ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3941/2007

Asupra recursului de față;

La 28 august 2002 reclamanta

C.N.S.L.R. Frăția a chemat în judecată SC I.A. SRL și municipiul București prin

Primar General solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța

să-i oblige pe pârâți să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie un

teren în suprafață de 948 mp situat în București,.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că terenul respectiv a fost cumpărat de către autorul ei Institutul

general de asigurare, economie, credit și asistență al funcționarilor și

pensionarilor publici printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 23703 din 10 august 1942 de către Tribunalul Ilfov, secția notariat, și

transcris sub nr. 8619/1942 la grefa aceleiași instanțe. În baza Decretului nr.

358 din 20 august 1949 patrimoniul Institutului general de asigurare, economie,

credit și asistență al funcționarilor și pensionarilor publici a fost preluat

de Confederația Generală a Muncii, care în anul 1953 și-a schimbat denumirea în

Consiliul Central al Sindicatelor din R.P.R., iar din 1966 în Uniunea Generală

a Sindicatelor din România. Patrimoniul fostei U.G.S.R. a fost preluat de

C.N.S.L.R., ca succesor universal prin absorbție, care a căpătat personalitate

juridică prin sentința civilă nr. 782 din 16 martie 1990 a Judecătoriei

sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă. În anul 1993

C.N.S.L.R. a fuzionat cu C.S.I. Frăția și cu Confederația Univers,

schimbându-și denumirea în C.N.S.L.R. Frăția, al cărei patrimoniu este

constituit din toate bunurile fostei U.G.S.R.

Reclamanta a mai arătat că în urma

demersurilor făcute a aflat că actualul proprietar al terenului este SC I.A.

SRL care l-a dobândit prin două contracte de vânzare-cumpărare autentificate

sub nr. 941 și 942 din 5 mai 1998 de către B.N.P. Constanța P. Cum atât

reclamanta cât și pârâta SC I.A. SRL au titlu de proprietate asupra imobilului

în litigiu, provenind de la autori diferiți instanța urmează să compare aceste

titluri și să acorde preferința titlului reclamantei care provine de la un

autor ce a avut o posesie mai veche și mai bine caracterizată, cu consecința

admiterii acțiunii în revendicare.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

La 18 ianuarie 2004 pârâta SC I.A.

SRL a formulat o cerere de chemare în garanție, precizată la 29 martie 2004,

solicitând ca I.C. și P.V.L. să o apere de evicțiune iar în ipoteza în care va

cădea în pretenții să fie obligați la restituirea prețului de 350.000 dolari

SUA și respectiv 250.000 dolari SUA ce a fost plătit în baza contractelor de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 941 și 942 din 5 mai 1998 de către

B.N.P. P.C.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința civilă nr. 387 din 10 mai 2004 a admis excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC I.A. SRL și a respins ca

inadmisibilă acțiunea reclamantei C.N.S.L.R. Frăția. A respins ca lipsită de

interes cererea de chemare în garanție.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a

reținut în esență că imobilul revendicat se încadrează în categoria celor

preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel

cum rezultă din mai multe acte eliberate de Secția Gospodăriei de Partid a C.C.

al P.M.R. și Uniunea Generală a Sindicatelor din România cât și din adresa nr.

10019/3456 din 8 martie 2004 a Primăriei municipiului București, Direcția

patrimoniu, evidență proprietății cadastru. Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 213/1998 bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate

de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi

speciale de reparație. Or, Legea nr. 10/2001 are caracterul unei legi speciale

de reparație astfel că acțiunea privind retrocedarea unui astfel de imobil

trebuie să parcurgă procedura specială administrativă și numai ulterior

jurisdicțională prevăzută de acest act normativ.

Faptul că SC I.A. SRL este o

societate cu capital privat nu înlătură aplicabilitatea Legii nr. 10/2001,

astfel că reclamanta avea la îndemână calea procedurii de restituire prevăzută

în acest act normativ nu și pe aceea conferită de dreptul comun.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia nr. 14/A din 17 ianuarie 2006 a admis apelul declarat de

reclamanta C.N.S.L.R. Frăția, a desființat sentința instanței de fond și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de apel a reținut că

actualul proprietar al imobilului în litigiu este o societate cu capital

integral privat, la care statul nu deține nici un fel de participație, astfel

încât nu este inclusă în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și nu

poate fi obligată să soluționeze ca unitate deținătoare o eventuală notificare

a unei persoane îndreptățite care pretinde un drept de proprietate asupra

terenului.

Prin urmare nefiind aplicabilă legea

specială menționată „raportul juridic privind identificarea adevăratului

proprietar în raport de titlurile expuse de fiecare parte nu poate fi analizat

decât în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile

dreptului comun. Acesta este cadrul legal în care se poate aprecia asupra

existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei și dacă acest

drept este mai caracterizat cu cel ce rezultă din titlul pârâtei, neexistând

nici o dispoziție derogatorie prevăzută în vreo lege specială care să interzică

promovarea, în această situație, a unei acțiuni în revendicare”. În plus

fiecare dintre părți invocă un titlu de proprietate, nu este incident dreptul

de proprietate publică sau privată a statului, iar imobilul este în circuitul

civil, astfel încât o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun este

admisibilă.

Împotriva ultimei hotărâri

pronunțate în cauză pârâta SC I.A. SRL a declarat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în motivarea căruia a susținut

următoarele:

- anterior formulării acțiunii în

revendicare intimata-reclamantă a depus notificarea nr. 692 din 14 februarie

2002 ce a fost înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din

cadrul Primăriei municipiului București și care în prezent se află în curs de

soluționare;

- posibilitatea formulării unei

acțiuni în revendicare de drept comun există doar în situația în care nu ar fi

fost adoptată o lege specială de reparație care să dea posibilitatea foștilor

proprietari sau moștenitorilor acestora să formuleze cerere de restituire în

natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv;

- or, Legea nr. 10/2001 reprezintă

tocmai o lege specială de reparație, astfel încât imobilele pentru care se

poate face o cerere de restituire în baza acestui act normativ care nu mai pot

face obiectul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480

și urm. C. civ.;

- împrejurarea că pârâta este o

societate cu capital privat nu înlătură aplicabilitatea Legii nr. 10/2001

întrucât singura particularitate în acest caz o reprezintă faptul că

notificarea se adresează primăriei și îi dă persoanei îndreptățite dreptul

exclusiv la despăgubiri și nu la restituirea imobilului în natură, aceasta

reprezentând doar o problemă de fond în cadrul acestei proceduri speciale, iar

nu un aspect procedural de natură să deschidă în favoarea intimatei-reclamante

cale unei acțiuni în revendicare de drept comun, încălcând normele legale

imperative ce reglementează procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001;

- din momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 nu mai există opțiunea formulării unei acțiuni în revendicare

de drept comun, ci obligativitatea de a urma procedura specială de restituire

prevăzută de această lege;

- notificarea depusă de

intimata-reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 este anterioară datei

introducerii acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.,

astfel că această acțiune este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât procedura

administrativă este în curs.

Se solicită admiterea recursului și

modificarea deciziei atacate în sensul respingerii ca nefondat a apelului

declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond.

Recursul este nefondat.

Potrivit susținerilor

intimatei-reclamante imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul sindical în baza

Decretului nr. 358/1949, iar ulterior, respectiv în anul 1973, a fost preluat

de stat.

Recurenta-pârâtă a dobândit dreptul

de proprietate asupra imobilului respectiv prin două contracte de

vânzare-cumpărare încheiate la 5 mai 1998 cu intimații chemați în garanție care

la rândul lor îl obținuseră în baza Legii nr. 42/1990 prin sentința civilă nr.

56 din 12 februarie 1996 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ, și prin Ordinul nr. 140 din 23 august 1996 al Prefectului

municipiului București.

Potrivit celor arătate în

întâmpinarea depusă la instanța de fond, recurenta-pârâtă este o societate

comercială cu capital privat, una dintre societățile de investiții imobiliare

din România ale Grupului financiar austriac V.

Conform art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 213/1998 bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele

obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii

proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de

reparație.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001

este o lege specială de reparație pentru proprietarii sau moștenitorii acestora

ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, precum și pentru cele preluate în baza Legii nr. 139/1940

asupra rechizițiilor și nerestituite.

Această lege se referă însă la

imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de

destinație, care erau deținute la data intrării în vigoare a acestui act

normativ de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate

comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale

sau locale este acționar ori asociat, de o societate comercială privatizată, de

unități administrativ-teritoriale, de o organizație cooperatistă sau de orice

altă persoană juridică de drept public (art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificat și completat prin Titlul I art. I pct. 46 al Legii nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente).

Cum la 14 februarie 2001, data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul în litigiu era deținut sub

titlu de proprietar de recurenta-pârâtă care este o societate comercială cu

capital privat încă de la înființarea sa, în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 10/2001 astfel că restituirea terenului respectiv nu se

poate face după procedura prevăzută în acest act normativ.

De asemenea, potrivit art. 8 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat și completat prin Titlul

I art. I pct. 14 al Legii nr. 247/2005, text de imediată aplicare, regimul

juridic al imobilelor care au aparținut patrimoniului sindical preluate de stat

sau de alte persoane juridice va fi reglementat prin acte normative speciale.

În aceste condiții cum pentru

restituirea patrimoniului sindical preluat de stat nu s-a adoptat încă o lege

specială de reparație intimata-reclamantă are deschisă calea acțiunii în

revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., astfel cum a

stabilit în mod corect instanțele de apel.

Decizia recurată fiind dată cu

aplicarea corectă a legii, recursul este nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 312 C.

proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC I.A. SRL împotriva deciziei nr. 14/A din 17 ianuarie 2006

a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2007.