ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3791/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 septembrie 2007 pe rolul

Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâții M.I.R.A. și D.G.P.M. București

solicitând instanței să dispună obligarea acestora la plata primei de concediu

aferente anilor 2004-2006, drept prevăzut de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003,

precum și a sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, pentru

perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, drept prevăzut de art. 6 din

O.G. nr. 38/2003, sume actualizate cu indicele de inflație până la data

efectuării plății.

Pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare

în garanție a M.E.F. pentru ca, în cazul în care este admisă acțiunea reclamanților,

să fie obligat să-i aloce prin buget sumele solicitate de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 2740 din 6 noiembrie 2007,

Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a M.E.F. și excepția inadmsibilitătii cererii de chemare în garanție a M.E.F.,

reținând că ministerul are calitate procesuală în raport cu obligațiile ce îi

revin în privința elaborării proiectului bugetului de stat, conform Legii nr. 500/2002,

și întrucât pârâții nu ar putea efectua plata drepturilor solicitate dacă nu li

se alocă prin buget fondurile necesare.

-

a admis acțiunea

reclamantului și a obligat pârâții la plata drepturilor bănești solicitate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că

reclamantul are dreptul la plata primei de concediu pentru perioada 2004-2006,

în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (2) teza întâi din O.G. nr. 38/2003,

având în vedere Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 a Secțiilor unite ale

înaltei Curți de Casație și Justiție. A reținut Curtea de apel că același

raționament este valabil și în privința sporului de fidelitate prevăzut de art.

6 din O.G. nr. 38/2003, întrucât suspendarea plății acestui spor pentru anul

2005, prin O.U.G. nr. 118/2004, nu a afectat existența dreptului, ci doar

posibilitatea realizării lui în anul respectiv.

-

a obligat pe chematul în

garanție M.E.F. să aloce pârâților fondurile necesare pentru plata drepturilor

salariale la care au fost obligați.

împotriva sentinței civile pronunțate

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

au declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.I.R.A. și partea chemată în

garanție – M.E.F.

Prin motivele de recurs, invocând dispozițiile art.

304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ., recurentul - pârât M.I.R.A. susține, în

esență, că sentința civilă atacată este nelegală și netemeinică în privința

obligării la plata primei de concediu pentru anii 2001 - 2003, în condițiile în

care reclamantul a solicitat acordarea drepturilor salariale respective pentru

perioada 2004 - 2006.

Prin motivele de recurs, criticând sentința

atacată pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9

C. proc. civ., chematul în garanție M.E.F. susține, în esență, următoarele:

În raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice ministerul are doar o obligație de diligentă constând

în elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu o obligație de rezultat

constând în alocarea efectivă a fondurilor solicitate.

În privința cererii de chemare în garanție,

recurentul M.E.F. susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60

C. proc. civ., întrucât ministerului nu îi revine o obligație de garanție sau

de despăgubire în ipoteza admiterii acțiunii, iar executarea titlului

executoriu, reprezentat de sentința atacată, se realizează conform

dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale

instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

În ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale pasive a ministerului, recurentul susține că soluția instanței de

fond este lipsită de temei legal, întrucât nu există identitate între cel

chemat în garanție și cel împotriva căruia a fost formulată acțiunea, că M.I.R.A.

are calitatea de ordonator principal și credite, iar M.E.F. îi revin doar

atribuții în ceea ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, care se

elaborează pe baza proiectelor elaborate de ordonatorii principali de credite,

conform art. 28 din Legea nr. 500/2002.

Pe fondul cauzei, recurentul M.E.F. susține

că aceasta este neîntemeiată, întrucât în perioada respectivă fiind suspendată

aplicarea dispozițiilor referitoare la plata primei de concediu și a sporului

de fidelitate, sumele necesare nu au putut fi cuprinse în bugetul de stat și,

în consecință, nu exista posibilitatea plății acestor drepturi.

În concluzie, recurentul M.E.F. solicită

în principal admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul

respingerii cererii de chemare în garanție și, în subsidiar, respingerea

cererii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă ori ca neîntemeiată.

Analizând cauza, în limita învestirii instanței

de control judiciar prin motivele de recurs formulate, în raport cu

dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu normele de

drept aplicabile, Curtea constată următoarele:

Recursul declarat de pârâtul M.I.R.A. a rămas

fără obiect, întrucât, prin încheierea din 6 mai 2008, Curtea de Apel

București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

de îndreptare a erorii materiale - cerere formulată de pârâta D.G.P.M. București

- și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței

recurate, în sensul că perioada pentru care s-a acordat prima de vacanță este

2004 - 2006, iar nu 2001 - 2006.

Este fondat recursul declarat de

chematul în garanție M.E.F. în sensul că este nefondată cererea de chemare în

garanție formulată de M.I.R.A. pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare și care răspund motivelor de recurs formulate sub acest aspect.

Astfel, în privința calității

procesuale pasive a M.E.F., chemat în garanție de pârâtul M.I.R.A., Înalta Curte

reține că existența acestei calități presupune identitate între persoana celui

chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Or, în

prezenta cauză obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi bănești, iar

reclamantul nu are raporturi de serviciu cu M.E.F., astfel că este lipsit de

orice echivoc faptul că o instituție publică nu poate fi obligată la plata

drepturilor bănești cuvenite salariaților unei alte instituții.

Urmează a fi primită critica din recurs

referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 60 C. proc. civ.,

întrucât nu se poate reține existența în sarcina M.E.F. a unei obligații de

garanție sau despăgubire, în ipoteza admiterii acțiunii.

În jurisprudență s-a reținut în mod

constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei

obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora

care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu

titlu oneros" și că obligația de garanție este condiționată de existența

unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept

subiectiv.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin

lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei

actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are atribuția de a adopta

legi.

Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că

M.F.P. are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului

bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de

credite. Atribuțiile ce revin ministerului în privința elaborării bugetului de

stat sunt detaliate și în actele normative de organizare și funcționare a

fostului M.F.P., în prezent, M.E.F., (începând cu H.G. nr. 208/2005, în vigoare

la data introducerii cererii de chemare în judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007;

H.G. nr. 386/2007).

În consecință, M.E.F. are rolul de

administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat,

repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea

sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, M.E.F. nu are atribuția de

a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de

legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea

bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

De altfel, prin

O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor

publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate

modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare

a titlurilor executorii. Dispozițiile art. 2 din O.G., astfel cum a fost

modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă

executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă

din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen

de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de

plată.".

în consecință, cererea de chemare în

garanție a M.E.F. se vădește a fi neîntemeiată în raport cu obiectul acțiunii,

motivele invocate de M.I.R.A. și atribuțiile ce revin ministerului chemat în

garanție, nefiind îndeplinite cerințele art. 60 C. proc. civ.

Față de cele reținute, în temeiul art. 312 alin.

(1) - (3) C. proc. civ., va fi admite recursul declarat de M.E.F., va fi

modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii cererii formulate

de M.I.R.A. de chemare în garanție a M.E.F., și vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.I.R.A.

împotriva sentinței civile nr. 2740 din 6

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect.

Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva

aceleiași sentințe civile.

Modifică sentința recurată în sensul că

respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F., ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2008.