ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1465/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, reclamantul T.A. a chemat în

judecată C.J.P. Cluj pentru ca Instanța să dispună anularea hotărârii emisă de

pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr.

189/2000.

În motivarea cererii a arătat

faptul că, împreună cu părinții săi, a

fost obligat să

părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice, ca urmare a cedării

Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena și beneficiază de drepturile

reparatorii stabilite de lege.

Prin sentința civilă nr. 523 din 29 octombrie

2007 a Curții de Apel Cluj a fost admisă acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a

reținut

faptul că familia reclamantului a

fost nevoita să-și schimbe domiciliul,

datorită persecuțiilor etnice

suferite ca urmare a Dictatului de la Viena, iar reclamantul a tăcut dovada

faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Cluj,

criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală.

A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, faptul

că Instanța de Fond a acordat de două ori indemnizația deja plătită intimatului

la data anulării hotărârii din 2004, iar acest fapt ar însemna reacordarea

aceleiași sume de bani cu același temei.

De asemenea, s-a precizat că reclamantul nu a făcut dovada

strămutării, întrucât declarațiile martorilor avute în vedere de Instanța de

Fond au fost infirmate în Dosarul de cercetare penală nr. 529/P/2004 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, iar recurenta a avut în

vedere aceste declarații date la Parchet atunci

când a soluționat cererea

reclamantului.

Recursul este

nefondat.

Înalta Curte de Casație si

Justiție analizând motivele invocate în

raport cu sentința

atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții

din motive etnice, aflându-se în una din

situațiile prevăzute de lege, în

sensul că a fost refugiată, expulzată

sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea

prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate,

în

sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a

fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această

categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au

tăcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Interpretarea pe care Instanța de Fond a dat-o

dispozițiilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, este în

acord și cu

considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25

octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter

reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a

legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru

persoane care se află în situații identice… Toate persoanele aflate în aceeași

situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană

sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute

în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de

competența exclusivă a Instanței judecătorești".

Pe de altă parte, Instanța de Fond a dat dovadă de rol

activ și a

procedat la audierea martorilor,

iar din declarațiile acestora coroborate

rezultă situația de fapt

reclamată prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, este de reținut și aspectul că martorii

audiați la Instanța de Fond sunt ei înșiși beneficiari ai dispozițiilor Legii nr.

189/2000, situație care nu duce la acordarea dreptului automat și

pentru reclamant, dar este în măsură să releve că

situația prezentată în

calitate de martor este reală, întrucât persoana

a cunoscut direct, a trăit și a suferit direct evenimentele respective.

Pronunțarea unei soluții

diferite pentru persoane aflate în situații

identice ar

duce la încălcarea principiului de drept al echității și la încălcarea

egalității în drepturi, principiu fundamental prevăzut de Constituția României.

Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții

Constituționale, principiul constituțional al egalității în drepturi se

traduce prin reglementarea și aplicarea unui

tratament juridic similar

unor subiecte de drept aflate în situații

juridice similare.

În ceea ce privește critica privind acordarea drepturilor

bănești de la data de 1 noiembrie 2003, Instanța de control judiciar reține

faptul că recurenta, prin hotărârea ce face

obiectul prezentei acțiuni, a

anulat Hotărârea nr. 14159 din 13 aprilie

2004 prin care i se recunoscuse  intimatului - reclamant calitatea de beneficiar

al

dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre

corectă prin includerea întregii

perioade de refugiu, întrucât aceasta este în realitate perioada pentru care

intimatul-reclamant beneficiază de dispozițiile legale.

Acordarea indemnizației efective și calcularea sumei ce

trebuie plătită intimatului este o problemă de executare a hotărârii și excede

cadrului procesual cu care această Curte a fost investită. Toate aspectele ce

au fost menționate de recurent vor fi avute în vedere la

executarea hotărârii, iar eventualele litigii vor

fi soluționate de instanța

de executare.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor

prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva

sentinței civile nr. 523 din 29 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2008.