ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2495/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

2251 din 20 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins capătul de cerere având ca obiect

constatarea nulității deciziei nr. 2323 a Curții de Apel Mureș, ca inadmisibil.

S-a admis excepția de

necompetență materială și teritorială în ceea ce privește capetele de cerere

având ca obiect anularea actelor de executare și restabilirea situației

anterioare.

S-a declinat competența de soluționare

a cererii privind pe reclamanții C.A. și P.B., în favoarea Judecătoriei Târgu

Mureș.

S-a reținut în

considerentele hotărârii că reclamanții au solicitat în primul capăt de cerere,

așa cum a fost precizat la data de 2 martie 2006 constatarea nulității absolute

a unei hotărâri judecătorești, respectiv decizia 2323/2005 a Curții de Apel

Târgu Mureș, ceea ce este inadmisibil având în vedere că o hotărâre judecătorească

poate fi desființată numai prin exercitarea căilor de atac ordinare sau

extraordinare prevăzute de lege.

Referitor la capătul de

cerere privind anularea actelor de executare silită efectuate în baza deciziei

civile nr. 2325/2005 a Curții de Apel Mureș ce constituie titlu executoriu,

Tribunalul a reținut că în raport de dispozițiile art. 399 și 400 alin. (1)

raportat la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., acesta este o contestație la

executare de competență Judecătoriei Târgu Mureș ca instanță de executare și a

dispus declinarea competenției de soluționare în favoarea acestei instanțe.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței Tribunalului a fost respins ca nefondat prin

decizia comercială nr. 454 din 10 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială.

Împotriva acestei decizii reclamanții

C.A. și P.B. au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au

solicitat admiterea, casarea hotărârii pentru motivele invocate în cererea formulată.

Recurenții fac o expunere a

situației de fapt privind firma O.C.I. SRL ai cărei asociați au fost și susțin

că societatea era dizolvată la data de 26 martie 2003 când s-a formulat cerere

de deschidere a procedurii de dizolvare, întrucât prin sentința civilă nr. 3639

a Judecătoriei Târgu Mureș durata de funcționare era de 10 ani așa cum rezultă din

cuprinsul hotărârii.

S-a invocat că decizia nr. 2323/2006

a Curții de Apel Târgu Mureș, este pronunțată după doi ani și jumătate de la

dizolvarea „ope legis” a firmei și astfel s-au încălcat dispozițiile art. 1201 C.

civ., privind autoritatea de lucru judecată.

Recurenții au arătat că

instanța de apel a încălcat principiile care stai la baza procedurii

insolvenței. Că trebuia să constate existența unui singur pretins creditor Ministerul

de Finanțe, că Legea nr. 64/1995 și art. 2 din Legea nr. 85/2006 nu prevăd o

recuperare individuală, ci colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului

aflat în insolvență, că instanța nu trebuia să constate că firma dizolvată nu

are de plătit creanțe bugetare, iar plata facturilor neîncasate nu are nici o

legătură cu Ministerul de Finanțe.

Au prezicat recurenții că au

format contestație în anulare și cerere de revizuire, ce au fost soluționate de

aceeași judecători care se pronunțase în cauză.

În final, s-a susținut că nu

au atacat problema declinării competenței privind anularea actelor de executare,

și au formulat critici privind fondul cauzei, au invocat excepții de ordine publică

privind calitatea lor procesuală, a unei societăți dizolvate la 10 martie 2003,

sume nedatorate și prescrise .

S-a susținut că deși au

precizat că în mod greșit au numit decizia nr. 2323/2005 un act juridic, nici

instanța de fond și nici cea de apel nu au soluționat cauza pe fondul ei în

sensul exminării motivelor de nulitate a acestei hotărâri.

Recursul nu este fondat.

Prin sentința civilă nr. 3690

din 11 martie 1993 a Judecătoriei Târgu Mureș – Județ Mureș s-a admis cererea asociaților

P.B.M. și C.A.B. și s-a autorizat funcționarea societății comerciale cu răspundere

limitată sub firma O.C.I. pe o durată de funcționare de 10 ani.

Tribunalul Comercial Mureș,

prin sentința nr. 166 din 24 februarie 2005, a respins cererea formulată de

reclamanta D.G.F.P. Mureș în calitate de creditor a debitoarei SC O.C. SRL

Târgu Mureș împotriva recurenților-pârâți.

Prin decizia nr. 2323 din 29

august 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a admis recursul formulat de D.F.P. Mureș; s-a modificat

sentința tribunalului în sensul că s-a admis în parte cererea creditoarei și

s-a dispus angajarea, în solidar, a răspunderii persoanale a pârâților, în

calitate de administratori ai debitoarei SC O.C. SRL.

Criticile recurenților se referă

la probleme legate de fondul litigiului avut în vedere de instanța la pronunțarea

acestei decizii și care nu pot fi invocate cât timp instanța de apel, ca de

altfel și cea de fond au reținut în mod corect în baza art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității

deciziei nr. 2323 a Curții de Apel Mureș.

Susținerile recurenților că la

data deschiderii procedurii de faliment societatea era dizolvată „ope legis”,

întrucât expirase termenul de 10 ani pentru care s-a admis funcționarea acesteia

conform sentinței civile nr. 3690/1993 irevocabile, sau că decizia nr. 2323/2006

încalcă prevederile unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,

respectiv autoritatea de lucru judecat prevăzut de art. 1201 C. civ., nu pot fi

examinate deoarece recurenții puteau să invoce în cererea lor, numai critici referitoare

la respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere având ca obiect constatarea

nulității deciziei nr. 2323/2005 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru aceleași considerente

nu pot fi invocate nici critici privind încălcarea principiilor care stau la baza

procedurii insolvenței prevăzute de legea nr. 85/2006.

Afirmația recurenților că

cererea de revizuire și contestația în anulare împotriva deciziei nr. 2323/2005

au fost soluționate de aceeași judecători care se pronunțase în cauză nu poate

fi examinată în această cauză, în raport de cele mai sus reținute.

Criticile recurenților

privind existența unui pretins creditor Ministerul de Finanțe, că Legea nr. 64/1995

și art. 2 din Legea nr. 85/2006 nu prevăd o recuperare individuală, ci

colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, că firma

dizolvată ar avea de plătit creanțe bugetare, privesc probleme legate de fondul

litigiului ce a constituit obiectul deciziei nr. 2323/2005 și nu pot fi

examinate deoarece, instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, s-a pronunțat

numai asupra excepției de inadmisibilitate asupra capătului de cerere privind

nulitatea deciziei nr. 2323/2005.

În raport de aceasta cum

instanța a constatat întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii și a

confirmat soluția instanței de fond sub acest aspect, nu se putea pronunța

asupra fondului cauzei ce a constituit obiect al deciziei nr. 2323/2005 așa cum

au susținut recurenții.

Precizarea făcută de

reclamanți în sensul că nu au atacat declinarea competenței privind anularea actelor

de executare de către Tribunalul București, este fără relevanță, cât timp

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra modului de soluționare a acestei

probleme de competență materială de către instanța de fond.

Pentru considerentele

reținute urmează ca potrivitart. 312 (1) C. proc. civ., să se respingă, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții C.A. și P.B. împotriva deciziei nr. 454 din 10

octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2007.