ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6648/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1187 din 21 septembrie 2007 Tribunalul Prahova a respins acțiunea precizată formulată de reclamantele V.M., C.D.I., N.S.S., O.D.S., N.D. în contradictoriu cu Primăria Orașului Mizil prin care au solicitat anularea dispoziției nr. 647/2006, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă dispoziție prin care să le restituie în natură imobilele situate în Mizil. În termenul legal reclamantele au precizat acțiunea în sensul emiterii unei dispoziții de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri pentru imobilele din Mizil, str. O. nr. 16, compus din 400 mp teren și din str. O. nr. 29 compus din 700 mp teren.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin dispoziția nr. 647/2006 au fost respinse notificările formulate de reclamante cu motivarea că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor în proprietatea statului. Imobilele au fost dobândite de autorul reclamantelor, N.C. în baza contractelor de vânzare cumpărare perfectate la datele de 16 iunie 1928 și 7 martie 1928. În baza certificatelor de moștenitor nr. 134/1962, 1854/1993, 50/2001 și 51/2001, singurele moștenitoare ale defunctului N.C. sunt reclamantele, în calitate de descendente, nepoate de fii. Din analiza probelor administrate a rezultat că autorul reclamantelor a dobândit în timpul vieții mai multe imobile, printre care și cele din litigiu.

Prin Decretul nr. 92/1950 statul a naționalizat de la N.C. patru apartamente situate în Mizil, str. N. nr. 75, str. C. nr. 13 și Bd. L. nr. 15. Conform concluziilor raportului de expertiză topo efectuată în cauză terenurile nu au pitit fi clar identificate din punct de vedere al amplasamentului. De asemenea, la dosar nu a fost depusă nici o dovadă care să ateste că imobilele au fost preluate efectiv de la autorul reclamantelor. Întrucât nu s-a stabilit cert că imobilele au fost deținute de N.C. ulterior datei de 6 martie 1945 și nici faptul preluării abuzive, instanța de fond a respins acțiunea. Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta V.M. susținând că a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, iar dacă nu s-au localizat cu precizie imobilele se putea pune în discuție o eventuală despăgubire.

Curtea de Apel Ploiești, prin sentința civilă nr. 101 din 27 martie 2008 a respins apelul ca nefondat reținând că reclamanta avea sarcina de a dovedi că autorul său a deținut imobilele și după data de 6 martie 1945. De asemenea, din expertiza efectuată a rezultat că datorită datelor insuficiente nu s-a putut reconstitui exact amplasamentul terenurilor. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta V.M., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. învederând că expertiza efectuată a identificat cele două terenuri și că, în mod greșit instanța i-a cerut să probeze un fapt negativ, respectiv că autorul său nu a înstrăinat imobilele ulterior datei de 6 martie 1945. Recursul nu este fondat.

Pentru a beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea 10/2001 este necesară îndeplinirea mai multor condiții cumulative. În primul rând, trebuie dovedită preluarea abuzivă a imobilului, conform art. 1 și art. 2 din lege, apoi calitatea de proprietar existentă la data preluării, sau de moștenitor al fostului proprietar conform art. 3 și art. 4. O altă condiție necesară este ca bunul, dacă mai există, să poată fi individualizat în materialitatea sa. În speță, s-a dovedit că cele două terenuri au aparținut numitului N.C., potrivit contractelor de vânzare cumpărare încheiate în anul 1928, reclamantele fiind succesoarele acestuia conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar, în calitate de nepoate de fii.

Din probele administrate nu a rezultat dacă terenurile au fost preluate abuziv în proprietatea statului, întrucât nu a fost depus nici un act normativ sau de autoritate din care să rezulte măsura preluării. În situația în care ar fi fost depuse înscrisuri care să ateste preluarea abuzivă, ar fi operat prezumția de proprietate instituită de dispozițiile art. 24 din Legea 10/2001 republicată, potrivit căreia existența și întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul de preluare, iar persoana individualizată este proprietarul imobilului. De asemenea, concluziile raportului de expertiză topo efectuată în cauză nu sunt edificatoare pentru individualizarea celor două terenuri care nu au fost identificate cu precizie.

Astfel, din concluziile acestui raport, filele 212 și 272 ale dosarului de fond, a rezultat că terenurile nu pot fi restituite în natură fiind afectate de sistematizare sau în proprietatea altor persoane, iar din punct de vedere al amplasamentului identificarea acestora este discutabilă datorită datelor insuficiente și a lipsei evidențelor cadastrale. Față de cele ce preced, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.M. împotriva deciziei nr. 101 din 27 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2008.