ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6648/2008

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1187 din 21 septembrie 2007 Tribunalul Prahova a respins acțiunea

precizată formulată de reclamantele V.M., C.D.I., N.S.S., O.D.S., N.D. în

contradictoriu cu Primăria Orașului Mizil prin care au solicitat anularea

dispoziției nr. 647/2006, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă

dispoziție prin care să le restituie în natură imobilele situate în Mizil.

În termenul

legal reclamantele au precizat acțiunea în sensul emiterii unei dispoziții de

restituire în natură sau de acordare de despăgubiri pentru imobilele din Mizil,

str. O. nr. 16, compus din 400 mp teren și din str. O. nr. 29 compus din 700 mp

teren.

În

considerentele sentinței s-a reținut că prin dispoziția nr. 647/2006 au fost

respinse notificările formulate de reclamante cu motivarea că nu s-a făcut

dovada preluării abuzive a imobilelor în proprietatea statului.

Imobilele au

fost dobândite de autorul reclamantelor, N.C. în baza contractelor de vânzare

cumpărare perfectate la datele de 16 iunie 1928 și 7 martie 1928.

În baza

certificatelor de moștenitor nr. 134/1962, 1854/1993, 50/2001 și 51/2001,

singurele moștenitoare ale defunctului N.C. sunt reclamantele, în calitate de

descendente, nepoate de fii.

Din analiza

probelor administrate a rezultat că autorul reclamantelor a dobândit în timpul

vieții mai multe imobile, printre care și cele din litigiu. Prin Decretul nr.

92/1950 statul a naționalizat de la N.C. patru apartamente situate în Mizil,

str. N. nr. 75, str. C. nr. 13 și Bd. L. nr. 15.

Conform

concluziilor raportului de expertiză topo efectuată în cauză terenurile nu au

pitit fi clar identificate din punct de vedere al amplasamentului. De asemenea,

la dosar nu a fost depusă nici o dovadă care să ateste că imobilele au fost

preluate efectiv de la autorul reclamantelor.

Întrucât nu s-a

stabilit cert că imobilele au fost deținute de N.C. ulterior datei de 6 martie

1945 și nici faptul preluării abuzive, instanța de fond a respins acțiunea.

Împotriva

sentinței a formulat apel reclamanta V.M. susținând că a făcut dovada calității

de persoană îndreptățită, iar dacă nu s-au localizat cu precizie imobilele se

putea pune în discuție o eventuală despăgubire.

Curtea de Apel

Ploiești, prin sentința civilă nr. 101 din 27 martie 2008 a respins apelul ca

nefondat reținând că reclamanta avea sarcina de a dovedi că autorul său a

deținut imobilele și după data de 6 martie 1945. De asemenea, din expertiza

efectuată a rezultat că datorită datelor insuficiente nu s-a putut reconstitui

exact amplasamentul terenurilor.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta V.M., în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ. învederând că expertiza efectuată a identificat cele

două terenuri și că, în mod greșit instanța i-a cerut să probeze un

fapt negativ, respectiv că autorul său nu a înstrăinat imobilele

ulterior datei de 6 martie 1945.

Recursul nu este

fondat.

Pentru a

beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea 10/2001 este necesară

îndeplinirea mai multor condiții cumulative. În primul rând, trebuie dovedită

preluarea abuzivă a imobilului, conform art. 1 și art. 2 din lege, apoi

calitatea de proprietar existentă la data preluării, sau de moștenitor al

fostului proprietar conform art. 3 și art. 4. O altă condiție necesară este ca

bunul, dacă mai există, să poată fi individualizat în materialitatea sa.

În speță, s-a

dovedit că cele două terenuri au aparținut numitului N.C., potrivit

contractelor de vânzare cumpărare încheiate în anul 1928, reclamantele fiind

succesoarele acestuia conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar, în

calitate de nepoate de fii. Din probele administrate nu a rezultat dacă

terenurile au fost preluate abuziv în proprietatea statului, întrucât nu a fost

depus nici un act normativ sau de autoritate din care să rezulte măsura preluării.

În situația în care ar fi fost depuse înscrisuri care să ateste preluarea

abuzivă, ar fi operat prezumția de proprietate instituită de dispozițiile art.

24 din Legea 10/2001 republicată, potrivit căreia existența și întinderea

dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul de preluare, iar

persoana individualizată este proprietarul imobilului.

De asemenea,

concluziile raportului de expertiză topo efectuată în cauză nu sunt

edificatoare pentru individualizarea celor două terenuri care nu au fost

identificate cu precizie. Astfel, din concluziile acestui raport, filele 212 și

272 ale dosarului de fond, a rezultat că terenurile nu pot fi restituite în

natură fiind afectate de sistematizare sau în proprietatea altor persoane, iar

din punct de vedere al amplasamentului identificarea acestora este discutabilă

datorită datelor insuficiente și a lipsei evidențelor cadastrale.

Față de cele ce

preced, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta V.M. împotriva deciziei nr. 101 din 27 martie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 noiembrie 2008.