ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3221/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3221/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 9343/2/2009 (nr. 2353/2009) s-a dispus, printre altele, arestarea persoanei solicitate V.T.C. pe o durată de 30 zile, cu începere de la 7 octombrie 2009 la 5 noiembrie 2009, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis împotriva acesteia de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Rotterdam - Regatul Olandei.
Totodată, judecarea cauzei a fost amânată pentru data de 14 octombrie 2009, pentru ca autoritățile emitente ale mandatului european de arestare să comunice relații, conform prevederilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, prin care să ofere garanția transferului în România, în vederea executării pedepsei, a persoanei predate, în cazul în care se va pronunța împotriva acesteia o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 7 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul din Rotterdam - Regatul Olandei a emis un mandat de arestare pe numele cetățeanului român V.T.C.. Acesta, aflat în Penitenciarul București - Jilava, în executarea unei pedepse cu închisoarea, a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, instanței, care i-a adus la cunoștință existența mandatului european de arestare emis împotriva sa, posibilitatea de a consimți la predare, cât și drepturile sale procesuale.
Prima instanță, constatând îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004 referitoare la conținutul mandatului european de arestare și, verificând dispozițiile care reglementează executarea acestuia, a stabilit că în cauză nu există motive de refuz, conform art. 88 din actul normativ indicat, astfel că a dispus arestarea persoanei solicitate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată V.T.C. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat casarea încheierii atacate și, în rejudecare, să se constate că nu se justifică luarea unei măsuri de arestare preventivă împotriva sa, întrucât în prezent se află deja în România în executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare. A mai solicitat ca Înalta Curte să aibă în vedere refuzul cu privire la transferul în Olanda, cu atât mai mult cu cât a observat că la dosar nu există traducerea în limba română a mandatului european de arestare, Curtea de Apel București având posibilitatea de a nu emite mandatul de arestare, cel puțin până la momentul când s-ar fi depus la dosar traducerea acestuia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385
6
C. proc. pen., constată că recursul declarat de persoana solicitată V.T.C. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin adresa cu nr. 1986/II-5/2009 din 7 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru desfășurarea procedurilor de punere în executare a mandatului european de arestare, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Rotterdam - Regatul Olandei față de cetățeanul V.T.C.
În cuprinsul sesizării s-a arătat că, autoritățile olandeze au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare, la data de 7 iulie 2009, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, falsificare de mijloace de plată și spălare de bani, mandat ce a fost transmis de către Biroul Național Interpol.
Având în vedere că persoana solicitată se afla încarcerată în Penitenciarul București Jilava, în executarea unei pedepse cu închisoare, împotriva persoanei solicitate nu s-a luat de către procuror măsura reținerii.
A fost atașată lucrarea înregistrată sub nr. 1986/II-5/2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ce conține mandatul european de arestare transmis prin fax în limba engleză și traducerea în limba română, adresele de verificare și de depistare a persoanei solicitate în Penitenciarul Jilava, procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, a dreptului de a fi asistat de apărător și de comunicare a mandatului european.
În conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (1), (3) și (7) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, la termenul din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel București a procedat la verificarea identității persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european și în urma verificărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. De asemenea, prima instanță a verificat dacă persoana solicitată a primit un exemplar al mandatului, această împrejurare rezultând nu numai din confirmarea persoanei solicitate, ci și din procesul-verbal întocmit de procuror. În continuare, s-a procedat la audierea persoanei solicitate, față de precizarea acesteia că nu este de acord să fie predată autorităților olandeze.
Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (7) și (8) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă, iar atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.
În aceste condiții, față de dispozițiile legale mai sus invocate, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel București a apreciat că, pentru continuarea procedurii de soluționare a sesizării referitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare, este necesară arestarea persoanei solicitate V.T.C. Aceasta cu atât mai mult cu cât mandatul european de arestare se întemeiază pe un mandat de arestare emis de către un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Rotterdam - Regatul Olandei, pe numele lui V.T.C. - care nu a formulat obiecțiuni privind identitatea - pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, falsificare de mijloace de plată și spălare de bani, infracțiuni ce se încadrează în dispozițiile art. 310, art. 311 alin. (4) și 5, art. 416, art. 420 bis și art. 232 C. pen. olandez, reținându-se în sarcina acestuia că, făcând parte dintr-o organizație criminală, în datele de 6, 17 și 20 martie 2009 a sustras bani, folosindu-se de un card bancar furat, persoana solicitată fiind recunoscută pe imaginile camerei de luat vederi.
Înalta Curte constată, totodată, că nu sunt fondate susținerile persoanei solicitate în sensul că la dosar nu există traducerea în limba română a mandatului european de arestare și că, aflându-se deja în executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare nu s-ar mai justifica luarea măsurii arestării sale preventive, în vederea executării mandatului european de arestare emis de autoritățile olandeze.
La dosar se află traducerea în limba română a mandatului european de arestare, pe de o parte, iar pe de altă parte, emiterea mandatului de arestare de către prima instanță este justificată, întrucât, deși persoana solicitată se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de falsificare de monedă, așa cum rezultă din adresele atașate la dosar, există posibilitatea de a fi pusă în libertate, fiind propozabilă pentru liberare condiționată la data de 24 octombrie 2009, astfel că pentru continuarea procedurii de soluționare a sesizării referitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare, este necesară arestarea acesteia.
Împrejurarea că prima instanță a solicitat relații de la autoritățile emitente ale mandatului european de arestare, prin care acestea să ofere garanția transferului în România, în vederea executării pedepsei a persoanei solicitate, în cazul în care se va pronunța împotriva acesteia o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, nu reprezintă un impediment legal pentru a nu se dispune arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, câtă vreme aceasta este justificată de actele existente la dosar și la care s-a făcut referire anterior.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.T.C. împotriva încheierii din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 9343/2/2009 (nr. 2353/2009).
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.T.C. împotriva Încheierii din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 9343/2/2009 (nr. 2353/2009).
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2009.