ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2/2019

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 292/F din data de 21.12.2018 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x, în baza art. 107 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Curtea de Apel de la Anvers cu privire la persoana solicitată A., și predarea acesteia, cu respectarea regulii specialității.

S-a dispus arestarea acesteia pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 21 decembrie 2018 la 19 ianuarie 2019 inclusiv.

S-a constatat că aceasta a fost reținut și arestat de la 10 decembrie 2018 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin adresa nr. x/2018 din 10 decembrie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a sesizat instanța în conformitate cu dispozițiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare belgiene față de numitul A..

În cuprinsul sesizării se arată că autoritățile judiciare belgiene au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 30.10.2018, pentru comiterea infracțiunii de furt, uz de acte false, uzurpare de calități oficiale și constituire de grup infracțional organizat-, iar ca urmare a sesizării Biroului Național Interpol împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.

În procedura în regim de urgență desfășurată pe baza semnalării transmise de SIRENE, au fost atașate formularele aferente semnalizării în limba engleză și traducerea în limba română, sesizarea Biroului Național Interpol din România, ordonanța de reținere, procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului de a fi asistat de apărător, procesul-verbal de depistare al acestuia.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, până la transmiterea mandatului european de arestare.

În fapt, s-a reținut că susnumitul, împreună cu alte 5 persoane, inculpatul și-a declinat calitatea falsă de polițist, a oprit mai multe autoturisme și a deposedat de bunuri pe ocupanții acestora.

Având în vedere exigențele Legii nr. 302/2004, dar și temerea că persoana solicitată se poate sustrage solicitărilor organelor judiciare abilitate, în baza art. 101 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 judecătorul a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. și a dispus arestarea provizorie în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate.

A fixat termen la 17.12.2018, ora 9:00 pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limbă română.

La termenul fixat, nefiind depus mandatul, s-a amânat cauza pentru data de 21 decembrie 2018, când s-a constatat depunerea mandatului european, însoțit de traducerea în limba română și, audiată fiind persoana solicitată, aceasta a revenit asupra poziției precizate în data de 10 decembrie 2018, declarând că nu este de acord cu predarea către autoritățile judiciare belgiene, cu respectarea regulii specialității.

Examinând actele dosarului, în raport, cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 și de poziția procesuală a persoanei solicitate, Curtea a reținut următoarele:

Prin adresa nr. x-5/2018 din 10 decembrie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu dispozițiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare belgiene față de numitul A..

În cuprinsul sesizării se arată că autoritățile judiciare belgiene au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 30.10.2018, pentru comiterea infracțiunii de furt, uz de acte false, uzurpare de calități oficiale și constituire de grup infracțional organizat-, iar ca urmare a sesizării Biroului Național Interpol împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă cerute de legea internă relativă la procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, respectiv Legea nr. 302/2004.

Astfel, s-a constatat întrunirea exigențelor art. 85-86 din Legea nr. 302/2004, referitoare la autoritățile judiciare competente în procedură, dar și la forma și conținutul mandatului european de arestare.

De asemenea, s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptelor și limitele pedepselor în legislația statelor implicate în procedură și nu există niciun motiv obligatoriu de refuz al executării, dintre cele enumerate în art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referitor la motivele opționale de amânare invocate în cauză, respectiv, cele prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) și i) din Legea nr. 302/2004, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces;

Circumscriind situația din speță acestor dispoziții legale, Curtea a constatat că susținerea persoanei solicitate, potrivit cărora nu a fost încunoștințat de procesul din Belgia, nu este reală, întrucât, așa cum se consemnează la punctul 3.1.a. din Mandat, " persoana în cauză a fost citată personal pe data de 24/4/2017 și a fost informată cu privire la data și locul ședinței în care s-a pronunțat hotărârea și că se va da o hotărâre dacă nu se va prezenta personal la ședință"

Dintr-o asemenea perspectivă, eventuala incidență a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 ("când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent") nu este suficientă pentru respingerea solicitării autorităților judiciare belgiene de predare câtă vreme, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, numitul A. nu a avut rezidență permanentă în România și nici nu a justificat legături strânse cu țara, fiind plecat în mai multe țări, precum Germania, Olanda, Belgia, unde în perioada 2012-2018 a fost condamnat la mai multe pedepse privative de libertate pentru multiple infracțiuni, deși familia sa, potrivit propriilor susțineri, se afla în România.

Cu alte cuvinte, Curtea a apreciat că susținerea apărării potrivit căreia predarea ar avea repercusiuni asupra instituției familiei, având astfel un efect distructiv asupra interesului superior al copiilor, este vădit pro causa, întrucât persoana solicitată, prin comportamentul său infracțional, care a dus la condamnări în regim de detenție, atât în țară, cât și în străinătate, și-a privat familia de prezența sa pentru perioade considerabile de timp pe perioada executării pedepselor, dar și a plecărilor repetate din țară.

Față de împrejurarea că în perioada 2003-2010 susnumitul a fost condamnat și de către autoritățile judiciare române și a executat pedepse privative de libertate în România, iar condamnările din străinătate sunt ulterioare acestora, nu se poate concluziona nici că scopul pedepsei ar fi atins mult mai eficient în România.

Având în vedere aceste aspecte, baza art. 107 din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Curtea de Apel de la Anvers cu privire la persoana solicitată A., și predarea acesteia, cu respectarea regulii specialității.

A dispus arestarea acesteia pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 21 decembrie 2018 la 19 ianuarie 2019 inclusiv.

A constatat că aceasta a fost reținut și arestat de la 10 decembrie 2018 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat contestație contestatorul persoană solicitată A., prin apărător, motivată în scris, aflată la dosarul Înaltei Curți, se arată că la data de 10.12.2018 în timp ce se afla pe aeroportul Henry Coandă din București, cu intenția de a se deplasa în Olanda în vederea obținerii de informații cu privire la situația sa juridică, a fost reținut de către poliția de frontieră motivat de faptul că ar fi condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de către autoritățile belgiene, că a fost arestat provizoriu pe o durată de 15 zile de la data de 10 decembrie 2018 la 24 decembrie 2018 inclusiv. În lipsa mandatului european de arestare a fost fixat un termen de 7 zile, respectiv pentru data de 17 decembrie 2018, ora 11:30 pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, iar ulterior pentru că nu a fost comunicat mandatul de arestare, s-a dispus un nou termen pentru data de 21.12.2018, că a fost prorogată cererii apărării formulate, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, referitoare la transmiterea de către autoritățile emitente, în copie și în limba pe care persoana solicitată o înțelege, a hotărârii de condamnare date în lipsă, dar și prezentarea unor garanții procesuale, că la termenul din data de 21.12.2018 a fost pus la dispoziție mandatul european de arestare, că la acest din urmă termen instanța avea obligația să pună în discuție probele solicitate conform normei mai sus menționat, a mai solicitat instanței de fond admiterea probei cu înscrisuri, respectiv Ordinul de expulzare emis de autoritățile belgiene, prin care i-a fost practic interzis de a se prezenta la instanțele belgiene în vederea pregătirii unei apărări eficiente, fiind astfel încălcate cele mai elementare principii de drept, dar și dispozițiile art. 6 din CEDO. A solicitat a se lua act de faptul că dorea să se deplaseze în Olanda, aspect ce putea fi dovedit cu biletul de avion și care contura intenția sa de a nu se sustrage unor eventuale demersuri judiciare inițiate împotriva sa, aspecte ce au fost ignorate de instanța de fond, aceasta susținând că se contrazice în afirmații și anume, pe de o parte critică sentința emisă de instanțele belgiene, pe de altă parte o recunoaște și dorește să fie aplicată în statul de executare, respectiv România (competența instanței de fond limitându-se strict la a analiza condițiile punerii în executare a mandatului, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele legii).

Mai mult, instanța a luat act de un proces-verbal prin care s-ar reține că dorește să fie extrădat în Belgia, act semnat doar de grefier, nu și de persoana solicitată.

Contestatorul persoană solicitată a mai menționat, că i-a adus la cunoștință, instanței de fond, în mai multe rânduri că nu dorește să revină în Belgia, motivat de faptul că această țară nu înțelege să respecte cele mai elementare principii de drept penal în materie de proces echitabil, aceasta a reținut doar că el se contrazice în afirmații.

De asemenea, s-a mai făcut referiri la motivele opționale prin care instanța de fond poate refuza sesizarea parchetului reglementate de dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, considerând că deși a învederat instanței de fond acest motiv opțional de refuz, aceasta l-a ignorat, considerând că putea constata că nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, precizând că nu a avut cunoștință despre procesul pornit împotriva sa (chiar dacă în mandatul de arestare se specifică că a fost citat, fără a fi indicată adresa). Contestatorul a menționată că înțelege să critice modalitatea în care s-a desfășurat procesul din Belgia, de care nu a avut cunoștință, nu înseamnă că dorește rejudecarea acestuia pe teritoriul României, procedură de altfel inadmisibilă și pe care o cunoaște, dorind doar ca aceste inadvertențe să reprezinte un motiv opțional de refuz de extrădare, astfel cum prevede și dispozițiile legale mai sus menționate.

Contestatorul persoană solicitată, prin apărător, a mai menționat că dorește executarea acestei condamnări în țara al cărui cetățean este, ce se naște corelativ și cererea sa incidentală de recunoaștere a hotărârii emisă de Curtea de Apel din Anvers, reglementată de dispozițiile art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. În ipoteza în care ar fi trimis în Belgia în vederea executării pedepsei, familia sa ar fi prejudiciată, neavând posibilitățile materiale de a fructifica dreptul la vizită. Mai mult, admiterea sesizării parchetului ar veni flagrant în interesul superior al minorilor, aceștia fiind practic privați de dreptul de a relaționa cu el, drept consacrat de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor.

În concluzie a solicitat, în baza art. 425 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. cu referire la art. 109 și art. 108 din Legea nr. 302/2004 a solicitat admiterea contestației împotriva sentinței penale nr. 292/2018 și, pe cale de consecință respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a se lua act de refuzul contestatorului de a fi trimis autorităților belgiene în vederea executării hotărârii de condamnare, urmând, ca pe cale incidentală să se dispună recunoașterea hotărârii emisă de Curtea de Apel de la Anvers și punerea acesteia în executare, potrivit art. 135 și următoarele din Legea nr. 302/2004.

La termenul de judecată de la 03 ianuarie 2019, în concluziile orale, în dezbateri, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată A. a formulat concluzii de admitere a contestației, de desființare a sentinței penale contestate și, pe fond, să se dispună respingerea cererii de predare către autoritățile belgiene, întrucât persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa, solicitând executarea pedepsei într-un penitenciar din România. De asemenea, solicită să se aibă în vedere că persoana solicitată are doi copii minori în îngrijire.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra contestației declarate de persoana solicitată, precum și poziția acestuia din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând contestația declarată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, în raport cu motivele invocate, Înalta Curte constată contestația declarată ca fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din analiza cauzei, instanța de control judiciar consideră că prima instanță în mod judicios a examinat solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către Curtea de Apel din Anvers cu privire la persoana solicitată A. emis la data de 30 octombrie 2018 pentru comiterea infracțiunilor de furt, uz de acte false, uzurpare de calități oficiale și constituire de grup infracțional organizat-.

Astfel, prima instanță a constatat corect ca fiind îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, respectiv Legea nr. 302/2004, precum și cele prevăzute la art. 85-86 referitoare la autoritățile judiciare competente în procedură, dar și la forma și conținutul mandatului european de arestare, art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată privind cooperarea internațională judiciară în materie penală referitoare la dubla incriminare a faptelor și limitelor pedepselor în legislația statelor implicate în procedură și a constatat legal și temeinic că nu este incident niciun motiv obligatoriu de refuz al executării, dintre cele enumerate în art. 98 alin. (1) din același act normativ mai sus menționat.

Totodată, prima instanță a argumentat, înlăturând apărările persoanei solicitate, referitoare la motivele opționale prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) și i) din Legea nr. 302/2004, în raport, cu situația concretă a persoanei solicitate A., constatând că nu sunt de natură să împiedice punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile belgiene.

Înalta Curte, în urma verificării hotărârii atacate și motivelor invocate în apărarea contestatorului persoanei solicitate, atât în scris, cât și oral, consideră că nu pot fi avute în vedere, în raport, cu actele existente la dosarul cauzei.

Astfel, referitor la motivul facultativ prevăzut la art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv "i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent: (1) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces", în contextul concret al situației persoane solicitate, nu este aplicabil.

Din examinarea mandatului de arestare european, aflat la dosarul parchetului, la pct. 3.1.a există mențiunea expresă că "Persoana în cauză a fost citată personal pe data de 24/4/2017 și a fost informată cu privire la data și locul ședinței în care s-a pronunțat hotărârea și că se va da o hotărâre dacă nu se va prezenta personal la ședință", ceea ce complinește condiția legală și infirmă apărarea contestatorului persoană solicitată cu privire la necitarea sa la proces.

Mai mult, nici apărarea invocată cu privire la rejudecarea procesului în România, arătată în motivele de contestație, afirmându-se chiar de către persoana solicitată că știei că această solicitare este inadmisibilă, nu poate fi reținută ca motiv opțional de refuz în condițiile lit. i) ale art. 98 alin. (2) din actul normativ menționat, întrucât o asemenea critică nici nu poate fi analizată în temeiul invocat, care are un alt conținut normativ.

În ceea ce privește motivul opțional invocat de la art. 98 alin. (2) lit. c) și anume"c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent", în raport, cu situația persoanei solicitate A. și motivele invocate legate de familia sa și legătura cu copiii, nu poate fi avut în vedere ca fiind incident în cauză.

Astfel, Înalta Curte consideră că acest motiv opțional de împiedicare pentru punerea în executare a mandatului de arestare european presupune aprecierea nu numai sub aspectul legalității dar și temeiniciei, în ceea ce privește oportunitatea aplicării lui, în raport, cu situația efectivă a persoanei solicitate care îl invocă.

Or, în contextul cauzei, persoana solicitată A. este cetățean român, având domiciliul în România, însă rezidența sa a fost temporară, fiind plecat în străinătate, în Germania, Olanda și Belgia, fiind condamnat de către Tribunalul LG Nurenberg-Furth pentru furt, săvârșit după încălcare proprietății, sentința fiind pronunțată la 1 martie 2012 și definitivă la 9 martie 2012, condamnat la confiscarea pentru formele de furt calificat care nu implică violența sau uzul de arme și nici amenințarea cu violență sau cu uzul de arme asupra persoanelor prin sentința penală din 17 iulie 2018 a Tribunalului Rechtbank Zeeland-West-Brabant din Olanda, definitivă la 1 august 2018, condamnat la confiscarea pentru furtul săvârșit cu violență sau cu ajutorul armelor sau însoțit de amenințarea cu violență sau cu uzul de arme asupra persoanelor, utilizarea documentelor publice sau administrative falsificate, fraudă, inclusiv înșelăciune, alte infracțiuni, infracțiuni contra ordinii publice,furtul săvârșit cu violență sau cu ajutorul armelor și însoțit de amenințarea cu violență sau cu uzul de arme asupra persoanelor, utilizarea documentelor publice sau administrative falsificate, frauda, inclusiv înșelăciune, furt, frauda inclusiv înșelăciune,alte infracțiuni, infracțiuni contra ordinii publice, încălcarea ordinii publice prin sentința penală din 13.09.2018 a Tribunalului Hof Van Beroep-Antwepen din Belgia, definitivă la data de 1 octombrie 2018, așa cum rezultă din fișa de cazier a persoanei solicitate, aflată la dosarul parchetului. Din aceeași fișă de cazier rezultă că anterior acestor condamnări de autorități judiciare străine acesta a fost condamnat și în România.

Astfel, refuzul persoanei solicitate de a fi predat autorităților belgiene, întrucât este cetățean român, cu domiciliul în România, dar care a fost condamnat în perioada 2012-2018 de mai multe autorități judiciare străine, așa încât rezidența sa pe teritoriul național a fost temporară, în perioada arătată, nu conduce automat la declanșarea procedurii de recunoaștere a hotărârii străine pe cale incidentală, întrucât ar goli de conținut principiul încrederii reciproce ce caracterizează cooperarea internațională judiciară în materie penală și ar împiedica cercetarea sau executarea unor pedepse pentru fapte comise pe teritoriul altui stat.

Apărarea contestatorului persoanei solicitate că prin punerea în executare a mandatului de arestare s-ar asigura legături mai dificile între familie și persoana solicitată, nu constituie o critică care să exonereze punerea în executare a mandatului european de arestare, întrucât nu există modalități absolute de împiedicare cu privire la existența unor legături de familie, acestea vor putea avea loc cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația statului solicitant, respectiv a statului belgian, care este guvernat de normele blocului de convenționalitate european.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră sentința pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 292/F din data de 21 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 292/F din data de 21 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 03 ianuarie 2019.