ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 776/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 august 2005, reclamanta SC T. SA Arad a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.R.R., obligarea pârâtei la emiterea licenței de execuție pentru traseu și a caietului de sarcini aferent liniei internaționale Miercurea Ciuc - Budapesta și la plata de daune cominatorii de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere, începând de la data pronunțării hotărârii. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că deține autorizațiile ungare necesare pentru traseul Miercurea Ciuc – Budapesta și a solicitat pârâtei deschiderea liniei internaționale respective și eliberarea caietelor de sarcini aferente.

A mai susținut că, fără a invoca vreun temei legal, pârâta a condiționat eliberarea licenței de execuție solicitată de obținerea acceptului unui număr de 11 alte societăți comerciale. Procedând astfel, pârâta și-a contrazis propria practică întrucât, într-un caz similar, al SC A. SRL, aceasta i-a răspuns societății menționate că pentru înființarea unei noi linii internaționale (pe relația România – Moldova) nu este necesară audierea transportatorilor deja existenți pe piață. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 4262 din 18 octombrie 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reținând incidența dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport cu calitatea pârâtei de autoritate publică de nivel central. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, formând obiectul dosarului nr. 35801/2/2005. La termenul din 10 ianuarie 2006, reclamanta și-a modificat acțiunea, solicitând: anularea actului administrativ reprezentat de decizia A.R.R. nr. 31.200 din 18 iulie 2005, obligarea pârâtei la eliberarea de urgență a licenței de execuție pentru traseu și a caietului de sarcini aferente liniei internaționale Miercurea Ciuc – Budapesta și la plata daunelor cominatorii în sumă de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii până la data eliberării actelor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 470 din 28 februarie 2006 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea reclamantei, a obligat pârâtă să elibereze licența de execuție pentru traseu și caietul de sarcini aferent liniei internaționale Miercurea Ciuc - Budapesta, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii și a obligat pârâta la plata sumei de 6.000 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că invocarea procesului-verbal încheiat la Arad, la 6-7 august 2003, cu ocazia întâlnirii dintre experții în domeniul transporturilor de persoane din Ungaria și România, precum și Protocolul Comisiei Mixte Româno - Ungare de la Budapesta, din 25 martie 2005, nu poate constitui o justificare a refuzului autorității pârâte de eliberare a licenței de execuție solicitate, ambele documente fiind lipsite de forță juridică, întrucât nu au fost publicate în M. Of. și nu au urmat procedura prevăzută de art. 68/6, art. 69/7 și art. 72/8 din Legea nr. 24/2000, pentru elaborarea actelor normative. A mai susținut instanța, în considerentele hotărârii, că actele menționate nu fac decât să consacre drepturi și obligații ale părților semnatare, și nu pot să impună solicitanților de licențe condiții mai grele decât cele reglementate prin legislația națională, cuprinse în O.G.

nr. 44/1997 aprobată prin Legea nr. 105/2000, iar răspunsul autorității pârâte încalcă și prevederile art. 45 din Constituția României, reprezentând un caz de restrângere a liberului acces al persoanei la o activitate economică. Referitor la cererea de acordare a daunelor cominatorii, instanța de fond a apreciat că penalitățile la care „poate” fi obligată autoritatea publică, potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, au la fel ca și cele reglementate de art. 24 din lege, valoarea unei amenzi judiciare, ambele texte menționate prevăzând o procedură specială de constrângere a autorității, cu consecințe diferite de cele pe care le generează plata daunelor cominatorii în dreptul comun și mult mai eficientă.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, pârâta A.R.R. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat în esență că hotărârea Curții de Apel București este nelegală deoarece: 1) fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 instanța a admis capetele I și II din cererea de modificare a acțiunii reclamantei; 2) condiționarea eliberării licenței de execuție pe traseul Miercurea Ciuc - Budapesta de acceptul celorlalți 11 operatori de transport este legală date fiind documentele cu caracter normativ indicate în adresa A.R.R. nr. 31.200 din 18 iulie 2005 și anume Procesul – verbal de la Arad din 7 iunie 2003 și Protocolul Comisiei Mixte Româno - Ungare de la Budapesta din 25 martie 2005; 3) au fost ignorate prevederile art. 70 din Ordinul M.T.C.T.

nr. 1987/2005 potrivit cărora competența de eliberare a autorizațiilor de transport internațional nu mai revine A.R.R., ci M.T.C.T. prin D.G.I.T.R. Examinând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție reține ca fiind întemeiată doar cea de-a treia critică adusă de recurentă, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, în parte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În mod corect și în concordanță cu dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de fond a constatat că adresa nr. 31.200 din 18 iulie 2005 emisă de A.R.R. este un act administrativ unilateral emis de o autoritate publică și reprezintă un refuz fără bază legală de a soluționa cererea intimatei – reclamante privind eliberarea licenței de execuție pentru traseul Miercurea Ciuc – Budapesta, întrucât condiționează această operațiune de prezentarea acceptului altor 11 societăți comerciale (operatori).

Vătămarea adusă SC T. SA prin actul administrativ menționat este evidentă deoarece în procedura cuprinsă în art. 39 din O.M.L.P.T.L. nr. 1842/2001 (pentru aprobarea Normelor metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora), în vigoare la data solicitării intimatei-reclamante, nu se regăsește o astfel de condiționare anume de a se cere acordul celorlalți operatori care efectuează activități de transport pe o anumită rută. Documentele invocate de recurentă, respectiv Procesul –verbal de la Arad din 7 iunie 2003 și Protocolul Comisiei Mixte Româno - Ungare de la Budapesta din 25 martie 2005, nu pot reprezenta un temei juridic valabil și legal al refuzului de acordare a licenței de execuție de traseu.

Aceasta deoarece documentele în discuție nu pot avea aplicabilitate în dreptul național atâta vreme cât nu au fost ratificate de România și nu au fost publicate în M. Of. (conform Legii nr. 24/2000 – art. 68 11 , art. 69 12 și art. 72 13 – și art. 11 alin. (2) din Constituția României) și cât au o forță juridică inferioară O.U.G. nr. 109/2005 (aprobată prin Legea nr. 102/2006) care reprezintă cadrul legal general de desfășurare a transporturilor rutiere de persoane. De altfel, documentele bilaterale arătate pun în discuție probleme de principiu ale colaborării între România și Ungaria în domeniul transporturilor și nicidecum aspecte legate de trasee. În plus, așa cum corect a reținut și instanța fondului condiționându-se desfășurarea activității intimatei de acordul altor operatori prin actul contestat s-a adus atingere dreptului la libertate economică, astfel cum este garantat prin art. 45 din Constituția României.

În raport însă de modificarea legislativă intervenită pe parcursul acestui proces, mai exact de abrogarea Ordinului nr. 1742/2001 prin Ordinul nr. 1987/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție va primi cel de-al treilea motiv de recurs prezentat în sistematizarea aspectelor de nelegalitate invocate de recurentă. Potrivit O.M.T.C.T. nr. 1987/2005 autoritatea competentă să elibereze autorizații de transport internațional (noțiunea de licență de execuție traseu internațional fiind eliminată) este M.T.C.T. prin D.G.I.T.R., așa încât nu mai poate fi reținută în sarcina recurentei-pârâte obligația de a elibera reclamantei licența de execuție pentru traseu și caietul de sarcini aferent liniei internaționale Miercurea Ciuc – Budapesta.

Pentru toate cele expuse, sentința recurată va fi modificată în parte în sensul respingerii capătului de cerere privitor la eliberarea licenței de execuție și a caietului de sarcini, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale instanței de fond. Făcând aplicația art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și având în vedere factura fiscală depusă la dosarul de recurs, în dovedirea sumei reprezentând onorariu de avocat achitat de intimată, Înalta Curte va obliga recurenta să plătească intimatei SC T. SA Arad suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.R.R. împotriva sentinței civile nr. 470 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în parte. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei A.R.R. la emiterea licenței de execuție și a caietului de sarcini. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă pe recurenta-reclamantă A.R.R. la 1.000 RON cheltuieli de judecată parțiale, acordate prin apreciere, către intimata-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.