ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2280/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2280/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 08 iulie 2008 pe rolul Tribunalul București, secția

a V-a civilă, sub nr. 26628/3/2008, reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor

Libere din România – F. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin

Primarul General, solicitând obligarea acestuia să restituie imobilul din București,

contestând în acest fel dispoziția din 04 iunie 2008, prin care a fost respinsă

notificarea privind restituirea imobilului arătat.

Prin sentința civilă nr. 192 din 13

februarie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată,

cererea formulată de reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din

România – F.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că imobilul situat în București, a fost preluat de la Confederația Generală

a Muncii, în baza Decretului nr. 478/1954.

Prin decizia civilă nr. 1076 din 04

iunie 2008 a Primarului General al Municipiului București s-a respins notificarea

formulată de reclamantă privind restituirea imobilului în litigiu.

Reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor

Libere din România a solicitat obligarea pârâtului la restituirea imobilului menționat,

în calitatea sa de succesor în drepturi a Confederației Generale a Muncii.

Fată de această cerere, tribunalul a reținut

că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, rezultă că, pentru

ca o persoană juridică să fie îndreptățită la măsuri reparatorii, trebuie să îndeplinească

cumulativ următoarele condiții: 1. să fie proprietara imobilului; 2. imobilul să

fi fost preluat abuziv de stat; 3. să-și fi continuat activitatea până la intrarea

în vigoare a legii sau activitatea ei să fi fost interzisă, iar după anul 1989 persoana

juridică respectivă să-și fi reluat activitatea; 4. printr-o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă să se stabilească faptul că reclamanta este una și aceeași

cu cea desființată sau interzisă.

În cauza de față, reclamanta susține că

este continuatoarea unei alte asociații, însă nu s-a făcut nicio dovadă în acest

sens.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar

rezultă că reclamanta s-a înscris în registrul persoanelor juridice fără scop lucrativ,

în temeiul sentinței civile nr. 782 din 16 martie 1990 pronunțate de Judecătoria

sectorului 1 București. De asemenea, în temeiul deciziei civile nr. 17 din 31

august 1993, pronunțate de Tribunalul București, reclamanta a fuzionat cu alte sindicate,

dar fără să se precizeze vreo legătură a acestora cu fosta persoană juridică a cărei

succesoare pretinde că este. Din aceste hotărâri judecătorești nu rezultă că există

identitate între persoana juridică reprezentată de Confederația Generală a Muncii

și reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România.

Din statutul reclamantei Confederația Națională

a Sindicatelor Libere din România, depus la dosar, rezultă că aceasta a preluat

patrimoniul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România,

ca succesor universal prin absorbție. Tribunalul a reținut însă că nu s-a făcut

dovada că există vreo legătură între Confederația Generală a Muncii și Consiliul

Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România și că, astfel, această confederație

și-a continuat activitatea.

Având în vedere aceste considerente, reținând

că în cauză nu sunt întrunite condițiile legii în prezența cărora reclamanta să

fie îndreptățită la măsuri reparatorii, tribunalul a respins cererea acesteia ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, la data de

30 aprilie 2009, reclamanta a declarat apel.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat

că prima instanță a reținut greșit faptul că nu s-a făcut dovada că a îndeplinit

condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

autoarei reclamantei conform actului de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal

din 12 decembrie 1947 de secția notariat a Tribunalului Ilfov, intervenit între

Uniunea Sindicatelor a Salariaților din Industria Pielărie și Încălțăminte din România,

membră a Confederației Generale a Muncii, în calitate de cumpărător și R.H. și E.W.,

în calitate de vânzător. Imobilul cumpărat era situat în str. I., compus din teren

în suprafață de 411 m.p., cu tot ce se afla construit pe el, și anume 3 corpuri

de case.

Intrarea imobilului în proprietatea sindicatului

a fost atestată și de procesul-verbal pentru stabilirea diferențelor de impozit

din 21 februarie 1948, precum și de polița de abonament din 28 martie 1949 pentru

instalațiile de apă și canal, furnitură de apă și serviciul de evacuare a apelor

uzate. În plus, calitatea Confederației Generale a Muncii de proprietară a imobilului

a fost atestată și prin contractul de închiriere din 22 mai 1959, încheiat de organul

de conducere al acesteia, Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populară

România cu doamna R.A.

stat.

Prin adresa din 1959, Consiliul Central

al Sindicatelor din Republica Populară România, organul de conducere al Confederația

Generală a Muncii, a donat Sfatului Popular al Capitalei un număr de 49 imobile,

printre care și imobilul situat în str. I. Acceptarea donației s-a făcut prin decizie

a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, în baza prevederilor Decretului

nr. 478/1954. Legea nr. 10/2001, în art. 2 alin. (1) lit. c) prevede expres că prin

imobilele preluate abuziv se înțelege: „imobilele donate statului sau altor persoane

juridice în baza Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele

asemenea, neîncheiate în forma autentică”.

Actul de donație este nul de drept, având

în vedere prevederile C. civ., art. 813, conform căruia „toate donațiunile se fac

prin act autentic”, și art. 1171, conform căruia „Actul autentic este acela care

s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept

de a funcționa în locul unde actul s-a făcut”, deoarece acceptarea donației s-a

făcut printr-o decizie a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii

Populare România, organ de conducere colectivă.

Actul de donație, pentru a fi un act autentic,

ar fi trebuit să fie înregistrat la secția notarială a Tribunalului în a cărui rază

teritorială se află imobilul. Pe de altă parte, actul de donație este nul de drept,

având în vedere și prevederile Legii nr. 52/1945, art. 18 lit. i) fraza a ll-a:

„în niciun caz, averea sindicatului profesional nu va putea fi împărțită între membrii

săi și nici nu va putea fi destinată unor interese străine celor profesionale”.

reclamante de continuator al acestei confederații sindicale, și nu asociații, așa

cum face referire prima instanță, arată că a depus la dosar acte din care rezulta

acest fapt și anume:

- sentința civilă nr. 43 din 11 iunie 1945

a Tribunalului Ilfov, secția l C.C., prin care autoarea sa, Confederația Generală

a Muncii, a devenit persoană juridică, fiind înscrisă în Registrul special de confederații

și uniuni;

- extrase din ziarele din acea perioadă,

din care rezultă că organul de conducere al Confederației Generale a Muncii era

Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populară România;

- minuta privind desfășurarea Congresului

Sindicatelor din 18 mai 1966, în urma căruia prin rezoluție și statut Confederația

Generală a Muncii își schimbă denumirea în Uniunea Generală a Sindicatelor din România,

respectiv Consiliul Central al Uniunea Generală a Sindicatelor din România, precum

și extrasele din ziare cu privire la schimbarea denumirii și alegerea noilor organe

de conducere;

- sentința civilă nr. 782 din 16

martie 1990 a Judecătoriei sector 1 București, prin care, în temeiul acelorași legi:

Decretul nr. 31/1954, Legea nr. 21/1924 și Legea nr. 52/1945 ale sindicatelor profesionale,

Uniunea Generală a Sindicatelor din România se transformă în noua confederație Confederația

Națională a Sindicatelor Libere din România, organizație care a trecut în statut

la Capitolul VI - Fondurile bănești și mijloacele materiale ale Confederației

Naționale a Sindicatelor Libere din România la art. 26 lit. d) „Patrimoniul Consiliului

Central al Uniunea Generală a Sindicatelor din România, dobândit de Confederația

Națională a Sindicatelor Libere din România, ca succesor universal prin absorbție”.

Apelanta-reclamantă a arătat că Uniunea

Generală a Sindicatelor din România nu a fost dizolvată, așa cum cerea Legea

nr. 52/1945 art. 40, cât și Decretul nr. 31/1954, iar trecerea în statutul Confederației

Naționale a Sindicatelor Libere din România a prevederilor privind patrimoniul Uniunii

Generale a Sindicatelor din România (acceptat de instanță prin sentința civilă

nr. 782 din 16 martie 1990 a Judecătoriei sector 1) nu poate să însemne decât acordul

instanței conform legislației în vigoare la acea dată, că Confederația

Națională a Sindicatelor din România este continuatoarea Uniunii Generale a

Sindicatelor din România sub o altă denumire și cu alte organe de conducere; noua

organizație fiind compusă din marea majoritate a federațiilor Uniunii Generale

a Sindicatelor din România și preluând și personalul vechii organizații;

- decizia civilă nr. 17 din 31 august 1993

a Tribunalului București, prin care, ca efect al fuziunii (comasare) cu C.S.I. F.,

Confederația Univers, Federația Petrom și Federația Sindicatelor din Radiocomunicații,

Confederația Națională a Sindicatelor din România devine Confederația Națională

a Sindicatelor din România - F. Statutul noii organizații, rezultate prin fuziune,

are, de asemenea, trecut în mod explicit la art. 82 lit. a) că patrimoniul Confederația

Națională a Sindicatelor din România - F. include și patrimoniul Confederației

Naționale a Sindicatelor din România (statut aprobat de instanță prin decizia sus-menționată),

chiar dacă acest lucru era firesc, conform legilor în vigoare când două persoane

juridice fuzionează și patrimoniile celor două se unesc.

În cuprinsul sentinței instanței de fond

se face referire la faptul că din actele depuse la dosar nu reiese că exista vreo

legătură între Confederația Generală a Muncii și Consiliul Central al Uniunii

Generale a Sindicatelor din România. Mai mult decât atât, se reține împrejurarea

că Confederația Generală a Muncii și-ar fi continuat activitatea.

Faptul că Confederația Generală a

Muncii s-a transformat în Uniunea Generală a Sindicatelor din România este de notorietate

publică, în perioada respectivă (1966-1989), partidul comunist neacceptând decât

o singura organizație sindicală, Uniunea Generală a Sindicatelor din România, care

a preluat tot patrimoniul fostei Confederații Generale a Muncii.

De altfel, conform Legii nr. 52/1945 asupra

sindicatelor profesionale, art. 47, „Tribunalul va înființa un registru special,

în felul celui prevăzut de art. 13, pentru uniunile și confederațiile”. Astfel,

în acest registru special ținut de către tribunal există toate modificările survenite

în perioada 1954-1989, cu privire la autoarea apelantei-reclamante.

În dovedirea susținerilor sale, apelanta

reclamantă a depus la dosar, în fotocopie: sentința civilă nr. 43 din 11 iunie 1945,

pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția l C.C. în Dosar nr. 43 din 11 iunie 1945,

adresa din 01 aprilie 2009 emisă de Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale,

adresa din 29 mai 2009 emisă de Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale,

adresa din 25 mai 2009 emisă de Tribunalul București, adresa din 23 februarie 2010

emisă de Primăria Municipiului București - Serviciul Evidența Proprietății, adresa

din 15 martie 2010 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Evidență

Imobiliară și Cadastrală, adresele din 26 martie 2010 și din 21 aprilie 2010 emise

de Primăria Municipiului București - Serviciul Evidența Proprietății, adresa

din 29 aprilie 2010 emisă de Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 15 februarie 1937 de fostul Tribunal Ilfov,

secția notariat și contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 05

februarie 1940 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat.

Examinând sentința apelată prin prisma

criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C.

proc. civ., Curtea reține următoarele:

Prin notificarea din 14 februarie 2002

adresată Primăriei Municipiului București prin intermediul executorului judecătoresc

M.D., reclamanta a solicitat, în temeiul art. 20, 21 și urm. din Legea nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilului situat în București.

Prin dispoziția din 04 iunie 2008 emisă

de Primarul General al Municipiului București, a fost respinsă notificarea ca nedovedită.

Pentru a decide astfel, unitatea deținătoare a reținut că notificatoarea nu a făcut

dovada dreptului de proprietate și nici dovada calității de persoană îndreptățită.

Împotriva acestei decizii de respingere,

în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a formulat prezenta

contestație, în baza căreia tribunalul a verificat temeinicia și legalitatea deciziei

menționate.

Chestiunea litigioasă o constituie în cauză,

conform celor ce preced, împrejurarea dacă reclamanta are calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Potrivit datelor istorice referitoare la

mișcarea sindicală, după anul 1900 au apărut uniuni de sindicate, create pe ramuri

din aceleași profesii sau meserii înrudite, iar în 1906 a fost constituită Comisia

Generală a Sindicatelor din România, atunci fiind adoptat și statutul general al

mișcării sindicale. În același an s-au pus bazele caselor de ajutor reciproc ale

sindicatelor. În anul 1908 a apărut Uniunea Generală Sindicală a Lucrătorilor din

Încălțăminte. Între anii 1919 și 1921 dezvoltarea uniunilor sindicale s-a accentuat,

iar după 1924 s-a trecut la reorganizarea sindicatelor ca entități juridice, pornind

de la Legea nr. 21/1924.

Conform acelorași informații publice, în

anul 1945 a luat ființă Confederația Generală a Muncii, înscrisă ca persoană juridică

la Tribunalul Ilfov, prin sentința nr. 43 din 11 iunie 1945. Uniunile sindicatelor

au continuat să existe și după anul 1945, prin diverse acte normative făcându-se

referire la o parte dintre acestea: Uniunea Sindicatelor Miniere (Legea nr. 638/1946),

Uniunea Sindicatelor Corpului Didactic (Decretul nr. 176/1948), Uniunea Sindicatelor

Sanitare (Decretul nr. 181/1949). Prin Decretul nr. 358/1949 pentru organizarea

caselor de ajutor reciproc pe lângă sindicate, Confederația Generală a Muncii a

dobândit o poziție specială, fiind abilitată să adopte un statut privind modul de

constituire și de funcționare al acestor case și dobândind întregul patrimoniu al

fostelor case de credit de orice fel, case și fonduri de ajutor. Totuși, casele

de ajutor reciproc urmau să dobândească personalitate juridică odată cu înregistrarea

lor la Comitetele Centrale ale Uniunilor Sindicatelor respective. Această poziționare

la un nivel superior a Confederației Generale a Muncii reiese și din Legea nr. 3/1950,

din care rezultă că i s-a solicitat acordul pentru stabilirea duratei maxime a contractului

de muncă, precum și din Decretul nr. 18/1952, prin care au fost scutite de impozit

clădirile aparținând Partidului Muncitoresc Român, Confederației Generale a Muncii,

Uniunilor Sindicale, Sindicatelor.

Începând cu anul 1953 a apărut Consiliul

Central al Sindicatelor din Republica Populară România (menționat în Decretul

nr. 312/1953), care a participat și la adoptarea unor acte normative (hotărârile

nr. 907/1956, 807/1965, 880/1965), existând și comitete centrale ale Uniunii Sindicatelor

de Ramuri (H.C.M. nr. 795/1960), precum și comitete centrale ale sindicatelor (H.C.M.

nr. 741/1961).

După momentul adoptării Constituției din

1965 (art. 80), a apărut Uniunea Generală a Sindicatelor din România, continuând

să existe uniunile sindicatelor pe ramuri (Legea nr. 1/1970, Legea nr. 10/1972).

În anul 1990 s-au creat bazele juridice

ale înființării sindicatelor libere (Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii

și Protecției Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția

Muncii).

În fapt, prin actul de vânzare-cumpărare

autentificat din 12 februarie 1947 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat, Uniunea

Sindicatelor Unite a Salariaților din Industria Pielărie și Încălțăminte din România

a dobândit de la R.H. și E.W. imobilul situat în București, compus din teren în

suprafață de 411 m.p., cu tot ce se află construit pe el, și anume 3 corpuri de

case. La data de 28 martie 1947, Uniunea Sindicatelor Unite a Salariaților din Industria

Pielărie și încălțăminte, cu sediul în București, a încheiat cu Uzinele Comunale

București polița de abonament pentru instalațiile de apă și canal, furnitură de

apă și serviciul de evacuare a apelor uzate pentru imobilul situat la aceeași adresă.

La data de 22 mai 1959, între Consiliul

General al Sindicatelor din Republica Populară România, în calitate de proprietar,

pe de o parte, și R.A., pe de altă parte, în calitate de chiriaș în baza repartiției

Serviciului de Gospodărire Locativă, s-a încheiat un contract de închiriere având

ca obiect apartamentul, situat în București. Se poate deduce că Consiliul

General al Sindicatelor a dobândit această calitate în urma subordonării juridice

a uniunii sindicatelor care l-a cumpărat în anul 1947.

Prin decizia din 30 ianuarie 1960, Comitetul

Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române a acceptat

donația făcută de Consiliul General al Sindicatelor, în ceea ce privește o serie

de imobile, între care și cel din str. I., iar prin procesul verbal încheiat la

data de 03 martie 1960, imobilul a fost predat I.A.L. de către Consiliul General

al Sindicatelor.

Potrivit situației juridice comunicate

în apel de către Primăria Municipiului București - Serviciul Evidența Proprietății,

în evidențele cadastrale întocmite pe bază de declarații în anul 1986, a fost înscris

imobilul din str. I. cu suprafața 390 m.p. teren, din care total construcții 283

m.p., ca proprietate de stat, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor

I.N.T. I.C.R.A.L. Colentina.

Prin sentința civilă nr. 782 din 16

martie 1990 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 732/PJ/1990,

în baza art. 32 din Decretul nr. 31/1954, art. 84 și urm. din Legea nr. 21/1924

și conform Legii nr. 52/1954 a fost admisă cererea de înscriere ca persoană juridică

a Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România, compusă din Federația

Sindicatelor Libere din Metalurgie, Federația Sindicatelor Libere din Construcții

de Mașini, Federația Sindicatelor Libere din Agricultură, Federația Sindicatelor

Libere din Comerț, Cooperație și Turism, Federația Sindicatelor Libere din Construcții

și Materiale de Construcții, Federația Sindicatelor Libere Medico-Sanitare și Farmaceutice,

Federația Sindicatelor Libere din Gospodăria Comunală și Federația Sindicatelor

Libere din Unitățile Textile, Tricotaje, Confecții și Pielărie, Cauciuc, Încălțăminte

și s-a acordat personalitate juridică acestei confederații. La art. 26 lit. d) din

Statut s-a prevăzut că fondurile bănești ale Confederației Naționale a

Sindicatelor Libere din România provin, între altele, din patrimoniul Consiliului

General al Sindicatelor din România, dobândit de Consiliul Confederației

Naționale a Sindicatelor Libere din România, ca succesor universal, prin absorbție.

Prin decizia civilă nr. 17 din 31

august 1995 pronunțată de Tribunalul Municipiului București, a fost admisă cererea

formulată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - F. și s-a

dispus înregistrarea în registrul special al persoanelor juridice a confederației,

înființate prin fuziunea confederațiilor: Confederația Națională a Sindicatelor

Libere din România, Confederația Sindicatelor Independente - F., Confederația Univers

și afilierea Federației Petrom și Federației Sindicatelor Radiocomunicații, ca persoană

juridică. La art. 82 din Statut s-a prevăzut că patrimoniul Confederației este format,

între altele, din patrimoniul Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din

România, Confederația Sindicatelor Independente - F., Confederației Univers, conform

bilanțurilor contabile la data constituirii, precum și din bunurile mobile și imobile

componente ale patrimoniului C.C. al Uniunii Generale a Sindicatelor din

România aferente structurilor sindicale care intră în componența Confederației

Naționale a Sindicatelor Libere din România – F.

În drept, potrivit art. 3 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 10/2001: „Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi,

la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:

(...) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat

(...); îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este

condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării

în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă

sau întreruptă în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi

reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească,

se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă (...)”.

În raport de motivarea cererii de chemare

în judecată, în speță, dovedirea calității de persoană îndreptățită la obținerea

măsurilor reparatorii presupune fie dovedirea de către reclamantă a identității

cu Consiliul General al Sindicatelor din Republica Populară România (ulterior Uniunea

Generală a Sindicatelor din România), care figurează în actul de preluare a imobilului

de către stat, respectiv donația intervenită în anul 1960, fie a calității sale

de succesoare a celei de-a doua persoane juridice.

În primul rând, nu poate fi vorba de identitate,

având în vedere că Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România a luat

ființă, în condițiile art. 28 lit. b) din Decretul nr. 31/1954, abia prin sentința

civilă nr. 782 din 16 martie 1990 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București

în Dosarul nr. 732/PJ/1990, iar Confederația Națională a Sindicatelor Libere

din România - F., în aceleași condiții, abia prin decizia civilă nr. 17 din 31

august 1995 pronunțată de Tribunalul Municipiului București.

Sub cel de-al doilea aspect, se constată

că la dosar nu există nicio dovadă în sensul că ar fi intervenit o comasare prin

absorbirea Consiliului General al Sindicatelor din România (ulterior Uniunea Generală

a Sindicatelor din România) de către Confederația Națională a Sindicatelor Libere

din România, în temeiul art. 41 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o divizare a

patrimoniului acestuia, în baza art. 41 alin. (2), sau o desprindere a unei părți

din patrimoniul primei persoane juridice, ce și-ar fi menținut ființa, urmată de

o transmitere a sa la Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România,

persoana juridică nou înființată, potrivit art. 42 din același act normativ, fiind

de principiu că oricare dintre aceste operațiuni ar fi presupus acordul ambelor

persoane implicate, neputând fi admis ca un subiect de drept să preia unul sau mai

multe bunuri de la un alt subiect de drept prin manifestarea sa unilaterală de voință,

cum este propriul statut. Acest principiu se deduce din prevederile art. 43 din

Decretul nr. 31/1954, care instituie o simetrie între modul în care încetează de

a avea ființă o persoană juridică sau transmite o parte din patrimoniul său și acela

în care s-a înființat.

Pe de altă parte, hotărârile judecătorești

prin care s-a acordat succesiv personalitate juridică celor două confederații, Confederația

Națională a Sindicatelor Libere din România și apoi Confederația Națională a

Sindicatelor Libere din România - F., care nu au fost pronunțate în contradictoriu

cu succesorul universal sau particular al Consiliului General al Sindicatelor din

România (ulterior Uniunea Generală a Sindicatelor din România), nu ar putea fi invocate

în justificarea transmiterii bunului în litigiu din patrimoniul acestuia din urmă

în cel al reclamantei, deoarece ele își produc efectele substanțiale (modificarea

situației juridice dintre părțile în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la

împrejurările de fapt) numai între părți.

De altfel, la momentul actual, în România

există mai multe confederații sindicale, cele mai reprezentative, recunoscute și

la nivelul negocierilor tripartite Guvern - sindicate - patronate, prin organismul

C.E.S. (Consiliul Economic și Social) fiind: Confederația Națională a Sindicatelor

Libere din România - F.; Blocul Național Sindical; Confederația Națională Sindicală

Cartel Alfa; Confederația Sindicatelor Democratice din România; Confederația Sindicală

Națională Meridian.

Nu în ultimul rând, nu s-a făcut dovada

caracterului abuziv al preluării imobilului în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 10/2001, donația fiind făcută de Consiliul General al Sindicatelor din

Republica Populară România, organizație sindicală recunoscută și ocrotită de stat,

implicată chiar de acesta în procesul de elaborare a legilor, în favoarea unui organ

al puterii de stat (art. 51 din Constituția din 1953).

Reținând temeinicia și legalitatea hotărârii

atacate, Curtea, prin decizia civilă nr. 285A din 03 mai 2010 a respins ca nefondat

apelul formulate de apelanta reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere

din România – F. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul

General.

Împotriva deciziei nr. 285 din 03 mai 2010

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie,

a declarat recurs reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România

– F. pe care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs recurentul

face o scurtă prezentare a situației faptice, menționând că instanța de apel a apreciat

că, chestiunea litigioasă în cauză o constituie calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Apoi, este prezentat

pe scurt istoricul mișcării sindicale din România, evidențiindu-se că s-a pornit

pe ideea greșită că reorganizarea sindicatelor a fost făcută după anul 1924, pornind

de la Legea nr. 21/1924 privind persoanele juridice (asociații și fundații).

Se susține că, la apariția Legii nr. 21/1924

era în vigoare o lege cu privire la sindicate, prevedere trecută și în art. 106

alin. (2) din Legea nr. 21/1924, potrivit căruia „legile speciale privitoare la

asociații sau sindicate profesionale rămân în vigoare întrucât nu contravin dispozițiilor

de ordine publică din legea de față”.

Se mai arată că instanța de apel a reținut

și interpretat în mod greșit prevederile Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele

fizice și persoanele juridice, trecute în sentința prin care Confederația

Națională a Sindicatelor Libere din România, confederația recurentei, a obținut

personalitatea juridică.

În acest sens, se arată că sentința pentru

dobândirea personalității juridice face referiri la art. 32 din Decretul nr. 31/1954,

cu toate că din punct de vedere al dreptului comun, în speță este aplicabil dreptul

special prevăzut de Lege nr. 52/1945 cu privire la sindicatele profesionale la care

se face referire prin aceeași hotărâre.

Cu privire la faptul că reclamanta nu ar

fi persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii, s-a apreciat că trebuie

făcută dovada identității Consiliului General al Sindicatelor din Republica

Populară Română (ulterior Uniunea Generală a Sindicatelor din România), care figurează

în actul de preluare a imobilului, respectiv donația din 1960.

Se susține că în mod greșit instanța de

apel a reținut că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de

art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

În acest sens, învederează că imobilul

a intrat în proprietatea autoarei reclamante, conform actului de vânzare-cumpărare

din 1947 încheiat între Uniunea Sindicatelor a Salariaților din Industria Pielăriei

și Încălțăminte din România, membră a Confederației Generale a Muncii, în calitate

de cumpărător, și R.H. și E.W., în calitate de vânzători.

Intrarea în proprietatea sindicatelor a

imobilului în litigiu se susține că a fost atestată și prin procesul-verbal pentru

stabilirea diferențelor de impozit din 1948, de polița de abonament din 1949 pentru

instalațiile de apă și canal, furnitură de apă și serviciu de evacuare a apelor

uzate.

Mai mult decât atât, se arată că reclamanta

și-a dovedit calitatea de proprietară a imobilului și prin contractul de închiriere

din 1959 încheiat între organul său de conducere și numita R.A.

Se susține că imobilul a fost preluat abuziv

de către stat prin donație, act ce este nul de drept, deoarece potrivit art. 813

C. civ. donația nu s-a încheiat prin act autentic și pentru ca donația să fie un

act autentic trebuia înregistrat la notariat, în raza în care se afla imobilul.

Se critică aplicarea greșită a legii în

condițiile în care nu există nici o dovadă de comasare, așa cum prevede art. 41

alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 sau o divizare a patrimoniului în baza alin.

(2) din același articol.

Legea aplicabilă în cauză se arată că este

Legea nr. 52/1945 privind sindicatele profesionale, legea în baza căreia reclamanta

a devenit persoană juridică.

De fapt, toate criticile formulate în apel

sunt reluate prin recursul declarat în cauză, instanța de apel făcând o amplă analiză

a tuturor aspectelor invocate.

Fără a relua analiza în concret a tuturor

criticilor, se reține că în mod corect instanța de apel a soluționat cauza.

Cu toate acestea, se impune totuși analiza

în mod deosebit a aspectelor referitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru

ca reclamanta să fie persoana îndreptățită.

În cauză se reține incidența dispozițiilor

art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „sunt îndreptățite,

în sensul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură

sau, după caz, prin echivalent, persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate

în mod abuziv de stat; îndreptățirea la măsuri reparatorii prevăzute de textul invocat

este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării

în vigoarea prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă

sau întreruptă în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi

reluat activitatea după 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească se

constată că sunt aceleași persoane juridice cu cele desființate sau interzise”.

În speță, nu poate fi vorba de identitate,

având în vedere că Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România a luat

ființă în condițiile art. 28 lit. b) din Decretul nr. 31/1954, prin sentința civilă

nr. 782 din 16 februarie 1990 a Judecătoriei sectorului 2 București, iar Confederația

Națională a Sindicatelor Libere din România - F., în aceleași condiții prin decizia

civilă nr. 17 din 31 august 1995 a Tribunalului Municipiului București.

Sub al doilea aspect prevăzut de text,

instanța reține că la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte că a intervenit

o comasare prin absorbirea Consiliului General al Sindicatelor din România de către

Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România, în temeiul art. 41

alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o divizare a patrimoniului acestuia conform

art. 41 alin. (2) sau o desprindere a unei părți din patrimoniul primei persoane

juridice care și-ar fi menținut ființa, urmată de transmiterea sa la Confederația

Națională a Sindicatelor Libere din România, persoană juridică nou înființată, potrivit

art. 42 din același act normativ.

Este de principiu că, oricare dintre aceste

operațiuni ar fi presupus acordul ambelor persoane implicate, neputând fi admis

ca un subiect de drept să preia unul sau mai multe bunuri de la un alt subiect de

drept, prin manifestarea sa unilaterală de voință.

Acest principiu se deduce din art. 43 din

Decretul nr. 31/1954, care instituie o simetrie între modul în care încetează să

ființeze o persoană juridică sau transmite o parte din patrimoniul său și acela

în care s-a înființat.

Sub un alt aspect trebuie reținut că hotărârile

judecătorești prin care a fost acordată succesiv personalitatea juridică celor două

confederații, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România și apoi Confederația

Națională a Sindicatelor Libere din România – F., care nu au fost pronunțate în

contradictoriu cu succesorul universal sau particular al Consiliului General al

Sindicatelor din România, nu ar putea fi invocate în justificarea transmiterii bunului

din litigiu, din patrimoniul acestuia din urmă în cel al reclamantei, pentru că

ele își produc efectele numai între părți.

Distinct de cele arătate, la momentul actual

în România există mai multe confederații sindicale.

De fapt, în cauză nu s-a făcut dovada caracterului

abuziv al preluării imobilului, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 10/2001, donația fiind făcută de Consiliul General al Sindicatelor

din Republica Populară România, organizație sindicală recunoscută și ocrotită de

stat și implicată chiar de către acesta în procesul de elaborare al legilor în favoarea

unui organ al puterii de stat.

Față de toate considerentele expuse mai

sus, hotărârea recurată este legală, astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – F., împotriva

deciziei nr. 285A din 03 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

martie 2011.