ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2948/2008

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Reclamanta C.N. a formulat contestație

împotriva dispoziției nr. 4255 din 4 mai 2005 emisă de Primarul General al

municipiului București, prin care i-a fost respinsă notificarea privind

restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.567,24 mp, situat în

București, și s-a stabilit îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prin

echivalent, în valoare de 3.836.000.000 lei (echivalentul a 135.533 dolari SUA)

în limita suprafeței de 2.297,00 mp, solicitând Tribunalului București, pe

rolul căruia cauza a fost înregistrată la data de 14 iunie 2005, restituirea în

natură a suprafeței de teren neafectată de elemente de sistematizare și

stabilirea măsurilor prin echivalent la valoarea reală a restului suprafeței de

teren ce nu poate fi restituită în natură.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința civilă nr. 255 din 19 februarie 2007, a admis contestația

și a anulat în parte dispoziția atacată, în sensul că a obligat pârâtul să

emită dispoziție de restituire în echivalent pentru întreaga suprafață de

2.567,24 mp solicitată prin notificare, constatând calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantei în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 și

a stabilit valoarea echivalent pentru acest teren la suma de 1.048.541,63 lei

(RON).

În privința suprafeței de teren ce

face obiectul cererii de restituire, s-a reținut că aceasta provine de la

autorul reclamantei, B.G., conform actului de partaj voluntar depus la dosar,

suprafață identificată în raportul de expertiză ca fiind situată în zona de

nord a întregului teren expropriat prin Decretul nr. 510/1969. Aceeași

expertiză a evaluat terenul la suma de 1.048.541,63 lei, suma la care

reclamanta este îndreptățită cu titlu de măsuri reparatorii.

Împotriva sentinței a formulat apel

Municipiul București prin Primarul General, susținând aplicarea greșită a art.

9 din Legea nr. 247/2005, ignorarea de către prima instanță a expertizei

extrajudiciare efectuată în faza administrativă pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor și încălcarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr.

620/A din 8 octombrie 2007 a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut interpretarea corectă de către tribunal a probatoriului

administrat asupra situației de fapt și „aplicarea corectă a dispozițiilor art.

9, art. 10 și art. 16 din Legea nr. 247/2005”, cu precizarea că unitatea

deținătoare va înainta decizia, după stabilirea cuantumului despăgubirilor prin

expertiza ce s-a efectuat în cauză, către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, însă acesta nu reprezintă un argument temeinic în sensul că

instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale menționate.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs apelantul pârât, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu

cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că

instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 9 din Legea nr. 247/2005 în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor, neavând în vedere expertiza efectuată în

faza procedurii administrative și a ignorat dispozițiile art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 247/2005 potrivit cărora valoarea echivalentă a imobilelor urmează a

fi stabilită de către Comisia Centrală, nefiind necesară stabilirea unei valori

echivalente de către instanța de judecată.

Recursul este nefondat, nefiind

incident în cauză motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se constată în primul rând că art. 9

din titlul VII al Legii nr.247/2005, la care face trimitere în mod generic

recurentul, nu are legătură cu obiectul cauzei deduse judecății, dispoziția

legală indicată reglementând modul de constituire a capitalului social al

Fondului „Proprietatea”, respectiv sursele de finanțare.

Pretenția recurentului privind

stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv a contravalorii imobilului, în

raport cu expertiza efectuată în faza procedurii administrative de soluționare

a notificării, contestată prin cererea de chemare în judecată, este contrară

principiului nemijlocirii, principiu fundamental al dreptului procesual civil,

ce constă în obligația instanței de a cerceta nemediat toate elementele care

interesează soluționarea litigiului.

În cazul lucrărilor de specialitate,

interesează expertizele judiciare, efectuate în cursul unor procese pendinte la

cererea unora dintre părți ori a ambelor părți sau chiar de instanță din

oficiu, experții judiciari acționând în calitate de consultanți, delegați ai

instanței.

Lucrarea invocată de către recurent,

denumită de către acesta „expertiză”, este în realitate un „raport intern de

evaluare estimativă” (fila 29 dosar fond), provenind astfel de la una din

părțile aflate în proces și nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 201-214

C. proc. civ. pentru efectuarea expertizelor judiciare.

De altfel, reprezentantul instanță

al pârâtului chemat în judecată nu s-a opus probei cu expertiză solicitată în

primă instanță de către reclamantă și nu a formulat obiecțiuni la raportul

întocmit de expertul I.S.

Și susținerea privind nesocotirea

dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2004 (titlul VII) este

neîntemeiată.

Este de remarcat că titlul VII din

Legea nr. 247/2005 prevede o procedură distinctă, după cum decizia/dispoziția a

fost emisă anterior sau ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Astfel, potrivit art. 16.5 lit. b)

din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1995 din 15 septembrie 2005, în

cazul dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a titlului VII, acestea

vor fi însoțite de „orice expertize judiciare sau extrajudiciare (...) împreună

cu evaluarea întocmită de comisia de evaluare internă”, același articol din

norme prevăzând în paragraful final că, în măsura în care fac obiectul „unor

litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, vor fi predate după

rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor judecătorești”.

Cum dispoziția contestată în

prezenta cauză a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005,

evaluarea pe cale judiciară a contravalorii imobilului solicitat în procedura

Legii nr. 10/2001 nu contravine prevederilor actului normativ analizat, pentru

a fi îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

deciziei nr. 620/A din 8 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2008.