ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2646/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4.12.2019 pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Baia Mare prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata dobânzii legale calculată la suma de 135.000 Euro la cursul BNR din data executării creanței la care se adaugă 8 puncte procentuale, pe perioada 29.03.2006 și până la data restituirii garanției, respectiv 25.10.2019.

Prin sentința civilă nr. 90/03.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Maramureș s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâții Municipiul Baia Mare prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Baia Mare prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare și în consecință au fost obligați pârâții la plata dobânzii legale aferente sumei de 135.000 euro la cursul BNR din data plății, pentru perioada 25.10.2016 - 25.10.2019.

Prin hotărârea din 26 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost completat dispozitivul sentinței în sensul că au fost obligați pârâții la plata sumei de 21.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. și pârâții Municipiul Baia Mare prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.

Prin decizia civilă nr. 213/2022 din 05 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă a fost admis apelul declarat de către apelanții Municipiul Baia Mare prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare împotriva sentinței civile nr. 90/3.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de către Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă pe care a schimbat-o în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâților Municipiul Baia Mare și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare și în consecință au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare calculată la suma de 135.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății, pentru intervalul 04.12.2016-25.10.2019. A fost respins apelul declarat de către societatea reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate. A fost obligată societatea apelantă A. S.R.L. să plătească intimaților Municipiul Baia Mare prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare suma de 1000 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE și MUNICIPIUL BAIA MARE prin PRIMAR.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului și casarea în parte de deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel cu consecința admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea în solidar a intimatelor-pârâte la plata dobânzii legale calculată la suma de 135.000 Euro la cursul BNR din data plății la care se adaugă 8 puncte procentuale, inclusiv pentru perioada 29.03.2006-3.12.2016.

Recurenta arată că în urma pronunțării rezoluțiunii promisiunii de vânzare-cumpărare din data de 11.06.2019, contractul a fost desființat retroactiv și pe cale de consecință, s-a dispus obligarea pârâților la restituirea garanției și a dobânzii legale ca accesoriu al creanței principale.

Problema de drept în discuție în prezentul litigiu și care face obiectul recursului este aceea a stabilirii momentului de la care recurenta este îndreptățită să solicite dobânda legală.

Raportat la caracterul accesoriu al dobânzii legale față de creanța principală, devine incident principiul accesorium sequitur principale, în virtutea căruia accesoriile urmează soarta principalului, principiu aplicabil inclusiv în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune referitor la plata dobânzii legale.

Din această perspectivă recurenta arată că instanța de apel în mod eronat a reținut că referitor la termenul de prescripție, ieșirea din pasivitate cu privire la debitul principal nu are același efect și cu privire la pretențiile accesorii, respectiv dobânda legală, sens în care a dispus obligarea pârâților la plata dobânzii legale doar pe perioada 4.12.2016-25.10.2019, considerând că pentru restul intervalului de timp arătat în cererea de chemare în judecată dreptul la acțiune pentru pretențiile accesorii ar fi prescris.

Recurenta arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2503 alin. (1) C. civ. din a căror interpretare per a contrario rezultă că așa cum dreptul de a cere restituirea creanței principale reprezentând garanția de participare la licitație nu s-a prescris, atunci nici dreptul de a solicita accesoriile acestui drept nu este prescris.

Din interpretarea art. 2525 C. civ. rezultă că data de la care curge termenul de prescripție atât pentru creanța principală cât și pentru accesoriile calculate la aceasta este data la care s-a dispus definitiv de către instanța de judecată a rezoluțiunii promisiunii de vânzare, respectiv data de 11.06.2019.

În ceea ce privește efectele rezoluțiunii, recurenta arată că repunerea în situația anterioară presupune repunerea acesteia în situația pe care o avea anterior datei de 29.03.2006 când nu era lipsită de folosința sumei achiate în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, contract care nu s-a mai încheiat din vina exclusivă a pârâților.

Prin recursul formulat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Baia Mare și Municipiul Baia Mare prin Primar este invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenții solicitând, în principal, admiterea excepției prescripției extinctive, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate recurenții invocă încălcarea principiului disponibilității reglementat prin dispozițiile art. 9 pct. 2 C. proc. civ. deoarece în raport cu modul de formulare a capătului de cerere privind dobânda legală penalizatore instanța avea obligația de a se pronunța asupra acestuia strict cum a fost formulat.

Astfel recurenții arată că reclamanta nu a avut în vedere obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru perioada 4.12.2016-25.10.2019, prin urmare au fost încălcate obiectul și limitele procesului stabilit prin cererile și apărările părților.

O altă critică vizează aplicarea eronată a dispozițiilor legale ce reglementează prescripția extinctivă prevăzute prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aplicabil în raport cu perioada dedusă judecății.

Recurenții arată că în raport cu dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul reclamantei de a solicita accesorii la dreptul principal care au început să curgă la data de 29.03.2006 s-a prescris la data de 29.03.2009.

Contrar considerentelor deciziei atacate recurenții arată că dobânda legală pentru presupusa nerespectare a obligației de restituire a garanței de participare nu poate fi asimilată unor prestații succesive pentru ca prescripția să înceapă să curgă separat, de la data la care fiecare prescripție devine exigibilă, având în vedere caracterul accesoriu al dobânzii legale precum și faptul că prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.

Recurenții au mai susținut și aplicarea eronată dispozițiilor legale ce guvernează raporturile juridice respectiv art. 1554 C. civ. în sensul că momentul la care s-a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare cumpărare și restabilirea situației anterioare este reprezentat de momentul comunicării deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2013.

Până la momentul pronunțării acestei decizii pârâtele nu aveau obligația de restituire a garanției de participare aceasta reprezentând un veritabil avans achitat de promitentul-cumpărător până la perfectarea contractului, așadar creanța principală nu a putut genera dobânzi penalizatoare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ. excepțiile tardivității și nulității recursului pârâților le va respinge ca neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse.

Referitor la excepția tardivității formulării recursului pârâților, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost înregistrată la data de 10 iunie 2022 la instanța de apel, iar în raport cu data de 12 mai 2022 când a fost comunicată decizia atacată, rezultă că recursul este declarat în termenul procedural de 30 de zile prevăzut de art. 495 alin. (1) C. proc. civ.

Excepția nulității recursului pârâților este neîntemeiată având în vedere că pârâții au dezvoltat critici care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat, astfel că nu se i impune aplicare sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând recursurile formulate în cauză de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE și MUNICIPIUL BAIA MARE prin PRIMAR în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte le va admite pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că ambele recursuri vizează modul de aplicare a dispozițiilor legale privind prescripția extinctivă în ceea ce privește perioada pentru care poate fi solicitată dobânda penalizatoare ca accesoriu al creanței principale, critici care se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., perspectiva părților asupra modului de aplicare a normelor de drept material privind prescripția extinctivă fiind diferită.

Înalta Curte constată că referitor la perioada de timp pentru care s-a solicitat dobânda legală, prima instanță a admis cererea reclamantei dispunând acordarea acesteia pentru perioada 25.10.2016 - 25.10.2019, reținând că reclamantei i se cuvin dobânzi legale doar pentru 3 ani anterior momentului restituirii garanției, acesta fiind 25.10.2019.

Prin decizia atacată a fost admis apelul reclamantei și modificată în parte sentința primei instanță în sensul că perioada pentru care a fost acordată dobânda legală a fost perioada 4.12.2016 -25.10.2019, instanța de apel motivând că dobânzile legale pot fi solicitate doar pentru trei ani anterior termenului la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată întrucât ieșirea din pasivitate cu privire la debitul principal nu echivalează și cu ieșirea din pasivitate a creditorului și cu privire la dobânda legală. De asemenea, instanța de apel a reținut că dobânda legală solicitată are valoarea unor prestații succesive cu caracter individual deoarece în cazul dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 9/2000 respectiv O.G. nr. 13/2011 nu este vorba de prestații care alcătuiesc un tot unitar ci de prestații care se calculează într-un anumit interval și care se acumulează prin trecerea timpului.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material care guvernează instituția prescripției extinctive în ceea ce privește drepturile accesorii.

Astfel, recurenta arată că prin decizia civilă nr. 355 din 11.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013 s-a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate între părțile în litigiu ca urmare a licitației publice din data de 30.01.2006. Întrucât actul a fost desființat retroactiv, pe cale de consecință, s-a dispus obligarea pârâților la restituirea garanției de participare; prin urmare, întrucât rezoluțiunea a fost dispusă din culpa pârâților recurenta susține că are dreptul și la plata dobânzii legale ca accesoriu al creanței principale.

Critica este fondată raportat la efectele rezoluțiunii promisiunii de vânzare cumpărare care a format obiectul dosarului nr. x/2013 finalizat prin decizia nr. 1766 din 16.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție .

Astfel, potrivit art. 2525 C. civ. prescripția dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desființat pentru rezoluțiune sau altă cauză de ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desființat actul, ori după caz, de la data la care declarația de rezoluțiune sau reziliere a devenit irevocabilă.

Așadar, termenul de prescripție pentru restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act desființat prin rezoluțiune curge în cauză de la data rămânerii definitive a deciziei prin care s-a pronunțat rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, respectiv decizia civilă nr. 355 din 11.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Pretențiile deduse judecății de către recurenta-reclamantă au caracterul unor creanțe accesorii sub forma dobânzii legale.

Cum dreptul principal vizând restituirea garanției de participare s-a născut la data rămânerii definitive a deciziei prin care s-a pronunțat rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, rezultă că în aplicarea principiul accesorium sequitur principale, conform căruia accesoriile urmează soarta principalului, și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, în speță dobânda legală, s-a născut la același moment.

Din această perspectivă sunt fondate și criticile recurentei prin care se arată că instanța de apel a reținut greșit că, în ceea ce privește termenul de prescripție, ieșirea din pasivitate cu privire la debitul principal nu ar avea același efect și cu privire la pretențiile accesorii, respectiv dobânda legală.

Având în vedere că efectele rezoluțiunii se întind până la momentul încheierii actului pe care rezoluțiunea îl desființează cu caracter retroactiv rezultă că pretențiile recurentei–reclamante având caracter accesoriu nu sunt limitate doar la o perioadă de trei ani anterior pronunțării rezoluțiunii, această limitare neavând nicio justificare legală.

Astfel cum a arătat și recurenta, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2503 alin. (1) C. civ. din a căror interpretare per a contrario rezultă că așa cum dreptul de a cere restituirea creanței principale reprezentând garanția de participare la licitație nu s-a prescris, atunci nici dreptul de a solicita accesoriile acestui drept nu este prescris.

Pretențiile accesorii sub forma dobânzii legale nu reprezintă prestații succesive cu caracter individual, cum greșit s-a reținut prin decizia atacată, ci vizează un interval de timp în care reclamanta are dreptul să pretindă despăgubiri pentru lipsa de folosință a sumei achitate în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, contract care nu s-a mai încheiat din vina pârâților.

Având în vedere dezlegările reținute deja cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor legale privind prescripția extinctivă aplicabile drepturilor accesorii, instanța supremă apreciază că și criticile formulate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Baia Mare și Municipiul Baia Mare prin Primar, urmează a fi analizate de către instanța de apel în rejudecare, admiterea recursului părților impunându-se pentru o judecată unitară a cauzei.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE și MUNICIPIUL BAIA MARE prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 213/2022 din 05 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile tardivității și nulității recursului pârâților.

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE și MUNICIPIUL BAIA MARE prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 213/2022 din 05 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe de apel pentru rejudecarea apelurilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2022.