ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2281/2024

Ședința publică din data de 24 octombrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, la data de 01.03.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Municipiul Baia Mare, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare la plata sumei de 1451,25 RON, reprezentând diferență de preț nerestituit, la plata sumei de 484.183,16 RON, reprezentând dobânda fiscală aferentă debitului de 155.615,75 RON, pentru perioada 01.09.2003 - 05.07.2017, cumulată cu cea aferentă debitului de 1.451,25 RON din 06.07.2017 la 28.02.2018, plata dobânzii fiscale aferente debitului de 1.451,25 RON din data de 01.03.2018 până la achitarea integrală, plata sumei de 109.553,5 RON reprezentând actualizarea debitului cu indicele mediu de consum al populației, a debitului de 155.615,75 RON pentru perioada 01.09.2003 - 05.07.2017 cumulată cu actualizarea debitului în sumă de 1.451,25 RON din data de 06.07.2017 până la data de 31.12.2017, plata actualizării debitului în sumă de 1.451,25 RON cu indicele mediu de consum al populației din 01.01.2018 până la achitarea integrală a debitului, iar în subsidiar plata sumei de 163.986,03 RON cu titlu de dobândă legală aferentă debitului de 155.615,75 RON pentru perioada 01.09.2003 - 05.07.2017, precum și plata dobânzii legale aferente debitului de 1.451,25 RON pentru perioada 06.05.2017 la zi, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea cererii de chemare în judecată din data de 10 ianuarie 2019, reclamantul a solicitat obligarea pârâților Municipiul Baia Mare, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare la plata sumei de 1451,25 RON, reprezentând diferență de preț nerestituit, la plata sumei de 568.246,47 RON reprezentând dobânda fiscală aferentă debitului în sumă de 155.615,75 RON, pentru perioada 01.09.2003 - 05.07.2017, 261,22 RON reprezentând dobânda fiscală aferentă debitului de 1.451,25 RON din 06.07.2017 la zi, 284.356,66 RON reprezentând actualizarea debitului cu indicele mediu de consum al populației, a debitului de 155.615,75 RON pentru perioada 01.09.2003 - 05.07.2017 respectiv a debitului în sumă de 1.451,25 RON din data de 06.07.2017 până la data de 30.11.2018, 163.928,44 RON reprezentând actualizarea debitului în sumă de 155.615,75 RON pentru perioada 01.09.2003-05.07.2017, 49,35 RON reprezentând actualizarea debitului cu dobânda legală, respectiv a debitului în sumă de 1.451,25 RON din 06.07.2017 la zi.

Prin sentința civilă nr. 463 din 02.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Maramureș a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Baia Mare prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, ca nefondată.

Instanța a stabilit că suma de 13.941,50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, a rămas în sarcina statului, iar suma de 1.650 RON, reprezentând onorariu diferență expert, va fi achitată din fonduri bugetare, prin Ministerul Justiției către expert B..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 224A/24.10.2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 463 din 02.05.2019 a Tribunalului Maramureș.

Reclamantul a formulat cerere de completare a hotărârii, respinsă prin decizia F.N. din 20 februarie 2020 a aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 2260 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 224/A din 24 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost casată decizia atacată și sentința civilă nr. 463 din 2 mai 2019 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, și s-a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe.

Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile F.N. din 20 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Al doilea ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 1039/2022 din 30 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Maramureș, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul A. împotriva pârâților Municipiul Baia Mare prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 459/A/2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1039 din 30.06.2022 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei civile nr. 459/A/2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii instanței de apel, admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1039/30.06.2022 pronunțate de Tribunalul Maramureș, schimbarea în tot a acestei hotărâri, iar după rejudecarea cauzei să se dispună: admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată pentru termenul din 10.01.2019, obligarea pârâților Municipiul Baia Mare și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, în solidar, la plata urmatoarelor sume: 163.928,44 RON, cu titlul de dobândă legală aferentă obligației principale de 155.615,75 RON pentru perioada 1.09.2003 - 5.07.2017; 284.356,66 RON reprezentând actualizarea debitului, pentru perioada 1.09.2003 - 5.07.2017.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a invocat dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ. și a arătat că pretențiile sale au fost determinate de împrejurarea că, în baza sentinței civile nr. 3503/10.09.2015 a Tribunalului Maramureș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1978/24.10.2016 a Curții de Apel Cluj, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/3.09.2003 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Baia Mare și reclamant, și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, fără a se determina, în concret, prestațiile care urmează a se restitui de către fiecare dintre părți, natura și întinderea acestora.

Recurentul reclamant a considerat că argumentele care au dus la soluția de respingere a solicitării sale privind restituirea dobânzii sunt o consecință a încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material. Recurentul reclamant a invocat considerentele deciziei civile nr. 2260/28.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a arătat că una din excepțiile de la principiul repunerii părților în situația anterioară este cea care prevede păstrarea de către posesorul de bună-credință a fructelor culese, în temeiul art. 485 din C. civ.

Art. 485 din C. civ. explicitează ce se întâmplă în situația unui posesor de rea-credință, acesta având obligația imperativă de a înapoia fructele, împreună cu lucrul, proprietarului care îl revendică, adică, în situația de față, are obligația de a înapoia dobânzile, împreună cu suma de bani care a făcut obiectul convenției sinalagmatice care a fost desființată.

Recurentul reclamant a considerat că nu poate fi împărtășită opinia instanței conform căreia reclamantul nu poate solicita de la pârâți dobânda aferentă sumei de bani reprezentând prețul vânzării, din cauza relei sale credințe, deoarece articolul 485 din C. civ. nu face nicio referire la buna sau reaua-credință a proprietarului care revendică bunul și la implicațiile juridice asupra temeiniciei revendicării. Textul legal vizează exclusiv buna sau reaua-credință a debitorului obligației de restituire a bunului care, urmare a desființării convenției, și-a pierdut calitatea de proprietar asupra bunului primit de la partea cealaltă și a devenit un simplu posesor asupra acestuia.

Recurentul reclamant a considerat că argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la "necesitatea verificării în cauză, prin raportare la prevederile art. 485 C. civ. de la 1864, a bunei sau relei-credințe a părților contractante și implicațiile acesteia asupra dreptului la restituirea fructelor, în condițiile în care doar posesorul de bună-credință are dreptul de a pretinde fructele", conțin în mod evident o eroare materială deoarece art. 485 din C. civ. se referă la dreptul posesorului de bună-credință de a păstra, câștiga proprietatea fructelor bunului supus înapoierii și nu la dreptul proprietarului bunului care îl revendică de la cealaltă parte, de a solicita fructele de la posesorul bunului.

În cuprinsul motivării sentinței civile nr. 3503/10.09.2015 a Tribunalului Maramureș, pag. 19 alin. (4) s-a arătat în mod expres faptul că "În practica judecătorească s-a statuat, în mod constant că ordinea publică a nulității absolute, ce sancționează actele juridice încheiate cu încălcarea unor prevederi legale imperative, trece înaintea principiului potrivit căruia "nimeni nu se poate prevala de propria incorectitudine, pentru a obține protecția unui drept".

Recurentul reclamant a considerat că, prin soluția de dispunere a repunerii părților în situația anterioară, instanța a înlăturat în totalitate una din excepțiile de la principiul repunerii părților în situația anterioară, respectiv principiul nemo auditur propriam turpitadinem allegans, potrivit căruia nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria imoralitate pentru a valorifica un drept.

Prin urmare, nu se poate invoca reaua-credință a reclamantului în motivarea respingerii pretențiilor acestuia, deoarece s-a dispus, cu putere de lucru judecat, restabilirea situației anterioare, instanța urmând numai să stabilească modalitatea de realizare a restabilirii situației anterioare.

Prin acordarea dobânzii se urmărește acoperirea beneficiului nerealizat în intervalul de timp scurs de la data plății efectuate de acesta, până la data restituirii sumei de către debitorul obligației de restituire.

În cazul vânzătorului, în situația în care contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat retroactiv, bunul care face obiectul restituirii către partea adversă este reprezentat de suma de bani care a fost primită de către acesta drept preț pentru lucrul vândut, iar dobânda legală a prețului primit reprezintă fructele civile produse de suma de bani. În cazul cumpărătorului, bunul care face obiectul restituirii îl reprezintă imobilul cumpărat, iar contravaloarea folosinței acelui imobil o reprezintă fructele produse de către imobil, pe perioada cât a deținut în proprietate bunul.

În prezenta acțiune, doar reclamantul a solicitat pârâților Municipiul Baia Mare și Consiliul Local Baia Mare restituirea contravalorii fructelor bunului restituit, urmare a constatării nulității absolute a convenției, adică contravaloarea dobânzii legale a sumei de bani deținute de către vânzător până la momentul restituirii, fără ca pârâtul în calitate de proprietar al imobilului să formuleze o cerere reconvențională în acest dosar sau o acțiune în pretenții, pe cale separată, prin care să ceară contravaloarea lipsei de folosință sau a folosului imobilului deținut de către cumpărător pe perioada cât acesta a fost deținut de către el.

Este contrar considerentelor deciziei de casare a Înaltei Curți argumentul instanței în sensul că între momentul cumpărării imobilului și până la data de 7.06.2017 (data predării imobilului către pârâtul vânzător din prezenta cauză), reclamantul a fost în posesia bunului, astfel încât nu se poate invoca vreun prejudiciu ca urmare a lipsirii sale de suma respectivă reprezentând prețul imobilului, deoarece, în calitate de cumpărător a beneficiat până la data predării imobilului de folosința bunului pentru care a achitat prețul.

Referitor la pretenția reclamantului privind obligarea pârâților la plata sumei de 284.356,66 RON, reprezentând actualizarea debitului în sumă de 155.615,75 RON, cu indicele mediu de consum al populației, în perioada 1.09.2003 - 5.07.2017, instanța de apel nu a ținut cont de considerentele deciziei de casare, conform cărora sunt necesare mecanisme de ajustare care să aibă vocația de a reegaliza valoric prestațiile.

Recurentul reclamant a considerat că dreptul său de a obține restituirea integrală a prestațiilor efectuate cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, urmare a desființării acestuia, s-a născut din sentința civilă nr. 3503/10.09.2015 a Tribunalului Maramureș, iar instanța nu poate invoca reaua-credință a reclamantului în motivarea respingerii pretențiilor acestuia, deoarece s-a dispus, cu putere de lucru judecat, restabilirea situației anterioare, instanța urmând numai să stabilească modalitatea de realizare a restabilirii situației anterioare.

Recurentul reclamant a considerat că Înalta Curte, în momentul soluționării recursului din primul ciclu procesual, dacă aprecia că acțiunea reclamantului trebuie respinsă față de reaua-credință a acestuia și de efectul aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, avea posibilitatea să admită recursul reclamantului în parte, să caseze decizia Curții de Apel și să respingă acțiunea introductivă de instanță a reclamantului pentru alte motive decât cele reținute de către instanța de apel, respectiv pentru reaua-credință a acestuia și față de efectul aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, lucru care însă nu s-a realizat.

Îndrumarea deciziei de casare nu a fost în sensul de a oferi posibilitatea instanței de fond să respingă acțiunea reclamantului pe alte considerente, respectiv reaua-credință și ca efect al aplicării principiului sus-menționat, ci în sensul că, prin repunerea părților în situația anterioară, părților li se asigură un tratament juridic echitabil, întemeiat pe buna-credință, onestitate și pe repudierea oricărei îmbogățiri sau, după caz, însărăciri lipsite de o cauză justă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâții Municipiul Baia Mare, prin Primar și Consiliul Local al municipiului Baia Mare au solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimații pârâți au arătat că recurentul-reclamant nu este un posesor de bună credință, ci are propria culpă pentru încheierea frauduloasă a contractului de vânzare cumpărare cu plată integrală nr. 5336/03.09.2003.

În motivarea deciziei civile nr. 1978/24.10.2016 pronunțată în dosarul x/2016 al Curții de Apel Cluj, prin care a fost desființat contractul de vânzare cumpărare cu plată integrală nr. 5336/03.09.2003, se reține cu autoritate de lucru judecat existența unei fraudări a legii de ambele părți contractante ce au tranzacționat asupra unui bun prohibit de lege, fraudă ce trebuie sancționată cu prioritate.

Din cele de mai sus rezultă că există autoritate de lucru judecat în sens pozitiv sau putere de lucru judecat după caz, cu privire la reaua credință a reclamantului la încheierea contractului de vânzare cumpărare cu plată integrală nr. 5336/03.09.2003 astfel încât cererea sa privind acordarea dobânzii legale aferente debitului de 155.615.75 RON trebuie respinsă ca netemeinică și nelegală.

Actualizarea pe care recurentul-reclamant a solicitat-o prin raportare la fluctuația monetară având ca scop înlăturarea pierderii suferite prin devalorizarea monedei naționale poate fi solicitată doar în situația existenței unei răspunderi civile delictuale. Această răspundere era reglementată prin dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. 1864. În cazul în speță, culpa sau '"greșeala" pentru așa zisul prejudiciu aparține și recurentului-reclamant, prin decizia civilă nr. 1978/24.10.2016 a Curții de Apel Cluj prin care a fost desființat contractul de vânzare cumpărare cu plată integrală nr. 5336/03.09.2003 reținându-se culpa comună pentru desființarea contractului.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâți, solicitând înlăturarea apărărilor formulate și reiterând motivele de recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 aprilie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 459A din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Consiliul local al Municipiului Baia Mare și Municipiul Baia Mare prin Primar.

A fixat termen de judecată la data de 24 septembrie 2024, ora 9:30, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

După cum rezultă din decizia pronunțată de instanța de recurs în primul ciclu procesual, casarea a intervenit ca urmare a reținerii incidenței motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. Pe de o parte, au fost constatate deficiențe ale motivării deciziei recurate în raport cu împrejurarea că solicitările formulate de reclamant au ca obiect două pretenții distincte, având cauze juridice diferite.

În acest sens, instanța de recurs a constatat că, "deși reclamantul a precizat în cererea de chemare în judecată că acordarea dobânzii fiscale (sau, în subsidiar, legale) se constituie într-un echivalent al beneficiului nerealizat, în vreme ce actualizarea prețului are ca scop repararea pierderii cauzate reclamantului ca o consecință a fluctuaților monetare (subînțelegând, prin aceasta, deprecierea monedei naționale), prima instanță nu a analizat separat aceste două categorii de sume solicitate, în considerarea semnificației lor juridice distincte, preferând a aprecia, printr-un argument comun, că pe fondul imposibilități părților de a prevedea anularea în viitor a contractului, folosința asupra imobilului pe care reclamantul a exercitat-o până la 07.06.2017 s-ar putea constitui într-un echivalent al dobânzilor.

Constată Înalta Curte că privitor la aceste aspecte ale cauzei, prima instanță a uzat de un raționament juridic simplificator și de o argumentație vagă, imprecisă și echivocă, lipsită de acuratețea pe care o impunea clarificarea reală a situației juridice din proces."

În consecință, cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanța de recurs indicând că urmează "să se facă o analiză a dispozițiilor legale invocate de reclamant pentru a se stabili în ce măsură acestea puteau constitui un fundament al pretențiilor în discuție, precum și, după caz, o analiză a regulilor și principiilor dezvoltate în doctrină și jurisprudență (pe fondul unei insuficiente reglementări legale a efectelor nulității actului juridic sub C. civ. de la 1864) cu privire la acest tip de situație juridică."

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin care recurentul reclamant a invocat încălcarea dispozițiilor deciziei nr. 2260 din 28 octombrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în ceea ce privește pretenția având ca obiect acordarea dobânzilor, nu este întemeiat. Într-adevăr, încălcarea obligației instanței de fond de a ține seama de dezlegarea dată problemelor de drept prin decizia de casare pronunțată în recurs atrage sancțiunea casării hotărârii, însă în cauză nu poate fi reținută o astfel de situație.

În ceea ce privește această pretenție, instanța de recurs a precizat în decizia de casare norma de drept material aplicabilă, arătând că dobânzile solicitate reprezintă fructe civile, impunând instanței să verifice "prin raportare la prevederile art. 485 C. civ. 1864, buna sau reaua-credință a părților contractante și implicațiile acesteia asupra dreptului la restituirea fructelor, în condițiile în care doar posesorul de bună-credință are dreptul de a pretinde fructele".

Recurentul reclamant a considerat că aceste argumente ale Înaltei Curți de Casație și Justiție conțin în mod evident o eroare materială deoarece art. 485 din C. civ. se referă la dreptul posesorului de bună-credință de a păstra, câștiga proprietatea fructelor bunului supus înapoierii și nu la dreptul proprietarului bunului care îl revendică de la cealaltă parte, de a solicita fructele de la posesorul bunului.

Este de observat că, din argumentul expus în decizia de casare, rezultă dezlegarea făcută de instanța de recurs în sensul că verificările urmează a se realiza de instanța de trimitere prin raportare la prevederile art. 485 C. civ. 1864, or, conform art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. Aceasta presupune că instanța de fond nu mai poate repune în discuție aceste chestiuni și, cu atât mai puțin, nu le poate da o altă rezolvare, deoarece ar însemna să încalce forța obligatorie și autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanței de recurs. În consecință, în rejudecare, aplicabilitatea textului legal menționat nu putea fi înlăturată, ea reprezentând o problemă de drept dezlegată de instanța de recurs.

Pe de altă parte, această obligație vizează doar dezlegările problemelor de drept, nu și alte elemente, cu privire la care, în limitele casării, instanța de fond păstrează libertatea de apreciere. În acest cadru se înscriu aprecierile instanțelor de fond cu privire la buna sau reaua-credință a părților contractante și la implicațiile acesteia asupra dreptului la restituirea fructelor, probleme în privința cărora instanța de recurs nu a dat o dezlegare ci, dimpotrivă, a arătat expres că ele urmează a fi supuse verificărilor instanței în rejudecare.

De asemenea, instanța de recurs a impus analiza implicațiilor juridice ale faptului că, în considerentele deciziei civile nr. 1978/24.10.2016 a Curții de Apel Cluj, s-a reținut că ambele părți contractante au fraudat legea prin faptul că au tranzacționat asupra unui bun cu privire la care legea nu îngăduie aceasta.

În rejudecare, cererea reclamantului privind acordarea dobânzilor a fost analizată pe fond în raport cu dezlegările conținute în decizia de casare, expuse mai sus. Astfel, pe de o parte, s-a apreciat cu privire la buna sau reaua-credință a părților contractante reținându-se că ambele părți contractante au fraudat legea iar reclamantul a fost de rea-credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate absolută s-a constatat prin sentința civilă nr. 3503/2015 a Tribunalului Maramureș, definitivă prin decizia civilă nr. 1978/2016 a Curții de Apel Cluj.

De asemenea, în respectarea indicațiilor instanței de recurs, fraudarea legii din partea ambelor părți contractante și reaua-credință a reclamantului s-au stabilit prin reținerea în acest sens a considerentelor deciziei civile nr. 1978/24.10.2016 a Curții de Apel Cluj, apreciindu-se că acestea se impun ca efect pozitiv al autorității de lucru judecat. Prin decizia menționată s-a reținut frauda la lege în condițiile în care ambele părți contractante "au tranzacționat asupra unui bun prohibit de lege, fraudă ce trebuie sancționată cu prioritate (fraus omnia corrumpit)".

Procedând în acest mod, instanța a avut în mod corect în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care presupune, în termenii acestui text, că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Într-o asemenea situație, partea va fi în imposibilitate să demonstreze contrariul a ceea ce s-a stabilit anterior, pentru că, în caz contrar, ar însemna ca aceasta să pună în discuție însuși lucrul judecat.

În această privință, în mod corect instanța de apel a considerat că nu este întemeiată susținerea reclamantului care pretinde că prima instanță nu putea reține reaua sa credință ca motiv pentru a respinge cererea de obligare la plata dobânzii legale, întrucât cu putere de lucru judecat s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, înlăturându-se astfel aplicarea principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Astfel cum s-a arătat mai sus, relevanța juridică în prezenta cauză a bunei sau relei credințe a celui care pretinde fructele, prin raportare la dispozițiile art. 485 C. civ. 1864, a fost stabilită cu caracter obligatoriu prin decizia de casare. Aceasta este dezlegarea problemei de drept în privința pretenției referitoare la dobânzi, instanța de recurs stabilind în mod obligatoriu dispoziția legală care urmează a fi aplicată precum și elementul relevant care trebuie avut în vedere în acest scop, analiza instanței de fond fiind conformă deciziei de casare sub aceste aspecte. În condițiile arătate, instanța de trimitere nu avea posibilitatea de a da o altă dezlegare problemei de drept, în sensul dorit de recurentul reclamant, care a considerat că ar fi incidentă o altă instituție juridică.

Astfel, instanța de recurs a avut în vedere contextul în care a fost formulată cererea reclamantului, ca urmare a "constatării nulității absolute a procesului-verbal de licitație nr. x/25.08.2003 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/03.09.2003 încheiat între Consiliul local al municipiului Baia Mare, ca vânzător, și actualul reclamant, în calitate de cumpărător (acestea fiind dispuse prin sentința civilă nr. 3503/2015 a Tribunalului Maramureș, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1978/24.10.2016 a Curții de Apel Cluj)" precum și a faptului că "în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare sus evocat, la data de 07.06.2017 reclamantul a predat Municipiului Baia Mare imobilul care făcuse obiectul sesizării, iar la data de 05.07.2017 Municipiul Baia Mare i-a plătit reclamantului suma de 154164,50 RON cu titlu de restituire a prețului vânzării". Contrar însă celor susținute de recurentul reclamant, instanța de recurs nu a dezlegat problema îndreptățirii reclamantului la plata dobânzii prin raportare la împrejurarea că, în procesul anterior, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, ci prin reținerea incidenței art. 485 din C. civ. din 1864 în această privință, în coordonatele expuse în decizia de casare, respectiv, prin raportare la buna sau reaua credință a părților contractante.

De altfel, instanța de casare a explicat că "repunerii părților în situația anterioară, înțeleasă ca efect al nulității, îi corespunde restituirea acelor prestații care țin de esența contractului (restituirea prețului/restituirea bunului)". De asemenea, s-a statuat că "dobânzile pe care le-ar putea produce o sumă de bani au semnificația unor fructe civile" iar "reactualizarea debitului pe care reclamantul a solicitat-o prin raportare la fluctuația monetară obliga la o analiză distinctă și de pe alte temeiuri decât acordarea dobânzii".

În ceea ce privește implicațiile relei credințe a părților contractante asupra dreptului la restituirea fructelor, prin decizia de casare s-a arătat că "doar posesorul de bună-credință are dreptul de a pretinde fructele". Constatându-se că ambele părți contractante au fraudat legea prin faptul că au tranzacționat asupra unui bun cu privire la care legea nu îngăduie aceasta în mod corect a concluzionat instanța de fond că, fiind de rea-credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul nu poate pretinde dreptul la plata dobânzii legale aferente prețului plătit, a cărui restituire s-a dispus ca urmare a constatării nulității absolute a contractului.

În situația expusă, se constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 485 C. civ. 1864, cu respectarea coordonatelor impuse prin decizia de casare în dezlegarea chestiunii de drept supuse judecății în privința cererii de acordare a dobânzii, nefiind incident cazul de casare institut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Argumentul primei instanțe, considerat greșit de recurentul reclamant, conform căruia "între momentul cumpărării imobilului și până la data de 07.06.2017 reclamantul a fost în posesia bunului, astfel încât nu poate invoca vreun prejudiciu ca urmare a lipsirii sale de suma reprezentând prețul imobilului, deoarece, în calitate de cumpărător, a beneficiat până la data predării imobilului de folosința bunului pentru care a achitat prețul" nu se referă la cererea privind acordarea dobânzilor, ci la aceea de actualizare a prețului. Această cerere a fost tratată distinct de prima instanță prin raportare la instituția răspunderii civile delictuale, reglementată prin dispozițiile art. 988 - art. 999 C. civ. 1864, context în care instanța a reținut lipsa prejudiciului.

În privința acestei cereri, prin decizia de casare s-a stabilit că "era necesar ca instanța să observe că "reactualizarea debitului" pe care reclamantul a solicitat-o prin raportare la fluctuația monetară obliga la o analiză distinctă și de pe alte temeiuri decât acordarea dobânzii, câtă vreme aceasta din urmă corespundea, potrivit reclamantului, unui beneficiu nerealizat (lucrum cessans), în vreme ce actualizarea avea ca scop înlăturarea pierderii suferite prin devalorizarea monedei naționale (damnum emergens).

Astfel, natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, dobânzile reprezentând fructe civile, iar actualizarea reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății. Scopul actualizării este acela al înlăturării pierderii rezultate din devalorizarea monedei, iar aplicarea acestui mecanism nu presupune acordarea unor drepturi noi în favoarea creditorului reclamant.

În speță, actualizarea a fost solicitată ca urmare a constatării nulității absolute a procesului-verbal de licitație nr. x/25.08.2003 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/03.09.2003 încheiat între Consiliul local al municipiului Baia Mare, ca vânzător, și actualul reclamant, în calitate de cumpărător, prin sentința civilă nr. 3503/2015 a Tribunalului Maramureș, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1978/24.10.2016 a Curții de Apel Cluj.

Prin decizia de casare, s-a constatat că pretențiile reclamantului au fost formulate în contextul în care, în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare sus evocat, la data de 07.06.2017 reclamantul a predat Municipiului Baia Mare imobilul care făcuse obiectul vânzării, iar la data de 05.07.2017 Municipiul Baia Mare i-a plătit reclamantului suma de 154164,50 RON cu titlu de restituire a prețului vânzării.

Repunerea în situația anterioară este o consecință a principiului conform căruia efectele nulității se produc retroactiv și presupune că tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care ar fi fost dacă acel act nu s-ar fi încheiat.

Excepțiile de la principiul repunerii în situația anterioară sunt reprezentate de acele situații în care, pentru anumite rațiuni, prestațiile efectuate în temeiul actului anulat nu sunt supuse restituirii, ele menținându-se.

Cazul aplicării principiului conform căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate pentru a obține protecția unui drept reprezintă o astfel de excepție. Acest principiu își găsește aplicarea în cazurile în care reclamantul a urmărit un scop imoral prin încheierea contractului și determină inadmisibilitatea acțiunii în restituirea prestației. În cauză însă, prin sentința civilă nr. 3503/10.09.2015 a Tribunalului Maramureș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1978/24.10.2016 a Curții de Apel Cluj, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/3.09.2003, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Baia Mare și A., cu ocazia licitației organizate pentru vânzarea spațiului situat în Baia Mare, Piața Libertății, nr. 18, înscris în CF x, nr. topo x și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară.

În prezentul context procesual, principiul conform căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate pentru a obține protecția unui drept nu poate fi repus în discuție, întrucât el tindea la respingerea cererii de repunere în situația anterioară. Câtă vreme prin hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea s-a dispus repunerea în situația anterioară, efectul este acela că tot ce s-a executat în baza actului anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care ar fi fost dacă acel act nu s-ar fi încheiat.

În această privință, prin decizia de casare s-a constatat că "atunci când între data încheierii contractului și aceea a declarării nulității au intervenit împrejurări care au afectat valoarea sau semnificația economică a vreuneia dintre prestații (precum, spre exemplu, devalorizarea monedei în care prețul unui bun a fost plătit), restabilirea situației anterioare trebuie dispusă în condiții care să reinstituie echilibrul contractual inițial, fiind necesare mecanisme de ajustare care să aibă vocația de a reegaliza valoric prestațiile".

În situația expusă, în mod greșit instanța de apel a considerat că "la soluționarea prezentei cauze nu se poate face abstracție de circumstanțele litigiului, respectiv de împrejurarea că reclamantul a fost de rea-credință, încheind contractul de vânzare-cumpărare a cărei nulitate absolută s-a constatat prin fraudarea legii. Ca atare, câtă vreme desființarea contractului s-a datorat, printre altele, propriei incorectitudini a reclamantului acesta nu poate pretinde ca repunerea sa în situația anterioară să se facă în mod similar unui contractant de bună-credință, prin actualizarea prețului plătit cu indicele de inflație".

Astfel, în situația în care s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, aceasta presupune o simplă reegalizare valorică a prestațiilor, elementul relevant fiind stabilirea existenței unor împrejurări care au afectat valoarea sau semnificația economică a vreuneia dintre prestații cum este devalorizarea monedei.

Atitudinea subiectivă a părților la încheierea contractului anulat este lipsită de relevanță juridică în această privință, ea având aptitudinea de a fundamenta soluția cu privire la cererea reclamantului de acordare a dobânzii, conform celor expuse mai sus în privința acestei cereri, însă nu poate justifica soluția în privința cererii de actualizare, întrucât aceasta presupune a se constata dacă au intervenit împrejurări care au afectat valoarea sau semnificația economică a vreuneia dintre prestații și aplicarea în consecință a unor mecanisme de ajustare care să aibă vocația de a reegaliza valoric prestațiile în situația în care această operațiune se impune.

În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte constată că sunt întemeiate motivele de recurs invocate de recurentul reclamant în privința modului în care a fost soluționată cererea sa având ca obiect actualizarea prețului plătit, fiind incidente cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În consecință, văzând prevederile art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 459A din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pe care o va casa și va trimite cauza la aceeași curte de apel, spre rejudecare în limitele rezultate din considerentele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 459A din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul Baia Mare prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2024.