alin. (1) din capitolul V al titlului VI din

Legea nr. 99/1999 de trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă în

contextul în care, dacă ar fi incidente dispozițiile coroborate ale art. 373 alin.

(2) și art. 400 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea nu ar fi fost necesar să

fie generică la toate dispozițiile acestui cod, ci ar fi trebuit să identifice

expres instanța de executare, dispozițiile procedurale respective stabilind

instanța competentă doar judecătoria.

Așa cum a reținut și Judecătoria

sectorului 5 București singurele dispoziții procedurale în raport de care poate

fi analizată competența de soluționare a opoziției la vânzare sunt cele ale art.

2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., întrucât opoziția la vânzare nu presupune doar

o analiză formală a actelor de executare ci presupune parcurgerea fondului.

Față de cele arătate, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

Admite recursul declarat de

reclamanta SC R.I. SA București, împotriva sentinței nr. 99 din 18 mai 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică

decizia, stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2008.

Sursă