ÎCCJ, decizie (scj.ro #86720)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86720) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune privind anularea unor contracte de

vânzare-cumpărare. Repunere în situația anterioară. Efectele anulării

contractelor față de terți.

Cuprins pe materii

.

Drept civil. Contracte. Acțiune privind anularea unor contracte de

vânzare-cumpărare. Repunere în situația anterioară. Efectele anulării

contractelor față de terți.

Index alfabetic

.

Drept civil.

-

contract de vânzare-cumpărare

-

anulare

-

efecte față de terți.

Principiul relativității contractelor, face ca, de

regulă, efectele anulării sau constatării nulității contractului să

se

răsfrângă asupra părților în cauză, care și-au asumat

obligații și au dobândit drepturi prin actul juridic încheiat.

Restabilirea situației anterioare este

consecința logică a nulității, deoarece tot ce s-a executat în baza unui act

juridic

anulat trebuie restituit, astfel încât părțile să aibă o

situație

identică cu cea dinainte de

încheierea contractului.

De aceea, repunerea în situația anterioară nu poate

opera decât între părți și nu poate fi cerută

decât de acestea,

pentru că numai

părțile sunt în situația de a cere restituirea a

ceea ce au prestat cu titlu de obligație contractuală.

Este adevărat că nulitatea actului juridic

civil are efecte

și față de terți,

așa cum susține recurenta, dar efectele față de

terți operează sub alte aspecte, în special în ceea ce privește

principiul „

resoluto

iure

dantis

,

resolvitur

ius

accpientis

", iar

nu și

în ceea ce privește repunerea

în situația anterioară.

Î.C.C.J, Secția civilă și de

proprietate intelectuală, decizia

nr

.  8328 din

15 octombrie 2009.

Prin sentința

nr

.

158 din 24 februarie 2003, Tribunalul

București, Secția a

IV a civilă a admis excepția lipsei calității

procesuale

active a reclamantelor C.S.

D. din România, L.U.S.

L. din Municipiul

București, F.S.L.M.S. și F.H. și

intervenientei

în

interes propriu U.S.D., în raport de condițiile existenței unui drept

subiectiv

civil.

A respins excepția

lipsei calității procesuale active a

reclamantelor și

intervenientei

în interes propriu, în raport de

condiția

existenței unui interes și condiția unanimității, ca

nefondată

.

A respins excepția lipsei calității

procesual pasive a S.C.

B.C.N.B. S.A, ca prematur formulată

și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamante

și

intervenienta

în

interes propriu, în contradictoriu cu pârâții

S.C. B.C.N.B. S.A, C.N.S.R.L.F. și

S.C F. S.R.L., pentru anularea

contractelor de vânzare

-cumpărare și

repunerea părților în situația anterioară, fiind

formulate de persoane

fără calitate procesuală activă,

determinată

de lipsa condiției dreptului subiectiv civil.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că prin cererea formulată la 19 aprilie 2001, reclamantele

C.S.D. din România, L.

U.S.L. din Municipiul București și

F.S.L.M.S.

și

F.H. au chemat în judecată pe pârâtele

C.N.S.RL. F. și S.C.F.S.RL. solicitând instanței să

constate nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare intervenite între C.N.S.RL. F. și

S.C F.

S.RL. privind imobilul din București,

autentificat sub

nr

.

6621 din 9 iunie 1997, nulitatea

absolută a Hotărârii C.N.S.RL. F.

nr

. 159 din 19

februarie

1996, nulitatea absolută a contractului de vânzare-

cumpărare intervenit

între S.C F. S.R.L. și pârâta

B.C.U. (în

prezent, N.B.), privind

74% din imobilul din același imobil,

autentificat sub

nr

.

2092 din 17 decembrie 1997.

U.S.D. a formulat cerere de

intervenție

în interes propriu, având drept obiect aceleași

solicitări.

Tribunalul a arătat că

pentru exercitarea acțiunii civile

este necesar să existe calitate procesuală,

capacitate procesuală, drept și interes.

În cauză, reclamantele și

intervenienta

, deși au dovedit

existența

unui interes material, nu au dovedit existența unui

drept

subiectiv civil, motiv pentru care excepția lipsei calității

procesuale active,

invocată de pârâta N.B. este întemeiată.

S-a considerat că este

nefondată

excepția lipsei calității

procesuale

active, raportată la condiția interesului, deoarece

reclamantele

și

intervenienta

justifică un interes, rezultat din

posesia imobilului.

Regula unanimității este specifică

acțiunii în revendicare

și nu se aplică acțiunilor în anulare,

ceea ce face ca excepția

lipsei calității procesuale raportată

la acest aspect să nu fie

întemeiată.

Cu privire la

calitatea procesuală pasivă, s-a constatat că

prin sentința civilă

nr

. 255 din 6 februarie 2002 a

Tribunalului București, Secția a

VII

a Comercială, contractul

autentificat

sub

nr

. 2092 din 17 decembrie 1997 a fost anulat,

sentința fiind definitivă și atacată cu recurs. Deși sentința poate fi

executată,

calitatea procesuală nu a dispărut, deoarece, sub aspect substanțial, raportul

juridic reflectat în contractul

nr

.

2092 nu s-a stins

irevocabil, dovadă fiind chiar faptul

exercitării

recursului împotriva susmenționatei sentințe.

Prin urmare, s-a

considerat că excepția lipsei calității

procesuale pasive este prematur invocată.

Apelurile declarate de

reclamantele L.U.

S.L. din Municipiul București și F.

S.L.M.S.F.

H. și U.S.D. București și

cererea de

aderare la apel formulată de C.

S.D. din

România au fost admise prin

decizia

civilă

nr

. 422/A din 4 martie 2004 a Curții de Apel

București,

Secția a

III

a Civilă.

Curtea de apel a respins excepția lipsei calității

procesuale de folosință a apelantelor și lipsei

dovezii calității

de reprezentant a membrilor de sindicat ai

apelantelor,

excepții invocate de pârâta

S.C.

N.B.

S.A.

, a anulat în parte

sentința

și,

rejudecând

în fond, a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantelor și

intervenientei

în

interes propriu.

A admis acțiunea și

cererea de intervenție în interes

propriu, a constatat nulitatea absolută a

contractului de

vânzare-cumpărare autentificat

sub

nr

. 6621 din 9 iunie 1997 la

B.N.P. Ș.I. și a Hotărârii CN.S.R.L. F.

nr

. 159

din 19 decembrie 1996 și a contractului

autentificat sub

nr

. 2092 din 17 decembrie 1997 la

B.N.P. M.P., dispunând repunerea părților în situația anterioară.

A menținut

dispozițiile sentinței în ceea ce privește

respingerea

excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a S.C.

N.B.

S.A. și a lipsei calității procesuale active a

reclamantelor

și a

intervenientei

în interes propriu, în raport

de

condiția existenței unui interes și condiția unanimității.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut că prin

Hotărârea

nr

. 159 din 19 din 1996, imobilul ce formează obiectul

litigiului a trecut

din patrimoniul CN.S.R.L. F. în patrimoniul S.C F. S.R.L., societate la care acționar

unic este CN.S.R.L. F. Acest transfer s-a

făcut în scopul

valorificării imobilului, astfel cum rezultă din

art

. 2 al hotărârii. Hotărârea, a reținut curtea de apel,

încalcă prevederile

art

. 22 din Legea

nr

. 54/1991, potrivit cărora bunurile mobile și imobile

aparținând sindicatelor pot fi

folosite

numai potrivit intereselor membrilor de sindicat, dar

nu pot fi

împărțite între aceștia.

Ulterior, imobilul a fost vândut cu prețul de

500.000.000 lei către S.C. F. S.R.L., prin

contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub

nr

.

6621 din 19 iunie 1997.

La scurt timp, la 17

decembrie 1997, S.C. F. S.R.L. a vândut

către Banca Comercială Unirea S.A. (în prezent, Nova

Bank

S.A.) cota

de 74% din imobil, prin actul autentificat sub

nr

.

2092,

pentru prețul de 7.627.000.000 lei.

Prin urmare, prețul vânzării

către S.C F. S.R.L. a

fost neserios și fictiv, ceea ce

atrage nulitatea contractului.

Fiind vorba despre constatarea nulității

absolute,

acțiunea poate fi promovată de

orice persoană care are un

interes

legitim și actual, iar reclamantele și

intervenienta

au

calitate procesuală activă.

In anul 1998, S.C. F. S.R.L. a

revândut către

C.N.S.R.L. F. cota de 26% din imobil, prin contractul

autentificat sub

nr

. 11745 din 24 septembrie 1998 cu

suma de

2.120.536.559 lei, acest contract

fiind anulat prin sentința

civilă

nr

. 4236 din 22 mai 2001 a Tribunalului București, Secția

Comercială, definitivă prin decizia civilă

nr

. 345 din 5 octombrie

2001 a Curții de Apel

București.

Deși instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției

lipsei calității procesuale active, criticile formulate de

apelante au privit atât excepția, cât și fondul

pricinii, iar

concluziile pe care

le-au pus părțile în apel s-au referit atât la

excepții cât și la fondul

cauzei.

Excepțiile lipsei

calității procesuale de folosință a

apelantelor și lipsei dovezii calității de

reprezentant a

membrilor de sindicat,

invocate de pârâta S.C. N.B. S.A. au

fost

respinse, cu motivarea că imobilul în litigiu se află în

patrimoniul comun al sindicatelor și nu era

necesar ca fiecare

membru de sindicat să semneze cererea de chemare în

judecată, deoarece ei sunt reprezentați de organizațiile sindicale din care fac

parte.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtele

S.C F. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. C. 99

S.R.L. și B.C. N.B. S.A.

Prin decizia

nr

.

9404 din 17 noiembrie 2005, Înalta

Curte de

Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate

intelectuală a admis recursurile declarate

împotriva deciziei,

pe care a casat-o în parte și a trimis cauza la

Tribunalul București pentru judecarea în fond a cauzei.

Instanța supremă a reținut că în fața

Tribunalului București, la termenul din 17 februarie 2003, instanța a acordat

părților cuvântul pe excepțiile lipsei calității

procesuale active a reclamantelor și lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei S.C. B.C. N.B. și s-a

pronunțat la 24 februarie 2003 asupra acestora.

Instanța de apel nu a cercetat, cu respectarea

principiului contradictorialității, fondul cauzei, nici în

dezbaterile finale și nici în dezbaterile ce au

avut loc anterior

acestui moment, deși s-a pronunțat asupra acestuia și

nu a

dat posibilitatea părților să propună

probe și să formuleze

apărări cu

privire la pretenția concretă dedusă judecății, ceea

ce echivalează cu o

necercetare

în fond a pricinii, în sensul

art

. 312 alin. (5) din

Codul de procedură civilă.

Față de dispozițiile

art

.

297 din Codul de procedură

civilă, astfel

cum au fost modificate prin Legea

nr

. 219/2005

pentru

aprobarea O.U.G.

nr

. 138/2000, instanța supremă a

admis recursurile și a casat în parte decizia

atacată, în ceea ce privește admiterea acțiunii și a cererii de intervenție în

interes

propriu și constatarea

nulității absolute a contractelor de

vânzare cumpărare și a Hotărârii

nr

. 159 din 19 decembrie 1996 a

CN.S.R.L. F. și repunerea părților în situația anterioară și

a

trimis cauza pentru judecata în fond la Tribunalul București.

Înalta Curte a

stabilit că la judecată se va avea în vedere că atât reclamantele cât și

intervenienta

au calitate procesuală

activă,

deoarece nulitatea absolută poate fi cerută de orice

persoană legitim

interesată.

Atâta timp cât reclamantele și

intervenienta

au arătat că

scopul promovării

acțiunii constă în reîntoarcerea bunului în

patrimoniul ce a

aparținut sindicatelor, ele justifică un interes

legitim, de

natură a le conferi calitate procesuală activă în

cauză.

Instanța supremă a

mai statuat că cererea este scutită de

taxă de timbru, față de dispozițiile

art

. 49 din Legea

nr

. 54/1991 cu

privire la sindicate și

art

. 54 din Legea

nr

.

54/2003 și că

reclamantele și

intervenientele

nu trebuiau să

dovedească existența unui mandat din partea membrilor

sindicatului

pentru introducerea cererii de chemare în

judecată,

fiind vorba despre un litigiu ce poartă asupra unui

bun ce a făcut parte din patrimoniul organizației

sindicale.

După judecata în fond după casare,

Tribunalul București, Secția a IV a civilă, prin sentința civilă

nr

. 996

din 27 iunie

2007, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei

calității procesuale active și a lipsei

capacității procesuale,

invocate de pârâta C.N.S.L.R. F.

A admis în parte acțiunea

principală, formulată de

reclamante și cererea de intervenție în interes propriu,

formulată de U.S.D. București în

contradictoriu

cu pârâții.

A constatat nulitatea absolută a

hotărârii

nr

. 159 din 19 decembrie 1996 a C.N.S.L.R.

F. - Comitetul Director.

A constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare

- cumpărare autentificat sub

nr

. 6621 din 19 iunie 1997 de

B.N.P. Ș.I. și a

contractului de vânzare-

cumpărare

autentificat sub

nr

. 2092 din 17 decembrie 1997

de

B.N.P. M.P.

A respins ca

neîntemeiate cererile privind repunerea

părților în situația anterioară și cererea

pârâtei S.C. N.

B. S.A., prin lichidatori,

pentru acordarea cheltuielilor de

judecată.

Tribunalul a reținut că problema calității

procesuale active a reclamantelor a fost soluționată de instanța de recurs, iar

excepția lipsei capacității procesuale a reclamantelor nu a fost motivată.

În ceea ce privește fondul cauzei,

tribunalul a reținut că,

prin hotărârea

nr

. 159 din 19

decembrie 1996 a C.N.S.L.R. F. - Comitetul Director s-a dispus trecerea în

patrimoniul și administrarea S.C F. S.R.L. a

imobilului

situat în București și s-a

hotărât ca S.C F. S.R.L. să ia măsuri de valorificare a imobilului,

potrivit amplasamentului și stării tehnice a

acestuia.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare

nr

.

6621 din 9 iunie 1997, pârâta CN.S.L.R. F. a

înstrăinat

imobilul către pârâta S.C. F. S.R.L. cu prețul de 500.000.000

lei vechi.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare

nr

. 2092 din 17

decembrie

1997, pârâta S.C F. S.R.L. a vândut imobilul către B.C.U., în prezent N.B.

S.A.,

prețul vânzării fiind de 7.627.000.000 lei vechi.

Tribunalul a mai reținut că actul de înstrăinare

autentificat sub

nr

.

6621 din 19 iunie 1997 s-a încheiat prin

fraudă la lege, deoarece,

potrivit

art

. 22 din Legea

nr

.

54/1990, sindicatele nu pot încheia acorduri

decât cu privire

la administrarea și

folosința bunurilor ce au aparținut fostei

U.G.S.R., partajarea și înstrăinarea fiind interzise.

Fraudarea intereselor membrilor

de sindicat rezultă nu numai din

nerespectarea

unor

interdicții legale, ci chiar din

dispozițiile statutare

ale vânzătoarei, care prevăd caracterul

indivizibil și

netransmisibil

al propriului patrimoniu.

Imobilul vândut nu

era proprietatea CN.S.L.R. F. ci

se afla în

administrarea acesteia, față de specificul modalității

de preluare a patrimoniului

fostei U.G.S.R.

Prin urmare, hotărârea

nr

.

159/1996 a CN.S.L.R. F. și contractul de vânzare-cumpărare

nr

.

6621/1997 sunt lovite de nulitate absolută.

În ceea ce privește

contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub

nr

.

2092 din 17 decembrie 1997, încheiat

între

pârâta S.C F. S.R.L., în calitate de vânzătoare și

N.B. S.A., în

calitate de cumpărătoare, tribunalul a reținut că terțul dobânditor cu titlu

oneros nu poate invoca buna credință pentru a paraliza acțiunea ce ar duce la

rectificarea înscrierii dreptului său de

proprietate, înainte de

împlinirea

termenului de 3 ani, conform

art

. 36 din Legea

nr

.

7/1997.

Pe de altă parte, doar dreptul de proprietate al

pârâtei

S.C N.B. S.A a fost înscris în cartea

funciară, dreptul

de proprietate al S.C. F. S.A. fiind înscris doar în

registrul de inscripțiuni, ceea ce înseamnă că, în cauză,

principiul publicității materiale nu este

aplicabil.

Tribunalul a mai constatat că pârâta S.C

N.B.

S.A. nu a fost de bună credință la

încheierea contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub

nr

. 2092/1997,

deoarece

modul de dobândire al imobilelor era trecut în

contractele anterioare.

Pârâta S. C N.B. S.A. nu poate

invoca necunoașterea

legii și a acceptat echivocul în ceea ce

privește valabilitatea

titlului vânzătoarei, motiv pentru care nu a fost de bună

credință la încheierea contractului.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind repunerea

părților în situația anterioară, tribunalul

a reținut că acest

aspect privește efectele

nulității între părți și nu față de terți.

Prin decizia

nr

. 708A din 2 octombrie 2008, Curtea de

Apel București,

Secția a

III

a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie a respins ca

nefondate

apelurile declarate de reclamante, de pârâtele S.C.

N.B. S.A., prin lichidatori și

S. C

F.S.R.L., prin lichidator și

intervenienta

U.

S.D.

din România.

Instanța de apel a

reținut că imobilul din București

a trecut din

proprietatea

Statului Roman în proprietatea fostei Confederații

Generale a Muncii, entitate care l-a administrat și întreținut până în

ianuarie 1990, prin

Decretul

nr

. 327/1948.

Cele patru confederații sindicale - CN.S.L.R F.,

C.A., B.N.S. și C.S.D.R. au încheiat un acord prin

care

și-au declarat voința și

hotărârea de a administra în comun

patrimoniul fostului CC al U.G.S.R,

în interesul și folosul

membrilor de

sindicat, stabilind și cotele procentuale pentru

administrare.

Legea

nr

.

54/1991, în prezent abrogată, dar care era în

vigoare la data perfectării

contractelor de vânzare-

cumpărare atacate în

instanță și la data adoptării hotărârii

nr

.

159/1996

a Comitetului Director al C.N.S.L.R. F., a

prevăzut

că sindicatele sunt constituite în scopul apărării și

promovării

intereselor și drepturilor membrilor lor (

art

. 1),

că bunurile mobile și imobile pot fi folosite

numai potrivit

intereselor membrilor

de sindicat, fără a putea fi împărțite

între

aceștia (

art

. 22) și că sindicatul poate dobândi

bunuri

mobile sau imobile necesare

realizării scopului pentru care a

fost înființat (

art

.

23).

Hotărârile de Guvern

nr

.

718/1990 și

nr

. 702/1993 se

referă la transmiterea în folosință a imobilului în litigiu, cu

mențiunea

expresă a respectării prevederilor legale în vigoare.

Instanța de apel a mai constatat că tribunalul a

reținut în mod corect că hotărârea

nr

. 159/1996 a

Comitetului Director al C.N.S.L.R Frăția și cele două contracte de

vânzare-cumpărare au fraudat legea, deoarece

dispozițiile

legale care permiteau

înființarea de societăți comerciale au

fost

folosite cu scopul de a frauda membrii de sindicat.

Fraudarea intereselor

membrilor de sindicat a rezultat

nu numai din

încălcarea unor interdicții legale, dar și din

încălcarea

dispozițiilor statutare ale vânzătoarei, care prevăd caracterul

indivizibil   și

netransmisibil

al   patrimoniului

propriu.

În ceea ce privește contractul de vânzare - cumpărare

nr

. 2092 din 17 decembrie 1997, instanța de apel a

reținut că,

în aplicarea

principiului „

resoluto

jure

dantis

resolvitur

jus

accipientis

"

,

păstrarea actului subsecvent

reprezintă o situație

de excepție

pentru

subdobânditorul

de bună credință cu titlu

oneros.

Reaua credință a S.C. N.B. S.A.

rezultă din faptul

că a acceptat să contracteze un bun a

cărui situație juridică îi

putea fi cunoscută din

înscrisurile prezentat în fața notarului

de stat, pentru care

legea în vigoare interzicea înstrăinarea.

În ceea ce privește repunerea în situația anterioară,

instanța de apel a reținut că acțiunea în

constatarea nulității

unui contract de vânzare-cumpărare are natura

juridică a

unei acțiuni în realizare, cu

consecința repunerii în situația

anterioară,

atunci când cel care o promovează este una din

părțile la convenție și

nu un terț interesat.

Împotriva acestei decizii au

declarat

recurs reclamanta L.U.S.L. din

Municipiul

București și pârâtele C.N.

S.L.R. F. și S.C. N.B.

S.A,

în faliment, prin lichidator judiciar

.

Reclamanta L.U.S.L. din

Municipiul București a invocat dispozițiile

art

. 304

pct

. 9 din

Codul de procedură civilă și a

arătat că instanța de apel a

încălcat principiul

„

restitutio

in

integrum

” potrivit

căruia tot ce

s-a executat în baza unui act anulat ori nul

trebuie restituit,

astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în

situația în care acel act nu s-ar fi încheiat.

Nulitatea actului juridic civil

are efecte și față de terți,

atât față de terții care au dobândit de la oricare din

părți

drepturi asupra bunurilor ce trebuie

restituite , cât și față de

terții ce au avut interesul legitim să ceară

nulitatea actului juridic încheiat cu

nerespectarea

legii.

Pârâta C.N.S.L.R.

F.

a invocat la modul general dispozițiile

art

.

299 din Codul de

procedură civilă și a arătat că decizia

atacată

este dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece

art

.

22

din Legea

nr

.

54/1991 privind sindicatele nu interzice expres

înstrăinarea prin acte

între vii. Incapacitățile constituie

excepția,

iar nu regula, trebuind să fie expres reglementate.

A mai arătat recurenta, că

instanța de apel trebuia să

aplice cele două hotărâri de

guvern la care a făcut referire, deoarece nu poate refuza aplicarea unui act

normativ, dar a respins corect cererea privind repunerea părților în situația

anterioară.

Pârâta S.C. N.B. S.A.

a invocat dispozițiile

art

. 304

pct

. 7,

pct

. 8 și

pct

. 9 din Codul de

procedură civilă și a arătat că

instanța de

apel a plecat de la premisa falsă și

nemotivată

că

legea interzicea înstrăinarea oricărui bun aflat

în patrimoniul

unui sindicat.

Constatarea nulității absolute a fost

admisă pentru

existența unei fraude la lege,

iar motivarea instanței sub acest

aspect fie lipsește, fie este

contradictorie.

Recurenta a mai arătat că

prevederile actului juridic

intitulat „Tranzacție

generală", încheiat la 7 noiembrie 1991,

între

C.N.S.L.R, C.N.S. C.A. și C.S.R. Frăția au fost

greșit interpretate de instanța de

apel, deoarece intenția comună a părților contractante a fost aceea de a lua în

discuție partajarea și obținerea

patrimoniului sindical, care a

aparținut

fostului C.C.G.

S. din România.

Legea interzice partajarea

bunurilor sindicatului între

membrii acestuia, iar nu înstrăinarea

față de terți.

Legea

nr

. 54/1991 a recunoscut patrimoniul propriu al

sindicatelor,

dobândit conform legii de fiecare din acestea în

urma

partajării patrimoniului fostului C.C. al U.G.S.R., iar în

urma

tranzacției,   imobilul   a   revenit

în   proprietatea C.N.S.L.R.

Instanța de apel a

interpretat greșit clauzele tranzacției

în funcție de declarația

nr

. 122 din 3 martie 1990 a C.N.S.L.R. față de patrimoniul

fostei U.G.S.R., iar

prevederile Statutului

C.N.S.L.R. F., conform cărora patrimoniul confederației este indivizibil și

netransmisibil

între membrii acesteia nu sunt

relevante pentru analiza tranzacției.

Denaturarea actelor

deduse judecății s-a făcut și prin

ignorarea conținutului real și a

semnificației HG.

nr

.

718/1990 și H.G.

nr

. 702/1993, care

fac vorbire de imobilul

proprietatea C.N.S.L.R F.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel a aplicat

greșit principiul

„

fraus

omnia

corrumpit

”,

în

lipsa identificării

normei de drept ce se pretinde că a fost fraudată,

în condițiile în care bunul nu a fost scos din circuitul civil

general, iar contractul de vânzare-cumpărare

nr

. 6621 din 9

iunie

1997 a fost încheiat de persoane care au capacitatea de

a înstrăina.

Art

.

22 din Legea

nr

. 54/1991 instituie incapacitatea de a

partaja între membrii sindicatului și nu incapacitatea de a

înstrăina.

Recurenta a mai

arătat că instanța de apel a reținut în

mod greșit reaua sa

credință la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare

nr

.

2092 din 17 decembrie 1997, deoarece faptul conex constituit din cuprinsul

dosarului

notarial nu permite concluzia

conform căreia legea în vigoare

interzicea în mod imperativ

înstrăinarea, iar aspectele

reținute de

instanța de apel nu fac verosimilă deducerea relei

credințe.

Analizând recursurile

declarate, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată următoarele.

Recursul declarat de pârâta

C.N.S.L.R F. este

inadmisibil

omisso

medio

.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că

C.N.S.L.R. F. nu a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond.

Ca atare, critica, care, în

cauză, vizează fondul pricinii,

nu poate fi luată în

considerare, atâta timp cât recurenta nu a

exercitat calea de atac

devolutivă

a apelului.

Având în vedere și prevederile

art

. 299 alin. (1) Cod

procedură civilă care

stabilesc ce hotărâri pot fi atacate pe

calea recursului, se constată că pârâta nu

poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului,

critici pe care nu le-a adresat instanței de apel și asupra cărora aceasta nu

s-a pronunțat, pentru că s-ar încălca principiul de drept „

non

omisso

medio”

ceea ce este inadmisibil.

Reclamanta Liga de Unitate a

Sindicatelor Libere din

Municipiul București a formulat critici

care permit încadrarea

recursului în dispozițiile

art

.

304

pct

. 9 din Codul de procedură civilă, dar nu sunt

fondate, pentru cele ce se vor arăta.

Astfel, principiul relativității contractelor, face ca, de

regulă, efectele anulării sau constatării

nulității contractului să

se răsfrângă asupra părților în cauză, care

și-au asumat

obligații și au dobândit

drepturi prin actul juridic încheiat.

Restabilirea situației anterioare este consecința logică a nulității, deoarece

tot ce s-a executat în baza unui act juridic

anulat trebuie restituit,

astfel încât părțile să aibă o situație

identică cu cea dinainte de încheierea contractului.

De aceea, repunerea în situația anterioară nu poate

opera decât între părți și nu poate fi cerută decât de acestea,

pentru că numai părțile sunt în situația de a

cere restituirea a

ceea ce au

prestat cu titlu de obligație contractuală.

Este adevărat că

nulitatea actului juridic civil are efecte

și față de terți, așa cum susține recurenta, dar efectele față de

terți operează sub alte aspecte, în special în

ceea ce privește

principiul

„

resoluto

iure

dantis

,

resolvitur

ius

accpientis

",

iar nu și

în ceea ce privește repunerea în situația

anterioară.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a respins

capătul de cerere privind repunerea în situația

anterioară,

soluția fiind menținută

de instanța de apel, ambele instanțe

făcând o corectă aplicare a legii.

Nici recursul declarat de pârâta

S.C N.B. nu este

fondat.

Criticile întemeiate pe dispozițiile

art

. 304

pct

. 7 din

Codul de procedură

civilă nu sunt fondate, deoarece

motivarea

instanței de apel nu este nici contradictorie, nici

străină de cauză.

Pentru a fi contradictorie, este necesar ca hotărârea

atacată să cuprindă argumente care să justifice o

altă soluție

decât cea pronunțată în

cauză, ceea ce nu este cazul în speță.

De altfel, recurenta nici nu a

dezvoltat acest aspect, mărginindu-se să afirme că motivarea instanței de apel

fie

lipsește,

fie este contradictorie.

Criticile întemeiate pe

dispozițiile

art

. 304

pct

.

8 și

pct

. 9 din Codul de procedură civilă privesc

aceeași chestiune și anume

faptul că bunul ce a făcut obiectul celor două

contracte de vânzare-cumpărare a făcut parte din patrimoniul

vânzătoarei inițiale, GN.S.L.R. F. și că legea nu

instituie

interdicția de înstrăinare.

Contrar susținerilor recurentei,

în sensul că Legea

nr

.

54/1991 a

recunoscut patrimoniul propriu al sindicatelor,

dobândit conform legii de fiecare

din acestea în urma

partajării

patrimoniului fostului C.C. al U.G.S.R., în realitate,

problema patrimoniului fostului U.G.S.R. nu a

primit încă o

rezolvare legislativă.

Au existat mai multe propuneri legislative

a unor

grupuri de senatori și deputați, ba

chiar și un proiect de lege

adoptat

de Guvernul României în anul 2008, dar nu au fost

finalizate prin

adoptarea unei legi care să reglementeze

regimul

juridic al patrimoniului fostei U.G.S.R.

în expunerea de motive a acestor propuneri legislative

s-a arătat că nu există un act normativ care să

reglementeze

această chestiune și că

acest vast patrimoniu imobiliar are o

situație juridică incertă.

Prin urmare, este

nereală susținerea recurentei că Legea sindicatelor

nr

.

54/1991, în vigoare la data adoptării hotărârii

nr

. 159/1997 a Comitetului

Director al C.N.S.L.R. F., a

operat

transferul dreptului de proprietate a fostei U.G.S.R.

către C.N.S.L.R, căci

art

.

23 alin. (1) din lege prevedea că

sindicatul poate dobândi, în

condițiile prevăzute de lege

,

cu

titlu gratuit sau cu titlu oneros, orice fel de bunuri mobile

și necesare realizării scopului pentru care este

înființat.

Această dispoziție a fost

preluată întocmai și de Legea

nr

. 54/2003 în

art

. 22 alin. (1).

În lipsa cadrului legal de transfer al dreptului de proprietate

asupra bunurilor care au aparținut fostei

U.G.S.R.

către organizațiile sindicale, C.N.S.L.R. F. nu a

dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra

imobilului

în litigiu.

Imobilul situat în

București

a intrat în proprietatea

C.G.M.

din România prin Decretul

nr

.

327/1948, publicat în Monitorul Oficial al R.P.R.

nr

.

270

din 19 noiembrie 1948, făcând apoi parte din patrimoniul

fostei U.G.S.R.

La 3 martie 1990,

C.N.S.

L.R.

a adoptat declarația referitoare la patrimoniul fostului U.G.S.R, în care se

arată că Confederația va acționa pentru redobândirea imobilelor ce

au fost construite din fondurile sindicatelor,

iar prin HG.

nr

.

702/1993, publicat în Monitorul oficial al României

nr

.

5 din

12 ianuarie 1994, imobilul în discuție a trecut din

administrarea Consiliului local al municipiului

București în

folosința C.N.S.L.R.  F., cu respectarea prevederilor

legale în vigoare.

La dosar se mai află

„Acordul" prin care cele patru

confederații sindicale,

CN.S.L.R F., C.A., B.N.S.

și C.S.D.R. și-au declarat

„voința și hotărârea de a administra

în comun patrimoniul fostului CC. al

U.G.S.R." în cotele

menționate în

acord și „tranzacția generală", încheiată la 7

noiembrie 1991 între confederațiile sindicale, în

urma căreia,

luându-se în discuție

„partajarea și obținerea patrimoniului

sindical" ce a aparținut

fostei U.G.S.R, CN.S.L.R Frăția a primit, printre altele, imobilul în litigiu.

Prin hotărârea

nr

. 159 din 19

decembrie 1996, Comitetul Director al CN.S.L.R F., în calitate de acționar unic

al S.C. F. S.RL. a hotărât trecerea

imobilului

în patrimoniul și administrarea acestei societăți,

care trebuia să ia

măsuri pentru valorificarea imobilului potrivit amplasamentului și stării

tehnice.

Atât prima instanță, cât și

instanța de apel au avut în

vedere toate aceste documente și au dat o interpretare

corectă efectelor lor, atunci când au constatat că hotărârea Comitetului

Director al CN.S.L.R F. și contractul de vânzare-cumpărare au fost încheiate

prin fraudarea intereselor membrilor de sindicat.

Instanța de apel a indicat textele legale încălcate,

respectiv

art

. 22 din Legea

nr

.

54/1991,

art

. 82 - 108 din

Statutul CN.S.L.R F., care statuează expres și imperativ

că patrimoniul confederației este indivizibil și

netransmisibil

între membrii acesteia.

Fraudarea membrilor sindicatului

rezultă din faptul că

imobilul a fost scos din folosința și

administrarea

CNS

.L.R

și dat în proprietate unei societăți comerciale cu

răspundere

limitată, cu scopul de a fi înstrăinat.

Or, chiar dacă s-ar

trece peste regimul juridic incert al

bunurilor care au aparținut fostei U.G.S.R,

faptul că valorificarea bunului s-a făcut în profitul unei societăți comerciale

terțe și nu în profitul membrilor de sindicat demonstrează fraudarea

intereselor acestora.

Nici critica

referitoare la faptul că instanța de apel a

interpretat greșit prevederile din

„Tranzacția generală", încheiată la 7 noiembrie 1991, între C.N.S.L.R.,

C.N.S.

„C.A." și C.S.I. Frăția nu este

fondată, deoarece, așa

cum arată

chiar recurenta, acest înscris probează intenția

comună a părților de a lua în discuție partajarea și obținerea

patrimoniului

sindical, care a aparținut fostului C.

C. al

U.G.S.R., fără

a avea ca efect

dobândirea dreptului de proprietate asupra

bunurilor menționate.

Analizând cadrul legal privind

patrimoniul sindicatelor,

în mod corect instanța de apel a reținut că sindicatele

nu

puteau încheia acorduri decât cu privire

la administrarea și

folosința bunurilor ce au aparținut fostei U.G.S.R,

fără a

putea tranșa cu privire la problema

proprietății.

Chiar dacă legea dă drept de dispoziție

sindicatului asupra bunului din proprietatea sa, așa cum susține

recurenta, acest drept nu se poate exercita decât

în interesul

membrilor de sindicat.

În cauză însă, C.N.S.L.R. F. a dispus

asupra unui

bun aflat în folosința sa,

asupra căruia nu a dobândit dreptul

de proprietate în condițiile legii

și de care membrii sindicatului au fost privați.

Intervalul scurt la care s-au

încheiat cele două contracte

și diferența mare de preț, de care a profitat

societatea comercială interpusă, demonstrează, așa cum s-a arătat,

faptul că prin aceste operațiuni juridice

succesive interesul

membrilor de sindicat a fost fraudat.

Instanța de apel a avut în vedere și cele

două hotărâri de guvern invocate de recurentă și a reținut că acestea se

referă la transmiterea în folosință a imobilului

în litigiu, către

Universitatea București, pe durată

nedeterminată

și către C.N.S.L. F., ceea ce corespunde conținutului actelor normative

menționate.

Cât privește critica referitoare

la greșita reținere a relei

credințe a recurentei la

încheierea contractului de vânzare-

cumpărare

nr

. 2092 din 17 decembrie 1997, se constată că,

într-adevăr,

înscrisurile depuse cu ocazia încheierii actului

notarial și

mențiunile din contractul de vânzare cuprindeau

modul în care C.N.S.L.R F. a intrat

în stăpânirea bunului.

Aceste înscrisuri, coroborate cu

amplele discuții care au

avut loc de-a lungul timpului în diferite

medii politice, sociale

și economice cu privire la patrimoniul fostei U.G.S.R,

precum și faptul că imobilul a făcut obiectul a două

înstrăinări la intervale scurte de timp, prețurile diferind

spectaculos, erau de natură a ridica suspiciuni

cu privire la

legalitatea

înstrăinării și ar fi permis unei persoane chiar mai

puțin vigilente să

realizeze situația juridică a bunului cumpărat.

Acceptarea riscului asupra

proprietății și încheierea

contractului de vânzare cumpărare în aceste condiții

echivalează cu reaua credință.

Pentru toate argumentele expuse

mai sus, în temeiul

art

.

312

alin. (1) din Codul de procedură civilă,

recursurile declarate au fost respinse.