ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2280/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 08 iulie 2008 pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 26628/3/2008, reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – F. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, solicitând obligarea acestuia să restituie imobilul din București, contestând în acest fel dispoziția din 04 iunie 2008, prin care a fost respinsă notificarea privind restituirea imobilului arătat. Prin sentința civilă nr. 192 din 13 februarie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – F. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul situat în București, a fost preluat de la Confederația Generală a Muncii, în baza Decretului nr. 478/1954.

Prin decizia civilă nr. 1076 din 04 iunie 2008 a Primarului General al Municipiului București s-a respins notificarea formulată de reclamantă privind restituirea imobilului în litigiu. Reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România a solicitat obligarea pârâtului la restituirea imobilului menționat, în calitatea sa de succesor în drepturi a Confederației Generale a Muncii.

Fată de această cerere, tribunalul a reținut că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, rezultă că, pentru ca o persoană juridică să fie îndreptățită la măsuri reparatorii, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: 1. să fie proprietara imobilului; 2. imobilul să fi fost preluat abuziv de stat; 3. să-și fi continuat activitatea până la intrarea în vigoare a legii sau activitatea ei să fi fost interzisă, iar după anul 1989 persoana juridică respectivă să-și fi reluat activitatea; 4. printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să se stabilească faptul că reclamanta este una și aceeași cu cea desființată sau interzisă. În cauza de față, reclamanta susține că este continuatoarea unei alte asociații, însă nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta s-a înscris în registrul persoanelor juridice fără scop lucrativ, în temeiul sentinței civile nr. 782 din 16 martie 1990 pronunțate de Judecătoria sectorului 1 București. De asemenea, în temeiul deciziei civile nr. 17 din 31 august 1993, pronunțate de Tribunalul București, reclamanta a fuzionat cu alte sindicate, dar fără să se precizeze vreo legătură a acestora cu fosta persoană juridică a cărei succesoare pretinde că este. Din aceste hotărâri judecătorești nu rezultă că există identitate între persoana juridică reprezentată de Confederația Generală a Muncii și reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România.

Din statutul reclamantei Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România, depus la dosar, rezultă că aceasta a preluat patrimoniul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, ca succesor universal prin absorbție. Tribunalul a reținut însă că nu s-a făcut dovada că există vreo legătură între Confederația Generală a Muncii și Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România și că, astfel, această confederație și-a continuat activitatea. Având în vedere aceste considerente, reținând că în cauză nu sunt întrunite condițiile legii în prezența cărora reclamanta să fie îndreptățită la măsuri reparatorii, tribunalul a respins cererea acesteia ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 30 aprilie 2009, reclamanta a declarat apel. În motivarea apelului, reclamanta a arătat că prima instanță a reținut greșit faptul că nu s-a făcut dovada că a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. 1. Astfel, imobilul a intrat în proprietatea autoarei reclamantei conform actului de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal din 12 decembrie 1947 de secția notariat a Tribunalului Ilfov, intervenit între Uniunea Sindicatelor a Salariaților din Industria Pielărie și Încălțăminte din România, membră a Confederației Generale a Muncii, în calitate de cumpărător și R.H. și E.W., în calitate de vânzător. Imobilul cumpărat era situat în str. I., compus din teren în suprafață de 411 m.p., cu tot ce se afla construit pe el, și anume 3 corpuri de case.

Intrarea imobilului în proprietatea sindicatului a fost atestată și de procesul-verbal pentru stabilirea diferențelor de impozit din 21 februarie 1948, precum și de polița de abonament din 28 martie 1949 pentru instalațiile de apă și canal, furnitură de apă și serviciul de evacuare a apelor uzate. În plus, calitatea Confederației Generale a Muncii de proprietară a imobilului a fost atestată și prin contractul de închiriere din 22 mai 1959, încheiat de organul de conducere al acesteia, Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populară România cu doamna R.A. 2. Imobilul sa fi fost preluat abuziv de stat.

Prin adresa din 1959, Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populară România, organul de conducere al Confederația Generală a Muncii, a donat Sfatului Popular al Capitalei un număr de 49 imobile, printre care și imobilul situat în str. I. Acceptarea donației s-a făcut prin decizie a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, în baza prevederilor Decretului nr. 478/1954. Legea nr. 10/2001, în art. 2 alin. (1) lit. c) prevede expres că prin imobilele preluate abuziv se înțelege: „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în forma autentică”.

Actul de donație este nul de drept, având în vedere prevederile C. civ., art. 813, conform căruia „toate donațiunile se fac prin act autentic”, și art. 1171, conform căruia „Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept de a funcționa în locul unde actul s-a făcut”, deoarece acceptarea donației s-a făcut printr-o decizie a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare România, organ de conducere colectivă. Actul de donație, pentru a fi un act autentic, ar fi trebuit să fie înregistrat la secția notarială a Tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul. Pe de altă parte, actul de donație este nul de drept, având în vedere și prevederile Legii nr. 52/1945, art. 18 lit. i) fraza a ll-a: „în niciun caz, averea sindicatului profesional nu va putea fi împărțită între membrii săi și nici nu va putea fi destinată unor interese străine celor profesionale”.

3. În ceea ce privește calitatea apelantei reclamante de continuator al acestei confederații sindicale, și nu asociații, așa cum face referire prima instanță, arată că a depus la dosar acte din care rezulta acest fapt și anume: - sentința civilă nr. 43 din 11 iunie 1945 a Tribunalului Ilfov, secția l C.C., prin care autoarea sa, Confederația Generală a Muncii, a devenit persoană juridică, fiind înscrisă în Registrul special de confederații și uniuni; - extrase din ziarele din acea perioadă, din care rezultă că organul de conducere al Confederației Generale a Muncii era Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populară România; - minuta privind desfășurarea Congresului Sindicatelor din 18 mai 1966, în urma căruia prin rezoluție și statut Confederația Generală a Muncii își schimbă denumirea în Uniunea Generală a Sindicatelor din România, respectiv Consiliul Central al Uniunea Generală a Sindicatelor din România, precum și extrasele din ziare cu privire la schimbarea denumirii și alegerea noilor organe de conducere; - sentința civilă nr. 782 din 16 martie 1990 a Judecătoriei sector 1 București, prin care, în temeiul acelorași legi: Decretul nr. 31/1954, Legea nr. 21/1924 și Legea nr. 52/1945 ale sindicatelor profesionale, Uniunea Generală a Sindicatelor din România se transformă în noua confederație Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România,

organizație care a trecut în statut la Capitolul VI - Fondurile bănești și mijloacele materiale ale Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România la art. 26 lit. d) „Patrimoniul Consiliului Central al Uniunea Generală a Sindicatelor din România, dobândit de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România, ca succesor universal prin absorbție”.

Apelanta-reclamantă a arătat că Uniunea Generală a Sindicatelor din România nu a fost dizolvată, așa cum cerea Legea nr. 52/1945 art. 40, cât și Decretul nr. 31/1954, iar trecerea în statutul Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România a prevederilor privind patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (acceptat de instanță prin sentința civilă nr. 782 din 16 martie 1990 a Judecătoriei sector 1) nu poate să însemne decât acordul instanței conform legislației în vigoare la acea dată, că Confederația Națională a Sindicatelor din România este continuatoarea Uniunii Generale a Sindicatelor din România sub o altă denumire și cu alte organe de conducere; noua organizație fiind compusă din marea majoritate a federațiilor Uniunii Generale a Sindicatelor din România și preluând și personalul vechii organizații; - decizia civilă nr. 17 din 31 august 1993 a Tribunalului București, prin care, ca efect al fuziunii (comasare) cu C.S.I.

F., Confederația Univers, Federația Petrom și Federația Sindicatelor din Radiocomunicații, Confederația Națională a Sindicatelor din România devine Confederația Națională a Sindicatelor din România - F. Statutul noii organizații, rezultate prin fuziune, are, de asemenea, trecut în mod explicit la art. 82 lit. a) că patrimoniul Confederația Națională a Sindicatelor din România - F. include și patrimoniul Confederației Naționale a Sindicatelor din România (statut aprobat de instanță prin decizia sus-menționată), chiar dacă acest lucru era firesc, conform legilor în vigoare când două persoane juridice fuzionează și patrimoniile celor două se unesc. În cuprinsul sentinței instanței de fond se face referire la faptul că din actele depuse la dosar nu reiese că exista vreo legătură între Confederația Generală a Muncii și Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România.

Mai mult decât atât, se reține împrejurarea că Confederația Generală a Muncii și-ar fi continuat activitatea. Faptul că Confederația Generală a Muncii s-a transformat în Uniunea Generală a Sindicatelor din România este de notorietate publică, în perioada respectivă (1966-1989), partidul comunist neacceptând decât o singura organizație sindicală, Uniunea Generală a Sindicatelor din România, care a preluat tot patrimoniul fostei Confederații Generale a Muncii. De altfel, conform Legii nr. 52/1945 asupra sindicatelor profesionale, art. 47, „Tribunalul va înființa un registru special, în felul celui prevăzut de art. 13, pentru uniunile și confederațiile”. Astfel, în acest registru special ținut de către tribunal există toate modificările survenite în perioada 1954-1989, cu privire la autoarea apelantei-reclamante.

În dovedirea susținerilor sale, apelanta reclamantă a depus la dosar, în fotocopie: sentința civilă nr. 43 din 11 iunie 1945, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția l C.C.

în Dosar nr. 43 din 11 iunie 1945, adresa din 01 aprilie 2009 emisă de Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale, adresa din 29 mai 2009 emisă de Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale, adresa din 25 mai 2009 emisă de Tribunalul București, adresa din 23 februarie 2010 emisă de Primăria Municipiului București - Serviciul Evidența Proprietății, adresa din 15 martie 2010 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală, adresele din 26 martie 2010 și din 21 aprilie 2010 emise de Primăria Municipiului București - Serviciul Evidența Proprietății, adresa din 29 aprilie 2010 emisă de Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 15 februarie 1937 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat și contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 05 februarie 1940 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea reține următoarele: Prin notificarea din 14 februarie 2002 adresată Primăriei Municipiului București prin intermediul executorului judecătoresc M.D., reclamanta a solicitat, în temeiul art. 20, 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în București. Prin dispoziția din 04 iunie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București, a fost respinsă notificarea ca nedovedită. Pentru a decide astfel, unitatea deținătoare a reținut că notificatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici dovada calității de persoană îndreptățită.

Împotriva acestei decizii de respingere, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a formulat prezenta contestație, în baza căreia tribunalul a verificat temeinicia și legalitatea deciziei menționate. Chestiunea litigioasă o constituie în cauză, conform celor ce preced, împrejurarea dacă reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Potrivit datelor istorice referitoare la mișcarea sindicală, după anul 1900 au apărut uniuni de sindicate, create pe ramuri din aceleași profesii sau meserii înrudite, iar în 1906 a fost constituită Comisia Generală a Sindicatelor din România, atunci fiind adoptat și statutul general al mișcării sindicale.

În același an s-au pus bazele caselor de ajutor reciproc ale sindicatelor. În anul 1908 a apărut Uniunea Generală Sindicală a Lucrătorilor din Încălțăminte. Între anii 1919 și 1921 dezvoltarea uniunilor sindicale s-a accentuat, iar după 1924 s-a trecut la reorganizarea sindicatelor ca entități juridice, pornind de la Legea nr. 21/1924. Conform acelorași informații publice, în anul 1945 a luat ființă Confederația Generală a Muncii, înscrisă ca persoană juridică la Tribunalul Ilfov, prin sentința nr. 43 din 11 iunie 1945. Uniunile sindicatelor au continuat să existe și după anul 1945, prin diverse acte normative făcându-se referire la o parte dintre acestea: Uniunea Sindicatelor Miniere (Legea nr. 638/1946), Uniunea Sindicatelor Corpului Didactic (Decretul nr. 176/1948), Uniunea Sindicatelor Sanitare (Decretul nr. 181/1949).

Prin Decretul nr. 358/1949 pentru organizarea caselor de ajutor reciproc pe lângă sindicate, Confederația Generală a Muncii a dobândit o poziție specială, fiind abilitată să adopte un statut privind modul de constituire și de funcționare al acestor case și dobândind întregul patrimoniu al fostelor case de credit de orice fel, case și fonduri de ajutor. Totuși, casele de ajutor reciproc urmau să dobândească personalitate juridică odată cu înregistrarea lor la Comitetele Centrale ale Uniunilor Sindicatelor respective. Această poziționare la un nivel superior a Confederației Generale a Muncii reiese și din Legea nr. 3/1950, din care rezultă că i s-a solicitat acordul pentru stabilirea duratei maxime a contractului de muncă, precum și din Decretul nr. 18/1952, prin care au fost scutite de impozit clădirile aparținând Partidului Muncitoresc Român, Confederației Generale a Muncii, Uniunilor Sindicale, Sindicatelor.

Începând cu anul 1953 a apărut Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populară România (menționat în Decretul nr. 312/1953), care a participat și la adoptarea unor acte normative (hotărârile nr. 907/1956, 807/1965, 880/1965), existând și comitete centrale ale Uniunii Sindicatelor de Ramuri (H.C.M. nr. 795/1960), precum și comitete centrale ale sindicatelor (H.C.M. nr. 741/1961). După momentul adoptării Constituției din 1965 (art. 80), a apărut Uniunea Generală a Sindicatelor din România, continuând să existe uniunile sindicatelor pe ramuri (Legea nr. 1/1970, Legea nr. 10/1972). În anul 1990 s-au creat bazele juridice ale înființării sindicatelor libere (Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii).

În fapt, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 februarie 1947 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat, Uniunea Sindicatelor Unite a Salariaților din Industria Pielărie și Încălțăminte din România a dobândit de la R.H. și E.W. imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 411 m.p., cu tot ce se află construit pe el, și anume 3 corpuri de case. La data de 28 martie 1947, Uniunea Sindicatelor Unite a Salariaților din Industria Pielărie și încălțăminte, cu sediul în București, a încheiat cu Uzinele Comunale București polița de abonament pentru instalațiile de apă și canal, furnitură de apă și serviciul de evacuare a apelor uzate pentru imobilul situat la aceeași adresă.

La data de 22 mai 1959, între Consiliul General al Sindicatelor din Republica Populară România, în calitate de proprietar, pe de o parte, și R.A., pe de altă parte, în calitate de chiriaș în baza repartiției Serviciului de Gospodărire Locativă, s-a încheiat un contract de închiriere având ca obiect apartamentul, situat în București. Se poate deduce că Consiliul General al Sindicatelor a dobândit această calitate în urma subordonării juridice a uniunii sindicatelor care l-a cumpărat în anul 1947. Prin decizia din 30 ianuarie 1960, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române a acceptat donația făcută de Consiliul General al Sindicatelor, în ceea ce privește o serie de imobile, între care și cel din str. I., iar prin procesul verbal încheiat la data de 03 martie 1960, imobilul a fost predat I.A.L.

de către Consiliul General al Sindicatelor. Potrivit situației juridice comunicate în apel de către Primăria Municipiului București - Serviciul Evidența Proprietății, în evidențele cadastrale întocmite pe bază de declarații în anul 1986, a fost înscris imobilul din str. I. cu suprafața 390 m.p. teren, din care total construcții 283 m.p., ca proprietate de stat, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor I.N.T. I.C.R.A.L. Colentina.

Prin sentința civilă nr. 782 din 16 martie 1990 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 732/PJ/1990, în baza art. 32 din Decretul nr. 31/1954, art. 84 și urm. din Legea nr. 21/1924 și conform Legii nr. 52/1954 a fost admisă cererea de înscriere ca persoană juridică a Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România, compusă din Federația Sindicatelor Libere din Metalurgie, Federația Sindicatelor Libere din Construcții de Mașini, Federația Sindicatelor Libere din Agricultură, Federația Sindicatelor Libere din Comerț, Cooperație și Turism, Federația Sindicatelor Libere din Construcții și Materiale de Construcții, Federația Sindicatelor Libere Medico-Sanitare și Farmaceutice, Federația Sindicatelor Libere din Gospodăria Comunală și Federația Sindicatelor Libere din Unitățile Textile, Tricotaje, Confecții și Pielărie, Cauciuc, Încălțăminte și s-a acordat personalitate juridică acestei confederații.

La art. 26 lit. d) din Statut s-a prevăzut că fondurile bănești ale Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România provin, între altele, din patrimoniul Consiliului General al Sindicatelor din România, dobândit de Consiliul Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România, ca succesor universal, prin absorbție. Prin decizia civilă nr. 17 din 31 august 1995 pronunțată de Tribunalul Municipiului București, a fost admisă cererea formulată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - F. și s-a dispus înregistrarea în registrul special al persoanelor juridice a confederației, înființate prin fuziunea confederațiilor: Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România, Confederația Sindicatelor Independente - F., Confederația Univers și afilierea Federației Petrom și Federației Sindicatelor Radiocomunicații, ca persoană juridică.

La art. 82 din Statut s-a prevăzut că patrimoniul Confederației este format, între altele, din patrimoniul Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România, Confederația Sindicatelor Independente - F., Confederației Univers, conform bilanțurilor contabile la data constituirii, precum și din bunurile mobile și imobile componente ale patrimoniului C.C.

al Uniunii Generale a Sindicatelor din România aferente structurilor sindicale care intră în componența Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România – F. În drept, potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001: „Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: (...) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat (...); îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă (...)”.

În raport de motivarea cererii de chemare în judecată, în speță, dovedirea calității de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii presupune fie dovedirea de către reclamantă a identității cu Consiliul General al Sindicatelor din Republica Populară România (ulterior Uniunea Generală a Sindicatelor din România), care figurează în actul de preluare a imobilului de către stat, respectiv donația intervenită în anul 1960, fie a calității sale de succesoare a celei de-a doua persoane juridice.

În primul rând, nu poate fi vorba de identitate, având în vedere că Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România a luat ființă, în condițiile art. 28 lit. b) din Decretul nr. 31/1954, abia prin sentința civilă nr. 782 din 16 martie 1990 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 732/PJ/1990, iar Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - F., în aceleași condiții, abia prin decizia civilă nr. 17 din 31 august 1995 pronunțată de Tribunalul Municipiului București.

Sub cel de-al doilea aspect, se constată că la dosar nu există nicio dovadă în sensul că ar fi intervenit o comasare prin absorbirea Consiliului General al Sindicatelor din România (ulterior Uniunea Generală a Sindicatelor din România) de către Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România, în temeiul art. 41 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o divizare a patrimoniului acestuia, în baza art. 41 alin. (2), sau o desprindere a unei părți din patrimoniul primei persoane juridice, ce și-ar fi menținut ființa, urmată de o transmitere a sa la Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România, persoana juridică nou înființată, potrivit art. 42 din același act normativ, fiind de principiu că oricare dintre aceste operațiuni ar fi presupus acordul ambelor persoane implicate, neputând fi admis ca un subiect de drept să preia unul sau mai multe bunuri de la un alt subiect de drept prin manifestarea sa unilaterală de voință, cum este propriul statut.

Acest principiu se deduce din prevederile art. 43 din Decretul nr. 31/1954, care instituie o simetrie între modul în care încetează de a avea ființă o persoană juridică sau transmite o parte din patrimoniul său și acela în care s-a înființat.

Pe de altă parte, hotărârile judecătorești prin care s-a acordat succesiv personalitate juridică celor două confederații, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România și apoi Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - F., care nu au fost pronunțate în contradictoriu cu succesorul universal sau particular al Consiliului General al Sindicatelor din România (ulterior Uniunea Generală a Sindicatelor din România), nu ar putea fi invocate în justificarea transmiterii bunului în litigiu din patrimoniul acestuia din urmă în cel al reclamantei, deoarece ele își produc efectele substanțiale (modificarea situației juridice dintre părțile în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la împrejurările de fapt) numai între părți.

De altfel, la momentul actual, în România există mai multe confederații sindicale, cele mai reprezentative, recunoscute și la nivelul negocierilor tripartite Guvern - sindicate - patronate, prin organismul C.E.S. (Consiliul Economic și Social) fiind: Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - F.; Blocul Național Sindical; Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa; Confederația Sindicatelor Democratice din România; Confederația Sindicală Națională Meridian.

Nu în ultimul rând, nu s-a făcut dovada caracterului abuziv al preluării imobilului în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, donația fiind făcută de Consiliul General al Sindicatelor din Republica Populară România, organizație sindicală recunoscută și ocrotită de stat, implicată chiar de acesta în procesul de elaborare a legilor, în favoarea unui organ al puterii de stat (art. 51 din Constituția din 1953). Reținând temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, Curtea, prin decizia civilă nr. 285A din 03 mai 2010 a respins ca nefondat apelul formulate de apelanta reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – F. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

Împotriva deciziei nr. 285 din 03 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a declarat recurs reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – F. pe care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs recurentul face o scurtă prezentare a situației faptice, menționând că instanța de apel a apreciat că, chestiunea litigioasă în cauză o constituie calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Apoi, este prezentat pe scurt istoricul mișcării sindicale din România, evidențiindu-se că s-a pornit pe ideea greșită că reorganizarea sindicatelor a fost făcută după anul 1924, pornind de la Legea nr. 21/1924 privind persoanele juridice (asociații și fundații).

Se susține că, la apariția Legii nr. 21/1924 era în vigoare o lege cu privire la sindicate, prevedere trecută și în art. 106 alin. (2) din Legea nr. 21/1924, potrivit căruia „legile speciale privitoare la asociații sau sindicate profesionale rămân în vigoare întrucât nu contravin dispozițiilor de ordine publică din legea de față”. Se mai arată că instanța de apel a reținut și interpretat în mod greșit prevederile Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, trecute în sentința prin care Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România, confederația recurentei, a obținut personalitatea juridică. În acest sens, se arată că sentința pentru dobândirea personalității juridice face referiri la art. 32 din Decretul nr. 31/1954, cu toate că din punct de vedere al dreptului comun, în speță este aplicabil dreptul special prevăzut de Lege nr. 52/1945 cu privire la sindicatele profesionale la care se face referire prin aceeași hotărâre.

Cu privire la faptul că reclamanta nu ar fi persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii, s-a apreciat că trebuie făcută dovada identității Consiliului General al Sindicatelor din Republica Populară Română (ulterior Uniunea Generală a Sindicatelor din România), care figurează în actul de preluare a imobilului, respectiv donația din 1960. Se susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. În acest sens, învederează că imobilul a intrat în proprietatea autoarei reclamante, conform actului de vânzare-cumpărare din 1947 încheiat între Uniunea Sindicatelor a Salariaților din Industria Pielăriei și Încălțăminte din România, membră a Confederației Generale a Muncii, în calitate de cumpărător, și R.H.

și E.W., în calitate de vânzători. Intrarea în proprietatea sindicatelor a imobilului în litigiu se susține că a fost atestată și prin procesul-verbal pentru stabilirea diferențelor de impozit din 1948, de polița de abonament din 1949 pentru instalațiile de apă și canal, furnitură de apă și serviciu de evacuare a apelor uzate. Mai mult decât atât, se arată că reclamanta și-a dovedit calitatea de proprietară a imobilului și prin contractul de închiriere din 1959 încheiat între organul său de conducere și numita R.A. Se susține că imobilul a fost preluat abuziv de către stat prin donație, act ce este nul de drept, deoarece potrivit art. 813 C. civ. donația nu s-a încheiat prin act autentic și pentru ca donația să fie un act autentic trebuia înregistrat la notariat, în raza în care se afla imobilul.

Se critică aplicarea greșită a legii în condițiile în care nu există nici o dovadă de comasare, așa cum prevede art. 41 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 sau o divizare a patrimoniului în baza alin. (2) din același articol. Legea aplicabilă în cauză se arată că este Legea nr. 52/1945 privind sindicatele profesionale, legea în baza căreia reclamanta a devenit persoană juridică. De fapt, toate criticile formulate în apel sunt reluate prin recursul declarat în cauză, instanța de apel făcând o amplă analiză a tuturor aspectelor invocate. Fără a relua analiza în concret a tuturor criticilor, se reține că în mod corect instanța de apel a soluționat cauza. Cu toate acestea, se impune totuși analiza în mod deosebit a aspectelor referitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca reclamanta să fie persoana îndreptățită.

În cauză se reține incidența dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „sunt îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat; îndreptățirea la măsuri reparatorii prevăzute de textul invocat este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoarea prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceleași persoane juridice cu cele desființate sau interzise”.

În speță, nu poate fi vorba de identitate, având în vedere că Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România a luat ființă în condițiile art. 28 lit. b) din Decretul nr. 31/1954, prin sentința civilă nr. 782 din 16 februarie 1990 a Judecătoriei sectorului 2 București, iar Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - F., în aceleași condiții prin decizia civilă nr. 17 din 31 august 1995 a Tribunalului Municipiului București.

Sub al doilea aspect prevăzut de text, instanța reține că la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte că a intervenit o comasare prin absorbirea Consiliului General al Sindicatelor din România de către Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România, în temeiul art. 41 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o divizare a patrimoniului acestuia conform art. 41 alin. (2) sau o desprindere a unei părți din patrimoniul primei persoane juridice care și-ar fi menținut ființa, urmată de transmiterea sa la Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România, persoană juridică nou înființată, potrivit art. 42 din același act normativ. Este de principiu că, oricare dintre aceste operațiuni ar fi presupus acordul ambelor persoane implicate, neputând fi admis ca un subiect de drept să preia unul sau mai multe bunuri de la un alt subiect de drept, prin manifestarea sa unilaterală de voință.

Acest principiu se deduce din art. 43 din Decretul nr. 31/1954, care instituie o simetrie între modul în care încetează să ființeze o persoană juridică sau transmite o parte din patrimoniul său și acela în care s-a înființat. Sub un alt aspect trebuie reținut că hotărârile judecătorești prin care a fost acordată succesiv personalitatea juridică celor două confederații, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România și apoi Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – F., care nu au fost pronunțate în contradictoriu cu succesorul universal sau particular al Consiliului General al Sindicatelor din România, nu ar putea fi invocate în justificarea transmiterii bunului din litigiu, din patrimoniul acestuia din urmă în cel al reclamantei, pentru că ele își produc efectele numai între părți.

Distinct de cele arătate, la momentul actual în România există mai multe confederații sindicale. De fapt, în cauză nu s-a făcut dovada caracterului abuziv al preluării imobilului, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, donația fiind făcută de Consiliul General al Sindicatelor din Republica Populară România, organizație sindicală recunoscută și ocrotită de stat și implicată chiar de către acesta în procesul de elaborare al legilor în favoarea unui organ al puterii de stat. Față de toate considerentele expuse mai sus, hotărârea recurată este legală, astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – F., împotriva deciziei nr. 285A din 03 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2011.