ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2287/2008

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin sentința penală nr. 141 din 16 mai 2008, în temeiul

dispozițiilor art. 94 alin. (1), raportat la art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004,

a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 26

noiembrie 2007 de Ministerul Public – Parchetul de resort Zwolle – Lelystad din

Olanda, pe numele condamnatului

V.V.

și a dispus predarea condamnatului către autoritățile judiciare olandeze.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs persoana solicitată, iar secția penală de la Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia nr. 1865 din 27 mai 2008, a admis recursul, a

casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Înalta Curte a reținut și

motivat că instanța de fond a realizat în mod eronat reunirea celor două etape

a procedurii executării mandatului european de arestare. Astfel, în loc să

dispună potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei

solicitate prin încheiere motivată, a soluționat cauza pe fond și pronunțând

sentința a dispus arestarea cum și punerea în executare a mandatului și

predarea condamnatului.

Instanța nu a respectat

dispozițiile art. 90 din legea menționată și din moment ce persoana solicitată

s-a opus predării, nu a efectuat verificările prevăzute de art. 87 alin. (1) lit.

a).

Deoarece sentința a fost

desființată în totalitate fără să fie menținută starea de arest, în urma

adresei din 29 mai 2008, persoana solicitată a fost pusă în libertate.

Cauza a fost înregistrată

sub nr. 3257/2/2008 la Curtea de Apel București, secția I penală, și s-a fixat

termen pentru soluționarea cererii la 05 iunie 2008.

La termenul din 05 iunie 2008,

persoana solicitată, prin avocat, a ridicat excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 89 pct. 3 și art. 88

1

pct. 1 din Legea nr. 302/2004

aprobată cu modificări prin Legea nr. 224/2006, care încalcă dispozițiile

cuprinse în art. 1 pct. 1, 3 și 4; art. 20 pct. 1, 2, art. 23 pct. 13, art. 124

pct. 3 și art. 125 pct. 1 din Constituția României.

A cerut ca potrivit art. 303

alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată și

completată prin Legea nr. 232/2004, să se dispună suspendarea judecății și să

fie trimis dosarul la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de

neconstituționalitate.

Prin încheierea de ședință

din 5 iunie 2008 pronunțată de secția I penală de la Curtea de Apel București a

fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Curtea a motivat că în ce

privește excepția de neconstituționalitate invocată de „inculpatul V.V.”, și

respectiv cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea

excepției, cererea este formulată exclusiv în scopul tergiversării judecății

cauzei și a apreciat-o în consecință ca fiind un exercițiu abuziv al dreptului

recunoscut de legiuitor în procesul penal.

Instanța de rejudecare a

avut în vedere că persoana solicitată (și nu inculpatul așa cum este trecut în

sentință), a fost prezentat unei instanțe legal constituite și a fost arestat

în executarea mandatului european de arestare, fără să ridice excepții cu toate

că a fost asistat de apărător ales.

În raport de faza în care se

află în rejudecare și „profitând de soluția instanței de recurs în urma căreia

a fost pus în libertate”, „inculpatul” („de fapt condamnatul”), a înțeles să

invoce cu rea credință neconstituționalitatea celor două texte legale art. 88

1

alin. (1) și respectiv art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a apreciat și

motivat curtea, astfel că nu se impune sesizarea Curții. Mai mult, față de faza

în care se află, după ce prin încheierea din 15 mai 2008, Curtea de apel a

constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 79 alin. (4) și (1) din

Legea nr. 302/2004, art. 88

1

nemaifiind incident, referirea la

compunerea completului este excedentă speței, astfel că nu se impune sesizarea

Curții Constituționale.

S-a mai motivat că

dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 reprezintă în fapt o transpunere în

legislația națională a unor dispoziții privind cooperarea internațională în

materie penală, Constituția însăși prevăzând că în cazul în care există

neconcordanță între dispozițiile naționale și internaționale într-o materie se

aplică dispozițiile internaționale.

Mandatul european de

arestare este doar o punere în practică a Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI a C.U.E.

din 13 iunie 2002, având un caracter de normă specială și caracter probator și

derogatoriu de la dreptul comun în ce privește arestarea în raport de normele

naționale.

Împotriva încheierii a

declarat recurs în termenul legal, a se vedea cererea de recurs purtând ștampila

cu data de 06 iunie 2008 și mențiunea se va înainta împreună cu dosarul la

Înalta Curte de Casație și Justiție, persoana solicitată V.V.

În motivarea recursului a

reluat susținerile făcute în fața curții de apel la 05 iunie 2008 susținând în

esență că:

- art. 89 pct. 3 din Legea nr.

302/2004, conține o normă imperativă de arestare la primul termen de judecată,

care încalcă evident dispozițiile art. 1 pct. 1, 3 și 4 și art. 124 pct. 3 și

125 pct. 1 din Constituția României.

- recursul împotriva

încheierii de arestare este lipsit de eficiență și reprezintă doar o dublă

justiție declarativă, în condițiile în care arestarea de la instanța de fond

este motivată numai sub aspectul existenței unui mandat european de arestare.

- nicio lege sau convenție

internațională nu poate impune unui judecător din România să acționeze în mod

formal, dispunând privarea de libertate în alte condiții decât cele privind

norma penală internă;

- compunerea instanței din

complet format din doi judecători reprezintă o derogare de la regula că

judecata în primă instanță la nivelul Curții de apel se face de un singur

judecător.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 29 din Legea nr.

47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în oricare fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată

la cererea uneia dintre părți sau din oficiu de către instanța de judecată ori

de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în

fața instanței de judecată în cauzele la care participă.

Potrivit alin. (3) din art. 29,

nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Odată ridicată o excepție de

neconstituționalitate în fața instanțelor acestea dispun sesizarea Curții

Constituționale prin încheiere motivată care va cuprinde punctele de vedere ale

părților și opinia instanței asupra excepției.

Legiuitorul a prevăzut în alin.

(6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, că dacă excepția este inadmisibilă, fiind

contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) instanța respinge printr-o

încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Încheierea poate fi atacată

cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 ore.

Recursul a fost declarat în

6 iunie 2008 deci în termenul prevăzut de art. 29 alin. (6).

Excepțiile ridicate nu sunt

inadmisibile, ele nu sunt contrare prevederilor alin. (1), (2) sau (3) din art.

29.

Deși soluția primei instanțe

este atrăgătoare prin propunerea unei rezolvări care să asigure soluționarea

operativă a cauzelor penale, în special cele ce vizează dispozițiile Legii nr. 302/2004,

ea este contrară Legii nr. 47/1992 a Curții Constituționale.

Așa fiind, recursul urmează

a fi admis conform art. 385

15

C. proc. pen. și art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992, încheierea va fi casată și rejudecând, va fi admisă cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 89 pct. 3 și art. 88

1

pct. 1 din Legea nr. 302/2004.

În opinia Înaltei Curți

excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt neîntemeiate.

Așa cum, a motivat și prima

instanță, dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 302/2004 în capitolul III

– Executarea unui mandat european de arestare, nu încalcă dreptul referitor la libertate

individuală.

Aceste dispoziții transpun

în legislația națională a unor dispoziții privind cooperarea internațională în

materie penală,

c

onstituția

însăși prevăzând că în cazul în care există o neconcordanță între dispozițiile

naționale și internaționale în materie, se aplică dispozițiile internaționale.

Textele de lege arătate ca

fiind neconstituționale, nu afectează în vreun fel accesul liber la justiție,

dreptul la libertate, principiul egalității în drepturi ori al independenței

justiției, avându-se în vedere că se asigură verificarea condițiilor

concretizate în legea specială pe calea controlului judecătoresc exercitat de

instanțele naționale sub aspectul respectării drepturilor și garanțiilor

procesuale ale persoanei solicitate (art. 87 și 88 din Legea nr. 302/2004).

În temeiul art. 303 alin.

(6) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune suspendarea judecății până la

soluționarea de către Curtea Constituțională și va trimite dosarul acelei

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

persoana solicitată V.V. împotriva încheierii din 5 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția I penală pronunțată în dosarul nr. 3257/2/2008.

Casează încheierea atacată

și rejudecând admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate invocată.

Suspendă judecarea cauzei

până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Trimite cauza la Curtea

Constituțională.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 iunie 2008.