ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1815/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 august 2006, petenta D.G.F.P. Mureș a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită declanșate de A.V.A.S. București cu privire la activele aparținând debitoarei SC B. SA, active constând în: construcții industriale și construcții speciale, terenuri în suprafață totală de 882,227 mp, mijloace fixe și obiecte de inventar. Motivând contestația, petenta arată că are calitatea de creditoare ipotecară asupra imobilelor supuse vânzării prin licitație în cadrul executării silite pornită de intimată împotriva debitoarei mai sus arătate. Consideră că, prin prisma faptului că A. V.A.S.

București nu a înștiințat-o despre organizarea licitației, interesele sale au fost prejudiciate, întrucât creează premisa imposibilității de recuperare a creanțelor fiscale datorate de debitoare. De asemenea, contestatoarea susține că A. V.A.S. nu are competența de a porni și realiza executarea silită, întrucât în cazul în care există mai multe executări asupra veniturilor debitoarei, pentru realizarea unor titluri executorii privind creanțele fiscale, executarea silită se face de către organele prevăzute de Codul fiscal și anume D.G. F.P. Contestatoarea a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei cauze. În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 158 alin. (4) lit. f) din O.G.

nr. 92/2003, O.U.G. nr. 51/1998, art. 403 C. proc. civ. Prin decizia nr. 219 din 7 decembrie 2006 dată de Tribunalul București, secția a V-a comercială, în dosarul nr. 187/323/2006, s-au respins excepțiile de neîndeplinire a procedurii prealabile prevăzută de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 și de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării silite invocate de A.V.A.S. București. De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect și ca neîntemeiată contestația la executare. În considerentele deciziei, instanța a reținut că excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile reglementată de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 este neîntemeiată, întrucât nu reprezintă o condiție pentru declanșarea procedurii judiciare, nereprezentând o condiție specială de exercițiu al dreptului la acțiune.

Cu privire la excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare s-a reținut că este neîntemeiată, în raport de prevederile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998. Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că A. V.A.S. deține o creanță preluată la datoria publică, astfel că procedura de executare este reglementată de O.U.G. nr. 51/1998, motiv pentru care susținerile contestatoarei privind nerespectarea procedurii organizării licitației nu au temei. De asemenea, în raport de dispozițiile art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998, potrivit cărora dreptul corespunzător creanței preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept, indiferent de natura acestuia, de caracterul special al acestor prevederi, nu s-a primit susținerea contestatoarei întemeiată pe art. 133 alin. (8) din O.G.

nr. 92/2003, în sensul aplicării cu prioritate a acestei dispoziții. Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatoarea D.G.F.P. Mureș, care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., aducând următoarele critici: Instanța de fond nu a analizat suficient toate aspectele legate de faptul că deși D.G.F.P. Mureș, prin A.F.P. Târnăveni are calitatea de creditoare ipotecară, nu a fost înștiințată despre organizarea licitației din 16 august 2006, astfel cum prevăd, în mod imperativ, dispozițiile art. 158 alin. (4) Kt. f din O.G. nr. 92/2003, fiind astfel prejudiciată. Actul normativ special care reglementează executarea silită a creanțelor bugetare este O.G. nr. 92/2003, astfel că dispozițiile sale primează față de cele ale O.U.G.

nr. 51/1998. Decizia este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 (r) privind valorificarea unor active ale statului conform cărora, A.V.A. S. avea obligația de a înștiința organul fiscal în legătură cu organizarea licitației, indiferent de regimul creanțelor preluate la datoria publică. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Astfel, procedura executării silite împotriva debitoarei SC B. SA TÎRNĂVENI a fost pornită de intimata A.V.A.S. București în temeiul art. O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, aprobată prin Legea nr. 409/2001 și modificată prin O.U.G. nr. 23/2004 raportat la O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de A.V.A.S.

a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării la F.N.U. A.S. În mod corect, prima instanță a reținut că prevederile actului normativ anterior menționat constituie norme speciale ce derogă de la dreptul comun, în condițiile în care Codul de procedură fiscală constituie procedura de drept comun, vizând administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. De asemenea, în sprijinul celor statuate anterior, vin dispozițiile art. 1 și art. 6 din O.U.G. nr. 95/2003 care prevăd că acest act normativ reglementează cesiunea creanțelor bugetare restante, existente în evidențele contabile ale C.N.A. S. la 30 iunie 2003 către A.V. A.S. în vederea recuperării acestora în conformitate cu O.U.G.

nr. 51/1998 (r) și respectiv că, valorificarea creanțelor bugetare preluate se face prin metodele reglementate de O.U.G. nr. 51/1998 (r). În atare situație în care atât Codul de procedură fiscală, cât și O.U.G. nr. 51/1998 raportat la O.U.G. nr. 95/2003 se referă la recuperarea de creanțe bugetare este indubitabil că primul reprezintă dreptul comun, iar O.U.G. nr. 51/1998 reprezintă norma specială, derogatorie de la acesta și care are prioritate. Nici critica ce vizează încălcarea prevederilor art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 nu poate fi primită, fiind nefondată. Pe de o parte, textul nu reglementează o obligație a A. V.A.S. de a comunica o înștiințare organului fiscal despre organizarea licitației, iar pe de altă parte, anunțul privind vânzarea a cuprins toate elementele prevăzute de lege, inclusiv invitația pentru toți cei care pretind vreun drept real asupra bunurilor.

În situația în care contestatoarea a primit acest anunț-dovadă fiind actul depus la dosarul de fond-ea nu-și poate invoca propria pasivitate ce a constat în faptul că nu a comunicat organului de executare despre existența dreptului său asupra activelor supuse executării silite. Pentru considerentele expuse urmează ca înalta Curte de Casație și Justiție să mențină ca legală decizia atacată, prin respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea D.G.F.P. Mureș împotriva deciziei nr. 219 din 7 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2007.