ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 484/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 484/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, reclamantul Z.A. a chemat în judecată C.J.P. Cluj pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii a arătat faptul că, împreună cu părinții săi, a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena și beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege. Prin sentința civilă nr. 126 din 31 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj a fost admisă acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că familia reclamantului a fost nevoită să-și schimbe domiciliul, datorită persecuțiilor etnice suferite ca urmare a Dictatului de la Viena, iar reclamantul a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, faptul că reclamantul nu a făcut dovada strămutării, întrucât din declarațiile de martor aflate la dosar nu rezultă data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu, pentru ca instanța să poată decide, în lipsa actelor oficiale, că este beneficiar al dispozițiilor legale.
La data de 21 martie 2008 a intervenit decesul reclamantului Z.A., iar soția acestuia Z.A.A. a formulat cerere de continuare a judecății acestei cauze, în calitate de moștenitoare a intimatului - reclamant. Înalta Curte de Casație si Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.
Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare. Analizând actele și lucrările dosarului a rezultat faptul reclamat prin cererea de chemare în judecată, astfel încât o altă soluție decât cea reținută de instanța de fond nu ar fi posibilă în această cauză, văzând și practica Înaltei Curți în această materie.
Pronunțarea unei soluții diferite pentru persoane aflate în situații identice ar duce la încălcarea principiului de drept al echității și la încălcarea egalității în drepturi, principiu fundamental prevăzut de Constituția României. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 126 din 31 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.