ÎCCJ, decizie (scj.ro #83203)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83203) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Opoziția la vânzare
Instanța competentă material în soluționarea cererilor având
ca obiect opoziția la vânzare, prin licitație, a acțiunilor
Astfel cum este reglementată de codul de procedură civilă
opoziția la vânzare presupune și analiza fondului, ea constituind
un tip special de contestație la executare, ceea ce din punct de
vedere procedural, o include în sfera litigiului de fond.
Singurele dispoziții procedurale în raport de care poate fi analizată
competența de soluționare a opoziției la vânzare sunt cele ale
art.2 pct.1
lit.a
Cod procedură civilă
(Înalta Curte de
Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.164
din 24 ianuarie 2008)
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București –Secția a
VI-a comercială reclamanta S.C. „R.I.” S.A. a chemat în judecată
pârâta S.C. „P.” S.A. solicitând pe calea opoziției, suspendarea
executării silite prin vânzarea pe Bursa de Valori București a
acțiunilor emise de S.C. „C.D.” S.A. și aflate în proprietatea S.C.
„R.I.” S.A., executare pornită în dosarul de executare până la
soluționarea opoziției în vigoare.
Reclamanta
a mai solicitat anularea actelor de executare începute de S.C. „P.”.
Examinând excepția de
necompetență
materială ridicată de pârâtă Tribunalul București -
Secția a VI-a Comercială prin sentința nr.6133 din 15 august
2006 a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sector 5 motivând că
opoziția la vânzare prevăzută de art.75 din titlul nr.6 al Legii
nr.99/1999 este o cale de atac în cadrul procedurii de executare silită
iar potrivit art.400 Cod procedură civilă coroborat cu art.373 alin.2
Cod procedură civilă instanța competentă să
soluționeze incidentele procedurale ce apar în cadrul executării
silite este Judecătoria.
Instanța învestită prin declinare de competență a pus în
discuția părților excepția de
necompetență
materială a Judecătoriei sector 5 și prin sentința nr.1765
din 19 martie 2007 a admis excepția de
necompetență
materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului București –Secția comercială și
constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza
Curții de Apel București în vederea soluționării acestuia.
Învestită cu soluționarea conflictului de competență Curtea
de Apel București - Secția a VI-a Comercială a stabilit
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
sectorului 5 București.
Reclamanta S.C. „R.I.” S.A. a declarat recurs criticile vizând aspecte de
nelegalitate
, conform art.304 pct.9 Cod procedură
civilă.
Astfel se susține că s-a făcut o interpretare eronată a
dispozițiilor art.75 alin.1 din Legea nr.99/1999 ce reglementează
opoziția la vânzare prin argumentarea faptului că opoziția la
vânzare se află la capitolul 5 al legii menționate capitol care se
referă la Executarea garanțiilor reale.
Se mai susține că s-a făcut o confuzie între noțiunea de
executare cu cea de executare silită știut fiind că
opoziția la vânzare presupune și analiza
fondului.
Recursul
este fondat.
Obiectul cauzei dedus judecății îl reprezintă opoziția la
vânzare pe Bursa de Valori București a unui număr de acțiuni
emise de S.C. „C.D.” S.A. și aflate în proprietatea S.C. „R.I.” S.A.
Temeiul legal invocat și aplicabil în speță este art.75 alin.1
din Legea nr.99/1999 privind regimul juridic al garanțiilor reale
mobiliare care prevede că: „În termen de 5 zile libere de la primirea
notificării, debitorul, creditorul sau proprietarul bunului, dacă are
interes, poate face opoziție la vânzarea bunului la instanța
competentă potrivit Codului de procedură civilă”.
Din economia textului
precitat
rezultă că
acesta consacră o cale de atac specială în materia contestării
măsurilor de executare întreprinse de creditorul garantat.
Fiind o dispoziție specială, aceasta înlătură orice
procedură de drept comun cu privire la contestarea acestei executări.
De altfel, așa cum este reglementată opoziția la vânzare
presupune și analiza fondului, opoziția la vânzare constituind un tip
special de contestație la executare ceea ce din punct de vedere procedural
o include în sfera litigiului de fond.
Față
de cele arătate nu se poate reține argumentarea instanței de
apel potrivit căreia opoziția la vânzare are caracterul unei
contestații la executare, aceasta fiind în contradicție cu
dispoziția prevăzută la art.75 alin.1 din capitolul V al
titlului VI din Legea nr.99/1999 de trimitere la dispozițiile Codului de
procedură civilă în contextul în care, dacă ar fi incidente
dispozițiile coroborate ale art.373 alin.2 și art.400 alin.1 Cod
procedură civilă, trimiterea nu ar fi fost necesar să fie
generică la toate dispozițiile acestui cod, ci ar fi trebuit să
identifice expres instanța de executare, dispozițiile procedurale
respective stabilind instanța competentă doar judecătoria.
Așa
cum a reținut și Judecătoria sectorului 5 București
singurele dispoziții procedurale în raport de care poate fi analizată
competența de soluționare a opoziției la vânzare sunt cele ale
art.2 pct.1
lit.a
Cod procedură civilă,
întrucât opoziția la vânzare nu presupune doar o analiză formală
a actelor de executare ci presupune parcurgerea fondului.
Înalta
Curte, a admis recursul, a modificat decizia și a stabilit competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.