ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1796/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2014 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă sub nr. x/2014, reclamanta Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Baia Mare, prin Primar, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Filiala Maramureș a Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în natură construcție Casa de Cultură a Sindicatelor Baia Mare în suprafață construită de 7.986,67 mp, imobil compus din: clădire casa de cultură în suprafață construită de 4.527,48 mp, platformă pavată în suprafață construită de 1.263,95 mp, amenajări spații verzi interioare (scuaruri) în suprafață construită de 695,95 mp, alei interioare în suprafață construită de 519,27 mp, platformă laterală de acces în suprafață construită de 564,27 mp, alveole spații verzi, în suprafață construită de 415,75 mp;

- să constate existența unui drept de superficie în favoarea reclamantei asupra terenului în suprafață de 7.986,67 mp, aferent imobilului construcție Casa de Cultură a Sindicatelor, teren situat în Baia Mare, Bd. x, județul Maramureș, în baza unui plan de amplasament și delimitare care să facă parte din hotărârea judecătorească ce se va da;

- să se dispună înscrierea în CF a drepturilor constatate conform primelor două capete de cerere, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

Prin sentința civilă nr. 124 din data de 18 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalului Maramureș, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Baia Mare, prin primar, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România - filiala Maramureș reprezentată prin administrator judiciar A..

Prin decizia nr. 170/A din data de 12 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din Romania împotriva sentinței civile nr. 124 din data de 18 februarie 2019 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, pe care a menținut-o. Sumele acordate cu titlu de ajutor public judiciar, anume 5.491,03 RON, au rămas în sarcina statului. Fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs reclamanta Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din Romania.

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, următoarele.

- reținând că "apelanta a dorit să scoată în evidență faptul că C.N.S.L.R Frăția a luat ființă prin reorganizarea U.G.S.R, astfel încât mențiunea cuprinsă în art. 26 din Statut în sensul că patrimoniul U.G.S.R. se preia de către C.N.S.L.R. Frăția ca succesor universal este cât se poate de evidentă, însă nu a indicat articolul din lege care prevede în mod clar și expres că statutul este mod de dobândire a dreptului de proprietate.", instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 63 din data de 11 ianuarie 2012 pronunțate în dosarul nr. x/2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă;

- prin sentința civilă nr. 63 din data de 11 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2011, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2031 din data de 4 iunie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, instanța a reținut următoarele:

"din cuprinsul acestui proces-verbal reiese că s-a procedat la predarea-primirea patrimoniului fostului C. civ. al U.G.S.R. în baza art. 26 din Statutul C.N.S.L.R. prin care se stipulează că C.N.S.L.R. preia prin absorbție, ca succesor universal, patrimoniul fostului C. civ. al U.G.S.R, precum și în baza hotărârii Congresului de constituie a Confederației. Rezultă că preluarea patrimoniului s-a stabilit prin art. 26 din Statutul C.N.S.L.R., statut ce a fost validat de instanța care a acordat personalitate juridică C.N.S.L.R., respectiv Judecătoria Sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 782 din data de 16 martie 1990. Ca urmare, predarea patrimoniului s-a produs în baza Statutului C.N.S.L.R. și nu în baza procesului-verbal contestat; Statutul este actul care a produs efecte juridice și nu procesul-verbal..." (în același sens este și decizia nr. x din data de 4 iunie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă);

- prin sentința civilă nr. 782 din data de 16 martie 1990, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut următoarele:

"față de actele dosarului (procesul-verbal de constituire, dovada mijloacelor financiare, copia statutului de funcționare și sentințele de acordare a personalității juridice federațiilor componente), instanța constată alcătuirea confederației la data de 5 martie 1990 Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România compusă din:..."

- soluția instanței de apel trebuia să țină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept deduse judecății, dând eficiență autorității de lucru judecat, astfel că, ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuia să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că:

- din motivarea instanței de apel, rezultă că aceasta a interpretat și a aplicat greșit normele de drept material reprezentate de art. 644 și art. 645 C. civ. din 1864, art. 35 și art. 49 din Decretul nr. 31/1954 și art. 39 alin. (1) și (3) din Legea nr. 52/1945;

- instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare restrictivă a art. 644 și art. 645 C. civ. de la 1864; în literatura de specialitate s-a reținut că, în privința persoanelor fizice, proprietatea se poate dobândi exclusiv prin modurile prevăzute de aceste texte de lege, însă, în privința persoanelor juridice, enumerarea făcută de textele legale anterior menționate nu este una limitativă;

- în cazul de față, ne aflăm în fața unui mod specific de dobândire a dreptului de proprietate, specificitatea fiind dată de contextul istoric care a determinat încetarea existenței U.G.S.R. și reorganizarea acesteia în C.N.S.L.R.;

- pe de altă parte, se poate aprecia că modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului edificat din fondurile U.G.S.R. este legea, în care, așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, "unii autori încadrează (...) toate acele moduri care nu sunt arătate separat în C. civ..";

- astfel cum transpare din situația de fapt, dovedită prin toate înscrisurile depuse la dosar, contrar celor reținute de instanța de apel, este evident că C.N.S.L.R. s-a constituit prin reorganizarea U.G.S.R.;

- reorganizarea este o formă des întâlnită în practică de transformare a unei entități juridice într-o nouă persoană juridică, or, este evident că C.N.S.L.R. a luat ființă prin reorganizarea U.G.S.R. - aceste aspecte rezultă și din sentința civilă nr. 782 din data de 15 martie 1990, prin care Judecătoria Sectorului 1 București a acordat personalitate juridică C.N.S.L.R., în baza dovezii existenței mijloacelor financiare (patrimoniului de afectațiune) și a statutului acesteia;

- prin sentința civilă nr. 782 din data de 15 martie 1990, instanța de judecată a verificat și a constatat legalitatea Statutului C.N.S.L.R.; această hotărâre judecătorească produce efecte, beneficiază de prezumția de legalitate, este opozabilă terților și nu a fost desființată până la momentul actual;

- așa cum rezultă din sentința prin care s-a acordat personalitate juridică

C.N.S.L.R., Judecătoria Sectorului 1 a constatat alcătuirea acesteia din cele 8 federații libere care fuseseră deja constituite ca entități juridice anterior Adunării de constituire a C.N.S.L.R.; reorganizarea U.G.S.R. a fost decisă de membri acesteia, care au devenit membri C.N.S.L.R., nemaiexistând, la momentul înființării C.N.S.L.R., vreo altă uniune cu vocație la preluarea patrimoniului sindical, deci nicio altă organizație sindicală aptă să preia patrimoniul U.G.S.R.;

- în acest context, instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (3) din Legea nr. 52/1945;

- U.G.S.R. nu s-a dizolvat, ci s-a reorganizat în C.N.S.L.R., așa cum prevede și Statutul C.N.S.L.R., preluând prin absorbție ca succesor universal patrimoniul fostului C.N.S.L.R.;

- singura interpretare corectă a dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr.

52/1945, în contextul istoric dat, este că patrimoniul sindical nu a aparținut niciodată și nu putea aparține altor persoane fizice sau juridice decât membrilor de sindicat constituiți în organizații sindicale de bază; federații sindicale reunite prin voința proprie în Confederații Naționale Sindicale, concluzia fiind că preluarea patrimoniului U.G.S.R. de către C.N.S.L.R. a fost una licită, fiind de altfel constată și prin Statutul CNSLR, validat de instanța de judecată care i-a acordat personalitate juridică acestei entități.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 iunie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 29 septembrie.

În termen legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca legală și temeinică.

Totodată, a arătat că recurenta-reclamantă a invocat aceleași motive pe care aceasta le-a avut în vedere în motivarea acțiunii introductive și a apelului, motive, care au fost combătute argumentat atât de tribunal, cât și de curtea de apel.

În termen legal, intimatul-pârât Municipiul Baia Mare, prin primar, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că, în speță, criticile formulate de recurenta-reclamantă reprezintă o reluare a celor care au fost aduse în faza apelului.

Pe fondul căii de atac, a formulat concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului.

Intimatul-pârât Municipiul Baia Mare, prin primar, și-a exprimat acordul ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat de către completul de filtru, prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

La data de 6 ianuarie 2020, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând înlăturarea, ca neîntemeiate, a apărărilor acestuia și admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

La data de 13 ianuarie 2020, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Municipiul Baia Mare, prin primar, solicitând respingerea excepției nulității recursului, înlăturarea apărărilor formulate de către acesta și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizează susținerea de către recurenta-reclamantă a autorității de lucru judecat, motiv ce nu are însă incidență în cauză.

Pentru a se reține nelegalitatea deciziei sub acest aspect, al încălcării autorității de lucru judecat, este necesară întrunirea condițiilor prevăzute de dispozițiile legale aplicabile.

Înalta Curte amintește că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaște două aspecte. Pe de o parte, există efectul negativ al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză și care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acțiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză.

Pe de altă parte, există și efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă; însă, încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat este o critică susceptibilă de analizare pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât, eventuala reținere a caracterului fondat al unui astfel de motiv nu constituie un fine de neprimire a acțiunii ulterioare, ci conduce la necesitatea reluării judecății cu luarea în considerare, în ansamblul probator al cauzei, și a hotărârii judecătorești a cărei autoritate de lucru judecat a fost nesocotită.

După cum reiese din actele si lucrările dosarului, pe de o parte, nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, părțile în prezentul litigiu fiind reclamanta Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România și pârâții Municipiul Baia Mare, prin primar, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice si Filiala Maramureș a ANCCSRL, pârâți nefiind părți in dosarele anterioare.

Raportat la obiectul acțiunii, în prezentul dosar, nu se poate retine autoritatea de lucru judecat față de cele statuate prin sentința civilă nr. 63 din data de 11 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2011, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2031 din data de 4 iunie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, așa cum susține recurenta.

Prin sentința civilă nr. 782 din data de 16 martie 1990, Judecătoria Sectorului 1 București a acordat personalitate juridică Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România (C.N.S.L.R.).

De asemenea, prin sentința civilă nr. 2524/17.03.1995, pronunțată în dosarul nr. x/1995 de Judecătoria Sectorului VI București, s-a înființat Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, din care fac parte, ca membri, cele patru confederații sindicale indicate. Prin H.G. nr. 1646/07.10.2004 se recunoaște Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România ca fiind de utilitate publică.

Or, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl constituie constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului construcție Casa de Cultură a Sindicatelor Baia Mare, în suprafață construită de 7.986,67 mp, imobil compus din: clădire casa de cultură în suprafață construită de 4.527,48 mp, platformă pavată în suprafață construită de 1.263,95 mp, amenajări spații verzi interioare (scuaruri) în suprafață construită de 695,95 mp, alei interioare în suprafață construită de 519,27 mp, platformă laterală de acces în suprafață construită de 564,27 mp, alveole spații verzi în suprafață construită de 415,75 mp, și constatarea existenței unui drept de superficie în favoarea reclamantei asupra terenului în suprafață de 7.986,67 mp, aferent imobilului construcție Casa de Cultură a Sindicatelor, teren situat în Baia Mare, Bd. x, județul Maramureș, precum și înscrierea în CF a drepturilor constatate, conform primelor două capete de cerere.

Nici în ceea ce privește cauza, nu se poate reține identitatea, prin cauză trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă nici cu cauza acțiunii, dar nici cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale temeiului juridic. De altfel, cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecății, ci și la temeiurile de drept ale cererii, neputând exista autoritate de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluționat litigiul pe un alt temei juridic. Or, în prezentul dosar, cauza acțiunii o constituie prevederile art. 35 și 49 din Decretul nr. 31/1954, art. 39 alin. (1) și (3) din Legea nr. 52/1945 și art. 40, art. 41 și art. 46 alin. (2) din Legea 52/1945, iar în dosarele anterioare au fost invocate temeiuri total diferite.

În ceea ce privește efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nici acesta nu poate fi reținut pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, deoarece în judecata acestui dosar nu este adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Așa cum a reținut și instanța de apel, faptul că prin prin sentința civilă nr. 782/16.03.1990 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a acordat personalitate juridică C.N.S.L.R., nu poate conduce la concluzia că o prevedere din statutul ce a stat la baza acordării personalității juridice, și anume art. 26, poate constitui un mod de dobândire de către C.N.S.L.R. a dreptului de proprietate asupra bunurilor fostei U.G.S.R., o atare modalitate de dobândire a dreptului de proprietate nefiind prevăzută de lege; pe de altă parte, de la această premisă (dezlegare în drept) au pornit și instanțele de fond în cauza de față.

Drept urmare, criticile recurentei privind faptul că preluarea patrimoniului U.G.S.R. a fost constatată prin Statutul CNSLR, statut validat de instanța de judecată care a acordat personalitate juridică CNSLR prin sentința civilă nr. 782/1990, nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Prin al doilea motiv de recurs reglementat de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă învederează interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de art. 644 și art. 645 C. civ. din 1864, art. 35 și art. 49 din Decretul nr. 31/1954 și art. 39 alin. (1) și (3) din Legea nr. 52/1945, concluzionând că U.G.S.R. nu s-a dizolvat, ci s-a reorganizat în C.N.S.L.R., așa cum prevede și Statutul C.N.S.L.R., preluând prin absorbție ca succesor universal patrimoniul fostului C.N.S.L.R.

Cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, și anume a art. 644, 645 din C. civ., acestea privesc modurile de dobândire a proprietății (și anume tradițiunea, accesiunea, ocupațiunea), și sunt temeiurile invocate de reclamant, in justificarea acțiunii promovate, dispoziții asupra instanța de apel a realizat o justă analiză, considerând că nu sunt incidente.

Nu apare ca fiind fondat motivul de recurs invocat de recurentă privind modalitatea de dobândire a proprietății care ar fi legea, în opinia recurentei, deoarece înțelegerea celor trei confederații sindicale (C.N.S.L.R. Frăția, C.N.S. "B." și Confederația Națională a Sindicatelor Democratice din România) nu poate constitui un mod de dobândire a dreptului de proprietate. De asemenea, nu poate fi reținută nicio hotărâre judecătorească prin care să se fi stabilit atribuirea patrimoniului fostei U.G.S.R. în favoarea unui alt sindicat, în ciuda susținerii reclamantei că acesta ar fi trecut la C.N.S.L.R.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că singura interpretare corectă a dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 52/1945, este aceea că patrimoniul sindical nu a aparținut niciodată și nu putea aparține altor persoane fizice sau juridice decât membrilor de sindicat constituiți în organizații sindicale de bază, federații sindicale, că preluarea patrimoniului U.G.S.R. de către C.N.S.L.R. ar fi fost una licită, fiind constatată și prin Statutul CNSLR și validat de instanța de judecată.

În mod just a considerat Curtea de Apel că U.G.S.R. și-a încetat existența, problema transferului patrimoniului Uniunii punându-se încă de la momentul desființării și, în conformitate cu principiile aplicării legii civile în timp, fiind guvernată de actul normativ în materie în vigoare la acel moment.

Pe de altă parte, Legea nr. 54/1991, care, prin art. 51 abrogă Legea nr. 52/1945 asupra sindicatelor profesionale, a intrat în vigoare la 07.08.1991, la aceeași dată fiind abrogat și actul normativ anterior, astfel că până la data abrogării, prevederile Legii nr. 52/1945 își păstrează pe deplin aplicabilitatea.

Drept urmare, situația patrimoniului U.G.S.R., desființată în anul 1989, este supusă prevederilor actului normativ în vigoare de la data desființării - Legea nr. 52/1945- asupra sindicatelor profesionale.

În concluzie, instanța de apel a considerat, cu aplicarea justă a dispozițiilor legale incidente, că reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate, în condițiile legii, asupra imobilului Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, imobil ce face obiectul prezentului litigiu.

De asemenea, în situația în care în statute nu se prevede modul de distribuire a patrimoniului social și nici Adunarea generală nu a luat vreo hotărâre în această privință, atunci tribunalul sediului sindicatului, sesizat de orice membru al sindicatului, de Ministerul Muncii sau Ministerul Public, putea proceda la distribuirea patrimoniului, atribuindu-l sau uniunii din care face parte sindicatul, sau altui sindicat similar sau conex, sau, în lipsă, Ministerului Muncii. Din analiza dispozițiilor Statutului U.G.S.R., rezultă că acesta nu are inserată nicio clauză privitoare la modul de distribuire a patrimoniului social în caz de dizolvare.

Corect a statuat instanța de apel și asupra solicitării având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de superficie asupra terenului, corelativ cu corecta respingerea a capătului de cerere privind vizând constatarea dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra construcției.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România împotriva deciziei civile nr. 170/A din data de 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România împotriva deciziei civile nr. 170/A din data de 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2020.