ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2495/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual.

Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, la data de 12 februarie 2020, sub nr. x/2020, și, ulterior, declinată în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă (prin sentința civilă nr. 8763 din 09.11.2020), reclamanta A. S.R.L. Baia Mare a chemat în judecată pe pârâții MUNICIPIUL BAIA MARE- PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, solicitând instanței obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 222.949,69 RON, reprezentând onorarii de avocat în toate instanțele, precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

În drept, a invocat prevederile art. 453 alin. (1) și art. 451 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 147 din 16 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții U.A.T a Municipiul Baia Mare prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, și în consecință: au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 14.000 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent contractului de asistență juridică nr. x/05.03.2019 și contractului de asistență juridică nr. x din 03.10.2019; au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 302/2021 din 03 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, a admis apelul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 147 din 16.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, al Tribunalului Maramureș, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că: au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș; a respins apelul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Baia Mare, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Baia Mare împotriva aceleiași sentințe; au fost obligați intimații să plătească apelantei S.C. A. S.R.L. suma de 2707,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în fond și apel.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, pârâții UNITATEA ADMINISTRATIV- TERITORIALĂ MUNICIPIUL BAIA MARE, PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, solicitând admiterea recursului, iar, pe cale de consecință, casarea în tot a hotărârii recurate, ca nelegală, cu reținerea cauzei spre rejudecare, și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii în pretenții formulată de A. S.R.L., ca nefondată.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții- pârâți au relevat scurt istoric al litigiului și au criticat decizia recurată ca nelegală, reproșând instanței de apel aplicarea eronată a dispozițiilor de drept material prevăzute de art. 30 din noul C. proc. civ., respectiv, art. 451-453 din noul C. proc. civ., reținându-se în mod nelegal culpa lor în faza fondului și apelului ce a făcut obiectul dosarului x/2013, sens în care, au invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

Un prim aspect de nelegalitate a deciziei Curții de Apel Cluj constă în aprecierea eronată potrivit căreia, capătul de cerere din acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, prin care s-a solicitat "obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 Euro pentru repararea prejudiciului cauzat societății" ar fi unul accesoriu.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenții susțin că acest capăt de cerere nu este unul accesoriu, ci reprezintă un veritabil capăt de cerere principal, ce poate fi admis și în ipoteza în care nu se dispune rezoluțiunea unui contract, neexistând nicio legătură de dependență între cele două cereri.

Prin urmare, solicitarea de încuviințare a cheltuielilor legate de suportarea onorariilor din apel exclusiv în raport de valoarea pretențiilor admise, consideră recurenții că nu este una nerezonabilă sau inechitabilă, cum a reținut instanța de apel, acesta fiind exact modul de stabilire ce se deduce din cuprinsul art. 451- 453 C. proc. civ.., consfințit și în doctrina de specialitate.

Mai arată recurenții că unul dintre motivele de apel formulate în dosar nr. x/2013 l-a constituit chiar cuantumul cheltuielilor de judecată la care A. S.R.L. era obligată prin sentința nr. 1275/24.07.2018 pronunțată în dosar nr. x/2013 de Tribunalul Maramureș, prin urmare din mențiunea potrivit căreia "păstrează restul dispozițiilor sentinței atacate", din dispozitivul deciziei civile nr. 355/2019 pronunțată în dosar nr. x/2013 de Curtea de Apel Cluj, rezultă în mod fără echivoc faptul că s-a menținut inclusiv culpa procesuală în primă instanță respectiv obligarea intimatei reclamante A. S.R.L. Ia plata de "cheltuieli de judecată în cuantum de 46.160 RON, din care 40.000 RON - onorariu avocațial (parțial) și 6.160 RON - contravaloare expertize".

Conchizând, arată că, în etapa jurisdicțională în faza apelului din dosar x/2013, nu se poate reține vreo culpă procesuală a recurentelor U.A.T. și CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL BAIA MARE și oricum procedura jurisdicțională a durat mai puțin de patru luni și a presupus prezența reprezentantului convențional la un singur termen de judecată.

În continuare, recurenții- pârâți susțin că obligarea lor la plata sumei de 40.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș, în contextul în care se poate reține o culpă procesuală doar pentru faza recursului, încalcă cele statuate în Decizia I. C. civ..J. nr. 59/2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile

În mod evident nu se poate reține o complexitate deosebită a cauzei pentru faza recursului, având în vedere faptul ca serviciile juridice prestate de reprezentantul convențional al A. S.R.L. în faza recursului ce a făcut obiectul dosarului x/2013 au constat în redactarea întâmpinării la cererea de recurs formulată de pârâți și reprezentare juridică la termenul de judecată din fața I. C. civ..J. din data de 16.10.2019, procedura jurisdicțională a recursului având o durată de mai puțin de două luni.

Astfel fiind, onorariul avocațial în sumă de 40.000 RON în mod vădit are nu are caracter rezonabil și nu se justifică în raport de serviciile concrete prestate de avocat, în etapa jurisdicțională a recursului fiind realizată controlul de legalitate a deciziei pronunțate în apel, prin prisma unei chestiuni simple de drept (natura raportului juridic dedus judecății).

Apărarea formulată în cauză

Intimata- reclamantă S.C. A. S.R.L., Baia Mare a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 27.09.2021, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat în cauză și menținerea în vigoare a deciziei civile nr. 302/03.06.2021 a Curții de Apel Cluj.

IV. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

V. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 octombrie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 18 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunțat prezenta decizie.

VI. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul.

Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

Iar, art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. prevede că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Referitor la dispozițiile legale mai sus evocate, prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, s-a statuat că este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice (paragraf 36).

În cauza de față, se constată că instanța de apel a apreciat că partea căzută în pretenții nu poate fi obligată să suporte integral aceste onorarii, considerând că au o întindere nerezonabilă și, în aplicarea acestor dispoziții, a obligat recurenții- pârâți la plata către intimata- reclamantă a sumei de 40.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș, sumă rezonabilă și justificată în raport de calitatea și consistența serviciilor de asistență juridică prestate, de complexitatea cauzei desprinsă din problemele juridice dezbătute și probațiunea administrată, și de întinderea pretențiilor admise.

A apreciat, totodată, că reducerea operată de prima instanță, la 14.000 RON, nu poate fi acceptată, deoarece, nu surprinde în mod judicios complexitatea cauzei și faptul că serviciile de asistență juridică au vizat mai multe grade de jurisdicție.

Contrar susținerilor recurenților- pârâți, soluția la care s-a oprit instanța de apel este legală.

În contextul acestei cereri autonome ulterioare, de solicitare a cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces deja finalizat, dispozițiile procedurale care reglementează modalitatea de soluționare a cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă, sui generis, sediul materiei, din punct de vedere al dreptului substanțial, pentru soluționarea cererii, în directă corelație cu normele care stabilesc regimul juridic al răspunderii civile delictuale, fundamentul însuși al prevederilor art. 453 din C. proc. civ.

Recurenții- pârâți susțin critici cu privire la greșita stabilire a proporționalității cheltuielilor de judecată, dar și în ceea ce privește caracterul rezonabil al acestora, suma dispusă de instanța de apel, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. fiind, în opinia acestora, nejustificată și, în mod vădit, nu are caracter rezonabil.

Înalta Curte reține că, în realitate, recurenții fac doar afirmații contrarii celor reținute și stabilite de instanța de apel, printr-o atentă evaluare a probelor cauzei și situației din dosar, și prin prezentarea unei demonstrații juridice de detaliu, fără ca recurenții să fie în măsură să indice încălcarea sau greșita interpretare a vreuneia dintre aceste condiții, pentru a fi posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În plus, criticile vizând cuantumul și proporționalitatea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece reprezintă chestiuni ce implică puterea de apreciere a instanței de apel, ca instanță de fond, în aplicarea dispozițiilor legale.

Este de menționat că, în acest sens, s-a statuat de către Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de recursul în interesul legii, anume prin Decizia nr. 3/2020, publicată în M. Of. nr. 181/5.03.2020, decizie aplicabilă mutatis mutandis și pentru situația în care cheltuielile de judecată au fost solicitate ulterior, într-un proces separat (precum în speță) pe temei delictual, iar nu în cadrul procesului în care acestea au fost efectuate, în baza art. 451 și urm. din C. proc. civ.

Prin această decizie s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Înalta Curte constată, astfel, că această împrejurare nu poate conduce la admiterea prezentului recurs, în raport de dispozițiile deciziei obligatorii pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea recursului în interesul Legii nr. 3/2020.

Altfel spus, se apreciază că, la momentul pronunțării instanței de recurs, decizia amintită este obligatorie, astfel că motivul referitor la modalitatea în care instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, examinând aspectul criticat de recurenții-pârâți, constând în aprecierea eronată de către instanța de apel a capătului de cerere din acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, prin care s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat societății, sub forma beneficiului nerealizat, ca fiind un capăt de cerere accesoriu, Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi reținut.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., "(4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.".

Or, contrar susținerilor recurenților, și în lumina acestor dispoziții legale, se reține, cu evidență, caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere, soluția lui depinzând de soluția dată primului.

De altfel, Înalta Curte reține că aplicarea art. 455 din C. proc. civ. reprezintă o chestiune a cărei premisă presupune reaprecierea materialului probator al cauzei (proporționalitatea culpei fiecărui pârât), iar criticile privind aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., de asemenea, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Nu în ultimul rând, art. 453 din același cod statuează că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, dacă este cazul putând dispune compensarea acestor cheltuieli.

Aplicând regula statornicită în art. 453 din C. proc. civ., partea care a pierdut procesul este, în fapt, partea obligată la plata despăgubirilor solicitate pe cale judiciară, iar această parte este societatea pârâtă, chiar dacă apelul său a fost admis, sub aspect deja arătat. În alte cuvinte, partea care pierde procesul trebuie, la cererea părții triumfătoare, să fie obligată să plătească cheltuielile de judecată suportate de cealaltă parte, la baza unei asemenea obligații stând culpa procesuală a celui care a pierdut litigiul, iar poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

Față de argumentele anterior expuse, se constată că soluția pronunțată de instanța învestită cu soluționarea apelului, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare și interpretare a normelor legale incidente în cauză, neputându-se reproșa acesteia încălcarea vreunei norme legale care să atragă casarea hotărârii, fiind legală și temeinică hotărârea acesteia, impunându-se a fi menținută, prin respingerea recursului.

Pentru considerentele prezentate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții UNITATEA ADMINISTRATIV- TERITORIALĂ MUNICIPIUL BAIA MARE, PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE împotriva deciziei civile nr. 302/2021 din 03 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II- civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2021.