ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 593/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 67 din 8 noiembrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția penală, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.M.G. împotriva rezoluției procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 154/P/2006 din 26 octombrie 2006, pe care a menținut-o. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 40 lei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând lucrările dosarului a constatat că, prin rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 154/P/2006 din 26 octombrie 2006, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații I.V. și M.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.; pentru a da această soluție prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a constatat că din cercetările efectuate în legătură cu faptele reclamate de către petiționar, pretinse a fi fost săvârșite de către intimați, nu au rezultat indicii care să determine concluzia că aceștia au săvârșit, cu vinovăție infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. În susținerea soluției de netrimitere în judecată s-a reținut că la data de 17 iulie 2007 petiționarul a formulat plângere împotriva intimaților, arătând că la data de 13 iulie 2006, în timp ce se afla în sediul Secției IV Poliție, a fost agresat și amenințat de către intimați (lucrători de poliție).

Pe parcursul cercetării penale desfășurate în cauză, petiționarul a solicitat audierea unor persoane și efectuarea testului poligraf, cererea de probe fiind respinsă prin rezoluție, împotriva căreia petiționarul nu a formulat plângere. Din administrarea probelor cu declarațiile intimaților, a martorei M.L. și a petiționarului s-a concluzionat în sensul că faptele reclamate nu se confirmă, starea de fapt reală fiind diferită de cea prezentată de petiționar, în sensul că acesta, prezent fiind în sediul secției de poliție, în urma unui conflict verbal cu martora M.L., a adresat injurii martorei și lucrătorilor de poliție, M.V. și I.V., care au încercat să îl liniștească pe numitul D.M.G., care în final a părăsit clădirea.

S-a reținut, totodată, că atitudinea recalcitrantă a petiționarului a debutat în momentul în care acesta fost nemulțumit de declarația dată de martora M.L., în legătură cu o cauză diferită, în care era implicat și petiționarul. Concluzionând, procurorul ce a instrumentat cauza, a menționat că în baza probelor administrate, faptul imputat nu poate fi reținut în sarcina intimaților. Instanța de fond, analizând lucrările dosarului, a constatat că rezoluția cuprinzând soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică, bazându-se pe probele administrate în cursul cercetării penale derulate în cauză, din care a rezultat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, reclamată de petiționar.

Relativ la solicitarea de probe respinsă prin rezoluție motivată, s-a reținut că în mod corect și întemeiat s-a apreciat asupra utilității și concludenței probelor, în condițiile în care martorii solicitați a fi audiați (cu excepția numitei M.L.) nu au fost identificați de petiționar, iar efectuarea testului poligraf nu era pertinentă în cauză. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, petiționarul, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., arătând că atât judecătorul cât și procurorul ce a instrumentat cauza au comis grave erori de fapt, concluzionând că faptele reclamate nu au fost săvârșite de intimați. A mai arătat petiționarul că procurorul a acționat cu rea credință, protejând lucrătorii de poliție și refuzând să administreze probele solicitate, respectiv înscrisuri, aflate în posesia secției de poliție, martori și efectuarea testului poligraf.

Înalta Curte, examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și sub toate aspectele, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul formulat de petiționar este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele ce se vor indica în continuare: Referitor la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., se constată că argumentele invocate de petiționar sunt nefondate, deoarece, în mod corect, instanța de fond a analizat materialul probator administrat în cursul cercetării penale și în etapa cercetării judecătorești și a concluzionat în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. Se impune, totodată, a se observa, că probele administrate de organele de urmărire penală au condus în mod indubitabil la concluzia inexistenței faptei reclamate de către petiționar.

În legătură cu respingerea cererii de probatorii formulată de petiționar, aceasta s-a dispus în mod legal, motivat, astfel după cum a reținut și prima instanță, probele administrate coroborându-se și conducând la aflarea adevărului în cauză, organul de cercetare penală și procurorul îndeplinindu-și, sub acest aspect, obligația impusă de art. 62 C. proc. pen. Față de considerentele anterior expuse, se reține că prin hotărârea recurată în mod just s-a dispus respingerea plângerii petiționarului și menținerea rezoluției nr. 154/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, materialul probator nefurnizând indicii privitoare la săvârșirea faptei reclamate de către intimați. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționar. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.M.G. împotriva sentinței penale nr. 67 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2008.