ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1189/2008

Ședința publică de la 21 martie 2008 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, la data de 6 septembrie 2007, reclamanta SC L. SRL a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. la restituirea sumei de 2.453.000 lei reprezentând contravaloarea ratelor achitate de Societate pentru acțiunile cumpărate de la pârâtă conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 937 din 27 iunie 1997, contract rezoluționat de către pârâtă în mod unilateral. Prin întâmpinarea formulată la 1 octombrie 2007, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel investită, susținând că potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 modificată și art. 10 pct. 1 și 4 C. proc.

civ., competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București. Prin sentința nr. 8/ F din data de 4 octombrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția comercială. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de Legea nr. 137/2002, de O.U.G. nr. 88/1997 precum și celelalte legi speciale în domeniul privatizării, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competența materială a tribunalului, iar sub aspect teritorial, potrivit art. 5 C. proc. civ., este competent Tribunalului București, în a cărui rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii de declinare de competență, în sensul stabilirii competenței în favoarea Tribunalului Brașov, competent material și teritorial. În argumentarea recursului, recurenta a susținut că obiectul cererii sale, întemeiate pe art. 969 și art. 1020 C. civ., nu vizează actele privind procesul de privatizare, ci este o cerere îndreptată împotriva statului, reprezentat de A.V.A.S., competența de soluționare fiind reglementată de art. 8 alin. (1) C. proc. civ., respectiv tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului. În același sens, recurenta a susținut că în cauză își găsește aplicarea și prevederile art. 10 alin. (4), referitoare la instanța de la locul plății, toate ratele fiind achitate la Brașov.

Recursul este nefondat. 1. Curtea de apel, în fața căreia s-a invocat excepția de necompetență materială, a statuat în mod corect, potrivit art. 158 C. proc. civ., asupra instanței competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, litigiu comercial, cu obiect evaluabil în bani, izvorât din contractul de vânzare cumpărare, încheiat de părți în cadrul procesului de privatizare a SC S. SA Codlea. 2. După art. 720 10 C. proc. civ., „litigiile privind desfășurarea activității în scopul privatizării precum și litigiile privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestei acestei activități se soluționează de instanțele competente să judece procesele și cererile în materie comercială potrivit dispozițiilor codului de procedură civilă”.

3. Dispozițiile care reglementează competența teritorială sunt cuprinse în Titlul II C. proc. civ., iar conform art. 5 „regula generală sub aspectul competenței teritoriale este instanța de la domiciliul pârâtului, regulă care își găsește pe deplin aplicarea în cauză”. 4. Chiar dacă în cauză funcționează și o competență teritorială alternativă, instanța mergând pe competența generală nu a comis nici o greșeală, știut fiind că normele care reglementează competența teritorială au caracter dispozitiv, competența fiind în ipoteza dată relativă, iar reclamantul nu se mai află în situația prevăzută de art. 12 C. proc. civ. Altfel spus, reclamantul nu mai are alegerea între două instanțe deopotrivă competente deoarece a sesizat o instanță necompetentă care a stabilit în condițiile art. 158 C. proc.

civ., instanța competentă teritorială. Pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), va respinge prezentul recurs ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC L. SRL BRAȘOV împotriva sentinței nr. 8F din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.