ÎCCJ, decizie (scj.ro #86720)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86720) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune privind anularea unor contracte de
vânzare-cumpărare. Repunere în situația anterioară. Efectele anulării
contractelor față de terți.
Cuprins pe materii
.
Drept civil. Contracte. Acțiune privind anularea unor contracte de
vânzare-cumpărare. Repunere în situația anterioară. Efectele anulării
contractelor față de terți.
Index alfabetic
.
Drept civil.
-
contract de vânzare-cumpărare
-
anulare
-
efecte față de terți.
Principiul relativității contractelor, face ca, de
regulă, efectele anulării sau constatării nulității contractului să
se
răsfrângă asupra părților în cauză, care și-au asumat
obligații și au dobândit drepturi prin actul juridic încheiat.
Restabilirea situației anterioare este
consecința logică a nulității, deoarece tot ce s-a executat în baza unui act
juridic
anulat trebuie restituit, astfel încât părțile să aibă o
situație
identică cu cea dinainte de
încheierea contractului.
De aceea, repunerea în situația anterioară nu poate
opera decât între părți și nu poate fi cerută
decât de acestea,
pentru că numai
părțile sunt în situația de a cere restituirea a
ceea ce au prestat cu titlu de obligație contractuală.
Este adevărat că nulitatea actului juridic
civil are efecte
și față de terți,
așa cum susține recurenta, dar efectele față de
terți operează sub alte aspecte, în special în ceea ce privește
principiul „
resoluto
iure
dantis
,
resolvitur
ius
accpientis
", iar
nu și
în ceea ce privește repunerea
în situația anterioară.
Î.C.C.J, Secția civilă și de
proprietate intelectuală, decizia
nr
. 8328 din
15 octombrie 2009.
Prin sentința
nr
.
158 din 24 februarie 2003, Tribunalul
București, Secția a
IV a civilă a admis excepția lipsei calității
procesuale
active a reclamantelor C.S.
D. din România, L.U.S.
L. din Municipiul
București, F.S.L.M.S. și F.H. și
intervenientei
în
interes propriu U.S.D., în raport de condițiile existenței unui drept
subiectiv
civil.
A respins excepția
lipsei calității procesuale active a
reclamantelor și
intervenientei
în interes propriu, în raport de
condiția
existenței unui interes și condiția unanimității, ca
nefondată
.
A respins excepția lipsei calității
procesual pasive a S.C.
B.C.N.B. S.A, ca prematur formulată
și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamante
și
intervenienta
în
interes propriu, în contradictoriu cu pârâții
S.C. B.C.N.B. S.A, C.N.S.R.L.F. și
S.C F. S.R.L., pentru anularea
contractelor de vânzare
-cumpărare și
repunerea părților în situația anterioară, fiind
formulate de persoane
fără calitate procesuală activă,
determinată
de lipsa condiției dreptului subiectiv civil.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că prin cererea formulată la 19 aprilie 2001, reclamantele
C.S.D. din România, L.
U.S.L. din Municipiul București și
F.S.L.M.S.
și
F.H. au chemat în judecată pe pârâtele
C.N.S.RL. F. și S.C.F.S.RL. solicitând instanței să
constate nulitatea
absolută a contractelor de vânzare-cumpărare intervenite între C.N.S.RL. F. și
S.C F.
S.RL. privind imobilul din București,
autentificat sub
nr
.
6621 din 9 iunie 1997, nulitatea
absolută a Hotărârii C.N.S.RL. F.
nr
. 159 din 19
februarie
1996, nulitatea absolută a contractului de vânzare-
cumpărare intervenit
între S.C F. S.R.L. și pârâta
B.C.U. (în
prezent, N.B.), privind
74% din imobilul din același imobil,
autentificat sub
nr
.
2092 din 17 decembrie 1997.
U.S.D. a formulat cerere de
intervenție
în interes propriu, având drept obiect aceleași
solicitări.
Tribunalul a arătat că
pentru exercitarea acțiunii civile
este necesar să existe calitate procesuală,
capacitate procesuală, drept și interes.
În cauză, reclamantele și
intervenienta
, deși au dovedit
existența
unui interes material, nu au dovedit existența unui
drept
subiectiv civil, motiv pentru care excepția lipsei calității
procesuale active,
invocată de pârâta N.B. este întemeiată.
S-a considerat că este
nefondată
excepția lipsei calității
procesuale
active, raportată la condiția interesului, deoarece
reclamantele
și
intervenienta
justifică un interes, rezultat din
posesia imobilului.
Regula unanimității este specifică
acțiunii în revendicare
și nu se aplică acțiunilor în anulare,
ceea ce face ca excepția
lipsei calității procesuale raportată
la acest aspect să nu fie
întemeiată.
Cu privire la
calitatea procesuală pasivă, s-a constatat că
prin sentința civilă
nr
. 255 din 6 februarie 2002 a
Tribunalului București, Secția a
VII
a Comercială, contractul
autentificat
sub
nr
. 2092 din 17 decembrie 1997 a fost anulat,
sentința fiind definitivă și atacată cu recurs. Deși sentința poate fi
executată,
calitatea procesuală nu a dispărut, deoarece, sub aspect substanțial, raportul
juridic reflectat în contractul
nr
.
2092 nu s-a stins
irevocabil, dovadă fiind chiar faptul
exercitării
recursului împotriva susmenționatei sentințe.
Prin urmare, s-a
considerat că excepția lipsei calității
procesuale pasive este prematur invocată.
Apelurile declarate de
reclamantele L.U.
S.L. din Municipiul București și F.
S.L.M.S.F.
H. și U.S.D. București și
cererea de
aderare la apel formulată de C.
S.D. din
România au fost admise prin
decizia
civilă
nr
. 422/A din 4 martie 2004 a Curții de Apel
București,
Secția a
III
a Civilă.
Curtea de apel a respins excepția lipsei calității
procesuale de folosință a apelantelor și lipsei
dovezii calității
de reprezentant a membrilor de sindicat ai
apelantelor,
excepții invocate de pârâta
S.C.
N.B.
S.A.
, a anulat în parte
sentința
și,
rejudecând
în fond, a respins excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantelor și
intervenientei
în
interes propriu.
A admis acțiunea și
cererea de intervenție în interes
propriu, a constatat nulitatea absolută a
contractului de
vânzare-cumpărare autentificat
sub
nr
. 6621 din 9 iunie 1997 la
B.N.P. Ș.I. și a Hotărârii CN.S.R.L. F.
nr
. 159
din 19 decembrie 1996 și a contractului
autentificat sub
nr
. 2092 din 17 decembrie 1997 la
B.N.P. M.P., dispunând repunerea părților în situația anterioară.
A menținut
dispozițiile sentinței în ceea ce privește
respingerea
excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a S.C.
N.B.
S.A. și a lipsei calității procesuale active a
reclamantelor
și a
intervenientei
în interes propriu, în raport
de
condiția existenței unui interes și condiția unanimității.
Pentru a decide
astfel, curtea de apel a reținut că prin
Hotărârea
nr
. 159 din 19 din 1996, imobilul ce formează obiectul
litigiului a trecut
din patrimoniul CN.S.R.L. F. în patrimoniul S.C F. S.R.L., societate la care acționar
unic este CN.S.R.L. F. Acest transfer s-a
făcut în scopul
valorificării imobilului, astfel cum rezultă din
art
. 2 al hotărârii. Hotărârea, a reținut curtea de apel,
încalcă prevederile
art
. 22 din Legea
nr
. 54/1991, potrivit cărora bunurile mobile și imobile
aparținând sindicatelor pot fi
folosite
numai potrivit intereselor membrilor de sindicat, dar
nu pot fi
împărțite între aceștia.
Ulterior, imobilul a fost vândut cu prețul de
500.000.000 lei către S.C. F. S.R.L., prin
contractul de
vânzare-cumpărare autentificat sub
nr
.
6621 din 19 iunie 1997.
La scurt timp, la 17
decembrie 1997, S.C. F. S.R.L. a vândut
către Banca Comercială Unirea S.A. (în prezent, Nova
Bank
S.A.) cota
de 74% din imobil, prin actul autentificat sub
nr
.
2092,
pentru prețul de 7.627.000.000 lei.
Prin urmare, prețul vânzării
către S.C F. S.R.L. a
fost neserios și fictiv, ceea ce
atrage nulitatea contractului.
Fiind vorba despre constatarea nulității
absolute,
acțiunea poate fi promovată de
orice persoană care are un
interes
legitim și actual, iar reclamantele și
intervenienta
au
calitate procesuală activă.
In anul 1998, S.C. F. S.R.L. a
revândut către
C.N.S.R.L. F. cota de 26% din imobil, prin contractul
autentificat sub
nr
. 11745 din 24 septembrie 1998 cu
suma de
2.120.536.559 lei, acest contract
fiind anulat prin sentința
civilă
nr
. 4236 din 22 mai 2001 a Tribunalului București, Secția
Comercială, definitivă prin decizia civilă
nr
. 345 din 5 octombrie
2001 a Curții de Apel
București.
Deși instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției
lipsei calității procesuale active, criticile formulate de
apelante au privit atât excepția, cât și fondul
pricinii, iar
concluziile pe care
le-au pus părțile în apel s-au referit atât la
excepții cât și la fondul
cauzei.
Excepțiile lipsei
calității procesuale de folosință a
apelantelor și lipsei dovezii calității de
reprezentant a
membrilor de sindicat,
invocate de pârâta S.C. N.B. S.A. au
fost
respinse, cu motivarea că imobilul în litigiu se află în
patrimoniul comun al sindicatelor și nu era
necesar ca fiecare
membru de sindicat să semneze cererea de chemare în
judecată, deoarece ei sunt reprezentați de organizațiile sindicale din care fac
parte.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtele
S.C F. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. C. 99
S.R.L. și B.C. N.B. S.A.
Prin decizia
nr
.
9404 din 17 noiembrie 2005, Înalta
Curte de
Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate
intelectuală a admis recursurile declarate
împotriva deciziei,
pe care a casat-o în parte și a trimis cauza la
Tribunalul București pentru judecarea în fond a cauzei.
Instanța supremă a reținut că în fața
Tribunalului București, la termenul din 17 februarie 2003, instanța a acordat
părților cuvântul pe excepțiile lipsei calității
procesuale active a reclamantelor și lipsei calității procesuale
pasive a pârâtei S.C. B.C. N.B. și s-a
pronunțat la 24 februarie 2003 asupra acestora.
Instanța de apel nu a cercetat, cu respectarea
principiului contradictorialității, fondul cauzei, nici în
dezbaterile finale și nici în dezbaterile ce au
avut loc anterior
acestui moment, deși s-a pronunțat asupra acestuia și
nu a
dat posibilitatea părților să propună
probe și să formuleze
apărări cu
privire la pretenția concretă dedusă judecății, ceea
ce echivalează cu o
necercetare
în fond a pricinii, în sensul
art
. 312 alin. (5) din
Codul de procedură civilă.
Față de dispozițiile
art
.
297 din Codul de procedură
civilă, astfel
cum au fost modificate prin Legea
nr
. 219/2005
pentru
aprobarea O.U.G.
nr
. 138/2000, instanța supremă a
admis recursurile și a casat în parte decizia
atacată, în ceea ce privește admiterea acțiunii și a cererii de intervenție în
interes
propriu și constatarea
nulității absolute a contractelor de
vânzare cumpărare și a Hotărârii
nr
. 159 din 19 decembrie 1996 a
CN.S.R.L. F. și repunerea părților în situația anterioară și
a
trimis cauza pentru judecata în fond la Tribunalul București.
Înalta Curte a
stabilit că la judecată se va avea în vedere că atât reclamantele cât și
intervenienta
au calitate procesuală
activă,
deoarece nulitatea absolută poate fi cerută de orice
persoană legitim
interesată.
Atâta timp cât reclamantele și
intervenienta
au arătat că
scopul promovării
acțiunii constă în reîntoarcerea bunului în
patrimoniul ce a
aparținut sindicatelor, ele justifică un interes
legitim, de
natură a le conferi calitate procesuală activă în
cauză.
Instanța supremă a
mai statuat că cererea este scutită de
taxă de timbru, față de dispozițiile
art
. 49 din Legea
nr
. 54/1991 cu
privire la sindicate și
art
. 54 din Legea
nr
.
54/2003 și că
reclamantele și
intervenientele
nu trebuiau să
dovedească existența unui mandat din partea membrilor
sindicatului
pentru introducerea cererii de chemare în
judecată,
fiind vorba despre un litigiu ce poartă asupra unui
bun ce a făcut parte din patrimoniul organizației
sindicale.
După judecata în fond după casare,
Tribunalul București, Secția a IV a civilă, prin sentința civilă
nr
. 996
din 27 iunie
2007, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei
calității procesuale active și a lipsei
capacității procesuale,
invocate de pârâta C.N.S.L.R. F.
A admis în parte acțiunea
principală, formulată de
reclamante și cererea de intervenție în interes propriu,
formulată de U.S.D. București în
contradictoriu
cu pârâții.
A constatat nulitatea absolută a
hotărârii
nr
. 159 din 19 decembrie 1996 a C.N.S.L.R.
F. - Comitetul Director.
A constatat nulitatea absolută a
contractului de vânzare
- cumpărare autentificat sub
nr
. 6621 din 19 iunie 1997 de
B.N.P. Ș.I. și a
contractului de vânzare-
cumpărare
autentificat sub
nr
. 2092 din 17 decembrie 1997
de
B.N.P. M.P.
A respins ca
neîntemeiate cererile privind repunerea
părților în situația anterioară și cererea
pârâtei S.C. N.
B. S.A., prin lichidatori,
pentru acordarea cheltuielilor de
judecată.
Tribunalul a reținut că problema calității
procesuale active a reclamantelor a fost soluționată de instanța de recurs, iar
excepția lipsei capacității procesuale a reclamantelor nu a fost motivată.
În ceea ce privește fondul cauzei,
tribunalul a reținut că,
prin hotărârea
nr
. 159 din 19
decembrie 1996 a C.N.S.L.R. F. - Comitetul Director s-a dispus trecerea în
patrimoniul și administrarea S.C F. S.R.L. a
imobilului
situat în București și s-a
hotărât ca S.C F. S.R.L. să ia măsuri de valorificare a imobilului,
potrivit amplasamentului și stării tehnice a
acestuia.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare
nr
.
6621 din 9 iunie 1997, pârâta CN.S.L.R. F. a
înstrăinat
imobilul către pârâta S.C. F. S.R.L. cu prețul de 500.000.000
lei vechi.
Prin contractul de
vânzare-cumpărare
nr
. 2092 din 17
decembrie
1997, pârâta S.C F. S.R.L. a vândut imobilul către B.C.U., în prezent N.B.
S.A.,
prețul vânzării fiind de 7.627.000.000 lei vechi.
Tribunalul a mai reținut că actul de înstrăinare
autentificat sub
nr
.
6621 din 19 iunie 1997 s-a încheiat prin
fraudă la lege, deoarece,
potrivit
art
. 22 din Legea
nr
.
54/1990, sindicatele nu pot încheia acorduri
decât cu privire
la administrarea și
folosința bunurilor ce au aparținut fostei
U.G.S.R., partajarea și înstrăinarea fiind interzise.
Fraudarea intereselor membrilor
de sindicat rezultă nu numai din
nerespectarea
unor
interdicții legale, ci chiar din
dispozițiile statutare
ale vânzătoarei, care prevăd caracterul
indivizibil și
netransmisibil
al propriului patrimoniu.
Imobilul vândut nu
era proprietatea CN.S.L.R. F. ci
se afla în
administrarea acesteia, față de specificul modalității
de preluare a patrimoniului
fostei U.G.S.R.
Prin urmare, hotărârea
nr
.
159/1996 a CN.S.L.R. F. și contractul de vânzare-cumpărare
nr
.
6621/1997 sunt lovite de nulitate absolută.
În ceea ce privește
contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub
nr
.
2092 din 17 decembrie 1997, încheiat
între
pârâta S.C F. S.R.L., în calitate de vânzătoare și
N.B. S.A., în
calitate de cumpărătoare, tribunalul a reținut că terțul dobânditor cu titlu
oneros nu poate invoca buna credință pentru a paraliza acțiunea ce ar duce la
rectificarea înscrierii dreptului său de
proprietate, înainte de
împlinirea
termenului de 3 ani, conform
art
. 36 din Legea
nr
.
7/1997.
Pe de altă parte, doar dreptul de proprietate al
pârâtei
S.C N.B. S.A a fost înscris în cartea
funciară, dreptul
de proprietate al S.C. F. S.A. fiind înscris doar în
registrul de inscripțiuni, ceea ce înseamnă că, în cauză,
principiul publicității materiale nu este
aplicabil.
Tribunalul a mai constatat că pârâta S.C
N.B.
S.A. nu a fost de bună credință la
încheierea contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub
nr
. 2092/1997,
deoarece
modul de dobândire al imobilelor era trecut în
contractele anterioare.
Pârâta S. C N.B. S.A. nu poate
invoca necunoașterea
legii și a acceptat echivocul în ceea ce
privește valabilitatea
titlului vânzătoarei, motiv pentru care nu a fost de bună
credință la încheierea contractului.
În ceea ce privește
capătul de cerere privind repunerea
părților în situația anterioară, tribunalul
a reținut că acest
aspect privește efectele
nulității între părți și nu față de terți.
Prin decizia
nr
. 708A din 2 octombrie 2008, Curtea de
Apel București,
Secția a
III
a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie a respins ca
nefondate
apelurile declarate de reclamante, de pârâtele S.C.
N.B. S.A., prin lichidatori și
S. C
F.S.R.L., prin lichidator și
intervenienta
U.
S.D.
din România.
Instanța de apel a
reținut că imobilul din București
a trecut din
proprietatea
Statului Roman în proprietatea fostei Confederații
Generale a Muncii, entitate care l-a administrat și întreținut până în
ianuarie 1990, prin
Decretul
nr
. 327/1948.
Cele patru confederații sindicale - CN.S.L.R F.,
C.A., B.N.S. și C.S.D.R. au încheiat un acord prin
care
și-au declarat voința și
hotărârea de a administra în comun
patrimoniul fostului CC al U.G.S.R,
în interesul și folosul
membrilor de
sindicat, stabilind și cotele procentuale pentru
administrare.
Legea
nr
.
54/1991, în prezent abrogată, dar care era în
vigoare la data perfectării
contractelor de vânzare-
cumpărare atacate în
instanță și la data adoptării hotărârii
nr
.
159/1996
a Comitetului Director al C.N.S.L.R. F., a
prevăzut
că sindicatele sunt constituite în scopul apărării și
promovării
intereselor și drepturilor membrilor lor (
art
. 1),
că bunurile mobile și imobile pot fi folosite
numai potrivit
intereselor membrilor
de sindicat, fără a putea fi împărțite
între
aceștia (
art
. 22) și că sindicatul poate dobândi
bunuri
mobile sau imobile necesare
realizării scopului pentru care a
fost înființat (
art
.
23).
Hotărârile de Guvern
nr
.
718/1990 și
nr
. 702/1993 se
referă la transmiterea în folosință a imobilului în litigiu, cu
mențiunea
expresă a respectării prevederilor legale în vigoare.
Instanța de apel a mai constatat că tribunalul a
reținut în mod corect că hotărârea
nr
. 159/1996 a
Comitetului Director al C.N.S.L.R Frăția și cele două contracte de
vânzare-cumpărare au fraudat legea, deoarece
dispozițiile
legale care permiteau
înființarea de societăți comerciale au
fost
folosite cu scopul de a frauda membrii de sindicat.
Fraudarea intereselor
membrilor de sindicat a rezultat
nu numai din
încălcarea unor interdicții legale, dar și din
încălcarea
dispozițiilor statutare ale vânzătoarei, care prevăd caracterul
indivizibil și
netransmisibil
al patrimoniului
propriu.
În ceea ce privește contractul de vânzare - cumpărare
nr
. 2092 din 17 decembrie 1997, instanța de apel a
reținut că,
în aplicarea
principiului „
resoluto
jure
dantis
resolvitur
jus
accipientis
"
,
păstrarea actului subsecvent
reprezintă o situație
de excepție
pentru
subdobânditorul
de bună credință cu titlu
oneros.
Reaua credință a S.C. N.B. S.A.
rezultă din faptul
că a acceptat să contracteze un bun a
cărui situație juridică îi
putea fi cunoscută din
înscrisurile prezentat în fața notarului
de stat, pentru care
legea în vigoare interzicea înstrăinarea.
În ceea ce privește repunerea în situația anterioară,
instanța de apel a reținut că acțiunea în
constatarea nulității
unui contract de vânzare-cumpărare are natura
juridică a
unei acțiuni în realizare, cu
consecința repunerii în situația
anterioară,
atunci când cel care o promovează este una din
părțile la convenție și
nu un terț interesat.
Împotriva acestei decizii au
declarat
recurs reclamanta L.U.S.L. din
Municipiul
București și pârâtele C.N.
S.L.R. F. și S.C. N.B.
S.A,
în faliment, prin lichidator judiciar
.
Reclamanta L.U.S.L. din
Municipiul București a invocat dispozițiile
art
. 304
pct
. 9 din
Codul de procedură civilă și a
arătat că instanța de apel a
încălcat principiul
„
restitutio
in
integrum
” potrivit
căruia tot ce
s-a executat în baza unui act anulat ori nul
trebuie restituit,
astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în
situația în care acel act nu s-ar fi încheiat.
Nulitatea actului juridic civil
are efecte și față de terți,
atât față de terții care au dobândit de la oricare din
părți
drepturi asupra bunurilor ce trebuie
restituite , cât și față de
terții ce au avut interesul legitim să ceară
nulitatea actului juridic încheiat cu
nerespectarea
legii.
Pârâta C.N.S.L.R.
F.
a invocat la modul general dispozițiile
art
.
299 din Codul de
procedură civilă și a arătat că decizia
atacată
este dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece
art
.
22
din Legea
nr
.
54/1991 privind sindicatele nu interzice expres
înstrăinarea prin acte
între vii. Incapacitățile constituie
excepția,
iar nu regula, trebuind să fie expres reglementate.
A mai arătat recurenta, că
instanța de apel trebuia să
aplice cele două hotărâri de
guvern la care a făcut referire, deoarece nu poate refuza aplicarea unui act
normativ, dar a respins corect cererea privind repunerea părților în situația
anterioară.
Pârâta S.C. N.B. S.A.
a invocat dispozițiile
art
. 304
pct
. 7,
pct
. 8 și
pct
. 9 din Codul de
procedură civilă și a arătat că
instanța de
apel a plecat de la premisa falsă și
nemotivată
că
legea interzicea înstrăinarea oricărui bun aflat
în patrimoniul
unui sindicat.
Constatarea nulității absolute a fost
admisă pentru
existența unei fraude la lege,
iar motivarea instanței sub acest
aspect fie lipsește, fie este
contradictorie.
Recurenta a mai arătat că
prevederile actului juridic
intitulat „Tranzacție
generală", încheiat la 7 noiembrie 1991,
între
C.N.S.L.R, C.N.S. C.A. și C.S.R. Frăția au fost
greșit interpretate de instanța de
apel, deoarece intenția comună a părților contractante a fost aceea de a lua în
discuție partajarea și obținerea
patrimoniului sindical, care a
aparținut
fostului C.C.G.
S. din România.
Legea interzice partajarea
bunurilor sindicatului între
membrii acestuia, iar nu înstrăinarea
față de terți.
Legea
nr
. 54/1991 a recunoscut patrimoniul propriu al
sindicatelor,
dobândit conform legii de fiecare din acestea în
urma
partajării patrimoniului fostului C.C. al U.G.S.R., iar în
urma
tranzacției, imobilul a revenit
în proprietatea C.N.S.L.R.
Instanța de apel a
interpretat greșit clauzele tranzacției
în funcție de declarația
nr
. 122 din 3 martie 1990 a C.N.S.L.R. față de patrimoniul
fostei U.G.S.R., iar
prevederile Statutului
C.N.S.L.R. F., conform cărora patrimoniul confederației este indivizibil și
netransmisibil
între membrii acesteia nu sunt
relevante pentru analiza tranzacției.
Denaturarea actelor
deduse judecății s-a făcut și prin
ignorarea conținutului real și a
semnificației HG.
nr
.
718/1990 și H.G.
nr
. 702/1993, care
fac vorbire de imobilul
proprietatea C.N.S.L.R F.
Recurenta a mai arătat că instanța de apel a aplicat
greșit principiul
„
fraus
omnia
corrumpit
”,
în
lipsa identificării
normei de drept ce se pretinde că a fost fraudată,
în condițiile în care bunul nu a fost scos din circuitul civil
general, iar contractul de vânzare-cumpărare
nr
. 6621 din 9
iunie
1997 a fost încheiat de persoane care au capacitatea de
a înstrăina.
Art
.
22 din Legea
nr
. 54/1991 instituie incapacitatea de a
partaja între membrii sindicatului și nu incapacitatea de a
înstrăina.
Recurenta a mai
arătat că instanța de apel a reținut în
mod greșit reaua sa
credință la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare
nr
.
2092 din 17 decembrie 1997, deoarece faptul conex constituit din cuprinsul
dosarului
notarial nu permite concluzia
conform căreia legea în vigoare
interzicea în mod imperativ
înstrăinarea, iar aspectele
reținute de
instanța de apel nu fac verosimilă deducerea relei
credințe.
Analizând recursurile
declarate, Înalta Curte de Casație
și Justiție constată următoarele.
Recursul declarat de pârâta
C.N.S.L.R F. este
inadmisibil
omisso
medio
.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că
C.N.S.L.R. F. nu a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond.
Ca atare, critica, care, în
cauză, vizează fondul pricinii,
nu poate fi luată în
considerare, atâta timp cât recurenta nu a
exercitat calea de atac
devolutivă
a apelului.
Având în vedere și prevederile
art
. 299 alin. (1) Cod
procedură civilă care
stabilesc ce hotărâri pot fi atacate pe
calea recursului, se constată că pârâta nu
poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului,
critici pe care nu le-a adresat instanței de apel și asupra cărora aceasta nu
s-a pronunțat, pentru că s-ar încălca principiul de drept „
non
omisso
medio”
ceea ce este inadmisibil.
Reclamanta Liga de Unitate a
Sindicatelor Libere din
Municipiul București a formulat critici
care permit încadrarea
recursului în dispozițiile
art
.
304
pct
. 9 din Codul de procedură civilă, dar nu sunt
fondate, pentru cele ce se vor arăta.
Astfel, principiul relativității contractelor, face ca, de
regulă, efectele anulării sau constatării
nulității contractului să
se răsfrângă asupra părților în cauză, care
și-au asumat
obligații și au dobândit
drepturi prin actul juridic încheiat.
Restabilirea situației anterioare este consecința logică a nulității, deoarece
tot ce s-a executat în baza unui act juridic
anulat trebuie restituit,
astfel încât părțile să aibă o situație
identică cu cea dinainte de încheierea contractului.
De aceea, repunerea în situația anterioară nu poate
opera decât între părți și nu poate fi cerută decât de acestea,
pentru că numai părțile sunt în situația de a
cere restituirea a
ceea ce au
prestat cu titlu de obligație contractuală.
Este adevărat că
nulitatea actului juridic civil are efecte
și față de terți, așa cum susține recurenta, dar efectele față de
terți operează sub alte aspecte, în special în
ceea ce privește
principiul
„
resoluto
iure
dantis
,
resolvitur
ius
accpientis
",
iar nu și
în ceea ce privește repunerea în situația
anterioară.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a respins
capătul de cerere privind repunerea în situația
anterioară,
soluția fiind menținută
de instanța de apel, ambele instanțe
făcând o corectă aplicare a legii.
Nici recursul declarat de pârâta
S.C N.B. nu este
fondat.
Criticile întemeiate pe dispozițiile
art
. 304
pct
. 7 din
Codul de procedură
civilă nu sunt fondate, deoarece
motivarea
instanței de apel nu este nici contradictorie, nici
străină de cauză.
Pentru a fi contradictorie, este necesar ca hotărârea
atacată să cuprindă argumente care să justifice o
altă soluție
decât cea pronunțată în
cauză, ceea ce nu este cazul în speță.
De altfel, recurenta nici nu a
dezvoltat acest aspect, mărginindu-se să afirme că motivarea instanței de apel
fie
lipsește,
fie este contradictorie.
Criticile întemeiate pe
dispozițiile
art
. 304
pct
.
8 și
pct
. 9 din Codul de procedură civilă privesc
aceeași chestiune și anume
faptul că bunul ce a făcut obiectul celor două
contracte de vânzare-cumpărare a făcut parte din patrimoniul
vânzătoarei inițiale, GN.S.L.R. F. și că legea nu
instituie
interdicția de înstrăinare.
Contrar susținerilor recurentei,
în sensul că Legea
nr
.
54/1991 a
recunoscut patrimoniul propriu al sindicatelor,
dobândit conform legii de fiecare
din acestea în urma
partajării
patrimoniului fostului C.C. al U.G.S.R., în realitate,
problema patrimoniului fostului U.G.S.R. nu a
primit încă o
rezolvare legislativă.
Au existat mai multe propuneri legislative
a unor
grupuri de senatori și deputați, ba
chiar și un proiect de lege
adoptat
de Guvernul României în anul 2008, dar nu au fost
finalizate prin
adoptarea unei legi care să reglementeze
regimul
juridic al patrimoniului fostei U.G.S.R.
în expunerea de motive a acestor propuneri legislative
s-a arătat că nu există un act normativ care să
reglementeze
această chestiune și că
acest vast patrimoniu imobiliar are o
situație juridică incertă.
Prin urmare, este
nereală susținerea recurentei că Legea sindicatelor
nr
.
54/1991, în vigoare la data adoptării hotărârii
nr
. 159/1997 a Comitetului
Director al C.N.S.L.R. F., a
operat
transferul dreptului de proprietate a fostei U.G.S.R.
către C.N.S.L.R, căci
art
.
23 alin. (1) din lege prevedea că
sindicatul poate dobândi, în
condițiile prevăzute de lege
,
cu
titlu gratuit sau cu titlu oneros, orice fel de bunuri mobile
și necesare realizării scopului pentru care este
înființat.
Această dispoziție a fost
preluată întocmai și de Legea
nr
. 54/2003 în
art
. 22 alin. (1).
În lipsa cadrului legal de transfer al dreptului de proprietate
asupra bunurilor care au aparținut fostei
U.G.S.R.
către organizațiile sindicale, C.N.S.L.R. F. nu a
dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra
imobilului
în litigiu.
Imobilul situat în
București
a intrat în proprietatea
C.G.M.
din România prin Decretul
nr
.
327/1948, publicat în Monitorul Oficial al R.P.R.
nr
.
270
din 19 noiembrie 1948, făcând apoi parte din patrimoniul
fostei U.G.S.R.
La 3 martie 1990,
C.N.S.
L.R.
a adoptat declarația referitoare la patrimoniul fostului U.G.S.R, în care se
arată că Confederația va acționa pentru redobândirea imobilelor ce
au fost construite din fondurile sindicatelor,
iar prin HG.
nr
.
702/1993, publicat în Monitorul oficial al României
nr
.
5 din
12 ianuarie 1994, imobilul în discuție a trecut din
administrarea Consiliului local al municipiului
București în
folosința C.N.S.L.R. F., cu respectarea prevederilor
legale în vigoare.
La dosar se mai află
„Acordul" prin care cele patru
confederații sindicale,
CN.S.L.R F., C.A., B.N.S.
și C.S.D.R. și-au declarat
„voința și hotărârea de a administra
în comun patrimoniul fostului CC. al
U.G.S.R." în cotele
menționate în
acord și „tranzacția generală", încheiată la 7
noiembrie 1991 între confederațiile sindicale, în
urma căreia,
luându-se în discuție
„partajarea și obținerea patrimoniului
sindical" ce a aparținut
fostei U.G.S.R, CN.S.L.R Frăția a primit, printre altele, imobilul în litigiu.
Prin hotărârea
nr
. 159 din 19
decembrie 1996, Comitetul Director al CN.S.L.R F., în calitate de acționar unic
al S.C. F. S.RL. a hotărât trecerea
imobilului
în patrimoniul și administrarea acestei societăți,
care trebuia să ia
măsuri pentru valorificarea imobilului potrivit amplasamentului și stării
tehnice.
Atât prima instanță, cât și
instanța de apel au avut în
vedere toate aceste documente și au dat o interpretare
corectă efectelor lor, atunci când au constatat că hotărârea Comitetului
Director al CN.S.L.R F. și contractul de vânzare-cumpărare au fost încheiate
prin fraudarea intereselor membrilor de sindicat.
Instanța de apel a indicat textele legale încălcate,
respectiv
art
. 22 din Legea
nr
.
54/1991,
art
. 82 - 108 din
Statutul CN.S.L.R F., care statuează expres și imperativ
că patrimoniul confederației este indivizibil și
netransmisibil
între membrii acesteia.
Fraudarea membrilor sindicatului
rezultă din faptul că
imobilul a fost scos din folosința și
administrarea
CNS
.L.R
și dat în proprietate unei societăți comerciale cu
răspundere
limitată, cu scopul de a fi înstrăinat.
Or, chiar dacă s-ar
trece peste regimul juridic incert al
bunurilor care au aparținut fostei U.G.S.R,
faptul că valorificarea bunului s-a făcut în profitul unei societăți comerciale
terțe și nu în profitul membrilor de sindicat demonstrează fraudarea
intereselor acestora.
Nici critica
referitoare la faptul că instanța de apel a
interpretat greșit prevederile din
„Tranzacția generală", încheiată la 7 noiembrie 1991, între C.N.S.L.R.,
C.N.S.
„C.A." și C.S.I. Frăția nu este
fondată, deoarece, așa
cum arată
chiar recurenta, acest înscris probează intenția
comună a părților de a lua în discuție partajarea și obținerea
patrimoniului
sindical, care a aparținut fostului C.
C. al
U.G.S.R., fără
a avea ca efect
dobândirea dreptului de proprietate asupra
bunurilor menționate.
Analizând cadrul legal privind
patrimoniul sindicatelor,
în mod corect instanța de apel a reținut că sindicatele
nu
puteau încheia acorduri decât cu privire
la administrarea și
folosința bunurilor ce au aparținut fostei U.G.S.R,
fără a
putea tranșa cu privire la problema
proprietății.
Chiar dacă legea dă drept de dispoziție
sindicatului asupra bunului din proprietatea sa, așa cum susține
recurenta, acest drept nu se poate exercita decât
în interesul
membrilor de sindicat.
În cauză însă, C.N.S.L.R. F. a dispus
asupra unui
bun aflat în folosința sa,
asupra căruia nu a dobândit dreptul
de proprietate în condițiile legii
și de care membrii sindicatului au fost privați.
Intervalul scurt la care s-au
încheiat cele două contracte
și diferența mare de preț, de care a profitat
societatea comercială interpusă, demonstrează, așa cum s-a arătat,
faptul că prin aceste operațiuni juridice
succesive interesul
membrilor de sindicat a fost fraudat.
Instanța de apel a avut în vedere și cele
două hotărâri de guvern invocate de recurentă și a reținut că acestea se
referă la transmiterea în folosință a imobilului
în litigiu, către
Universitatea București, pe durată
nedeterminată
și către C.N.S.L. F., ceea ce corespunde conținutului actelor normative
menționate.
Cât privește critica referitoare
la greșita reținere a relei
credințe a recurentei la
încheierea contractului de vânzare-
cumpărare
nr
. 2092 din 17 decembrie 1997, se constată că,
într-adevăr,
înscrisurile depuse cu ocazia încheierii actului
notarial și
mențiunile din contractul de vânzare cuprindeau
modul în care C.N.S.L.R F. a intrat
în stăpânirea bunului.
Aceste înscrisuri, coroborate cu
amplele discuții care au
avut loc de-a lungul timpului în diferite
medii politice, sociale
și economice cu privire la patrimoniul fostei U.G.S.R,
precum și faptul că imobilul a făcut obiectul a două
înstrăinări la intervale scurte de timp, prețurile diferind
spectaculos, erau de natură a ridica suspiciuni
cu privire la
legalitatea
înstrăinării și ar fi permis unei persoane chiar mai
puțin vigilente să
realizeze situația juridică a bunului cumpărat.
Acceptarea riscului asupra
proprietății și încheierea
contractului de vânzare cumpărare în aceste condiții
echivalează cu reaua credință.
Pentru toate argumentele expuse
mai sus, în temeiul
art
.
312
alin. (1) din Codul de procedură civilă,
recursurile declarate au fost respinse.