ÎCCJ, decizie (scj.ro #83406)

15. Executarea garanției reale mobiliare. Opoziție la vânzarea bunului. Instanța competentă Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Executarea silită. Index alfabetic: - instanța de executare - opoziția la vânzarea bunului Opoziția la executarea garanției reale mobiliare, constând în vânzarea acțiunilor , mijloc procesual prin care debitorul contestă măsura de executare silită inițiată de creditor după procedura specială prevăzută de Titlul VI cap.V din Legea nr.99/1999, se judecă după procedura specială prevăzută de Legea nr.99/1999, în concret art.75, completată cu normele dreptului comun privind executarea silită iar competența revine judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea . (Secția comercială , decizia nr.3805 din 22 noiembrie 2007) Reclamanții S.C.

R. I. SA București și D.C.. prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, Secția a-VI-a comercială, la 25 septembrie 2006, au formulat în temeiul art.75 alin.(1) din Legea nr.99/1999 cap.V, titlul VI, în contradictoriu cu S.C. P. SA Galați, opoziție la vânzarea prin licitație a celor 268.639 acțiuni emise de S.C. R. I.SA, aflate în proprietatea lui D. C., executare pornită în dosarul de executare nr.729/2006 al B.E.J., C. M., vânzarea urmând să aibă loc la 25 septembrie 2006, începând cu orele 15, în incinta sălii Celibidache a Hotelului I. P. București. Pârâta S.C. P. SA Galați, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București. Tribunalul București, Secția a-VI-a comercială, prin sentința civilă nr.10981/29 noiembrie 2006, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții S.C.

R. I. SA București și D.C. și pe pârâta S.C. P. SA Galați, în favoarea Judecătoriei sector 5 București, având în vedere dispozițiile art.75 alin .( 1) din Titlul VI, cap.V, din Legea nr.99/1999, coroborate cu dispozițiile art.373 C. proc. civ. și art.400 alin.(1) C.proc.civ.. Judecătoria sector 5 București, prin sentința civilă nr.1198/23 februarie 2007, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, după care, constatând conflict negativ de competență a înaintat dosarul Curții de Apel București, în vederea soluționării. Prin sentința civilă nr.111/14 mai 2007, Curtea de Apel București, Secția a-V-a comercială, în baza dispozițiilor art.20 alin.(2) C. proc.

civ. raportat la art.22 alin.(2) și (5) și art.2 pct.1 lit.a) C.proc. civ . a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a-VI-a comercială. Pârâta S.C. P.SA Galați a declarat recurs, în temeiul art.304 1 C.proc.civ., art.400 alin.(1), art.403 și 373 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii Curții de Apel București și stabilirea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei sector 5 București. Recurenta pârâtă a susținut că, în mod greșit, a apreciat Curtea de Apel București că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.(1) lit.a) C.proc.civ., stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București în raport cu valoarea obiectului litigiului, în condițiile în care instanța de fond a fost investită cu o opoziție la executarea silită, prin vânzarea unui număr de 268.639 de acțiuni emise de S.C.

R. I. SA, aflate în proprietatea lui D.C., opoziție prin care s-au invocat incidente survenite în cursul executării silite. Recurenta pârâtă a mai susținut că, avându-se în vedere că opoziția la vânzare s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr.99/1999, prin care se contestă aspecte survenite în cazul executării silite, care prin dispozițiile art.75 alin.(1) din Titlul VI, cap.V, stabilește că instanța competentă a soluționa opoziția este determinată, conform normelor stabilite de Codul de procedură civilă, cu referire la dispozițiile art.400 alin.(1) și art.403 coroborate cu prevederile art.373 alin.(2) Cod procedură civilă, instanța competentă material să soluționeze această opoziție la vânzare este instanța de executare, adică judecătoria.

Recursul declarat de pârâtă este fondat. Cauza dedusă judecății are ca obiect opoziția la executarea garanției reale mobiliare, constând în vânzarea acțiunilor, mijloc procesual prin care debitorul contestă măsura de executare silită inițiată de creditor după procedura specială prevăzută de Titlul VI cap.V din Legea nr.99/1999, temeiul de drept fiind art.75 din această lege. Conform art.75 alin .( 1) din Legea nr.99/1999, opoziția la vânzarea bunului se face la instanța competentă, potrivit Codului de procedură civilă. Este vorba de instanța de judecată competentă să soluționeze orice incident care s-ar ivi în faza procesuală a executării silite, pentru că ne aflăm în executarea garanției reale mobilare.

Judecarea unei astfel de cereri, opoziție, are loc după procedura specială prevăzută de Legea nr.99/1999, în concret art.75, completată cu normele dreptului comun privind executarea silită. Potrivit art.400 alin.(1) C. proc. civ. și art.373 alin.(2) C. proc. civ., cererile care privesc executarea silită sunt de competența judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea, pentru că Legea nr.99/1999 nu dispune altfel, ci face trimitere la aceste norme, care constituie dreptul comun. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin .( 2) C. proc. civ., a admis recursul pârâtei , a modificat decizia Curții de Apel București, în sensul stabilirii competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 București.