ÎCCJ, decizie (scj.ro #133718)

A. Acțiune

în

revendicare

mobiliară. Încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) din Codul de procedură civilă din 1865. Efecte

B. Cerere întemeiată pe dispozițiile art. 281-281

1

din Codul de procedură civilă din 1865. Condiții și efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acțiune în revendicare mobiliară

-cadru procesual activ

-îndreptare dispozitiv

C. proc. civ. din 1865, art. 129 alin. (6), art. 281, art. 281

1

, art. 304 pct. 5, 7, 9

C. com., art. 4, art. 56

Legea nr. 26/1990, art. 1 alin. (1)

C. civ. din 1864, art. 480

Câtă vreme instanța de apel nu a stabilit cu argumente de fapt și de drept cadrul procesual activ, lucru care se impunea cu atât mai imperios în caz de litisconsorțiu activ și câtă vreme a pronunțat o hotărâre de constatare a dreptului de proprietate în condițiile în care fusese învestită cu o acțiune în revendicare mobiliară a unui bun mobil incorporal, devin incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

1

C. proc. civ., acestea constituind chestiuni de judecată care privesc fondul cauzei și care pot fi cenzurate doar pe calea controlului judiciar.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 802 din 19 aprilie 2016

Notă

: Codul comercial al României a fost abrogat, în parte, prin litera c) din Legea nr. 71/2011 începând cu 01.10.2011.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/302/2007 la 19 aprilie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta A.V.A.S. le-a chemat în judecată pe pârâtele SC A. SA, Registrul Independent B. SA, C.N.V.M. și SC C. SA și a solicitat ca instanța să o oblige pe pârâta SC A. SA să îi lase reclamantei în deplină proprietate și posesie un număr de 524.366 de acțiuni la SC C. SA, iar pe celelalte pârâte să modifice numărul de acțiuni în registrele de evidență a valorilor mobiliare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 101/2006, este acționar majoritar la SC C. SA, calitate deținută anterior de Ministerul Economiei și Comerțului.

Referitor la calitatea procesuală activă, reclamanta a arătat că o justifică în considerarea calității de acționar majoritar și de faptul că prin acțiunea de față apără un drept de proprietate asupra unui bun mobil incorporal. Referitor la calitatea procesuală pasivă, a arătat că au această calitate pârâtele, după cum urmează: SC A. SA este partea care posedă fără drept acțiunile; Registrul Independent B. SA și SC C. SA au întreprins acțiuni de înregistrare a primei pârâte cu un număr mai mare de acțiuni decât i se cuveneau, în plus SC C. SA trebuie să stea în proces și pentru a se asigura opozabilitatea hotărârii în privința modificării capitalului social.

A arătat reclamanta că la 28 decembrie 2005 SC A. SA s-a înmatriculat în registrul comerțului, modul de constituire a capitalului său social rezultând din art. 9 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și din art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1481/2005.

A susținut reclamanta că în adunarea generală din 29 noiembrie 2005 a acționarilor SC C. SA s-a hotărât reducerea capitalului social de la valoarea de 45.873.920,40 lei la valoarea de 28.569.842,40 lei, sumă cu care capitalul social s-a diminuat reprezentând valoarea a 5.243.660 de acțiuni (calculată la 3,30 lei pe acțiune), anume aportul Ministerului Economiei și Comerțului.

A precizat reclamanta că această reducere de capital a reprezentat transpunerea prevederilor O.U.G. nr. 37/2005, că SC C. SA a respectat, astfel, prevederile Legii nr. 31/1990, convocând adunarea generală, hotărând reducerea capitalului social și publicând hotărârea în M. Of. al României nr. 4091 din 22 decembrie 2005, cu șase zile înainte de înregistrarea SC A. SA în registrul comerțului.

A mai susținut reclamanta că SC A. SA, Registrul Independent B. SA și C.N.V.M., deși trebuiau să cunoască prevederile O.U.G. nr. 37/2005 și ale art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și deși hotărârea A.G.A. din 29 noiembrie 2005 le era opozabilă, au nesocotit cele trei acte, astfel că SC A. SA a fost înregistrat cu 1.390.119 de acțiuni în loc de 865.753 de acțiuni la cât era îndrituită.

Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., pe dispozițiile Legii nr. 31/1990 și pe dispozițiile legii nr. 247/2005.

La termenul de judecată din 19 iunie 2007 s-a rectificat denumirea Registrului Independent B. SA cu denumirea D. SA.

Prin sentința civilă nr. 5851 din 18 septembrie 2007, Judecătoria Sectorului 5 București, Secția a II-a civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția comercială.

Pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a comercială cauza a fost înregistrată sub nr. x/3/2007 la 4 octombrie 2007.

Prin cererea înregistrată sub nr. xx/3/2007 la 7 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. le-a chemat în judecată pe pârâtele din dosarul nr. x/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București, cererea înregistrată la Tribunalul București fiind identică cu cea din dosarul nr. x/302/2007.

Prin sentința comercială nr. 4283 din 25 martie 2008 s-a admis excepția de necompetență teritorială absolută a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, Secția comercială.

Prin decizia comercială nr. 688 din 6 iunie 2008, Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale absolute și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății. Cauza a fost reînregistrată sub același număr pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a comercială.

Prin încheierea din 13 mai 2009, constatându-se îndeplinite cerințele art. 163 C. proc. civ., cauza a fost reunită la dosarul nr. x/3/2007 al aceluiași tribunal.

În cursul judecății pricinilor reunite, instanța a stabilit că au calitate procesuală activă Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, care a preluat drepturile și obligațiile A.V.A.S., precum și Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, păstrând neschimbat cadrul procesual pasiv.

Prin sentința comercială nr. 3307 din 23 martie 2011, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.V.M., cu consecința respingerii cererii reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins cererea de obligare a pârâtei SC A. SA să lase în deplină proprietate 524.366 de acțiuni, constatând autoritate de lucru judecat. A respins cererea de modificare a numărului de acțiuni în registrele de evidență a valorilor mobiliare, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC D. SA și SC C. SA ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 460 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți împotriva sentinței comerciale nr. 3307 din 23 martie 2011 a Tribunalului București, Secția a VI-a comercială.

Prin decizia nr. 2820 din 23 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a respins excepția nulității recursului declarat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (la momentul soluționării recursurilor Ministerul Economiei), invocată de C.N.V.M. A admis recursurile declarate de reclamanți, a modificat decizia nr. 460 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, în sensul că a admis apelurile declarate de reclamanți împotriva încheierii din 23 februarie 2011 și sentinței comerciale nr. 3307 din 23 martie 2011, pronunțate de instanța de fond. A desființat încheierea și în parte sentința atacate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. A menținut dispozițiile din sentință referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.V.M. și la respingerea acțiunii față de această pârâtă.

Instanța de recurs a reținut, în esență, că instanța de fond și instanța de apel au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 166 C. proc. civ. și ale art. 1201 C. civ., întrucât au reținut autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri care a vizat un alt cadru procesual, caz în care nu era îndeplinită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr. x/3/2007, iar la 29 ianuarie 2014 instanța de fond a reținut transmisiunea calității procesuale de la Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie la Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei - Direcția Generală Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului în Energie, care a preluat procedura în calitate de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 1296 din 19 martie 2014, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

A evocat dispozițiile art. 9 lit. b) - Titlul VII  din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, în care s-a prevăzut că, în ceea ce privește capitalul social inițial al „A.”, acesta  urma a fi format din mai multe tipuri de active, printre care și acțiunile deținute de Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie la diverse societăți comerciale, conform anexei, la punctul 1.21 din anexă prevăzându-se că de la Ministerul Economiei și Comerțului și O.P.SP.I. se vor transfera 10% din SC C. SA.

A arătat că prin Hotărârea nr. 1481/2005 se înființează Societatea Comercială „A.” SA de la data înregistrării în registrul comerțului, organism de plasament colectiv, sub formă de societate de investiții de tip închis, cu personalitate juridică, că, potrivit hotărârii nr. 3/29 noiembrie 2005 a Adunării Generale a acționarilor SC C. SA, publicată în M. Of. nr. 4091/22 decembrie 2005, s-a aprobat reducerea capitalului social de la valoarea de 13.901.188 acțiuni nominative la 8.657.528 acțiuni nominative, că pârâta SC A. SA  a fost înregistrată la registrul comerțului la 28 decembrie 2005, dată care este și data înființării societății și că, potrivit confirmării transfer direct nr. wa-1972604 emise de B. SA, la 9 martie 2006 SC A. SA a fost înregistrat cu 1.390.119 acțiuni, reprezentând 10% din totalul acțiunilor emise de C. SA.

Instanța a constatat că este învestită în principal cu o acțiune în revendicare mobiliară, cu privire la 524.366 acțiuni la SC C. SA, respectiv diferența dintre acțiunile transferate în concret pârâtei SC A. SA (1.390.119 acțiuni) și numărul real al acțiunilor, în opinia reclamantelor (865.752 acțiuni), ce trebuia a fi transferate potrivit legilor speciale mai sus evocate, în concordanță cu reducerea de capital, eficientă de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, dată anterioară înregistrării societății.

Construcția juridică propusă de reclamante, reține tribunalul, este aceea că pârâtei SC A. SA i s-a transferat un număr mai mare de acțiuni decât cel la care era îndreptățită, față de reducerea capitalului social, opozabilă terților, astfel că pârâta nu are un titlu de proprietate asupra celor 524.366 acțiuni, acestea trebuind a reveni acționarului cedent.

Instanța a apreciat însă că analiza inexistenței dreptului de proprietate al pârâtei asupra celor 524.366 acțiuni și a mecanismului juridic de dobândire a acestora, care a generat transferul acestui număr de acțiuni,  nu mai este posibilă, deoarece se opune efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, constatând că prin sentința comercială nr. 2 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova a fost constatată calitatea reclamantei SC A. SA de deținător al cotei de 20,0567% din capitalul social al SC C. SA.

Tribunalul a evocat considerentele sentinței sus-amintite, în care s-a reținut că reclamanta SC A. SA le-a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA și A.V.A.S., solicitând instanței, alături de anularea hotărârii de repartizare a dividendelor pe anul 2007 în considerarea unei cote de 14%, și să constate calitatea reclamantei de deținător al cotei de 20,056% din capitalul social al SC C. SA, aferentă unui număr de 1.736.420 acțiuni și de beneficiar al dividendelor aferente acestei cote.

A constatat că din motivarea sentinței rezultă că între aceste acțiuni se regăsesc și cele 1.390.119 acțiuni, despre care reclamanta din acel proces (pârâtă în cauză) a afirmat că au intrat de drept în patrimoniul său, că sentința a fost modificată în calea de atac a recursului prin decizia nr. 3221 din 12 octombrie 2010,  în sensul că a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S. pentru lipsa calității procesuale pasive, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a apreciat că această constatare anterioară irevocabilă a dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SA asupra cotei de capital care are în vedere cele 1.390.119 acțiuni, dobândite printr-un mecanism care este contestat în prezentul litigiu, reprezintă un aspect ce nu poate fi ignorat sau combătut în cadrul prezentei proceduri.

Prima instanță a evocat și considerentele deciziei de casare în care se practică dihotomia între efectul pozitiv și cel negativ al lucrului judecat și a reținut că, de altfel, chiar instanța de recurs, cu ocazia trimiterii spre rejudecare, a arătat că neîntrunirea elementelor pentru manifestarea efectului negativ al autorității de lucru judecat nu înseamnă că poate fi nesocotit efectul pozitiv al hotărârii anterioare.

În consecință, a apreciat că în speță analiza lipsei titlului de proprietate al pârâtei asupra celor 524.366 acțiuni este paralizată de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, având în vedere cele stabilite anterior de o instanță judecătorească prin sentință irevocabilă și că în acest context nici condițiile „pierderii posesiei” nu pot fi analizate, deoarece aceasta se confundă în speță cu împrejurările de fapt și de drept ale dobândirii dreptului de proprietate.

Față de toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată acțiunea în revendicare a reclamanților, fondată pe lipsa titlului pârâtei asupra celor 524.366 acțiuni, fără a mai fi necesar a se analiza alte argumente sau apărări, iar în privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâtelor SC D. SA și SC C. SA să modifice numărul de acțiuni în registrele de evidență a valorilor mobiliare a arătat că acesta are caracter accesoriu, soluția sa depinzând de soluția asupra acțiunii în revendicare, sens în care și acesta apare ca neîntemeiat.

Prin decizia civilă nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a admis apelul declarat de Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei și de Ministerul Econimiei în calitate de succesor în drepturi al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. A schimbat sentința nr. 1296 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în sensul că a respins excepțiile ca neîntemeiate și a admis acțiunea reclamanților. A constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra a 524.366 de acțiuni la SC C. SA. Le-a obligat pe pârâte să efectueze demersurile necesare în vederea înscrierii în registrul acționarilor.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar s-a întemeiat pe următoarele argumente:

Analiza succesiunii în timp a reglementărilor legislative impune concluzia că intenția legiuitorului a fost de a transfera din portofoliul statului un număr de acțiuni corespunzător a 10% din capitalul social al SC C. SA, și nu un număr de acțiuni precizat și care, la data operării transferului, ar fi putut însemna orice alt procent - mai mic sau mai mare - din capitalul social.

Instanța de apel a remarcat faptul că, din punctul de vedere al legiuitorului, la data Legii nr. 247/2005 SC C. SA ar fi trebuit să fi fost restructurată conform O.U.G. nr. 37/2005, fiind redusă participația statului prin retragerea parțială a aportului în natură. În acest context, a apreciat că împrejurarea că organele C. SA au întârziat demararea procedurilor impuse de Legea nr. 31/1990 (într-o primă etapă, adoptarea Hotărârii AGEA și publicarea intenției de reducere a capitalului social, într-o a doua etapă - aprobarea cererii de înregistrare în registrul comerțului și care se produce la 2 luni de la data publicării în Monitorul Oficial) nu prezintă relevanță, pentru că nu trebuie omis faptul că SC A. SA nu a dobândit acțiunile printr-o tranzacție uzuală pe piața valorilor mobiliare, ci prin lege. Ca atare, arată instanța de apel, A. nu se poate prevala de neefectivitatea deciziei de reducere a capitalului social în intervalul celor 2 luni prevăzute de art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pentru a justifica deținerea unui procent de 20%, în loc de 10% din capitalul social.

Curtea de apel a subliniat faptul că la această situație s-a ajuns în primul rând din cauza neglijenței reprezentanților statului în organele de conducere ale SC C. SA, că nu există nicio justificare pentru adoptarea hotărârii de reducere a capitalului social (decisă prin ordonanță de urgență în luna mai) doar la finele lunii noiembrie, în condițiile în care bunurile aportate și retrase de stat ar fi trebuit preluate de SC E. SA Ploiești, ca și contractele de transport al produselor petroliere încheiate de SC C. SA și personalul aferent activității de transport al produselor petroliere încadrat la SC C. SA încă din luna iulie, moment la care reducerea capitalului social trebuia să fie efectivă.

A reținut și că, atât timp cât termenul de două luni prevăzut de art. 208 LSC expirase la 22 februarie 2006, neoperarea reducerii de capital în registrul acționarilor până la 09 martie 2006 - data înscrierii A. - este o altă omisiune imputabilă acționarului majoritar, nicidecum operatorului ori noului acționar - SC A. S.A.

A opinat în sensul că nu a existat nicio încălcare a dispozițiilor Legii nr. 31/1990, că dispozițiile art. 98 alin. (1) prevăd într-adevăr că ”dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și de cesionar”, însă a observat că acordul statului cedent fusese deja acordat prin adoptarea Legii nr. 247/2005 și, chiar dacă s-ar fi solicitat la 09 martie 2006 din nou acest acord, un eventual refuz al cedentului nu era în niciun caz protejat prin lege.

A apreciat curtea de apel că comportamentul culpabil al reprezentanților statului nu poate întemeia prin el însuși un drept de proprietate, astfel cum s-a pretins în cauză, că nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuși, că eroarea poate avea efect constitutiv de drept și că, în aceste condiții, este posibil a se recunoaște în patrimoniul dobânditorului drepturi inexistente în patrimoniul înstrăinătorului, însă această excepție presupune o eroare comună și invincibilă. Or, cât timp decizia de reducere a capitalului social fusese publicată în Monitorul Oficial, cât timp hotărârea adoptată de A.G.A. SC C. SA fusese publicată în  Monitorul Oficial și, mai mult, trecuseră cele două luni de la publicare (astfel că reducerea capitalului social devenise efectivă), nu se poate susține că reprezentanții SC A. SA s-ar fi aflat într-o eroare comună și invincibilă cu privire la adevărata participație a statului la SC C. SA.

În ce privește autoritatea/puterea lucrului judecat ce s-ar reține din soluția pronunțată în dosarul nr. x/105/2008, instanța de apel a observat că acel litigiu a vizat exclusiv repartizarea dividendelor aferente anului 2007, instanțele rezumându-se la a constata că repartizarea nu a respectat cota de participație a A., astfel cum aceasta rezulta din registrul acționarilor. S-a subliniat că nu există nicio cerere reconvențională a statului în acel dosar și care ar fi permis statuarea asupra cotei reale de participație și că faptul că A. a solicitat „să se constate” că deține 20% și, pe cale de consecință, să i se atribuie dividende corespunzător acestei cote, nu înseamnă că a existat o învestire asupra a două cereri distincte; există o singură cerere și aceasta se referă la distribuirea dividendelor. Prin urmare, s-a apreciat că dezlegările date prin Sentința comercială nr. 2 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2008 nu se opun, contrar celor reținute de prima instanță, analizei pretinse în prezenta cauză.

A considerat curtea de apel că ceea ce s-ar fi putut opune primirii cererii ar fi fost modificarea structurii capitalului social printr-o operațiune ce ar fi schimbat valoarea nominală a acțiunilor, pentru că într-o astfel de situație nu era posibilă repunerea în situația anterioară, însă, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de registrul comerțului la momentul pronunțării prezentei decizii, valoarea nominală a acțiunilor a rămas neschimbată în intervalul 2005-2015 (3,3 RON), astfel că nimic nu se opune restabilirii legalității prin excluderea a 524.366 acțiuni din patrimoniul acționarului SC A. SA și recunoașterea ca titular al dreptului de proprietate asupra acestor acțiuni a statului român prin Ministerul Economiei.

Pentru aceste considerente, curtea de apel a reținut că sentința apelată este netemeinică și nelegală sub aspectul criticilor formulate și, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul formulat, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul admiterii cererii și constatării dreptului de proprietate al reclamantului Ministerul Economiei asupra a 524.366 acțiuni la SC C. SA.

Soluția astfel reținută modificând registrul acționarilor, curtea a reținut calitatea procesuală pasivă a societății și a operatorului, aceștia fiind ținuți a lua măsurile corespunzătoare înscrierii reclamantului în registrele de publicitate.

Excepțiile vizând nerespectarea procedurii concilierii prealabile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. și „inadmisibilitatea” cererii în consecința dispozițiilor art. 1909 C. civ. de la 1864 au fost apreciate ca vădit nepertinente, dat fiind faptul că litigiul nu pune în discuție „pretenții” în sensul art. 720

1

C. proc. civ. și nici valori corporale în sensul art. 1909 C. civ. deja evocat.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu de la 3 aprilie 2015 în același dosar, instanța de apel a respins cererea de îndreptare a erorii materiale și de lămurire a înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, cerere formulată de petentul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată a opus proprietatea Statului proprietății SC A. SA, că, la data pronunțării deciziei, acțiunile SC C. SA ce au făcut obiectul litigiului aparțineau, potrivit registrelor de publicitate, ”Statului prin Ministerul Economiei” și că faptul că exercițiul drepturilor decurgând din calitatea de acționar a statului ar reveni Ministerului Economiei (astfel cum figura compunerea acționariatului în registrul comerțului la 30 ianuarie 2015) ori altui minister (astfel cum ar rezulta din ordonanța de urgență) nu are nicio consecință asupra deciziei pronunțate, pentru că transmisiunea calității procesuale nu se poate analiza ulterior dezînvestirii.

A apreciat și că recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea statului și în defavoarea SC A. SA rezultă fără echivoc din dispozitivul deciziei, astfel că nu este necesară nicio lămurire a acestuia.

Împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă au declarat în termen legal recursuri motivate recurenții Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri și SC A. SA, ambele recursuri fiind înregistrate sub numărul unic x/2/2014 la 10 iulie 2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă.

Sub același număr unic a fost înregistrat și recursul declarat în termen și motivat, formulat de recurentul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri împotriva încheierii Camerei de Consiliu de la 3 aprilie 2015, pronunțată de aceeași curte de apel.

În motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, recurentul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (în continuare Ministerul Energiei, urmare a rectificării de citativ dispuse la termenul din 2 februarie 2016) a arătat cu titlu preliminar că solicită rectificarea citativului, susținând că ministerul trebuie să figureze în locul Departamentului pentru Energie, sens în care a invocat dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Sub acest aspect, a susținut că această precizare a făcut-o și în fața curții de apel, prin notele depuse la termenul din 30 ianuarie 2015.

A criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., susținând că aceasta cuprinde motive contradictorii și că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurentul a arătat că instanța de apel, deși a admis apelul celor două ministere, în mod greșit a constatat că dreptul de proprietate asupra acțiunilor îi aparține Ministerului Economiei, întrucât a intervenit o transmitere legală a calității procesuale, iar calitatea de reclamant a dobândit-o recurentul.

În susținerea criticilor formulate, recurentul a prezentat evoluția în plan procesual a calității de reclamant, care a aparținut pe rând A.V.A.S., O.P.S.P.I., Departamentului pentru Energie, precum și succesiunea actelor normative care au impus această evoluție - H.G. nr. 1720/2008, H.G. nr. 35/2009, H.G. nr. 869/2001, O.U.G. nr. 96/2012, O.U.G. nr. 75/2013, H.G. nr. 429/2013, O.U.G. nr. 86/2015 și H.G. nr. 42/2015, conchizând că, în raport de dispozițiile H.G. nr. 429/2013, ale O.U.G. nr. 86/2015 și ale H.G. nr. 42/2015, calitatea de reclamant în cauză nu poate reveni decât Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri.

Recursul a fost întemeiat în drept și pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, recurenta SC A. SA a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate, susținând următoarele:

Primul motiv de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susținând că hotărârea recurată contravine scopului pentru care a fost constituit A., astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 3 lit. b) din Legea nr. 247/2005.

Plecând de la considerentele în care instanța de apel a conchis că intenția legiuitorului a fost de a transfera din portofoliul statului un număr de acțiuni corespunzător a 10% din capitalul social al SC C. SA, și nu un număr de acțiuni precis determinat, recurenta a arătat că instanța a judecat în echitate, că a ignorat faptul că la momentul respectiv ambele societăți erau societăți de stat și că, printr-o analiză de suprafață a scopului pentru care au fost edictate dispozițiile legale în dispută, nu a identificat voința prioritară a legiuitorului și interesul public superior.

În această ordine de idei, recurenta a evocat prevederile art. 3 lit. b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a susținut că, pentru realizarea scopului enunțat în acest articol, legiuitorul a stabilit valoarea capitalului social inițial al A. nu prin raportare directă la valoarea activelor, ci prin raportare la valoarea necesară atingerii obiectivului propus și a conchis că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 constituie instrumentul, nu scopul în sine al normei legale.

A afirmat recurenta că era posibil ca, la momentul adoptării Legii nr. 247/2005, dacă s-ar fi implementat imediat O.U.G. nr. 35/2007, capitalul social al SC C. SA să fi fost deja redus, numai că nu există niciun element de natură să susțină ideea că în acest caz procentul ar fi rămas neschimbat.

Al doilea motiv de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susținând că instanța de apel, interpretând voința legiuitorului, a ignorat dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, care reglementează inclusiv un aport suplimentar la capitalul social al A.

Recurenta a evocat prevederile art. 1 Titlul II din O.U.G. nr. 81/2007, în baza cărora s-a transferat A. un număr suplimentar de acțiuni.

A arătat recurenta că, în ceea ce privește valoarea capitalului social al SC C. SA, valoarea celor 10 procente a fost calculată prin raportare la capitalul social menționat în bilanțul de la 31 decembrie 2004, ceea ce invalidează raționamentul instanței de apel referitor la faptul că participația statului la capitalul social al SC C. SA trebuia să fi fost restructurată la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Au fost evocate în plus și dispozițiile art. 9

2

alin. (1) din Legea nr. 247/2005, în baza cărora a fost adoptată H.G. nr. 1581/2007, prin care a fost modificată și completată H.G. nr. 1481/2005 de înființare a A. și prin care nu se aduce nicio modificare valorii inițiale a capitalului social al A.

Recurenta a invocat și dispozițiile art. 9

1

din O.U.G. nr. 81/2007, care fac referire la reîntregirea capitalului social al A. și, în raport de toate aceste argumente, a apreciat că este fără fundament legal considerentul în care instanța de apel a reținut că nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuși.

Al treilea motiv de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susținând că instanța de prim control judiciar nu a luat în considerare dispozițiile art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

S-a susținut din nou că instanța de apel a judecat în echitate și a nesocotit dispozițiile art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care prevăd în mod imperativ că reducerea capitalului social va putea fi realizată numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea de reducere a fost publicată în Monitorul Oficial. În acest context, arată recurenta, instanța de apel a reținut în mod greșit că operațiunea de reducere a capitalului social îi era opozabilă A. de la data publicării hotărârii A.G.A. în Monitorul Oficial, în condițiile în care aceasta nu a devenit efectivă înainte de 22 februarie 2006.

În sprijinul aceleiași critici au fost invocate și dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 și s-a susținut că înregistrarea mențiunii reducerii capitalului social în registrul comerțului s-a făcut abia la 13 martie 2006, că la acea dată mențiunea a devenit opozabilă terților și că acest fapt este ulterior dobândirii acțiunilor de către A.

Al patrulea motiv de recurs

este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta criticând decizia recurată pentru nesocotirea dispozițiilor art. 1909 C. civ. de la 1864.

S-a afirmat că, în aplicarea dispozițiilor art. 1909 C. civ., instanța era obligată să respingă acțiunea în revendicare ca fiind formulată împotriva unui posesor de bună-credință, constatând intervenită prescripția achizitivă instantanee a acțiunilor.

Recurenta a subliniat faptul că, în considerarea argumentelor expuse în precedent, poate fi considerată posesor de bună-credință a acțiunilor și că, deși doctrina opinează în sensul că posesia de bună-credință poate fi opusă proprietarului doar în cazul bunurilor mobile incorporale la purtător, realitatea și prezența copleșitoare a valorilor incorporale impun ajustarea teoriilor civiliste clasice și concluzia că acțiunile, ca bunuri mobile incorporale, sunt susceptibile de posesie, în cazul lor

corpus-ul

, adică exercitarea puterii de fapt asupra lucrului, materializându-se în actele juridice care simbolizează această stăpânire de fapt.

Al cincilea motiv de recurs

este întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocând încălcarea puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 2/2009 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă.

Recurenta a făcut comentarii detaliate asupra efectelor pozitiv și negativ ale lucrului judecat, a evocat dispozitivul sentinței la care se raportează în invocarea puterii de lucru judecat și a susținut că, respectiva hotărâre devenind irevocabilă, statuările sale nu mai pot fi contrazise într-o nouă judecată, prezumția lucrului judecat fiind absolută, întrucât operează față de părți care au avut această calitate și în procesul finalizat cu sus-amintita sentință.

Recursul a fost întemeiat în drept și pe dispozițiile art. 1200 alin. (4), raportat la art. 1202 alin. (2) C. civ., precum și pe principiile de drept incidente în materie.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din camera de consiliu de la 3 aprilie 2015, recurentul Ministerul Energiei a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 281

3

C. proc. civ. și a susținut că ultimele două alineate din considerentele încheierii recurate relevă o motivare contradictorie, la care instanța nu putea ajunge decât interpretând greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În esență, recurentul a susținut că, prin preluarea în portofoliul său a SC C. SA, a dobândit calitatea procesuală în cauză de la Ministerul Economiei și, prin urmare, a dobândit și dreptul de proprietate asupra acțiunilor în litigiu.

În acest context, arată recurentul, este esențial și obligatoriu ca instanța să recunoască concis dreptul unei instituții asupra unui pachet de acțiuni, și nu un drept generic al statului român, cu atât mai mult cu cât instanța însăși și Ministerul Economiei l-au indicat pe recurent ca succesor în privința calității procesuale, iar acest lucru s-a întâmplat înainte de dezînvestirea instanței.

A subliniat recurentul și faptul că pronunțarea acestei încheieri îl prejudiciază, împiedicându-l să culeagă beneficiile care i se cuvin în calitate de proprietar al pachetului de acțiuni.

Ministerul Energiei a depus întâmpinare la recursul declarat de SC A. SA, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

SC A. SA a formulat întâmpinări la recursurile declarate de Ministerul Energiei, solicitând respingerea acestora.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a apreciat ca întemeiate recursurile declarate împotriva deciziei și ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii pentru considerentele ce se vor arăta:

Cu titlu preliminar, instanța supremă constată că în recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015 există critici care vizează nesocotirea de către instanța de apel a cadrului procesual, recurentul Ministerul Energiei criticând nesocotirea cadrului procesual activ prin recunoașterea dreptului de proprietate în beneficiul altui subiect de drept, iar recurenta SC A. SA criticând în al patrulea motiv de recurs încălcarea dispozițiilor legale referitoare la prescripția achizitivă instantanee în cadrul acțiunii în revendicare a unor bunuri mobile incorporale, altele decât cele la purtător.

Cum aceste critici vizează cadrul procesual sub aspectul obiectului acțiunii deduse judecății și sub aspectul legitimării procesuale active, ele vor fi luate în analiză cu prioritate, întrucât, dacă vor fi găsite  întemeiate, au aptitudinea de a conduce la o casare a hotărârii recurate în condițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Recursul declarat de Ministerul Energiei împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015 este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2014, cu modificările aduse la momentul pronunțării deciziei atacate prin Legea nr. 174/2015, se înființează Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, prin preluarea activităților și structurilor de la Departamentul pentru Energie și de la Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, iar potrivit art. 13 alin. (3) din același act normativ ministerele, celelalte autorități ale administrației publice și instituțiile publice nou-înființate sau care preiau activități și structuri de la alte instituții publice, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, preiau personalul aferent acestora în condițiile legii și se subrogă în drepturile și obligațiile instituțiilor publice care derulau aceste activități.

Aceste dispoziții legale erau în vigoare la data pronunțării deciziei recurate și nu au fost luate în analiză de către instanța de apel, deși este operant principiul

nemo censetur ignorare legem

și, în plus, instanța de apel ar fi trebuit să fie avertizată de faptul că entitatea care a răspuns solicitării instanței de la 28 noiembrie 2014 a fost chiar Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, nu Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei, care figura în citativ. În plus, se constată că în adresa de răspuns aflată la fila 55 a dosarului de apel Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri își atribuie calitatea procesuală de apelant-reclamant și că indică în cuprinsul adresei împrejurarea că, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 86/2014, a devenit succesor în drepturi al Departamentului pentru Energie.

Aceste aspecte au fost nesocotite de instanța de apel, care nu s-a pronunțat cu privire la calitatea de apelant a părții, deși avea obligația să o facă, fiind în fața unei transmisiuni legale a calității procesuale față de dispozițiile art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2014.

Constată instanța supremă că, tot sub aspectul determinării cadrului procesual activ, instanța de apel a menținut în proces două entități cu statut de apelanți-reclamanți - Ministerul Economiei și Departamentul pentru Energie din Cadrul Ministerului Economiei - și, în ciuda acestui litisconsorțiu, deși a admis apelul declarat de ambii apelanți-reclamanți, a constatat existența dreptului de proprietate asupra acțiunilor doar în beneficiul Ministerului Economiei, fără a motiva de ce a exclus de la acest beneficiu Departamentul pentru Energie.

În considerarea acestor argumente, instanța supremă apreciază că, sub aspectul stabilirii judicioase a cadrului procesual activ, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 3 și art. 13 din O.U.G. nr. 86/2014, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, recunoscând în caz de admitere a apelului declarat de doi apelanți dreptul de proprietate al unuia singur și excluzându-l în mod nemotivat pe cel de-al doilea, în acest din urmă caz fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recursul declarat de SC A. SA împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015 este întemeiat în limitele în care va fi examinat, anume din perspectiva celui de-al patrulea motiv de recurs, cercetat prioritar pentru considerentele expuse în precedent.

Analiza de detaliu a actelor și lucrărilor dosarului relevă faptul că reclamanta inițială A.V.A.S. a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în revendicare mobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Cererea nu a fost modificată pe parcursul procesului, iar instanța de apel, pronunțând decizia recurată, a soluționat-o ca pe o acțiune în constatarea dreptului de proprietate, fără a motiva de ce s-a îndepărtat de la învestirea inițială și fără a motiva în drept chiar soluția la care s-a oprit.

Procedând în acest fel, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care îl obligă pe judecător să hotărască numai asupra obiectului dedus judecății - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - și a pronunțat o hotărâre care în mod vădit nu intră în cercetarea fondului acțiunii în revendicare mobiliară, făcând în acest fel imposibil controlul de legalitate sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate pentru acest tip de acțiune.

În acest context, instanța supremă constată că nu poate verifica, sub aspectul legalității, dacă o astfel de acțiune era admisibilă în condițiile în care bunul revendicat este un mobil incorporal altul decât cele la purtător - aspect afirmat și susținut de  recurenta SC A. SA -, nu poate verifica în ce măsură acest tip de bun este susceptibil de posesie - aspect susținut de aceeași parte -, nu poate verifica dacă, admițând că se poate exercita posesia unui asemenea bun, aceasta este în speță de bună-credință, așa cum susține recurenta-pârâtă, după cum nu poate verifica apărarea aceleași părți recurente bazată pe dispozițiile art. 1909 C. civ. și pe prescripția achizitivă instantanee, ca mijloc de paralizare a acțiunii în revendicare mobiliară.

În concluzie, câtă vreme instanța de apel nu a stabilit cu argumente de fapt și de drept cadrul procesual activ, lucru care se impunea cu atât mai imperios în caz de litisconsorțiu activ și câtă vreme a pronunțat o hotărâre de constatare a dreptului de proprietate în condițiile în care fusese învestită cu o acțiune în revendicare mobiliară a unui bun mobil incorporal altul decât cele la purtător, instanța supremă apreciază că în cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015 urmând a fi admise în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

Apreciind că instanța de apel a pronunțat hotărârea fără a intra în cercetarea fondului pricinii, conform învestirii, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, sub aspectul cadrului procesual activ, pentru a tranșa problema titularului dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât în cauză există coparticipare procesuală activă, instanța de apel va analiza și susținerile recurentului Ministerul Energiei referitoare la faptul că, potrivit Anexei nr. 3 pct. 3 la H.G. nr. 42/2015, are în portofoliu SC C. SA, instanța supremă apreciind că în verificarea acestei susțineri instanța de rejudecare trebuie să se raporteze și la dispozițiile Anexei nr. 3 pct. 3 din H.G. nr. 980/2012, care a abrogat H.G. nr. 42/2015.

În același scop vor fi verificate și criticile formulate de recurenta-pârâtă SC A. SA  neanalizate în considerentele prezentei decizii (motivele de recurs nr. 1, 2, 3 și 5), iar instanța de apel va verifica, prin prisma dispozițiilor legale incidente, toate condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare mobiliară, pe care instanța supremă le-a reținut în considerentele ce preced și în legătură cu care a constatat că nu poate efectua controlul de legalitate.

În considerarea acestei soluții, instanța supremă apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs din recursul declarat de pârâta SC A. SA și că acestea urmează să fie luate în examinare cu ocazia rejudecării, ca tot atâtea apărări de fond.

Recursul declarat împotriva încheierii din camera de consiliu de la 3 aprilie 2015 de recurentul Ministerul Energiei urmează să fie respins ca nefondat, întrucât problema cadrului procesual activ, precum și cea care decurge de aici și care vizează recunoașterea dreptului doar în favoarea uneia dintre părțile unui litisconsorțiu nu pot fi asimilate erorilor materiale, omisiunilor sau neclarităților pentru a căror îndreptare legiuitorul a instituit procedurile prevăzute de art. 281-281

1

C. proc. civ., acestea constituind chestiuni de judecată care privesc fondul cauzei și care pot fi cenzurate doar pe calea controlului judiciar, în speță în calea de atac a recursului, astfel cum, de altfel, s-a și invocat și tranșat în considerentele ce preced.

Pe cale de consecință, apreciind că în privința încheierii de la 3 aprilie 2015 nu este incident niciun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și că această încheiere a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 281-281

1

C. proc. civ., recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.