ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 593/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 593/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 67

din 8 noiembrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția penală, în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.M.G. împotriva rezoluției

procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 154/P/2006

din 26 octombrie 2006, pe care a menținut-o.

În temeiul dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 40 lei.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond, analizând lucrările dosarului a constatat că, prin

rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr.

154/P/2006 din 26 octombrie 2006, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228

C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de intimații I.V. și M.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de dispozițiile art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.; pentru a da

această soluție prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a

constatat că din cercetările efectuate în legătură cu faptele reclamate de

către petiționar, pretinse a fi fost săvârșite de către intimați, nu au

rezultat indicii care să determine concluzia că aceștia au săvârșit, cu

vinovăție infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.

În susținerea soluției de

netrimitere în judecată s-a reținut că la data de 17 iulie 2007 petiționarul a

formulat plângere împotriva intimaților, arătând că la data de 13 iulie 2006,

în timp ce se afla în sediul Secției IV Poliție, a fost agresat și amenințat de

către intimați (lucrători de poliție).

Pe parcursul cercetării

penale desfășurate în cauză, petiționarul a solicitat audierea unor persoane și

efectuarea testului poligraf, cererea de probe fiind respinsă prin rezoluție,

împotriva căreia petiționarul nu a formulat plângere.

Din administrarea probelor

cu declarațiile intimaților, a martorei M.L. și a petiționarului s-a

concluzionat în sensul că faptele reclamate nu se confirmă, starea de fapt

reală fiind diferită de cea prezentată de petiționar, în sensul că acesta,

prezent fiind în sediul secției de poliție, în urma unui conflict verbal cu

martora M.L., a adresat injurii martorei și lucrătorilor de poliție, M.V. și I.V.,

care au încercat să îl liniștească pe numitul D.M.G., care în final a părăsit

clădirea. S-a reținut, totodată, că atitudinea recalcitrantă a petiționarului a

debutat în momentul în care acesta fost nemulțumit de declarația dată de

martora M.L., în legătură cu o cauză diferită, în care era implicat și

petiționarul.

Concluzionând, procurorul ce

a instrumentat cauza, a menționat că în baza probelor administrate, faptul

imputat nu poate fi reținut în sarcina intimaților.

Instanța de fond, analizând

lucrările dosarului, a constatat că rezoluția cuprinzând soluția de netrimitere

în judecată este legală și temeinică, bazându-se pe probele administrate în

cursul cercetării penale derulate în cauză, din care a rezultat neîntrunirea

elementelor constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, reclamată de petiționar.

Relativ la solicitarea de

probe respinsă prin rezoluție motivată, s-a reținut că în mod corect și

întemeiat s-a apreciat asupra utilității și concludenței probelor, în

condițiile în care martorii solicitați a fi audiați (cu excepția numitei M.L.)

nu au fost identificați de petiționar, iar efectuarea testului poligraf nu era

pertinentă în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs, în termen legal, petiționarul, invocând cazul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., arătând că

atât judecătorul cât și procurorul ce a instrumentat cauza au comis grave erori

de fapt, concluzionând că faptele reclamate nu au fost săvârșite de intimați.

A mai arătat petiționarul că

procurorul a acționat cu rea credință, protejând lucrătorii de poliție și

refuzând să administreze probele solicitate, respectiv înscrisuri, aflate în

posesia secției de poliție, martori și efectuarea testului poligraf.

Înalta Curte, examinând

recursul prin prisma motivelor invocate cât și sub toate aspectele, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul formulat de

petiționar este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele ce se vor indica

în continuare:

Referitor la cazul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., se

constată că argumentele invocate de petiționar sunt nefondate, deoarece, în mod

corect, instanța de fond a analizat materialul probator administrat în cursul

cercetării penale și în etapa cercetării judecătorești și a concluzionat în

sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.

250 alin. (1) și (2) C. pen.

Se impune, totodată, a se

observa, că probele administrate de organele de urmărire penală au condus în

mod indubitabil la concluzia inexistenței faptei reclamate de către petiționar.

În legătură cu respingerea

cererii de probatorii formulată de petiționar, aceasta s-a dispus în mod legal,

motivat, astfel după cum a reținut și prima instanță, probele administrate

coroborându-se și conducând la aflarea adevărului în cauză, organul de

cercetare penală și procurorul îndeplinindu-și, sub acest aspect, obligația

impusă de art. 62 C. proc. pen.

Față de considerentele

anterior expuse, se reține că prin hotărârea recurată în mod just s-a dispus respingerea

plângerii petiționarului și menținerea rezoluției nr. 154/P/2006 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Iași, materialul probator nefurnizând indicii

privitoare la săvârșirea faptei reclamate de către intimați.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins,

ca nefondat, recursul declarat de petiționar.

În temeiul dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul D.M.G. împotriva sentinței penale nr. 67 din

8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 februarie 2008.