ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2287/2008

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 141 din 16 mai 2008, în temeiul dispozițiilor art. 94 alin. (1), raportat la art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 26 noiembrie 2007 de Ministerul Public – Parchetul de resort Zwolle – Lelystad din Olanda, pe numele condamnatului V.V. și a dispus predarea condamnatului către autoritățile judiciare olandeze. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată, iar secția penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1865 din 27 mai 2008, a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Înalta Curte a reținut și motivat că instanța de fond a realizat în mod eronat reunirea celor două etape a procedurii executării mandatului european de arestare. Astfel, în loc să dispună potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate prin încheiere motivată, a soluționat cauza pe fond și pronunțând sentința a dispus arestarea cum și punerea în executare a mandatului și predarea condamnatului. Instanța nu a respectat dispozițiile art. 90 din legea menționată și din moment ce persoana solicitată s-a opus predării, nu a efectuat verificările prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. a). Deoarece sentința a fost desființată în totalitate fără să fie menținută starea de arest, în urma adresei din 29 mai 2008, persoana solicitată a fost pusă în libertate.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 3257/2/2008 la Curtea de Apel București, secția I penală, și s-a fixat termen pentru soluționarea cererii la 05 iunie 2008. La termenul din 05 iunie 2008, persoana solicitată, prin avocat, a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 89 pct. 3 și art. 88 1 pct. 1 din Legea nr. 302/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 224/2006, care încalcă dispozițiile cuprinse în art. 1 pct. 1, 3 și 4; art. 20 pct. 1, 2, art. 23 pct. 13, art. 124 pct. 3 și art. 125 pct. 1 din Constituția României. A cerut ca potrivit art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată și completată prin Legea nr. 232/2004, să se dispună suspendarea judecății și să fie trimis dosarul la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin încheierea de ședință din 5 iunie 2008 pronunțată de secția I penală de la Curtea de Apel București a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Curtea a motivat că în ce privește excepția de neconstituționalitate invocată de „inculpatul V.V.”, și respectiv cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției, cererea este formulată exclusiv în scopul tergiversării judecății cauzei și a apreciat-o în consecință ca fiind un exercițiu abuziv al dreptului recunoscut de legiuitor în procesul penal. Instanța de rejudecare a avut în vedere că persoana solicitată (și nu inculpatul așa cum este trecut în sentință), a fost prezentat unei instanțe legal constituite și a fost arestat în executarea mandatului european de arestare, fără să ridice excepții cu toate că a fost asistat de apărător ales.

În raport de faza în care se află în rejudecare și „profitând de soluția instanței de recurs în urma căreia a fost pus în libertate”, „inculpatul” („de fapt condamnatul”), a înțeles să invoce cu rea credință neconstituționalitatea celor două texte legale art. 88 1 alin. (1) și respectiv art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a apreciat și motivat curtea, astfel că nu se impune sesizarea Curții. Mai mult, față de faza în care se află, după ce prin încheierea din 15 mai 2008, Curtea de apel a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 79 alin. (4) și (1) din Legea nr. 302/2004, art. 88 1 nemaifiind incident, referirea la compunerea completului este excedentă speței, astfel că nu se impune sesizarea Curții Constituționale.

S-a mai motivat că dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 reprezintă în fapt o transpunere în legislația națională a unor dispoziții privind cooperarea internațională în materie penală, Constituția însăși prevăzând că în cazul în care există neconcordanță între dispozițiile naționale și internaționale într-o materie se aplică dispozițiile internaționale. Mandatul european de arestare este doar o punere în practică a Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI a C.U.E. din 13 iunie 2002, având un caracter de normă specială și caracter probator și derogatoriu de la dreptul comun în ce privește arestarea în raport de normele naționale. Împotriva încheierii a declarat recurs în termenul legal, a se vedea cererea de recurs purtând ștampila cu data de 06 iunie 2008 și mențiunea se va înainta împreună cu dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, persoana solicitată V.V.

În motivarea recursului a reluat susținerile făcute în fața curții de apel la 05 iunie 2008 susținând în esență că: - art. 89 pct. 3 din Legea nr. 302/2004, conține o normă imperativă de arestare la primul termen de judecată, care încalcă evident dispozițiile art. 1 pct. 1, 3 și 4 și art. 124 pct. 3 și 125 pct. 1 din Constituția României. - recursul împotriva încheierii de arestare este lipsit de eficiență și reprezintă doar o dublă justiție declarativă, în condițiile în care arestarea de la instanța de fond este motivată numai sub aspectul existenței unui mandat european de arestare. - nicio lege sau convenție internațională nu poate impune unui judecător din România să acționeze în mod formal, dispunând privarea de libertate în alte condiții decât cele privind norma penală internă; - compunerea instanței din complet format din doi judecători reprezintă o derogare de la regula că judecata în primă instanță la nivelul Curții de apel se face de un singur judecător.

Recursul este fondat. Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în oricare fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau din oficiu de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată în cauzele la care participă. Potrivit alin. (3) din art. 29, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Odată ridicată o excepție de neconstituționalitate în fața instanțelor acestea dispun sesizarea Curții Constituționale prin încheiere motivată care va cuprinde punctele de vedere ale părților și opinia instanței asupra excepției. Legiuitorul a prevăzut în alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 ore.

Recursul a fost declarat în 6 iunie 2008 deci în termenul prevăzut de art. 29 alin. (6). Excepțiile ridicate nu sunt inadmisibile, ele nu sunt contrare prevederilor alin. (1), (2) sau (3) din art. 29. Deși soluția primei instanțe este atrăgătoare prin propunerea unei rezolvări care să asigure soluționarea operativă a cauzelor penale, în special cele ce vizează dispozițiile Legii nr. 302/2004, ea este contrară Legii nr. 47/1992 a Curții Constituționale. Așa fiind, recursul urmează a fi admis conform art. 385 15 C. proc. pen. și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, încheierea va fi casată și rejudecând, va fi admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 89 pct. 3 și art. 88 1 pct. 1 din Legea nr. 302/2004.

În opinia Înaltei Curți excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt neîntemeiate. Așa cum, a motivat și prima instanță, dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 302/2004 în capitolul III – Executarea unui mandat european de arestare, nu încalcă dreptul referitor la libertate individuală. Aceste dispoziții transpun în legislația națională a unor dispoziții privind cooperarea internațională în materie penală, c onstituția însăși prevăzând că în cazul în care există o neconcordanță între dispozițiile naționale și internaționale în materie, se aplică dispozițiile internaționale.

Textele de lege arătate ca fiind neconstituționale, nu afectează în vreun fel accesul liber la justiție, dreptul la libertate, principiul egalității în drepturi ori al independenței justiției, avându-se în vedere că se asigură verificarea condițiilor concretizate în legea specială pe calea controlului judecătoresc exercitat de instanțele naționale sub aspectul respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale persoanei solicitate (art. 87 și 88 din Legea nr. 302/2004). În temeiul art. 303 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune suspendarea judecății până la soluționarea de către Curtea Constituțională și va trimite dosarul acelei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de persoana solicitată V.V. împotriva încheierii din 5 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în dosarul nr. 3257/2/2008. Casează încheierea atacată și rejudecând admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. Suspendă judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Trimite cauza la Curtea Constituțională. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2008.