ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată,
la data de 3 iulie 2006, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a
comercială, reclamanta SC R.I. SA a chemat în judecată pârâta SC P. SA
solicitând pe calea opoziției, suspendarea executării silite prin vânzarea pe
Bursa de Valori București a celor 417636 acțiuni emise de SC C.D. SA și aflate
în proprietatea SC R.I. SA, executare pornită în dosarul de executare nr. 133/200
al Biroului Executorului judecătoresc C.M. până la soluționarea opoziției în
vigoare.
Reclamanta a mai solicitat
anularea actelor de executare începute de SC P.
Examinând excepția de
necompetență materială ridicată de pârâtă Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
prin sentința nr. 6133 din 15 august 2006, a declinat cauza în favoarea
Judecătoriei sector 5 motivând că opoziția la vânzare prevăzută de art. 75 din
titlul nr. 6 al Legii nr. 99/1999 este o cale de atac în cadrul procedurii de
executare silită iar potrivit art. 400 C. proc. civ., coroborat cu art. 373 alin.
(2) C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze incidentele procedurale
ce apar în cadrul executării silite este Judecătoria.
Instanța învestită prin
declinare de competență a pus în discuția părților excepția de necompetență
materială a Judecătoriei sector 5 și prin sentința nr. 1765 din 19 martie 2007
a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, și
constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza Curții de
Apel București în vederea soluționării acestuia.
În motivarea soluției
această instanță a reținut că față de caracterul special instituit prin Legea nr.
99/1999 cererea nu poate fi asimilată contestației la executare prevăzută de
dreptul comun, iar instanța competentă din punct de vedere teritorial urmează a
fi stabilită conform normelor generale de competență, iar nu potrivit art. 400 C.
proc. civ.
Învestită cu soluționarea
conflictului de competență Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,
a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
sectorului 5 București.
În argumentarea soluției
pronunțate conform sentinței nr. 99 din 18 mai 2007, instanța de apel a reținut
că din interpretarea logico-juridică și sistematică a dispoziției art. 75 alin.
(1) din Legea nr. 99/1999 privind regimul juridic al garanțiilor reale
mobiliare rezultă că partea finală a textului face trimitere la instanța
competentă conform Codului de procedură civilă având în vedere instanța
competentă în materie de executare silită așa cum este determinată de
dispozițiile art. 373 alin. (3) și art. 400 C. proc. civ.
Cu petiția înregistrată la
data de 12 iunie 2007, reclamanta SC R.I. SA a declarat recurs criticile vizând
aspecte de nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se susține că s-a
făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 99/1999
ce reglementează opoziția la vânzare prin argumentarea faptului că opoziția la
vânzare se află la capitolul 5 al legii menționate capitol care se referă la
Executarea garanțiilor reale.
Se mai susține că s-a făcut
o confuzie între noțiunea de executare cu cea de executare silită știut fiind
că opoziția la vânzare presupune și analiza fondului.
Recursul este fondat.
Obiectul cauzei dedus judecății
îl reprezintă opoziția la vânzare pe Bursa de Valori București a unui număr de
417.636 acțiuni emise de SC C.D. SA și aflate în proprietatea SC R.I. SA
Temeiul legal invocat și
aplicabil în speță este art. 75 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 privind regimul
juridic al garanțiilor reale mobiliare care prevede că: „În termen de 5 zile
libere de la primirea notificării, debitorul, creditorul sau proprietarul
bunului, dacă are interes, poate face opoziție la vânzarea bunului la instanța
competentă potrivit Codului de procedură civilă”.
Din economia textului
precitat rezultă că acesta consacră o cale de atac specială în materia
contestării măsurilor de executare întreprinse de creditorul garantat.
Fiind o dispoziție specială,
aceasta înlătură orice procedură de drept comun cu privire la contestarea
acestei executări.
De altfel, așa cum este
reglementată opoziția la vânzare presupune și analiza fondului, opoziția la
vânzare constituind un tip special de contestație la executare ceea ce din
punct de vedere procedural o include în sfera litigiului de fond.
Față de cele arătate nu se
poate reține argumentarea instanței de apel potrivit căreia opoziția la vânzare
are caracterul unei contestații la executare, aceasta fiind în contradicție cu
dispoziția prevăzută la art. 75 alin. (1) din capitolul V al titlului VI din
Legea nr. 99/1999 de trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă în
contextul în care, dacă ar fi incidente dispozițiile coroborate ale art. 373 alin.
(2) și art. 400 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea nu ar fi fost necesar să
fie generică la toate dispozițiile acestui cod, ci ar fi trebuit să identifice
expres instanța de executare, dispozițiile procedurale respective stabilind
instanța competentă doar judecătoria.
Așa cum a reținut și Judecătoria
sectorului 5 București singurele dispoziții procedurale în raport de care poate
fi analizată competența de soluționare a opoziției la vânzare sunt cele ale art.
2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., întrucât opoziția la vânzare nu presupune doar
o analiză formală a actelor de executare ci presupune parcurgerea fondului.
Față de cele arătate, văzând
dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC R.I. SA București, împotriva sentinței nr. 99 din 18 mai 2007,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică
decizia, stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea
Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 24 ianuarie 2008.